1,485 matches
-
în proiectul critic; dar toate acestea, alături de unele condiționări noi care dovedesc originalitatea construcției kantiene în orizontul judicativului se află, totuși, în sensul conceptului de judecată sintetică a priori și ele pot fi identificate ca atare. Jocul timpului în proiectul kantian este esențial într-un sens ontologic, așa cum semnalează câțiva exegeți ai lui Kant, îndeosebi Heidegger. Jocul acesta constă în condiționarea simultană a conștiinței existenței mele ca subiect și a conștiinței existenței lucrurilor din afara mea. Dar conștiința aceasta este suficientă pentru
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
conștiința aceasta este suficientă pentru a proba, necesar și suficient, atât existența unui subiect determinat ("eu"), cât și existența lucrurilor exterioare acestuia ("non-eul")? Că totul trebuie să se petreacă în conștiință, este dincolo de orice îndoială, date fiind presupozițiile proiectului critic kantian și locul pe care timpul îl are în structura acestuia. Totuși, o conștiință determinată (prin acte multiple, între care cel al percepției ca atare a obiectelor exterioare, prelucrate prin sinteze conștiente, este necesar) poate garanta, pe lângă necesitatea propriei sale existențe
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
putință orice astfel de intuiție el, dat ca o conștiință de timp, este, totuși, obiectul unei intuiții, pe care Kant a respins-o cu putere, în forma de intuiție intelectuală, dar pe care fenomenologii, mai târziu, prelungind unele aplicații propriu-zis kantiene ale sensului de transcendental, o vor accepta ca atare: este vorba chiar despre două specii ale intuiției: categorială și eidetică. Timpul, dat ca o conștiință de timp, tocmai pentru că nu poate fi obiect al unei intuiții empirice, trebuie să fie
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dat ca o conștiință de timp, tocmai pentru că nu poate fi obiect al unei intuiții empirice, trebuie să fie obiectul unei intuiții categoriale. Această problemă nu intră în planul lucrării de față, dar trebuie semnalată această aporie a proiectului critic kantian, anume faptul că, deși Kant respinge posibilitatea oricărei intuiții intelectuale (a oricărei intuiții în afara celei empirice și a celei pure care o condiționează pe cea dintâi), admite conștiința de timp, timpul însuși, ca temei al oricărui fapt existență, cunoaștere etc.
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
existență, cunoaștere etc. altfel spus, ca obiect al unei intuiții de alt tip decât cea empirică, am putea spune, al intuiției categoriale.120 Semnificațiile judicative ale acestei aporii vor fi semnalate în partea a doua din această cercetare a filosofiei kantiene; oricum, prin conștiința de timp, Kant readuce proiectul critic în orizontul judecății de predicație, dat fiind faptul că această conștiință, ca "obiect" al unei intuiții categoriale, are sensul unor elemente ale structurii judecății. 3.2.1.6. Necondiționatul, cunoștința aparentă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale unei "lumi aparente", nu doar ale cunoașterii aparente. În privința operațiilor propriu-zise de constituire a aparenței și a raporturilor sale cu fenomenul, demersul de față trebuie să-și ia măsuri de limitare în funcție de scopul acestetei prime părți a prezentării judicativului kantian: descrierea elementelor acestui judicativ. În partea a doua se va reveni la "elemente", dar pentru a reface calea de constituire fenomenală kantiană; în acel context își vor regăsi locul și conceptele de la acest subcapitol, atât cele referitoare la elementele analitice
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
demersul de față trebuie să-și ia măsuri de limitare în funcție de scopul acestetei prime părți a prezentării judicativului kantian: descrierea elementelor acestui judicativ. În partea a doua se va reveni la "elemente", dar pentru a reface calea de constituire fenomenală kantiană; în acel context își vor regăsi locul și conceptele de la acest subcapitol, atât cele referitoare la elementele analitice (ale constituirii fenomenale veritabile), cât și cele care se referă la elementele dialectice (regulative și falacioase). Rațiunea reprezintă etajul superior al facultății
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aparenței etc. Oricum, posibilitatea de a interpreta ontologic Critica rațiunii pure a lui Kant, lucrarea în care sunt puse în lumină astfel de limite, a fost trecută în realitate, cum știm, de către Heidegger și de alți interpreți ai filosofiei critice kantiene. Sensurile ontologice menționate aparțin, așadar, spațiului de interpretare a proiectului critic kantian și, neîndoielnic, ele au valorificat sensuri ale acestui proiect, cu toate că Immanuel Kant nu vizează explicit o reconstrucție ontologică; în planul "criticii rațiunii pure" nu apare întocmai intenția unei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lui Kant, lucrarea în care sunt puse în lumină astfel de limite, a fost trecută în realitate, cum știm, de către Heidegger și de alți interpreți ai filosofiei critice kantiene. Sensurile ontologice menționate aparțin, așadar, spațiului de interpretare a proiectului critic kantian și, neîndoielnic, ele au valorificat sensuri ale acestui proiect, cu toate că Immanuel Kant nu vizează explicit o reconstrucție ontologică; în planul "criticii rațiunii pure" nu apare întocmai intenția unei reconstrucții filosofice care să își asume de la bun început, adică în mod
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu vizează explicit o reconstrucție ontologică; în planul "criticii rațiunii pure" nu apare întocmai intenția unei reconstrucții filosofice care să își asume de la bun început, adică în mod originar, statutul de "ontologie". Există însă o mulțime de elemente ale construcției kantiene (concepte, idei, simple gânduri, argumente, aporii etc.) pe baza cărora poate fi deschis planul unei interpretări ontologice, fapt valorificat, de altminteri, așa cum am precizat mai sus, de unii interpreți. Mai departe, pentru a scoate la iveală temeiuri mai profunde ale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
gânduri, argumente, aporii etc.) pe baza cărora poate fi deschis planul unei interpretări ontologice, fapt valorificat, de altminteri, așa cum am precizat mai sus, de unii interpreți. Mai departe, pentru a scoate la iveală temeiuri mai profunde ale analiticii și dialecticii kantiene, voi valorifica și eu astfel de elemente. (Pornind de la ultima observație, capătă înțeles și diferența dintre, pe de o parte, perspectiva și orizontul unei construcții filosofice ca atare, ceea ce numim teorie filosofică, nevalorificată explicit de Kant în sensul originar al
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
intelectuală (imposibilă pentru facultatea omenească de cunoaștere, după Kant). Noumen-ul rămâne ipostaza aparenței la nivelul intelectului. O aparență care, luată într-un sens anume, funcționează după necesitatea exprimată de facultatea de cunoaștere omenească. Necondiționatul are o funcție necesară în construcția kantiană: el face posibilă sinteza la nivelul Ideilor rațiunii (de care se ocupă dialectica transcendentală), sinteza conceptelor intelectului, pentru că Ideile nu ajung la experiență, ci doar la conceptele intelectului, pe care le unifică. Fiind astfel plasat, poate fi el socotit o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
condiționat căruia îi lipsește, totuși, esențialul: legătura cu obiectul experienței), dacă rațiunea funcționează constitutiv: tocmai de aceea el este ipostază a aparenței. Pe baza distincției dintre folosirea regulativă și cea constitutivă a Ideilor transcendentale, capătă sens și cele două perspective kantiene asupra dialecticii: 1) ca cercetare a limitelor cunoașterii și facultății de cunoaștere în partea sa "superioară", reprezentată de rațiunea pură, pentru ca în felul acesta să fie recunoscută aparența și să fie îndreptată rațiunea către folosirea sa doar regulativă; 2) ca
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
află la sfârșitul "Analiticii transcendentale", așadar în imediata vecinătate a "Dialecticii transcendentale". Este vorba de un loc de cumpănă, oarecum în afara celor două diviziuni ale logicii transcendentale. În orice caz, locul acesta poate da de gândit celui care caută sensuri kantiene ce pot scăpa dictaturii judicativului, așadar și celor două modele ale acesteia, analitica și dialectica. Locul fiind indicat, el poate fi vizitat și testat în multe privințe. Scurta teorie a lui Kant despre nimic, de asemenea poate fi ușor înțeleasă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca modele ale rostirii filosofice, în proiectul criticii rațiunii pure al lui Kant, poate fi deschisă și din alte perspective, și acestea păstrând, asemenea perspectivei deschise aici, posibilitatea de a revedea legătura dintre statutul analiticii transcendentale și al dialecticii transcendentale kantiene, pe de o parte, și judicativul constitutiv, pe de alta. Pentru contextul de față, important este să rămânem cu ideea despre posibilitatea de a formula sensuri clare judicativ-constitutive ale analiticii și dialecticii transcendentale, sensuri prin care aceste două forme de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judicativ-constitutive ale analiticii și dialecticii transcendentale, sensuri prin care aceste două forme de discurs nu-și părăsesc, decât în aparență, locurile proprii din orizontul generos al dictaturii judicativului. Dar e la fel de important să păstrăm ideea că și potrivit proiectului filosofic kantian, ieșirea de sub această dictatură a judicativului este posibilă din perspectiva nimicului. Pe baza prezenței semnificației acestei ultime idei la două reconstrucții filosofice dintre cele mai impunătoare din istoria filosofiei, am putea avansa o ipoteză: nimicul este o cale posibilă către
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu sunt altceva decât judecăți desfășurate, socotește Kant. Pornind de aici și de la felul în care Kant justifică poziția centrală a judecății în proiectul său critic, am putea susține următoarele fapte, semnificative pentru ideea reipostazierii dictaturii judicativului prin proiectul critic kantian: (a) structura originară judicativă, ca și în logica organon, de forma S P, condiționează cunoștința veritabilă, așa cum aceasta este concepută potrivit convențiilor proiectului critic. Funcțiunile logice ale judecății, S și P, exprimă numai împreună un sens, chiar dacă ele par a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
așa fel încât să fie deschisă problema constituirii cunoștinței veritabile ce urma să fie tratată. Voi proceda și acum, în prezentarea lui Kant, în același mod. Scopul acestei discuții ține, așadar, de deschiderea unui orizont de interpretare a sensurilor judicative kantiene din perspectiva problemei fundamentale a constituirii cunoștinței. Pe o asemenea cale ne apropiem de evidențierea condițiilor de posibilitate ale reducției judicative a judicativului constitutiv, miza acestei părți din lucrarea de față. Asupra "eficienței" judicativului constitutiv în ipostaza sa de proiect
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
perspectiva problemei fundamentale a constituirii cunoștinței. Pe o asemenea cale ne apropiem de evidențierea condițiilor de posibilitate ale reducției judicative a judicativului constitutiv, miza acestei părți din lucrarea de față. Asupra "eficienței" judicativului constitutiv în ipostaza sa de proiect critic kantian se va discuta și mai departe. Constituirea cunoștinței veritabile reprezintă, și în contextul de față, orizontul de interpretare cel mai generos cu putință pentru a formula aspectele de continuitate și de rezistență ale dictaturii judicative, în condițiile unei critici radicale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pe segmentul său "analitic". Totuși, ceea ce prinde o anumită formă la Kant nu este reducția propriu-zisă, ci deducția. Aceasta poate fi gândită și în termenii unei veritabile reducții, dar nu acesta este gândul cel mai bun în sesizarea sensurilor propriu-zis kantiene. De fapt, dincolo de chestiunea terminologică, și neaccentuând poziția foarte importantă în logica transcendentală a termenului "deducție", atunci când demersul kantian trece de la unele instanțe analitice la altele de exemplu, de la tipurile de judecăți la categorii are loc o coborâre pe linia
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poate fi gândită și în termenii unei veritabile reducții, dar nu acesta este gândul cel mai bun în sesizarea sensurilor propriu-zis kantiene. De fapt, dincolo de chestiunea terminologică, și neaccentuând poziția foarte importantă în logica transcendentală a termenului "deducție", atunci când demersul kantian trece de la unele instanțe analitice la altele de exemplu, de la tipurile de judecăți la categorii are loc o coborâre pe linia "exemplificării" (folosind un termen al logicii organon), adică al pierderii de generalitate; ceea ce reprezintă, în primul rând, nu reducție
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lucrare, sunt elementele dictaturii judicativului, iar constituirea acestora și scoaterea lor în lumina înțelegerii țin de "principiile dinamice" (analogiile experienței și postulatele gândirii empirice), în mod direct, și indirect de "principiile matematice" (axiomele intuiției și anticipațiile percepției). Refacerea constituirii fenomenale kantiene trebuie să se bizuie pe un fapt evident, la Kant: principiile din toate cele patru categorii sunt, în întregul lor, constitutive; tocmai un asemenea rol au: să constituie fenomenul și, desigur, cunoștința (veritabilă). Calea aleasă de Kant pentru a dezvălui
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sens următoarele cupluri operațional-obiectuale: permanență-substanță, succesiune-cauzalitate, simultaneitate-comunitate. Al doilea termen nu indică o categorie din grupa celor ale relației, ci un tip de constituire fenomenală, care trebuie luat numai împreună cu operația (temporală) corespunzătoare. Ipostaza fenomenală ultimă a constituirii după scenariul kantian pare a fi natura, care păstrează în structura sa constitutivă cele trei cupluri operațional-obiectuale. Tocmai de aceea natura se află, cumva, de la bun început, adică în structura oricărei constituiri fenomenale. Așa cum se află în orice intuiție empirică, în măsura în care aceasta dă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care prelucrează totul, adică își dă ipostaze operaționale și se încarcă de sensuri "ontologice", obiectuale. Până la urmă, timpul face cu putință constituirea fenomenală și forma de judecată sintetică a priori a cunoștinței veritabile. De aici sensul judicativ al deducției transcendentale kantiene, în genere, al demersului "analitic" despre principiile intelectului pur. Mai sus precizam ideea despre unitatea șirului de operații de constituire fenomenală și a șirului de ipostaze obiectuale pe care aceste operații le determină. Ajungeam, în final, la apercepția originară, ca
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
din urmă este deosebit de semnificativ din perspectiva "fenomenologiei judicativului", pe care o încerc aici, fiindcă și atunci când obiectul îi apare lui Kant gata constituit, filosoful găsește de cuviință să precizeze operațiile sau structurile operaționale constitutive. Accentul obiectual al demersului "analitic" kantian, din partea ultimă a Analiticii transcendentale, este o consecință a unui dezechilibru pe care filosoful l-a acceptat anterior, în favoarea aspectului operațional al constituirii fenomenale. Dar cred că mai există o miză, oarecum metateoretică, dar cu o anumită semnificație propriu-zis "critică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]