1,810 matches
-
Îți permite să Întrevezi mai multe rezultate posibile. N-aveam decît să Încerc experiența și vom vedea rezultatul. Doar nu era să renunț la efort sub pretextul că la sfîrșit mă așteptau răspunsuri dezamăgitoare. Doar nu era să mă las intimidat multă vreme de probabilistul meu amator. Am avut ocazia să vorbesc despre acest aspect cîteva luni mai tîrziu cu un matematician pe care l-am Întîlnit În casa unui prieten. M-am ferit să-i spun că sursa mea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
și pentru scaunul lui taică-său ? Asta merit eu (la bătrânețe, din partea ta)... să-mi râzi în nas și să mă înfunzi la nebuni ? Dar e o nebunie că eu văd nedreptatea ce mi se face ? (V, p. 676). Defel intimidat de apariția fantomatică, Ionel o ia peste picior pe cea care se crede îngerul cu sabia, al morții, și îi reproșează încrâncenarea de a i se ține pe urme : De ce nu ești demnă, să te desparți... civilizat, de cineva pe
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
de la catedră și din oraș. Presimțindu-și soarta și intuindu-și vina ancestrală, tânărul susține că să-ți părăsești patria e parcă ți-ai ucide mama (III, p. 87). Iubita eroului, Aglaia, e convinsă că cel drag nu poate fi intimidat de nicio forță a întunericului într-o epocă istorică guvernată de raționalitate : O să-l amenințe cu răzbunarea zeilor ? Trăim o eră luminată. Cine mai crede în ceva supranatural ? (III, p. 88). În schimb, Pilades se teme ca nu cumva prietenul
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
jumătăți din provincie. MÎna sa stîngă, tot În serviciu activ, trăgea sforile deputăției, ale primăriei, ale mai multor ministere, ale episcopiei și ale serviciului portuar al vămilor. În acea după-amiază, chipul cu mustăți luxuriante, favoriți regești și creștet descoperit care intimida pe toată lumea avea nevoie de o pălărie. Intră În prăvălia lui don Antoni Fortuny și, după ce aruncă o privire sumară asupra locului, se uită pieziș la pălărier și la ajutorul acestuia, tînărul Julián, și zise după cum urmează: „Mi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
că măsurile avea să i le ia un băiat de paisprezece ani, se Înfurie: „Dar ce-i batjocura asta? Un copil? Mi se face părul măciucă!“. Julián, care era conștient de Însemnătatea publică a personajului, dar care nu se simțea intimidat de el sub nici un chip, replică: „Domnule Aldaya, să vi se facă dumneavoastră părul măciucă nu prea e de unde, fiindcă creștetul ăsta parcă-i o arenă de coride și, dacă nu vă facem repejor un set de pălării, lumea o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
intrând pe Ganea. Uite că mai vine încă o alianță matrimonială. Bună ziua! răspunse ea, la plecăciunea lui Ganea, fără să-l invite să ia loc. Te căsătorești? Dacă mă căsătoresc?... Cum?... Care căsătorie?... bâigui, zguduit, Gavrila Ardalionovici. Era grozav de intimidat. Întreb dacă te însori; poate-ți place mai mult această expresie... — N-nu... eu... n-nu, minți Gavrila Ardalionovici și roșeața jenei îi inundă obrajii. Privi iute spre Aglaia, care ședea departe, și-și feri imediat ochii. Aglaia îl privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Ptițân și-l chemă pe Ganea; acesta îl părăsi în grabă pe prinț și ieși, cu toate că mai voia să-i spună ceva; probabil, ezita și îi era jenă să înceapă; de fapt și camera o ocărâse parcă tot din cauză că se intimidase. De-abia apucă prințul să se spele și să-și pună cât de cât la punct toaleta, că ușa se deschise iarăși și apăru o nouă siluetă. Era un domn de vreo treizeci de ani, destul de înalt, spătos, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
porni spre salon. Intră într-un moment decisiv: Nina Alexandrovna era gata deja să uite că „se resemnase“; de altfel, îi lua apărarea Variei. Alături de Varia stătea și Ptițân, care renunțase la hârtia scrisă cu creionul. Nici Varia nu se intimidase, de fapt nici nu era dintre cele sperioase; însă grosolăniile fratelui ei, cu fiecare cuvânt, deveneau din ce în ce mai nepoliticoase și mai insuportabile. De obicei, în asemenea cazuri, ea înceta să vorbească și își privea doar fratele în tăcere, cu ironie, neluându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
atât de fermecătoare... Nu-și încheie tirada; Ferdâșcenko trase iute în spatele lui un scaun și generalul, având picioarele întrucâtva slăbite în aceste momente de după luarea prânzului, se lăsă sau, mai bine zis, se prăbuși pe scaun; însă incidentul nu-l intimidă câtuși de puțin. Picat chiar în fața Nastasiei Filippovna, cu o strâmbătură drăguță, lent și afectat, îi luă degetele și le duse la buze. De fapt, generalul era greu de pus în încurcătură. Înfățișarea lui, cu excepția unui aer întrucâtva neglijent, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
aceste aniversări, conducea conversația, părea acum indispus și chiar întrucâtva derutat, ceea ce nu-i stătea deloc în fire. Restul oaspeților, de altfel puțin numeroși (un biet învățător bătrân, invitat Dumnezeu știe de ce, un ins necunoscut și foarte tânăr, atât de intimidat, încât tăcea tot timpul, o damă volubilă, de vreo patruzeci de ani, actriță, și o tânără foarte frumoasă, foarte bine și scump îmbrăcată, dar neobișnuit de tăcută), nu numai că nu puteau înviora cât de cât discuția, dar uneori nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mai târziu. Cine-i cu dumneata? Tot amicii de dimineață? Să intre și să ia loc; uite, se poate pe canapeaua de colo și pe cealaltă. Uite și două fotolii... ce-i cu ei, nu vor? Într-adevăr, câțiva se intimidaseră vizibil, bătuseră în retragere și se așezaseră în cealaltă cameră; alții însă rămăseseră și luară loc la invitația amfitrioanei, căutând totuși să fie cât mai departe de masă, prin colțuri; câțiva ar fi dorit încă s-o șteargă, în timp ce alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prin săptămâna Paștelui, o scrisoare Aglaiei? — I-am scris. — Cu ce scop? Ce era în scrisoare? Arată-mi scrisoarea! Ochii Lizavetei Prokofievna ardeau, mai că nu tremura de nerăbdare. Scrisoarea n-o am, spuse prințul, grozav de uimit și de intimidat. Dacă n-a rupt-o, trebuie să fie la Aglaia Ivanovna. Nu mai umbla cu șoalda! Ce i-ai scris? — Nu umblu cu șoalda și nu mi-e frică de nimic. Nu văd nici un motiv să nu-i fi scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
musafirul ar fi fost din faianță și prințul se temea în fiecare clipă ca nu care cumva să-l spargă. Mai înainte nu se simțise niciodată intimidat în prezența generalului, nici nu-i trecuse prin minte că s-ar putea intimida. Curând prințul observă că nu-l mai are în față pe omul de ieri, că generalul se schimbase; în locul panicii și zăpăcelii din ziua precedentă, se remarca acum că este neobișnuit de rezervat; se putea trage concluzia că omul acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mai mare ca aceea să crezi c-ai fost filozof - și nu mai ești. A suferi înseamnă a medita o senzație de durere: a filozofa - a medita asupra acestei meditații. Suferința-i ruina unui concept; o avalanșă de senzații, care intimidează orice formă. Totul în filozofie este de rangul al doilea, al treilea... Nimic direct. Un sistem se construiește din derivări, el însuși fiind derivatul prin excelență. Iar filozoful nu-i mai mult de un geniu indirect. Nu putem fi atât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
poate pierde chiar dacă ea l-a abandonat. Ce ne împiedică în viață de la cinism chiar atunci când mintea ne împinge și ne silește? Ce ne mărginește impertinența ultimă a cunoașterii? Să mai amintim dragostea, generatoarea erorilor fecunde? Orice pas în iubire intimidează cunoașterea și o obligă să meargă modest alături sau la marginea noastră. Micșorarea lucidității este un semn de vitalitate a dragostei. Când însă ceva a intervenit și a dezlănțuit luciditatea într-un imperiu vast cât ființa, dragostea se retrage înfrîntă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
îl urmărește cu ochii cât cepele. — Le cerea oamenilor să mi se închine, murmură bătrânul abia audibil. Deși e speriat și îngrijorat, Fulcinius încearcă să rămână ra țio nal. Cinic chiar. Vorbe dintr-astea sunt pură propagandă menite să-l intimideze. Octavianus Caesar acceptă orice fel de ono ruri. El însă a greșit când și-a făcut intrarea, pentru că nu s-a gândit că aici la Roma trebuie să-l adulezi altfel decât în restul Italiei sau în provincii. Pe sub genele
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
explice prostului, dacă n-a aflat până acum, că tribunalele nu sunt emanații ale puterii imperiale? Nici dacă ar vrea, Augustus nu poate interveni direct. Și cu siguranță că n-o să se ducă să asiste la proces doar ca să-i intimideze pe pretor și pe jurați prin prezența sa. Scribonius Libo tot nu e mulțumit. — Atunci de ce nu ne adresăm Senatului? Asinius Gallus răsuflă ostenit. I-a explicat doar. Este prea târziu. — Ne rămâne calea apelului. Surâde în fața figurii buimăcite a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tocmai se întoarce spre Augustus și-l îndeamnă din priviri să-i ia partea: — Va urma cu siguranță și o a doua împărțire a cărnurilor, nu? Principele șovăie sub pupilele ei de foc: — Mda..., mormăie contrariat. Întotdeauna s-a simțit intimidat în prezența nepoatei sale. Chiar și atunci când era doar o fetișcană, îi poruncea cu un aer de zeiță ultragiată. Iar el nu i-a putut rezista niciodată. Pentru a-și ascunde tulburarea, scrutează cerul: — S-a făcut deja ora unsprezece
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
loc. MÎinile Îi erau la fel de bronzate ca fața. Unghiile erau tăiate scurt, dar străluceau de parcă ar fi fost lăcuite. Părea atît de matur și Încrezător, și atît de relaxat În hainele lui obișnuite, Încît Duncan, dincolo de sentimentul de stînjeneală, se intimidă brusc. Încordarea nervoasă Îl făcu aproape să rîdă, iar doamna Alexander, văzîndu-l cum zîmbește, zîmbi la rîndul ei. — Domnul Fraser, zise ea, a venit să scrie despre tine, Duncan. Dar auzind acea remarcă, probabil că pe fața lui se citi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
vlagă. Dar albul lor apărea viu și frumos În părul ei negru-castaniu. Se Întoarse cu fața spre cameră. N-ar fi trebuit să plece din brațele lui. Părură să-și dea seama de distanța dintre ei, brusc, și amîndoi se intimidară. El se duse la fotoliu și se așeză, deschizînd primii doi nasturi de sus, și-și desfăcu apoi gulerul și cravata. După un scurt moment de tăcere, el Își drese glasul și spuse: Deci. Ce vrei să faci În seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Îndoiască. — Cred că mizeria nu se duce de-aici. Te superi? — Bineînțeles că nu. Dădură mîna. — Încotro? o Întrebă Julia. — Mă-ntorc la serviciu, răspunse Helen, ușor timidă, pentru că felul de a fi al Juliei, vocea ei clară, aristocratică, o intimidau. Am fost la masă. Lucrez acolo, la primărie. — La primărie? Și Julia privi de-a lungul străzii. Probabil că ne-am intersectat, dar nu am observat. Eu și tata am lucrat pe toate străzile de-aici. Ne-am instalat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
e prea tîrziu să-l Întrebe acum. Nu dorea să vorbească așa, cu partea de jos a corpului dezvelită și expusă privirii lui, era prea jenată. Închise ochii. CÎnd simți că-i ridică și Încearcă să-i desfacă picioarele, se intimidă și mai mult. — Stați mai puțin Încordată, dacă puteți, doamnă Harrison, spuse el. Apoi continuă: Doamnă Harrison? Mai puțin Încordată? Ea Își desfăcu picioarele și, după o clipă, simți un obiect cald și uscat Între ele, cu care Începea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
fibră. — Dar sună Înspăimîntător, spuse Julia. Ce fată morbidă ești! Duse degetele lui Helen la gură și i le sărută, apoi le reținu să le examineze vîrfurile. Și ce unghii mici ai, spuse ea nedeslușit. Unghiuțe și dințișori. Helen se intimidă, deși lumina era extrem de scăzută. — Nu te uita la mine, spuse ea trăgîndu-și mîna. — De ce? — Eu... eu nu merit. — Toanto, spuse Julia rîzÎnd. După asta, Închiseră ochii, și, probabil că Helen ațipi. Își dădu vag seama că Julia se ridicase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
marelui T. E. Lawrence, „ne-am luat soarta oamenilor În mîinile noastre și ne-am scris testamentul pe cerul Înstelat.“ Duncan Îl privi uimit pe Alec. — E al naibii de deștept! Alec roși. — Chiar crezi? Îl Întrebă el de parcă s-ar fi intimidat. M-am gîndit la asta În drum spre tine. — Ești genial! Alec Începu să rîdă. Dar rîsul suna mai mult a chicot ca de fată. — Este În regulă, nu-i așa? O să le arătăm noi lor! Întinse mîna. Dă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
clasă și Închidea ușa. Mergînd pe coridor către biroul ei, ea nu scoase nici un cuvînt, iar dacă aș fi fost ceva mai mare sau dacă aș fi avut ceva mai multă Încredere În mine, sau dacă nu m-ar fi intimidat atît de tare, aș fi oprit-o și aș fi rugat-o să mă scutească de chinuri și să-mi spună imediat ce se petrecea, dar n-am făcut asta. Mi-am tîrșit picioarele alături de ea, cu ochii În pămînt, știind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]