2,305 matches
-
altă parte. Tarrou a spus că plecarea e în seara asta pe la miezul nopții și Rambert adăugă: "În principiu". De fiecare dată când unul din ei vorbea, masca hidrofilă se umfla și se umezea în dreptul gurii. Asta dădea conversației ceva ireal, ca un dialog între statui. \ Aș vrea să vă vorbesc, a spus Rambert. \ O SĂ IEȘIM ÎMPREUNĂ, DACĂ VREI. AȘTEAPTĂ-MĂ ÎN BIROUL LUI TARROU! Puțin după aceea Rambert si Rieux se instalau pe banca din spate a mașinii doctorului. Tarrou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
dintr-unul din imobilele din fața casei au răsunat două focuri de revolver și din oblonul scos din țâțâni au sărit așchii. Apoi a fost din nou tăcere. De departe, și după tumultul zilei, asta i se părea lui Rieux cam ireal. ― E fereastra lui Cottard, a spus deodată Grand, foarte neliniștit. Dar Cottard a dispărut totuși. ― De ce se trage ? l-a întrebat Rieux pe agent. ― Ca să-l amăgească pe cel din casă. Așteptăm o mașină cu cele necesare, pentru că trage asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
verde luxuriantă. Un întreg perete era ocupat de această artă hipnotică, această pictură fantastică, vibrantă, care părea un fel de portal spre o lume înverzită preistorică, în care privitorii ar fi putut păși firesc la libera lor alegere. Era ceva ireal. Stăteam așezați unii în fața celorlalți, pe o parte delegația americană și de cealaltă parte oficialitățile reprezentând Partidul Comunist și anturajul oficial al primarului. Fiecare persoană era strategic așezată la locul ei. Ne situam într-o poziție de confruntare în această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
să se îngrijoreze că cei doi aveau să scape, înainte să apară polițiștii. Dar nu avea ce să facă. Femeia urcă în ambulanță și îi strigă lui Alex: — Tot te vom aresta! — Ce? întrebă Alex. Începea să realizeze cât de ireal părea întregul incident. — Ce-o să faceți? — O să ne-ntoarcem, japiță! urlă femeia, pornind motorul. N-o să scapi! Luminile roșii de alarmă ale ambulanței porniră, odată cu sirena. Femeia trecu mașina în prima treaptă de viteză. — De ce? strigă Alex din nou. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
pentru a experimenta pe de-a-ntregul armenitatea mea, a trebuit să vin În Turcia și să-i cunosc pe turci. Familia la care stau e destul de interesantă, puțin cam nebunatică, Însă probabil că toate familiile sunt așa. Însă e ceva ireal aici. Iraționalul e o parte a rațiunii de a fi. Mă simt de parcă aș fi aterizat Într-un roman de Gabriel Garcia Marquez. Una dintre surori e desenatoare de tatuaje; alta e clarvăzătoare; alta e profesoară de istorie națională; iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
o doară. După atâția ani de detașare completă, familiaritatea sa cu cultura turcă, asemeni desenelor de pe un pergament bătut de soare și de vânt, fusese ștearsă puțin câte puțin. Istanbulul devenise pe nesimțite pentru el un oraș fantomă, unul aproape ireal, dacă n-ar fi apărut din când În când În visele sale. Deși Îi plăcuseră atât de mult numeroasele cartiere ale orașului, personajele și cultura sa, de când se stabilise În Statele Unite devenise treptat indiferent față de Istanbul și de aproape tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
se vădea a fi o fugă heideggeriană din fața morții, preferam să mă Îndrept spre sînii Virginiei, cărora li se potriveau mai bine decît poemelor lui Hölderlin declarațiile filozofului, pe care le notasem chiar În dimineața aceea: sînii Virginiei declanșau apariția irealului și a visului, dar, cu toate astea, real era ceea ce ei Își asumau să fie. A Început să-mi mîngîie sexul peste stofa pantalonului și și-a lipit coapsa de a mea. Am fost pe punctul să ejaculez pe loc.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
că toate lucrurile au scopul, sensul sau rostul lor anume, poate aparent ascuns înțelegerii, uneori am și momente de îndoială...), dacă într-adevăr cărțile mele nu-s degeaba... și atunci, în acel moment, am văzut norul alb, neobișnuit și aproape ireal, un nor alb, luminos pe cerul nopții... și avea formă de porumbel... mi-am dat seama că dacă acesta nu e un răspuns la întrebarea mea, altul mai clar nici nu poate fi... am privit la norul porumbel și am
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
totuși, stau în fața ei și o privesc zîmbind oarecum... ce iluzie copleșitoare... În jurul nostru terasa cu mese și scaune de lemn e liniștită, ar trebui să fie o fîntînă arteziană în apropiere și un cer senin, dureros de frumos și ireal deasupra... Dacă m-aș ridica și aș face pasul... * Măi, tu ai luat grade la bord, stai la locul tău. Ce dacă stau și eu aici lîngă tine?... Acesta e refuzul și nedumerirea. Acum, ca să spun drept, am multe momente
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
de ani aici pe gardul cu bare de oțel lucios, să o privească și să simtă ce transmite, să fie cu ea, în acest fel de comunicare directă și fantastică, din ochi... e un adevărat vîrtej în capul lui, e ireal, e o poveste colorată... apoi începe să simtă mult prea mult, căldura îi aleargă în viteză prin tîmple, sentimentul acesta al iubirii instantanee e copleșitor, total și nebunesc de-a dreptul, îi place această ființă dincolo de inexplicabil... și își dă
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
va fi inaccesibilă mereu, acest moment în care e atît de aproape de el nu va dura mult, știa dinainte... dar deodată acest gînd este atît de trist, atît de definitiv și iremediabil, contrastează atît de mult cu frumusețea, magia și irealul prezentului încît el simte, tot inexplicabil, că îi apar lacrimi în ochi... nu știe de ce: ori ea e prea frumoasă, ori îi place prea mult, ori îl afectează acele melodii pe care le cîntă atît de fermecător, ori întreaga ei
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
are importanță dacă nu i-a primit brelocul panda, deși refuzul i-a tăiat respirația la fel ca aerul rece al nopții... Acum e din nou singur pe străzile tăcute și răcoroase ale orașului. Își amintește de clipele inedite și ireale ale concertului, de toate acele sentimente. Ce-a fost asta? Ce-a fost și ce-a însemnat această călătorie? Această întîlnire? Orice ar fi fost, își spune Romeo-Ulise, chiar dacă s-a terminat acum, e o experiență de care totuși îi
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
de foc a plecat, dar a rămas ceva: drumul și momentul acela oprit în timp, al concertului, al comunicării cu ea, separat de restul lumii și al logicii lucrurilor, momentul acela imens de intens în care părea că o poveste ireală, fantastică, luase locul realității. Ca și cum adevărul acolo era, și nu în realitatea dinafară. Și poate, își spuse Romeo, adevărul este acolo unde e iubirea. Toate celelalte adevăruri ale existenței reale sau ireale, toate detaliile îndepărtate de soarele iubirii devin șterse
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
de intens în care părea că o poveste ireală, fantastică, luase locul realității. Ca și cum adevărul acolo era, și nu în realitatea dinafară. Și poate, își spuse Romeo, adevărul este acolo unde e iubirea. Toate celelalte adevăruri ale existenței reale sau ireale, toate detaliile îndepărtate de soarele iubirii devin șterse și palide în comparație cu acest sentiment care te face să te simți atît de viu... Încă mai caut, își spune Romeo... * Altă întîlnire cu sirena: Ulysse-Romeo o descoperă iarăși pe o scenă, lîngă
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
ele... am spus însă destul de mult despre elektra - tocmai pentru că m-a nedumerit adeseori și m-a lipsit de un răspuns, de o împlinire - am scris destul și atît cît era necesar despre sirena care mia oferit o noapte fierbinte, ireală, nebună, de neuitat și de nesperat, și am spus doar foarte puțin despre orhideea-perlă care de fapt mi-a adus atît de mult, atît de imensă încredere și acceptare... poate pentru că mulțumirea și fericirea, adevărul, infinitul și absolutul nu au
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
mai departe... Ar fi o întrebare de pus: dacă am fi cu toții iluzii ale speranțelor, oare ne-am înțelege și ne-am accepta unii pe alții mai ușor, dacă am fi mai imateriali, mai sufletiști, mai iubitori, mai virtuali, mai ireali și mai miraculoși?... Dacă am fi asemenea unor universuri întîlnind alte universuri, dacă am fi niște elicoptere iuți cu elice bioenergetice sau făpturi subtile și sclipitoare ale oceanelor de sentimente, dacă am fi liberi să luăm ce formă și ce
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
-l privi în ochi pe responsabilul orașului cu aprinderea felinarelor, Virginski recunoscuse un amestec de sfidare, umilință și frică. Acesta trecu pe lângă Virginski, iar transformarea adusă de flacăra sa neliniștită era așa de bruscă și completă încât Virginski o credea ireală. Pășind pe aleea luminată, Virginski avea senzația că intră pe un tărâm al decepției, pe care o refuza din instinct. Ca să îi vorbească însă Liliei - cum un alt imperativ, mai urgent, i-o cerea - trebuia să se avânte în lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
complet goală - Întotdeauna dormea goală - deschise laptopul și puse un CD cu coloana sonoră din filmul Amélie. Matthew era acum la Paris. Parisul lui era cel al restaurantelor celebre și al hotelurilor scumpe. Parisul ei era cel al lui Amélie, ireal ca un vals Într-o lume pestriță. Trebuia să se obișnuiască cu gândul că nu fusese decât o aventură de-o noapte, o fată al cărei chip Îl uitase deja, una dintre tinerele delicioase cu care se culcase. Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
baze de oțel, pe 37 de kilometri de alei. Cu inima, gândurile și stomacul răvășite, la două după-amiază se urcă În taxi și plecă să se Întâlnească cu Matthew la Columbus Circle. Ziua era destul de răcoroasă, iar Central Park părea ireal, Înghețat sub zăpadă și decorat cu cele 7500 de porți budiste de culoarea șofranului și cu mii de cosițe plisate de nailon zburdând În vânt. În lumina opacă a iernii, materialul portocaliu, vesel, Încălzea parcul Înzăpezit, strălucind ca flăcările pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
și măruntaiele tale și, în clipa aceea, zeul te sfărâmă între măselele lui, te înghite și uneori te uită după ce-ți digeră inima. Bătrânii aceia anchilozați de reumatisme m-au învățat ce e foamea de artă, foamea de realitate ireală sau de irealitate reală care este viața artei. Devenisem oarecum și prizonierul lor, pentru că așa e publicul, sau cel puțin așa era auditoriul meu din azil, admiră și devoră cu aceeași plăcere insațiabilă. Bătrânii mă hăituiau să-i mint, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să creadă, deoarece o scrisese totuși; dacă ar fi existat complot, el n-ar mai fi fost laș, Înfrânt și inert. De aici tot ce s-a Întâmplat pe urmă, faptul că a utilizat Planul - despre care știa că e ireal - ca să-și Întreacă un rival - pe care-l știa real. Și apoi, când și-a dat seama că Planul Îl Învăluia de parcă ar fi existat sau de parcă el, Belbo, ar fi fost făcut din același aluat ca și Planul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Belbo să Încerce revanșe al căror unic martor să fie el. Nu din pudoare, ci din neîncredere În mărturia altcuiva. Ademenit să alunece În Plan, Agliè ar fi fost anulat, s-ar fi topit În fum ca mucul unei lumânări. Ireal ca și Templierii din Provins, ca Rozacruceenii și ca Belbo Însuși. Trebuie că nu-i greu, se gândea Belbo: i-am redus la unitatea noastră de măsură pe Bacon și pe Napoleon, de ce nu și pe Agliè? Îl trimitem și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
o veșnicie. Către seară mi-am dat seama că eram nemâncat. Voiam liniște, și puțin fast. Lângă Forum des Halles am intrat Într-un restaurant care-mi făgăduia pește. Chiar prea-prea. Masa așezată direct În fața unui acvariu. Un univers destul de ireal ca să recad Într-o stare de suspiciune absolută. Nimic nu e Întâmplător. Peștele acela pare un isihast astmatic care-i pe cale să-și piardă credința și-l acuză pe Dumnezeu că a diminuat sensul universului. Sabaoth, Sabaoth, cum poți fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
o activitate cerebrală sănătoasă, pentru că alături de ele pot să se trezească percepții normale, iar conștiința se obișnuiește cu prezența simultană a acestor obsesii. Uneori obsesia se transformă în idei fixe, iar conștiința își pierde capacitatea de a discerne realul se ireal; atunci apar cazurile de halucinații și de delir, în timp ce la nivelul cel mai înalt apare starea de extaz. În stările extatice zonele cerebrale excitate sunt supuse unor reacții violente, iar activitatea restului creierului este suprimată: Extaticul este în mod complet
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
mai puțin de o săptămînă? Lily se ridică și vine cu mine În bucătărie, dîndu-mă la o parte cu cotul În vreme ce se apucă să spele oalele și cratițele lăsate În părăsire. Eu rîd, căci Încă mi se pare totul extrem de ireal. Cu toate astea, sînt zile, ca asta, de pildă, În care simt că Dan și cu mine sîntem căsătoriți deja de ani de zile. Poate așa știi cînd ți-ai Întîlnit jumătatea, poate că sentimentul că ești atît de În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]