16,896 matches
-
nu era nici techno, nici hip-hop, ci doar pop. - Ai ceva de băut acasă? întrebă Christine. - Sigur. - Atunci să mergem la tine. Propunerea îl bucură pe Andreas, din motive lesne de înțeles. Locuia în Dietzenbach, un sat aflat la zece kilometri de Frankfurt. Drumul îl străbătură repede, sporovăind în continuare vrute și nevrute. - Credeam că stai într-un apartament, zise Christine, uimită, când ajunseră în dreptul casei lui. Care era într-adevăr mare, deși avea numai patru camere. Una dintre ele era însă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
cu patru ani, într-o seară ploioasă ca acum, mă întorceam de la mare cu mașina. O luasem pe variantă, pe drumul prin Slobozia, bănuind că din cauza vremii urâte șoseaua cealaltă va fi plină cu mașinile altor vilegiaturiști mohorâți. La câțiva kilometri după aeroportul Kogălniceanu, am văzut o autostopistă. Stătea sub un copac, mică și udă, o mogâldeață cu o mână albă ieșind dintr-un hanorac. Am oprit, nu puteam spune că nu aveam nevoie de companie. S-a urcat în mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
-l poarte toată viața cu el și care să însemne „Sunt bou“. Auzeam în imaginația mea un marș din film, interpretat la tobe și fluier, și îmi închipuiam cum îl tai în bucăți, artistic, filmat de la mare distanță, poate doi kilometri, dar șarful era pe noi, pe mine, pe cuțit, pe băltoaca de sânge care-l înconjura pe Carl. Nu știu cum se numește tehnica asta, dar pot spune că a folosit-o Peckinpah în Wild Bunch, când eroii se duc să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
am comandat fericit o friptură de vacă cu cartofi la cuptor. 16-19 septembrie 2004 ADULT MOVIES LIVE SHOW După cum știe mai toată lumea, îmi petrec vacanțele de vară întotdeauna la 2 Mai, un sat aproape liniștit de pe coasta Mării Negre, la puțini kilometri de granița cu Bulgaria. Stau de obicei o lună de zile, mereu la aceeași gazdă, de aproape două duzini de ani. În luna pe care o petrec acolo nu se întâmplă nimic: citesc, ascult muzică, lenevesc, port discuții, mă uit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
mi-a zis Luca zâmbind misterios, o să vezi și o să auzi ceva ce nu cred că știi că poate exista. - Bine, am zis eu bucurându-mă. - Dar pentru asta trebuie să mergem în Vamă. Vama este alt sat, la patru kilometri de 2 Mai, unde se adună tot felul de lume ca să bea și să se amuze. Un loc, evident, detestabil. - Asta e, i-am zis lui Luca, dacă zici tu că merită... Dar nu eram prea convins. Luca mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Și poate bem ceva după aia, se avântă Shuoke. - De ce nu? Drept care sâmbătă la 12:28 Shuoke se afla în dreptul blocului în care locuia Suki, nu departe de el, în sudul orașului. Stadionul era în Chofu, la vreo 20 de kilometri de Tokyo. Iar Shuoke venise la Suki cu mașina, o nu foarte nouă Toyota Opa, sperând că gestul avea s-o impresioneze, pentru că, de obicei, tokyoșenii își dădeau întâlnire acolo unde aveau treabă - și ajungeau cu metroul. Înainte de a merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
i-o arată lui Suki și încercă să iasă din apă și să meargă la ea, dar un curent foarte puternic îl trăgea înspre larg. Iar când își întoarse privirea dinspre mal, Shuoke văzu un val gigantic, de aproape un kilometru înălțime, venind liniștit înspre el. Cum valul nu părea să se grăbească, abia înaintând, Shuoke nu se sperie prea tare. Dar peste nici o secundă, valul ajunsese la câteva zeci de metri de Shuoke, care începu să înoate din răsputeri - evident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Nu voiam să știu cât consumă mașina, ca să nu fiu nevoit să mă sinucid. Opt cilindri, 204 cai putere, dar ce mașină! Ce colos! Ce miros de piele înăuntru! Ce frumos torcea motorul! În următoarea săptămână am parcurs sute de kilometri pe șoselele Germaniei, pierdut în acea mașină minunată, dârdâind de fericire în spatele volanului. - Normal că vin cu mașina, am zis. Deși nu era normal. Nu mai mersesem niciodată cu ea în România. Yves o văzuse când mă vizitase cu câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
care ne mișcăm eu, Valeriano și Irina, unde povestea noastră poate să se nască din nimic, să găsească un punct de plecare, o direcție, o intenție. Pe Irina o cunoscusem în ziua când frontul căzuse, la mai puțin de doisprezece kilometri de Poarta Orientală. În timp ce miliția populară - băieți sub optsprezece ani și bătrâni în rezervă - se reorganiza în jurul clădirilor joase de la Abatorul de Bovine - loc ce suna de rău augur, chiar numai prin pronunțarea numelui său, dar încă nu se știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
a ști că pentru moment sunt exclus de la orice apel, de neatins, la adăpost; dar ușurarea durează numai o fracțiune de secundă, căci mă gândesc imediat că nu numai telefonul acela necunoscut sună, ci la multe sute și mii de kilometri se află telefonul din casa mea, care cu siguranță chiar în clipa aceea sună îndelung în camerele pustii, și din nou sunt sfâșiat între nevoia și imposibilitatea de a răspunde. În fiecare dimineață, înainte de ora de curs, fac jogging timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
telefonului, celălalt e povestea unui miliardar care colecționează caleidoscoape. Din păcate, nu-mi putea povesti mai mult, nici nu-mi putea arăta volumele, căci înainte de a le putea sfârși îi fuseseră furate amândouă, al doilea la mai puțin de un kilometru de aici. Era încă tulburat de acest episod straniu; mi-a povestit că, înainte de a se prezenta la domiciliul meu, voia să fie sigur să eram acasă și, în același timp, voia să continue lectura cărții, pentru a putea vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Fiecare își bagă nasul în treburile celorlalți. — De exemplu, continuă domnul J.L.B. Matekoni, înviorat de acest subiect, când Mma Sonqkwena a făcut praf cutia de viteze a noii mașini a fiului ei, încercând să dea în marșarier cu cincizeci de kilometri pe oră, toată lumea părea să fi aflat povestea asta. N-am spus nimănui, dar tot s-a aflat. Mma Ramotswe izbucni în râs. O cunoștea pe Mma Sonqkwena, care, probabil, era cea mai în vârstă șoferiță din oraș. Fiul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
lui Mma Ramotswe. Drumul prăfuit era accidentat, aproape că dispărea ici-colo în gropi adânci sau se unduia într-o mare de valuri care făcea dubița să scârțâie și să zăngănească în semn de protest. Ferma nu era decât la doisprezece kilometri de sat, dar înaintau cu greu, iar Mma Ramotswe era bucuroasă să o aibă pe Mma Potsane alături. S-ar fi putut rătăci în savana uniformă, fără dealuri după care să te orientezi și cu fiecare copac aidoma unul celuilalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
În partea cea mai sudică a Arhipelagului Galápagos, În Oceanul Pacific, la o mie de kilometri de coasta Ecuadorului, se Înalță o insulă mică și solitară, numită Hood sau „Insula Spaniolă”, care reprezintă locul preferat al albatroșilor uriași. Minusculul ei debarcader natural se numește În continuare „Golful lui Oberlus”, În amintirea unui om care a locuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cele din urmă, a ajuns la concluzia că zeița nu vedea cu ochi buni păsările marine și le-a Înlocuit cu iguane, broaște-țestoase uriașe, ba pînă și cu o focă enormă, pe care a dus-o În cîrcă vreo trei kilometri de la golful adăpostit de vînt, dar chiar și așa, totul a fost zadarnic și singurul lucru pe care a reușit să-l facă a fost să Împută mai multe zile la rînd intrarea În cea mai mare dintre peșterile sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
săptămîni sau chiar luni Întregi, nu-i păsa de timp, și singurul lucru pe care-l dorea era să vadă că funia de la pupa rămînea În urma lor, ceea ce Îi arăta că mai cîștigase un metru din cei o mie de kilometri care-l despărțeau de țintă. - N-o să ajungem niciodată, comentă Niña Carmen În arșița toridă a amiezii, la sfîrșitul primei săptămîni. În fiecare clipă am impresia că Insula Hood va apărea din nou În spatele tău. Nu Înaintăm. - Ba Înaintăm, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de ambele laturi ale graniței, Statele Unite și Canada. În felul ăsta, pot să-i asculte pe oamenii care așteaptă să treacă. Am putea avea trabucuri cubaneze. Fructe proaspete. Diamante. Boli. Hapuri, zice Brandy. Brandy ne zice să tăcem cu un kilometru jumate înainte de graniță, și noi așteptăm la rând, în liniște. Brandy își deșiră de pe cap metri după metri de eșarfă de brocart. Brandy își lasă părul să cadă pe spate și își leagă eșarfa peste umeri să-și ascundă decolteul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
și prăjiturile și snack-urile astea în ultimele două săptămâni înainte să-i ducă la târg. Snack-urile nu-s deloc hrănitoare, și porcii le înfulecă până n-a mai rămas nici un snack expirat pe-o rază de opt sute de kilometri. Dulciurile astea n-au nici un pic de fibră în ele, așa că, toamnă de toamnă, toți porcii de o sută cincizeci de kilograme se duc la târg cu patruzeci și cinci de kilograme în plus în colon. Tata scoate o avere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
lumea reală, nu e întotdeauna așa. Te voi iubi mereu, zice regina cerului de noapte, și știu ce carte poștală a găsit. Cearșafurile de hotel lasă aceeași impresie la atingere ca cearșafurile de spital. Suntem la distanță de mii de kilometri de când ne-am întâlnit, și degetele mari ale lui Brandy încă mai netezesc păturile de sub locul unde cândva îmi era bărbia. Fața mea e ultimul lucru pe care băieții și fetele go-go vor să-l întâlnească atunci când intră pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
le ronțăie, le asezonează și le scuipă sub forma unei pici sau a unui romb sau a unei trefle pe orice biscuit alegeți, gata să le mâncați. Aici, în pat, plâng. Bubba-Joan Mandibulă Împușcată. La distanță de atâtea mii de kilometri, de atâtea persoane diferite care am fost, și e tot aceeași poveste. De ce te simți ca o cretină dacă râzi singură, dar numai așa ajungi de obicei să plângi? Cum reușești să treci prin atâtea mutații și să rămâi același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
de ani, unde portarii poartă frac cu galoane aurii pe umeri. Eu port un peignoir și-un capot de baie. Fără văluri. Jumătate din capot s-a prins în portieră și a fost târâtă pe autostradă pe ultimii treizeci de kilometri. Penele mele de struț put a fum și încerc să păstrez secret faptul că sub braț țin o pușcă așa cum aș ține o cârjă. Mda, și mi-am pierdut un sabot, unul din saboții ăia cu tocuri înalte. Portarul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Iar acum mergem cu mașina înapoi la Evie. Spre destinul lui Brandy. Tot drumul de întoarcere, eu și Ellis, noi scriem cărți poștale din viitor și le aruncăm pe geamul mașinii în vreme ce mergem spre sud pe Autostrada 5 cu doi kilometri jumate pe minut. La fiecare două minute suntem cu cinci kilometri mai aproape de Evie și pușca ei. La fiecare oră, o sută cincizeci de kilometri mai aproape de destin. Ellis scrie: Nașterea ta e o greșeală pe care vei încerca toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Brandy. Tot drumul de întoarcere, eu și Ellis, noi scriem cărți poștale din viitor și le aruncăm pe geamul mașinii în vreme ce mergem spre sud pe Autostrada 5 cu doi kilometri jumate pe minut. La fiecare două minute suntem cu cinci kilometri mai aproape de Evie și pușca ei. La fiecare oră, o sută cincizeci de kilometri mai aproape de destin. Ellis scrie: Nașterea ta e o greșeală pe care vei încerca toată viața s-o îndrepți. Geamul electric al Lincoln Town Car-ului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
și le aruncăm pe geamul mașinii în vreme ce mergem spre sud pe Autostrada 5 cu doi kilometri jumate pe minut. La fiecare două minute suntem cu cinci kilometri mai aproape de Evie și pușca ei. La fiecare oră, o sută cincizeci de kilometri mai aproape de destin. Ellis scrie: Nașterea ta e o greșeală pe care vei încerca toată viața s-o îndrepți. Geamul electric al Lincoln Town Car-ului zumzăie, coborând un centimetru, și Ellis aruncă ilustrata afară în suflul lui A-5
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
și alb, drapată și tăiată în așa fel încât nasturii roșii strălucitori țin loc de stigmate. Apoi mai port metri și metri de mănuși din mătase neagră, strânse pe brațe. Tocurile sunt vertiginos de înalte. În jurul țesutului meu cicatrizat înfășor kilometri de tul negru spuzit de scântei pe care mi l-a dat Brandy, peste strălucitoarea plăcintă de vișine unde mai demult îmi era fața, înfășurat strâns, până când îmi rămân doar ochii afară. E-un look sumbru și morbid. Senzația e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]