1,806 matches
-
fine!... sta a lu' Fănică a lu' Cocean, a plecat Zane șî cu Andrei, se întîlnesc Andrei și Zane! Uite, ieșii, dom'ne, la capu' acela, capul locului, eu mai ieșeam, mai beam... noroc, bă, nea Tița, noroc, bă, Palică! interogație constatativă: Nicu Tița a fost și el la fasole? Olela, auzi! Olela lu' Gauș, făcea diarie pă gură dacă vorbea! reproș, vineam la soacră-mea, că mai beam, mai aia!... ștafeta sonoră la femei, s-a avut bine! s-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
Phillips și Hardy (2002), demersul de față poate fi localizat mai degrabă în zona circumscrisă de abordarea constructivistă, deși se interesează și de cartografierea relațiile de putere care contribuie la structurarea discursivă a realității (în speță, a memoriei naționale românești). Interogațiile de cercetare care au pulsionat demersul pe care l-am întreprins și care ne-au suscitat imaginația sociologică s-au referit la următoarele chestiuni: cum este constituită discursiv memoria colectivă? Mai la obiect, cum este structurată pe cale discursivă conștiința istorică
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
într-o instanță morală și să emită sentințe condamnatorii? Pe linia clasică trasată de Leopold von Ranke încă din mijlocul secolului al XIX-lea, continuată de Max Weber prin postulatul său al "neutralității axiologice", se poate răspunde negativ la această interogație: singura datorie morală a istoricului qua istoric este integritatea epistemică a concluziilor sale (Berger, 1963)31. "Istoriei i-a fost atribuită funcția de a judeca trecutul, de a instrui prezentul în beneficiul vremurilor viitoare. Către asemenea îndatoriri înalte această lucrare
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Dacă lucrurile stau astfel, și este normal și de dorit să fie așa pentru toți cei care trăiesc în tînăra democrație românească, sînt încrezător că acest Curs al meu conține întrebări potrivite și răspunsuri adecvate astfel încît să suscite alte interogații și să indice parcursuri de cercetare. Știința politică nu poate, de una singură, să ofere nici o soluție la problema privind cea mai bună formă de guvernare, privind democrația perfectă. Știința politică poate însă să sugereze, în manieră probabilistă, care sînt
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
că lasă mai degrabă cititorul să adauge la anumite fire narative propria sa poveste, pentru a înțelege singur, pentru a confrunta viața lui cu viața personajelor din povestire. În multe locuri ale lucrării îmi pare că discursul profesorului Tompea este interogație cu deschidere spre cititor. Privind cu atenție, putem constata că autorii folosesc interviul biografic în mai multe maniere, ferindu-se de un singur lucru: acela ca povestirea să devină o formă de prezentare a sinelui, în sens goffmanian. Este, într-
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
întrebări nu poate răspunde hermeneutica filosofică, așa cum este ea acum croită, acceptând chiar și "universalitatea" ei, dacă rămâne solidară cu actul suspendării despre care tocmai a fost vorba. De aceea este necesară o hermeneutică radicală 4, care să pună sub interogație "jocul" public la care participăm, adică regulile raportării la tradiție, dar nu la tradiția eficace, întrucât aceasta conduce de la bun început către anumite elemente ale sale, "jocul" pe care îl presupune (înțelegere, interpretare, aplicare etc.) având el însuși sens în interiorul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și ideologii au pretenția că prin demersurile lor ajung la "lucrurile însele"; chiar și aceia care, în manieră "critică", au inventat argumente solide împotriva valabilității altor demersuri (multe dintre ele, similare) din tradiția proprie. Uimirea mea, din care au pornit interogațiile formulate mai sus, nu are de-a face, preeminent, cu însăși cunoașterea; desigur, nu vizează, în primul rând, nici condițiile de posibilitate ale acesteia; ea se îndreaptă mai cu seamă către recunoașterea filosofică, sau către ceea ce numim îndeobște reconstrucție filosofică
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mijloace aflate la îndemână chiar în acest orizont. În fapt, cu sau fără "model", cât de profund putem săpa la rădăcina lucrurilor, în locul indicat de întrebarea însăși, în scopul de a descoperi un "început" legitim pentru un demers propriu-zis filosofic? Interogațiile de mai sus țintesc, după cum se vede, către un propriu al demersului de tip filosofic. Așteptările noastre în privința sa sunt deja active, odată acceptate câteva convenții ale orizontului uimirii aparținând tradiției filosofice. Poate că însăși judecata radicală a condițiilor sub
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
operații? Dacă nu este dată în și prin obiectul cunoașterii, atunci unde trebuie căutată ea? Și prin ce fel de acte (trebuie constituită)? Felul acesta de a ne pune întrebări, precum și fiecare întrebare în parte, participă la un orizont de interogații instituit prin următoare problemă: "adevărul" unui lucru se poate afla fie în lucrul însuși, fie în afara acestuia. Și o asemenea problemă implică alta: faptul de a fi ca lucru se poate sprijini pe ceva de altă "natură" decât propriul său
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ar aparține, sau ca și cum ele nu ar fi posibile prin același "act aperceptiv", kantian vorbind. Înainte de momentul clasic al filosofiei vechi evocat mai sus și de momentul istoric al sofiștilor, problema naturii obiectului cunoașterii fusese rezolvată direct, fără intermedierea unor interogații vizând elemente, aspecte etc. ale activității de cunoaștere. Obiectul cunoașterii veritabile nu poate fi decât ființa (ceea-ce-este); deși ființa nu apare întotdeauna în sine însăși, ci, așa cum o va gândi Aristotel mai târziu, ca o "generalitate fără gen" (nerezultată prin
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
că analitica și dialectica, discipline logice fiind, au ele însele rosturi filosofice. Ideea din urmă constituie presupoziția originară a tematizării din capitolul de față (care cuprinde și trei aplicații). Discursul filosofic trebuie să participe la un "model" de instituire a interogațiilor, răspunsurilor, argumentărilor sale "bine formate" legate de problema pe care o tematizează, pentru că numai în acest fel își capătă identitatea; adică numai astfel elementele sale sunt așezate în rețele conceptuale în stare să formeze o unitate și să comunice "idei
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
analiticii și dialecticii Din exemplificările propuse aici am căpătat încă o dovadă pentru faptul că nu este întâmplătoare constituirea discursului filosofic pe baza celor două modele judicativ-constitutive, analitica și dialectica. Aceste două veritabile topos-uri logice oferă proiecții ale unor interogații, răspunsuri, argumentări etc. neconstituite încă, "modele teoretice" cu funcțiune de prealabil tematic și metodologic pentru discursul filosofic, în genere, "structuri intenționale" care fac cu putință însăși reconstituirea lor "formală" dincolo de limitele logicii-organon, anume în spațiul filosofiei. De vreme ce ele apar în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai mare măsură nu este legat, în orizontul precizat, de formele logice (concepte, judecăți de orice fel, tipuri de raționamente etc.) sau de alte elemente constitutive ale discursului, cum ar fi conținuturile sensibile și noetice, adevărul etc., ci de probleme, interogații, chestionări. Filosofia însăși, prin analitică și dialectică, și-a însușit acest principiu, l-a înlăuntrizat, prezentându-se pe sine ca un domeniu mai degrabă aporetic decât apofantic, mai degrabă "nedumerit" decât propriu-zis hotărât enunțiativ. Așadar, nuanța aporetică a filosofiei a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
potențialul) de genuri, de "tipuri" ale lucrurilor, amândouă nefiind, din această perspectivă, decât "temei" al lucrurilor, respectiv al cunoștințelor, nefiind nimic în absența acestora. 59 Mircea Florian, "Introducere" la Aristotel, Organon II. Analitica primă, p. VII. 60 eironeia (gr.) = ironie, "interogație cu simularea ignoranței"; ca metodă, e "menită ca, printr-o epokhé a tot ceea ce este cunoștință, să conducă spre treapta zero a conștiinței, ca aceasta, ea, care le gândește pe toate, să se gândească pe sine prin raportare nemijlocită." Gheorghe
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nimic. * Semnificativ e și faptul că, odată cu animalitatea cea bună, am pierdut și amplitudinea intelectuală. „Sofisticarea“ civilizată a adus cu sine, simultan, fragilitate fizică și debilitate mintală. Suntem „evoluați“ și precari. E frapantă, de pildă, dispariția aproape totală din orizontul interogației și al reflexiei noastre a unor teme esențiale. Iubirea nu mai este astăzi un subiect, dincolo de scandalul monden, inflamația erotică și sentimentalismul de telenovelă. Autori și autoare ca Mariana Alcoforado, Ninon de Lenclos, Denis de Rougemont, Max Scheler sau Ortega
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
mai pună întrebări. Ambele știu. Deosebirea ar fi că cei dintâi transformă încrederea în știință într-un fel de religie, în vreme ce reprezentanții celei de a doua categorii transformă credința într-o versiune a științei și o trăiesc ca atare, înlocuind interogația vie cu o certitudine de beton. Și unii, și ceilalți abandonează, mai mult sau mai puțin programatic, condiția căutării. Brutal spus, avem de a face cu două tipuri de sminteală, adică de intoxicație intelectuală: unii sunt intoxicați de contingențe, alții
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
Cortile dei Gen tili, „Curtea Neamurilor“) organizat de Sfântul Scaun pentru stimu larea comunicării dintre cei ce cred (cu toate deosebirile implicate de diversitatea religiilor) și cei ce nu cred (dar sunt dispuși să participe laolaltă cu ceilalți la o interogație comună). Mi-am amintit, cu acest prilej, de o vorbă de duh - una dintr-o mie - a lui Henri Wald: „Sunt un om credincios. Cred că Dumnezeu nu există.“ Din colo de poantă, afirmația aceasta deschide o suită de subteme
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
pericliteze spiritul de orientare, crezând, cu o vinovată suficiență, mai mult în capacitățile proprii decât în acumulările masive ale unei bimilenare tradiții. Altceva mă preocupă, însă, în însemnările de față. Și anume faptul că, pe piața dezbaterii publice de la noi, interogația religioasă e cvasiabsentă, iar problemele legate de Biserică se reduc la o necatehizată „veghe civică“. Intelectualitatea laică nu pare preocupată de marile teme ale gândirii religioase. În cel mai bun caz, apar deschideri, mai mult sau mai puțin exotice, spre
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
coeficient de facilitate, care presupune, e drept, acces prompt, dar și lene mentală, pasivitate, impostură. Internetul e pe măsura acelora care cred că a fi cultivat înseamnă, pur și simplu, a ști. Cunoașterea ca depozit, inteligența ca exercițiu al memoriei, interogația redusă la strictă dexteritate mecanică și la curiozitate primară, toate acestea transformă faptul de cultură în produs de supermarket și efortul de cunoaștere într-o subspecie a shopping ului. Dar a fi cultivat nu înseamnă a ști, înseamnă a ști
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
filozofia politică a secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea. Continuitatea dintre Montaigne și Rousseau se reliefează cu atît mai bine cu cît răspunsul final, dat de cel de-al doilea în Contractul social, își are originea, ca și interogația inițială a lui Montaigne, într-o reflecție asupra unor fapte etnografice : la Rousseau, aceea din Discurs asupra originii și fundamentelor inegalității dintre oameni. Am putea aproape să spunem că lecțiile cerute de Montaigne de la indienii din Brazilia conduc, prin Rousseau
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
umezi, până ce o prindeam în brațe și o mângâiam pe pieptul meu pe nebunateca copilă 169. Mai târziu, scârbit peste măsură de iubiri comune, înotânde în mocirla vieții obișnuite și desfășurate mai toate în umbra interesului, Eminescu va izbucni în interogații de un dispreț suveran: Ca toți să fiu? ca dânșii să fiu viclean fățarnic?/ Să cumpăr cu un zâmbet, un zâmbet iar zădarnic;/ Viața adoratei și gingașei copile/ Să o pătez cu umbra plăcerei unei zile/ Și să iubesc ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
decât pe întunecatul pământ, învăluit într-un blând Ave Maria sufletu-i se abătu și văzu minunea: Acel înger ai fost tu182 conchide Eminescu. Frumusețea cea mare a poemului (Basmul ce i l-aș spune ei) constă în jocul dintre interogații și răspunsuri din final: Când ai lăsat cerul, dragă?/ De ce-n lume ai venit?/ Ai știut că viața-ntreagă/ Trista-mi inimă pribeagă/ Tot pe tine te-a iubit?183 De remarcat forța mântuitoare a venirii: Ai știut cine te-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
percepute prin simțuri, care depășesc cadrul experienței 6 și cum Heidegger spunea că metafizica face parte din "natura omului"7, atunci nu rămâne decât să vedem ce este în fapt metafizica 8, așa cum o vede Heidegger, dând răspuns propriei sale interogații filozofice: Metafizica este modalitatea de a întreba trecând dincolo de ființare, în așa fel încât ființarea să poată fi redobândită, ca atare și în întregul ei, pentru înțelegere 9. Admițând că gândirea însăși este contradictorie 10 (s.a.), după cum ne spune Pompiliu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
el nu reprezintă nici a suta parte din tristețea care l-a provocat, m-am rugat lui Dumnezeu: "Dă, Doamne, să n-am niciodată talentul lui Shakespeare, căci bănuiesc cam ce se ascunde în spatele lui".47 Ce altceva să ascundă interogațiile stănesciene decât nebunia creativă, poate cea mai tragică formă a cunoașterii umane, și acele insondabile suferințe, pe care Marsilio Ficino le traducea ca pe feluri de furie pe care Dumnezeu ni le inspiră înălțându-l pe om deasupra omului: și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în toată viața sa, aidoma personajului din Sărmanul Dionis: "Asta-i întrebarea, [...] enigma ce pătrundea ființa mea. Oare nu se mișcă lumea cum voi eu? [...] Oare fără s-o știu nu sunt eu însumi Dumne......"49. Și-atunci, parafrazarea clasicei interogații shakespeariene din finalul prozei arată cât de greu cântărește Eros în nemarginile gândirii poetice: Fost-au vis sau nu, asta-i întrebarea 50. Când poetul în Odă (în metru antic) se chinuie mistuit de propriu[l] vis, când se topește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]