5,860 matches
-
la ele. Lucrul cel mai ciudat, hotărârea lui Strickland de a se face pictor, mi se pare arbitrară și cu toate că trebuie să fi avut pricinile ei în împrejurările vieții sale, eu nu le cunosc. Din discuțiile cu el n-am izbutit să culeg nimic. Dacă aș scrie un roman, în loc să narez faptele pe care le cunosc despre o personalitate curioasă, aș fi inventat o mulțime de lucruri ca să explic schimbarea sentimentelor lui. Cred că aș fi arătat o vocație puternică în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
dialog și nu avea nici un fel de dar pentru a formula ceea ce avea de spus în expresia izbitoare pe care să și-o amintească ascultătorul. N-avea apetență pentru vorbe de duh. Umorul lui - așa cum se va vedea, dacă am izbutit cât de cât să reproduc conversația lui - era sardonic. Replicile îi erau aspre. Uneori te făcea să râzi pentru că spunea adevărul, dar aceasta este o formă de umor care își câștigă forța doar prin caracterul ei neobișnuit. Ar înceta să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
lor i se părea banală. Când Stroeve a ținut un discurs interminabil despre măreția lui Monet, Strickland a zis: „Îl prefer pe Winterhalter“, dar presupun că a spus-o doar ca să-l enerveze. Și a reușit. Sunt dezamăgit că nu izbutesc să reproduc nici un fel de extravaganță a opiniilor lui despre maeștrii clasici. Erau atâtea lucruri ciudate în caracterul lui încât simt că portretul ar fi complet dacă părerile sale ar fi fost scandaloase. Simt nevoia să-i atribui teorii fantastice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Charles Strickland, și acolo a pictat tablourile pe care se întemeiază în mod cert faima lui. Presupun că nici un artist nu-și dobândește pe deplin împlinirea visului care-l obsedează, dar Strickland, hărțuit neîncetat de lupta lui cu tehnica, a izbutit poate și mai puțin decât alții să exprime viziunea pe care o vedea cu ochii minții; însă în Tahiti mediul i-a fost favorabil. A găsit în împrejurimi accidente necesare pentru ca inspirația să-i capete eficacitate, și picturile lui ulterioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
trabucuri din tabachera pe care i-o întinsesem și punându-și unul în gură, iar celălalt în buzunar. Din când în când mai câștigau ceva bani. Uneori venea vreun vapor cu poștă și căpitanul Nichols care făcuse cunoștință cu pontatorul izbutea să găsească pentru amândoi un angajament ca hamali. Când era vorba de un vapor englezesc se strecurau cum puteau în teugă și obțineau de la echipaj o gustare de dimineață substanțială. Înfruntau riscul de a se întâlni cu vreunul dintre ofițerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
am gândit că era ceva vitejesc în comportarea lui și ceva neînfricat în sufletul lui. Voiam să închei astfel pe o notă de speranță. Asta mi se părea că ar fi subliniat spiritul neînfrânt al omului. Numai că n-am izbutit. Nu știu cum se face, dar n-am putut să intru în miezul poveștii, și după ce am încercat de vreo două ori a trebuit să renunț. Am pornit ca de obicei de la început și m-am hotărât să nu spun decât ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
prieten îi gătea cu mâinile ei. Ospitalitatea era pentru ea o pasiune și nimeni de pe insulă nu trebuia să se lipsească de o masă dacă era ceva de mâncat la Hôtel de la Fleur. Nu-și evacua niciodată clienții în caz că nu izbuteau să-și plătească notele de plată. Întotdeauna spera că ei le vor achita când vor putea. Era acolo un om care avusese parte de necazuri mari, și acestuia îi oferise ea casă și masă luni de zile. Când chinezul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
timpul, este uruitul surd al valurilor care se sparg pe recifuri. Dar aici nu era nici un sunet și aerul era parfumat de florile albe care se deschid noaptea. Era atât de frumoasă noaptea aceea, încât parcă sufletul nici nu mai izbutea să suporte temnița trupului. Simțeai că e gata să se lase purtat de vânt prin văzduhul imaterial, iar moartea avea înfățișarea unui prieten drag. Tiaré oftă: — O, ce n-aș da să mai am iar cincisprezece ani! Apoi zări o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și sunt foarte departe de lume - închipuiți-vă că-mi trebuie patru zile ca să ajung aici în Tahiti -, dar acolo suntem foarte fericiți. Sunt prea puțini oamenii cărora le e dat să încerce să realizeze ceva și chiar să și izbutească. Viața noastră este simplă și inocentă. Nu e întinată de ambiții și toată mândria pe care o avem se datorează doar contemplării muncii realizate cu mâinile noastre. Maliția nu ne poate răni și nici invidia nu ne poate ataca. Ah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
e plăcerea ta să rămân, așa voi face, biata mea copilă. Ata căzu în genunchi în fața lui și-i apucă picioarele cu brațele și i le sărută. Strickland se uită la Dr. Coutras cu un zâmbet firav: — Până la urmă ele izbutesc să te prindă și ești neputincios în mâinile lor. Albe sau negre, toate-s la fel. Dr. Coutras simți că ar fi fost absurd să-și exprime regretul în fața unui dezastru atât de îngrozitor și-și luă rămas-bun. Strickland îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
răspuns. Răsuci clanța și intră. Mirosul care-l întâmpină agresiv îi întoarse stomacul pe dos. Își duse batista la nas, își luă inima-n dinți și intră. Lumina era slabă și după ce umblase atâta vreme prin soare un timp nu izbuti să mai deslușească nimic. Apoi tresări. Întâi nu-și dădu seama. I se păru că a intrat deodată într-o lume magică. Avea impresia vagă a unei mari păduri primitive unde se plimbă oameni goi pe sub copaci. Apoi văzu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
răsfățau în grădina lui. — Multă vreme nu mi-am putut scoate din cap amintirea felului extraordinar în care își decorase Strickland pereții casei! spuse dus doctorul pe gânduri. Și eu mă tot gândisem la asta. Mi se părea că aici izbutise în fine Strickland să-și exprime pe deplin personalitatea. Muncind în tăcere, știind că este ultima lui șansă, îmi închipui că aici va fi spus tot ceea ce știa el despre viață și tot ceea ce ghicea. Și mi-am mai închipuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Înclinată Într-o rână, o galeră de război zăcea rezemată de malul râului, cu Întregul rând de vâsle Întinse, pregătită parcă să o pornească În larg. - Pesemne că diavolul a călăuzit-o până aici, murmură bargello Înfiorându-se. Dante nu izbuti să Își stăpânească un zâmbet. Cunoștea bine legendele care circulau pe seama acelui loc. Dar dacă la mijloc era Într-adevăr diavolul, cel puțin avea să-l vadă la față. - Nu se vede nimeni la bord. Pare abandonată, observă unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de ceilalți. Smulsese spada din mâna unuia din oameni și Își croia drum secerând plantele cu avânt, cufundat În apă până la genunchi. Pâraie de sudoare Îi curgeau pe trup, dar emoția descoperirii părea să Îi fi alungat orice oboseală. Nu izbutea să vadă Încotro se Îndrepta. Apoi mai izbi o dată și se opri tresărind, În timp ce, În spatele său, se ridicau strigătele Îngrozite ale străjerilor. În fața lor apăruse un uriaș bărbos, Înalt de mai bine de șase coți. Pe capul său monstruos, Împodobit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cineva se năpustise asupra lui, făcându-l bucăți. Pe jos se mai găsea Încă securea care slujise la acest măcel. Ridică unul din angrenaje, Încercând pe degete mușcătura dinților subțiri. Pe margine se distingeau niște caractere mărunte, pe care nu izbuti să le descifreze. În clipa aceea, galera se aplecă cu un geamăt, ca și când În râu s-ar fi creat pe neașteptate un vârtej. Bargello se apropiase și se uita În jur perplex. - Dar... sunt sarazini! Morți cu toții! exclamă el ignorând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Blestemat fecior de cățea, urlă Dante descălecând mânios, cu repeziciune. Mișcarea neașteptată și strigătul speriară calul, care se smuci Într-o parte brusc, făcându-l să piardă sprijinul scării. Ateriză cu toată greutatea În noroi, ridicând stropi și abia mai izbutind să se țină pe picioare. În spatele său izbucniră râsetele pizmașe ale străjerilor, care se solidarizau cu tovarășul lor din gardă. Nici bargello nu reușise să Își Înăbușe un zâmbet. Între timp, atrași de larmă, pe bastioane Începuseră a se Îngrămădi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
etajul chiliilor. Abia Începuse să urce când peste el dădu cineva care cobora vertiginos. Era o fată, acoperită cu câteva zdrențe. Priorul căscă ochii cu surprindere, recunoscându-i trăsăturile descărnate ale figurii și ochii verzi, aprinși de desfrânare. - Pietra... abia izbuti să șoptească, cu glasul retezat. Tânăra izbucni, râzându-i În nas cu o expresie prostească, Înainte să Își reia alergarea spre ieșire. Un damf de vin Îi Împunse nările. Pentru o clipă, se simți tentat să se ia după dânsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
messer Alighieri, nu-i cazul să fim atât de trufași, dat fiind că pentru două luni de zile trebuie să stăm Închiși aici, unde-i mai rău decât În temniță la Stinche! Îi strigă celălalt. Se pare că măcar domnia ta izbutești să ieși, noaptea... Dante se Întoarse dintr-o dată și făcu câțiva pași spre bărbatul acela. Sângele Începuse să Îi zvâcnească În tâmple cu vuietul unei cascade. Vederea Îi era și ea Înnegurată de oboseală și de starea de rău. Virtuțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
trupul În dreptul rinichilor. Totuși, a continuat să trăiască, din vrerea lui Dumnezeu! Ea a rostit cuvinte cumplite Împotriva păgânilor și le-a Înfrânt semeția oarbă, zăpăcindu-i și Îngrozindu-i. Și, În timp ce aceștia bâjbâiau prin bezna lor, puținii care au izbutit să fugă s-au salvat, ducând-o cu ei pe pământurile luminate de harul lui Dumnezeu. Fecioara străbătea În continuare mulțimea cu privirea ei Înghețată. Albastrul pupilelor era atât de deschis Încât părea aproape alb. Când ochii i se Încrucișară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
aștepta ca celălalt să se urnească, trecu de portiță și se Îndreptă de unul singur În sus, pe treptele din lemn de stejar ce se Întindeau În cerc de-a lungul zidurilor. Percepu de Îndată o atmosferă stranie, fără să izbutească să o precizeze. Urcase cu elan, dar la jumătatea scării simți cum puterile Îl părăsesc dintr-o dată, În timp ce respira anevoie aerul fierbinte și dens din acea pâlnie de piatră. La fiecare din primele trei etaje se deschideau câte două ușițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
niște regulatoare. Arta dumitale nu e și ea blasfematoare? Atunci, n-ar trebui să scrii și pe roțile dumitale dințate ceva asemănător? Alberto clătină din cap, gata să Îi răspundă ceva, Însă Dante Îl Întrerupse. - Mai Întâi, spune-mi dacă izbutești să Înțelegi ce scop avea mașinăria, examinându-i rămășițele. Celălalt ridică din umeri cu o expresie de Îndoială. Își aținti din nou privirea asupra fragmentelor, schimbându-le ordinea În mai multe rânduri și Încercând să le pună În legătură În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dumneata? Bernardo scutură din cap cu hotărâre. - Nu bogăția o doresc eu. La capătul vieții, aurul e cea mai inutilă dintre materii. Dar aș vrea ca umila mea operă să răspundă la Întrebarea la care nici măcar maestrul meu nu a izbutit să ofere un răspuns. Însă vreau să Îl cer de la Arrigo da Jesi. Am aflat că și el se află În cetatea voastră. - De ce filosoful? Întrebă Dante uimit. - Apare În filele lui Mainardino. Arrigo a fost novice pe lângă Elia da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
e pe cale să se prăbușească, iar planul părinților Întemeietori ai cetății se destramă În lupte interne. - Planul acela, dacă a existat vreodată așa ceva, s-a scris, precum răspunsurile Sibilei, pe frunze, pe care chiar și o adiere ușoară de vânt izbutea să le răvășească, replică Dante, scuturând din cap. Filosoful privea și el În jur abătut. - Dar cum se face că orașul vostru a ajuns În această stare Întristătoare? Dante arătă mânios spre grupul de ticăloși care Încă se mai Încleștau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
același timp, Sfântul Mormânt, se vânzoleau Încoace și Încolo. Strigăte și chemări se amestecau cu apeluri la acțiune, deliberări, Îndemnuri de plecare. Între timp, poetul continua să reflecteze, căutând cu Încăpăținare o explicație rațională la ceea ce tocmai văzuse. Dar nu izbutea să o găsească. Doar o slabă intuiție, de care gândul i se agăța, Însă fără a ajunge la nici o concluzie. Continua să se Întrebe de ce Fecioara era expusă În interiorul acelui tabernacol din lemn și nu În plină lumină, pe altar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lucru pe care simțurile se Încăpățânau să i-l confirme: era posibil ca o femeie să supraviețuiască fără o jumătate din propriile organe, dacă Dumnezeu așa hotărâse. Dar, oricât de mult ar fi Încercat să se convingă pe sine, nu izbutea să se descotorosească de bănuiala că tabernacolul nu era un element pur ornamental, ci un expedient care nu permitea ca miracolul să fie observat din părțile laterale. Încercă să se deplaseze spre colțul bisericii, spre a verifica dacă bănuielile Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]