1,604 matches
-
alunecă la nesfârșit, fără a putea vreodată pătrunde în interiorul a ceea ce i se sustrage îndărătul unui nou aspect, al unei noi fațade, al unui nou ecran. Căci nefiind decât exterioritate, această ființă nu are deloc interior, legea sa este devenirea, ivirea necontenită de noi fațete, de noi planuri, iar cunoașterea merge pe urmele succesiunii tuturor acestor năluci, care, fiecare dintre ele, nu i se arată decât pentru a ascunde imediat o ființă pe care nu o are și pentru a o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
principal al acestor trăsături constă așadar în faptul de a le retrage conținutul lor specific, prin intermediul înlăturării subiectivității. În drept, totuși, orice cercetare se definește prin obiectul său, de care depinde ca efect al acestuia. Ea implică, în primul rând, ivirea de la sine a acestui obiect, instalarea sa prealabilă în condiția de fenomen, iar în al doilea rând, luarea sa în considerare de către o știință care, în acest act de tematizare și prin el, face din el tocmai "obiectul" său. Între
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se definește și ea de fapt pornind de la obiectul a cărui elucidare o are în vedere. Felul în care acest obiect îi dictează unei științe modul de tratare potrivit a i se aplica nu este în mod primitiv decât modul ivirii sale. Metode mai elaborate, mai "precise", pe care se cuvine a le numi cel mai adesea metode restrictive, sunt puse în operă atunci când cercetarea se dovedește într-adevăr incapabilă să răspundă în mod adecvat modului în care se înfățișează obiectul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sine și sporirea sa de sine nu sunt prin urmare fapte pe care să ne fie posibil a le aprecia din exterior; numai surprinderea posibilității lor celei mai interioare le clarifică. Aceasta este în esența sa fenomenologică. Mai veche decât ivirea pre-obstanțială a lumii și decât explozia sa ek-statică, ea le precede nu pentru a le ceda locul și a se transforma în ele, ci ca ceea ce rămâne în sine în Noaptea abisală a subiectivității sale, pe care nici o auroră nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
putea prevala de autoritatea sa. Aruncă o privire spre Porta Carraia, cântărit iute timpii. Dacă s-ar fi grăbit, ar fi putut să ajungă la palat, să de alarma și să revină cu o jumătate de duzină de polițai, Înainte de ivirea zorilor. Le-ar fi ordonat mișeilor acelora să răscolească toate paturile, să se uite Îndărătul tuturor perdelelor. Dar simțea că pe femeie nu avea să o mai găsească. Așa cum i se Întâmplase și În prăvălia lui Teofilo, de unde dispăruse fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nisip și cu apă, până când lespedea se netezea ca oglinda. Străinii se uitau cu milă la acești nefericiți. Vrând să-i vadă mai bine, opriră luntrea în aer, coborînd-o aproape de pământ. Robii erau prea istoviți ca să mai bage în seamă ivirea acelei păsări ciudate care tremura șuierând în mijlocul văzduhului. Atunci lui Auta îi veni în minte ceea ce de mult căuta să găsească și nu știa cum. Ceru pâlnia fermecată care întărea glasurile omenești și strigă în ea printr-o fereastră deschisă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dăduseră alarma. O Împunseseră cu bastonul! Retrăind clipa in situ, fugi de pe Ramo Barbaro până pe malul celui mai apropiat canal și vomită În apă. O duseseră În casă și o așezaseră pe pat, dar intrase În comă și murise Înainte de ivirea zorilor. Violența morții dădea Însă credibilitate teoriei că totul se petrecuse Într-un moment de nebunie temporară. Nu era cu putință ca o persoană Întreagă la minte să aleagă un sfârșit atât de Înfiorător, atât de dureros. Sau atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
avea ca să-l țină prins în mreje pe Piatră, primul ei bărbat de o eternitate, suficient de mult timp pentru ca Vultur-în-Zbor să-și poată duce la bun sfârșit evadarea plănuită încet și minuțios. Virgil Jones a părăsit bordelul chiar înainte de ivirea zorilor, cu melonul pe cap, cu lanțul fără ceas în jurul taliei și fredonând nevinovat. Gloata se împrăștiase în cea mai mare parte la culcare, dar nemilosul Peckenpaw stătea ca un urs în pragul ușii. L-a privit furios pe Virgil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
noaptea, corpu-i nalt e mlădiet, Aurul pletelor strecoară prin mînuțele-i de ceară Și prin haine argintoase străbat membrele-i ușoare, Abia podul îl atinge mici picioarele-i de-omăt. Trece râul și ușoară nalte scări de stânci ea suie; La ivirea-i zi se face în spelunci de cetățuie, Ca o zi ea intră mândră în palatul ei de stânci; Luna e plină de raze - sub căldura-i - argintoase, Orice stea e-o piatră scumpă - iară florile focoase Giuvaeruri umezite cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de-aș putea s-amestec a lumii lucruri toate, După a mea voință un ceas să te încînt, Cu susu-n jos ar merge a firii legi bogate, Pustiu ar fi în ceriuri și ceriul pe pământ. "Și la a ta ivire părere-ar ziua noapte, Astfel de strălucită ai trece-n lanuri verzi, Încît numai pîrae ți-ar povesti cu șoapte, Că în a ta privire eu mințile îmi pierz. 125" Cînd ai muri, iubito, căci contra morții n-are "Nici
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
la tine, dona Sol. De ce doresc singurătate Și glasul tainic de isvor, De ce când codrul frunza-și bate Adorm pe verdele-i covor? Ca prin lumina cea rărită Prin umbra moale de [pristol] Să mi s-arate liniștită A ta ivire, dona Sol, Să văz cum mâna ta îndoaie În arc o ramură de fag Și ca Diana cea bălaie Îți faci în codru mândru prag; Săgeți de aur pe-al tău umăr, Gonești vânatul tău în stol, Dar peste frunze
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sterp se trăgea mai spre fund, așezîndu-se strat peste strat. Ieșea afară și chema câinii. Ceata se aduna împrejur. Privea mahalaua adormită și cerul limpezit. Stelele călătoreau peste Cutarida. Dinspre groapă adia vântul de martie. Își aprindea luleaua și aștepta ivirea zorilor. Dulăii se așezau pe labe și moțăiau. Spre dimineață răsunau strigătele ascuțite ale cocoșilor. Se chemau de departe peste câmpul sur. Urechile lui bătrâne auzeau umbletul furiș al unor oameni. Către fundul gropii se mișcau umbre aplecate. Câinii tresăreau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
țipete ale copiilor mai însuflețeau străzile. Orașul ar fi dorit atât de mult ca timpul să-l dea uitării! Numai că timpul se pusese în mișcare: anul creștin 1492 a început în ultima zi a lunii safar 897, iar înainte de ivirea zorilor, s-au auzit bătăi puternice în poartă. Mama a sărit din somn ca arsă și l-a chemat pe tata, care dormea în noaptea aceea lângă Warda. S-a dus să deschidă. Erau niște ofițeri ai sultanului care îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
aceste vorbe care, pe moment, m-au făcut să zâmbesc: — Dacă frumoasa Șeherazada le-ar fi cunoscut, ar fi consacrat o noapte liniștită istorisirii poveștii lor, ar fi amestecat și niști djinni, niște covoare zburătoare și felinare fermecate, iar înainte de ivirea zorilor, ar fi preschimbat în mod miraculos căpetenia lor în calif, cocioabele în palate și straiele de trudă în veșminte de mare preț. Aceștia erau hamalii din Fès. Trei sute de bărbați, cu toții oameni simpli, foarte săraci, aproape toți fără știință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ele. Dacă ar fi să prezentăm pe scurt rezultatul a ceea ce am arătat până acum, am spune că experiența spațiului sacru permite "întemeierea Lumii": acolo unde sacrul se manifestă în spațiu, se dezvăluie realul, și Lumea începe să existe. Însă ivirea sacrului nu proiectează doar un punct fix în mijlocul fluidității amorfe a spațiului profan, un "Centru" în "Haos": ea produce de asemenea o ruptură de nivel, deschide comunicarea între nivelurile cosmice (Pămîntul și Cerul) și permite trecerea, de ordin ontologic, de la
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
pe mare îl întruchipează pe eroul mitic Aori. "Poartă îmbrăcămintea pe care o purta Aori, potrivit mitului; ca și Aori, are chipul înnegrit, iar în plete, un love asemănător cu acela pe care Aori l-a smuls de pe fruntea lui Iviri. Dănțuiește la poalele muntelui și-și întinde brațele tot așa cum Aori își întindea aripile... Un pescar mi-a spus că, atunci când se pregătea să prindă pești (cu arcul), se credea Kivavia. Nu cerea mila și ajutorul eroului mitic, ci se
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
mână o creangă înverzită, un buchet de flori, o pasăre.30 Este semnul iminentei reînvieri a vieții vegetale, care arată că taina s-a împlinit și că primăvara este aproape. Aceste rituri au loc în cea mai mare parte înainte de ivirea primăverii, ca "fenomen natural". Desacralizarea Naturii După cum am arătat, Natura nu este pentru omul religios exclusiv "naturală". Experiența unei Naturi radical desacralizate este o descoperire recentă, fiind accesibilă doar unei minorități a societăților moderne, în primul rând oamenilor de știință
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
s-au produs pe terenul de duelare, victime fiind membrii multor familii de vază. Sania mea aluneca Încet-Încet, ca prin vis, pe strada Morskaia și Încet-Încet, siluete vagi de dueliști Înaintau unele spre celelalte, ocheau și trăgeau cu pistolul - la ivirea zorilor, În poienile umede ale unor vechi moșii, pe terenuri de instrucție militară pustii sau pe cărarea acoperită de zăpadă dintre două șiruri de brazi. În spatele acestor imagini era totuși un abis emoțional foarte special pe care Încercam disperat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
multe altele aveau să se Întîmple. Lăsă ceasurile să se scurgă, liniștit ca o stîncă printre alte stînci, cu privirea ațintită, ca hipnotizat, asupra luminilor de pe María Alejandra, care păreau să-i aducă aminte că se aflau acolo, așteptînd nerăbdător ivirea zorilor, ora la care avea să sune clopotul, anunțînd Începutul unei zile de vînătoare de oameni. Ura lui crescu singură, alimentîndu-se din ea Însăși și din elucubrațiile lui, pe măsură ce stelele Înaintau pe un cer fără nori, și a fost un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
În ploaie și se trezi din nou, speriat de un tunet sau de propria-i panică, spre a privi În jur, În așteptarea temutei și odioasei prezențe a răpitorului său. Apoi, cînd nu mai erau decît trei ceasuri pînă la ivirea zorilor, noaptea redeveni liniștită, iar el băgă de seamă, Îngrozit, că loviturile răsunau teribil În liniștea insulei, ale cărei stînci păreau să Întoarcă, sporite de sute de ori, miile de ecouri. Dar veriga de lanț părea acum extrem de slăbită și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și numai el, acest daimon discret, ar putea face din individ o ființă unică din punct de vedere spiritual. Pentru că, organic vorbind, cu toții suntem unicate - dar și câinii, de altfel. * Dacă Divinul s-ar stinge, din același impuls obscur al ivirii sale, nimicul astfel exprimat ar trebui să ne suporte supraviețuirea - și abia atunci adevărul, fiindcă destinația noastră, presupunând o moarte autonomă, ar fi colosalul efort al unei lumi de morți cerându-și, ca în cel mai negru paradox, dreptul la
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
și captivant, că uneori ți se tăia răsuflarea. În liniștea serii glasul lui se auzea ca un cântec duios... un greier de sub o tufă de liliac, începu concertul de seară... Se îngemăna ziua cu noaptea, reluă el povestirea, când, înainte de ivirea zorilor, în dimineața zilei de Sânt Ilie, se porni din nou ploaia, o ploaie care credeam că ne îneacă... norocul nostru, că n-a ținut mult și s-a oprit așa cum a pornit. Întunericul s-a mai destrămat, și dimineața
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
decât dorința Istorisiri nesănătoase fericirii 89 comună de a mai rămâne trezi, căzură ambii în puterea unui somn adânc, cel mai liniștit, mai ușor și mai odihnitor somn, pe care îl dormiseră cei doi vreodată până atunci. Către dimineață, la ivirea zorilor, pe când soarele începea solemn să-și desfășoare întreaga sa grandoare, dându-și la iveală pe pământ razele în toată forța lor de luminare, Victor, deșteptat deja, dar amorțit încă în culcușul său, găsi prilej să mai analizeze în gând
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
cu și mai multă forță dezaprobarea și nesusținerea sa, pe care tânărul le primea cu multă amărăciune și în tăcere, privindu-le ca pe o descurajare clară și definitivă. Însă să înăbuși o idee, punându-i brutal frână încă dinaintea ivirii zorilor ei, nu este, oare, cea mai mare greșeală, pe care o poate face cineva - mai 100 Rareș Tiron ales o mamă - față de tânărul ce clocotește puternic de ambiția vie a gândurilor mari? Ba sigur că este, iar, în cazul
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
de cele mai multe ori le aștepta la capătul drumului. Oricât ar fi căutat, cei din Bora Bora n-ar fi putut găsi un aliat mai eficace și mai nimicitor. Cu puțin înainte de răsărit, vântul începu să scadă în intensitate, până când, la ivirea zorilor, încetase aproape complet, însă când Roonuí-Roonuí le făcu semn oamenilor să se pregătească de luptă, Miti Matái se grăbi să-l tempereze, explicându-i că nu era decât ochiul unui uragan care avea să revină foarte curând, cu aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]