53,150 matches
-
că avem de-a face cu una dintre cele mai teribile și serioase „aporii teologice” creștine, fapt pentru care am lansat o anchetă printre cunoscătorii Noului Testament din mai multe țări și confesiuni. Majoritatea destinatarilor mei s-au recunoscut depășiți, invocând cel mai des formula: „taină indescifrabilă a lui Dumnezeu”. Câțiva mi-au răspuns cu argumentul clasic: trebuia să se împlinească Scripturile. Îmi îngădui să închei subcapitolul cu reacția preotului american ortodox John Breck, care a îndrăznit să meargă ceva mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
să disprețuiască întru totul cele propovăduite de Isus” (II,11). În fine, la acuzația lui Celsus cum că nici un general sau întemeietor de școală n-a fost trădat de soldații sau elevii săi, așa cum s-a întâmplat cu Isus, Origen invocă drept contraargument principal trădarea lui Platon de către Aristotel. Iuda n-a petrecut decât trei ani în preajma Învățătorului său, în vreme ce Aristotel a frecventat douăzeci de ani Academia platoniciană. Chestiunile care-l frământă pe Origen sunt următoarele: Iuda a fost rău din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
altarului sunt doisprezece preoți. Unii „își jertfesc propriii copii, alții propriile femei; alții se culcă cu bărbați, alții săvârșesc omoruri; alții fac o mulțime de păcate și de crime” (p. 38). Isus explică visul în felul următor (p. 39): numele invocat de preoți este numele Său; tot numele Său e scris și pe casa unde au loc jertfele. În numele Său generațiile omenești „au sădit copaci fără rod, în chip rușinos”. Iar cei doisprezece preoți vulgari, păcătoși, criminali și desfrânați sunt chiar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
80 (sic!). Cu altă ocazie voi prezenta sistematic iconografia legată de aceste patru sărbători. Mă rezum aici la Nașterea Mariei și la Intrarea ei în Templu. Prima sărbătoare, ținută pe 8 septembrie, nu are nici un temei scriptural. În Proloage se invocă Tradiția Bisericii 81, menționându-se concesiv: „dar pentru aceasta sărbătoarea nu este mai puțin îndreptățită”. Or, această Tradiție poartă, în cazul de față, un nume: Protoevanghelia lui Iacob. Două episoade sunt citate de Clement Alexandrinul (Stromate VII,93,7) și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Stăpânul oilor este slujit de cei șapte arhangheli. Are loc judecata. Nelegiuiții, începând cu primul „astru” căzut, își primesc pedeapsa. Poporul lui Israel biruie postum toate națiile: „Toate animalele pământului și toate păsările cerului căzură și se închinară înaintea oilor, invocându-le și ascultând de cuvântul lor” (XC, 30). Dar judecata nu culminează cu izbânda lui Israel, ci cu nașterea noului Adam („un taur alb, cu coarne mari”) și convertirea tuturor națiilor (păsările și animalele se transformă în tauri albi). „Apocalipsa
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mesaj: „Ridică-te, Noe, răsădește vița, căci așa grăiește Dumnezeu: amăreala ei se va preschimba în dulceață, iar blestemul șrostit asupra eiț va deveni binecuvântare; și ce iese din ea va deveni sângele lui Dumnezeu” (V, 15). Mai departe este invocat și numele lui Isus Cristos, Emmanuel, al doilea Adam, care, prin jertfa sa, a mântuit nu numai pe om, ci natura întreagă, preschimbând otrava în leac. Părăsind Hadesul, Baruh și îngerul se îndreaptă spre „locul de unde răsare soarele”. Așadar Hadesul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nici nu le-a mai păsat de dreptatea față de oameni, ci au arătat în faptele lor un zel pentru rele îndoit față de cel pe care-l arătaseră mai înainte pentru virtute (AJ I 72). Episodul unirii îngerilor cu femeile este invocat, dar nu se stabilește nici o legătură între acest episod și cel care povestește căderea seminției lui Seth. Mărturia lui Flavius Josephus, deși imprecisă, aduce o completare foarte semnificativă interpretării propuse de Philon. În afară de aceasta, el ne descrie felul în care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
viață, menită să le limiteze puterea doar asupra acelei părți a omenirii care nu recunoștea legea lui Dumnezeu. 6. Lactanțiu tratează mitul căderii îngerilor din perspectiva apologetului. Pentru el, îngerii rămân îngeri, iar peripețiile sau mai degrabă pățaniile lor sunt invocate cu scopul precis de a demonstra deșertăciunea credințelor păgâne. În afară de aceasta, autorul Instituțiilor divine cunoaște bine diversele tradiții orientale, din care se inspiră. Se remarcă o asemănare între scenariul său și cel propus în omiliile pseudo-clementine. Când oamenii au început
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nu mai înțelegem nimic fie din ea însăși, fie din scrierile comentatorilor ei. Nu cred că spun un lucru șocant pentru clerul și pentru credincioșii ortodocși (și nu doar ortodocși). Cum se face atunci că tocmai de această tradiție patristică, invocată cu pioșenie până la sațietate, nu s-a ținut cont în traducerile sau diortosirile de până azi? Iată-ne ajunși la punctul cel mai sensibil al discuției. Biblia și Părinții Bisericii La începutul capitolului al VIII-lea din La Bible grecque
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
scrierile lui Isaia Pustnicul (1991). Atunci când ne-a părăsit, Filocalia sa număra douăsprezece volume și peste patruzeci de autori (în total, aproape șase mii de pagini). În studiul consacrat acestei grandioase lucrări, Bielawski încearcă să dea o explicație respectivelor adaosuri, invocând simbolismul cifrei 12 în tradiția creștină. S-ar putea să aibă dreptate, însă felul în care Stăniloae și-a condus proiectul până în 1992 mă face să cred că, dacă Dumnezeu i-ar mai fi dăruit zile, el și-ar fi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
tradiției, Filocalia este, prin chiar spiritul ei, un parcurs fără sfârșit, o cercetare a Absolutului, care nu prevede sau impune limite, o opera aperta prin excelență. Atunci când vorbea despre propria teologie, lui Stăniloae îi plăcea să folosească termenul „dinamic”. El invocă adesea o „teologie dinamică”, ce presupune un demers intelectual și existențial al cărui scop se confundă cu calea, în vreme ce calea (hodos) conține scopul, pe Însuși Isus Cristos. În același chip, Filocalia și viața lui Stăniloae se completează, se susțin și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în scopul revenirii în serviciul pe care îl avusese la radio. Din păcate, după o serie de demersuri, el încă nu reușise să obțină nimic. Cu o grosolănie amestecată cu ipocrizie, cei din conducere refuzaseră să-l readucă la radio, invocând nevoile reducerii de personal, și totodată îi plânseseră pe umăr cu lacrimi de crocodil, asigurându-l că, dacă ar fi depins de ei, e-hei, atunci nu s-ar fi dispensat niciodată de serviciile lui prețioase și competente, dar așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și-l întreba de câte ori îl vedea când avea de gând să intre-n partid, ca să-i dea funcția de casier în primire și să înceapă munca de teren, cu lămurirea oamenilor în vederea colectivizării. Drept motiv pentru refuzul său voalat, Stelian invocă într-un rând nevoia de a se duce din nou la Herculane, ca să trateze o recidivă serioasă a reumatismului articular, de care suferea și care-l împiedica să bată ulițele satului nestingherit. Pe dracu, tratament în stațiune! Nu suntem agenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
din care făcea parte. Studenții filologi din anul întâi tocmai se aflau la un curs de teoria literaturii în amfiteatrul Hasdeu, astfel că trebui să aștepte răbdător pauza. În vreme ce aștepta, el se gândi bine ce pretexte ar fi putut să invoce pentru faptul că nu-i mai dăduse nici un semn de viață și pentru a putea reînnoda, de astă dată mai serios, relația dintre ei. Când profesorul părăsi sala de curs și în urma lui, pe ușa larg deschisă, începură să dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
muntenească și de care trebuie să se lepede cât mai repede cu putință ca de un veșmânt stingheritor. Când părintele a socotit că a sosit momentul, a apărut în poarta împărătească a altarului și, cu mâinile ridicate către ceruri, a invocat cu evlavie: Sfinte Duh, ni te arată! Și, când a constatat că acesta întârzie, a repetat cu o voce tremurândă: Sfinte Duh, ni te-te ar-ată! În lipsa Sfântului Duh, aproape îngrozit, a exclamat din nou: Sfinte-Sfinte Duh, ni te arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
în aceeași notă încă multă vreme dacă la un moment dat, așa ca din întâmplare, n-ar fi căzut curentul la microfoane, reducându-le la tăcere și zădărnicind intenția ambasadorului de a da un film despre studențimea americană. Administrația a invocat motivul unei avarii la transformatorul din incintă, ceea ce, cu scuzele de rigoare, a pus capăt neobișnuitei conferințe de presă care a depășit nepermis de mult tiparele cunoscute, fapt constatat, desigur, chiar și de pereții marii încăperi. Tu să știi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
în veacul vecilor. Amin". Dumnezeu nu i-a îndeplinit această rugă; ne-a împrăștiat în toate zările lumii... Dac-ar mai trăi, bunicul nu i-ar mai putea porunci prea multe lui Dumnezeu, nu l-ar mai putea ruga decât invocând niște abstracții: sănătate, noroc, bucurie, fericire... Astăzi n-ar mai avea niciun farmec rugăciunile bunicului; acestea ar semăna leit cu rugăciunile oricărui credincios din lume și sunt înclinată să cred că Dumnezeu ar fi pus în mare încurcătură, atunci când ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
un brand al școlii, un brand de Ferentari. Câtă cacealma ascundea el, aceasta era o altă poveste... Am rezistat apoi aidoma unui ermit. O vorbă n-am scos atunci când unii și alții au încercat să-mi cumpere "schema cocorului". Am invocat omerta, onoarea de gașcă, "spiritul școlii de karate"... Nu există glorie lumească mai fabuloasă decât cea din Ferentari. Când la sfârșitul anului școlar am primit, pentru prima oară în viață, două premii violonistul și toboșarul anului am găsit de cuviință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
că atunci când era în pană de memorie, tata cam așa zicea și cei dimpreună cu ei cum spuneam eu, la școală, din două în două propoziții: etcetera, și așa mai departe, și alții. Dar să nu credeți că tata-i invoca pe sfinți ca o moară hodorogită, unul după altul, rapid, așa cum turuiau, pe de rost, colegele mele dragi, lecțiile, de nu mai puteau scăpa, ca de râie, de notele de zece. Tata se plimba ce se plimba prin casă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ei, îi citea poezioare. Și ce-o mai săruta... Romantic: îi trimitea bezele; ca-n Romeo și Julieta... Suzana: "Așa-i, cum am auzit?"... Așa-i. E groasă rău... Doamne, Dumnezeul meu, un copil am, acum, spre bătrânețe, și... Eu invoc fatalitatea, destinul și toate celelalte nenorociri care nu țin de puterea omenească... Și stau mereu aproape, ca marca de plic, așa cum zice lumea?... N-o pot contrazice. Confirm și parcă mai adaug ceva, din priviri... Poveștile din parc sunt toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
spinare. Eu am cătușe. Dar ce cătușe! Te-ai uitat atent? Am cătușe cu cifru; cătușe de cătușe. Sunt un sfânt postmodernist. Te lăudai mereu spunând că tatăl tău era specialist în sfinți. Tatăl tău, da, tatăl tău, care înjura, invocând sfinți, de credeai că toată istoria omenirii aparține doar sfinților. Da, tatăl tău, iubitul care le spunea, angelic de drăgălaș, securiștilor: Știți, copilul ăsta are oroare de cărți și caiete. Când le vede, le-ar da foc. Noi ne rugăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
am fost. De aceea stau pe loc sau înțeleg cercul: oriunde te afli, ești mereu la origini, și te vei întoarce acolo; tu ești mereu aceeași esență, și trebuie să înveți să progresezi respectiv existenta unui timp interior. Totul îmi invocă amintiri). Adevărata viață e în mintea individului, adevărata persoana e în mintea lui, și mintea lui e mai presus de realitate. Ori iei contact cu absolutul și apoi te limitezi la această realitate (ca și cum ai avea și vedere cu raze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
să murmure istorii numai de ea știute, reflectând brusc asupra propriei condiții umane. Trezirea „conștiinței de sine” o face nefericită, ea comparându-se cu Don Quijote în luptă cu morile de vânt. Trăiește un simțământ de revoltă împotriva propriei vieți „greșite”, invocând introspectiv vechiul îndemn socratic: Cunoaște-te pe tine însuți! Autorul își exersează priceperea în tehnica monologului interior. Eroina este uimită că a pierdut o viață întreagă la infectul ghișeu. „Vreau afară!”, strigă vocea ei interioară. Se zbate în îndoieli și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
zboară ție mintea, în momentele în care speri? La ce îți servește să te încrezi, cu atâta tărie și siguranță, în acest cuvânt înșelător, cel mai plin de prefăcătorie și de neadevăr dintre toate câte există și, totuși, cel mai invocat de către oameni? Pe drept cuvânt, mie îmi pare că această vorbă este, ca de obicei, doar o iluzie ieftină, un dar gratuit, pe care omul și l-a făcut singur cadou! Să te încrezi în astfel de aparențe sărmane este
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
noastră tendință către ordine, impulsul la a ne juca, umorul nostru, speranțele noastre, toate fac parte din expresia esenței omului, însă trimit la un ceva care este mai mult decât omul: ceva situându-se dincolo de om, care îl transcende. Îl invoc apoi pe Karl Rahner, care a descris de nenumărate ori în mod exemplar experiențele fundamentale ale existenței umane. Am avut onoarea, în 1964, în calitate de editor al coloanei "Meditații teologice", să public reflecțiile sale asupra lucrurilor de fiecare zi. Viața cotidiană
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]