4,155 matches
-
că am de-a face cu vreo admonestare din partea unei persoane masive, că mă văzuse cum o privesc și mă insulta justificat, la rândul ei. —Poftim? Știați că asta e cupug? a continuat ea, privindu-mă drept în față prin lentilele ușor mânjite ale ochelarilor ei. Nu prea știam cum să răspund la așa ceva. Deși mă simțeam mai mult decât ușurat să descopăr că, în definitiv, nu-mi răspunsese folosind un termen misterios la gândurile nemiloase legate de dimensiunile ei, eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
oricum, în cazul ăsta. Era ultima persoană cu care aș fi putut să discut asta. Holly arată frumos, m-am gândit eu. Se grăbise să ajungă la mine, așa că nu se mai obosise să se machieze sau să își pună lentilele de contact și cu ochelarii la ochi și părul dat pe spate și prins în coadă arăta minunat de proaspătă și curată. Știu că nu-i plăcea s-o văd așa, cu toate că de multe ori i-am zis că-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Fusese amuzant să mă pocnesc de ochelarii ei, așa c-am chicotit amândoi. —Scuze. —N-ai de ce. Te iubesc cu ochelari. Nu se poate! Sunt oribili - ca de tocilari. Ba nu - mie-mi plac. Și ochii-ți arată altfel fără lentile. Nu-s chiar așa, ca de pește. — Poftim? Ca de pește? Am sărutat-o iar și mi-am mișcat mâna ca să mi-o strecor sub tricoul ei s-o simt, dar un zgomot de afară m-a făcut nervos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
către camera frigorifică. Brenda, draga mea, îmi poți face o favoare în drum spre casă în seara asta? O fată ștearsă cu păr castaniu creț și care purta mănuși groase de piele se îndreptă de unde stătea aplecată peste mâncarea congelată. Lentilele ochelarilor îi erau acoperite de condens și cu o mână ținea o pungă de mazăre, iar cu cealaltă își împingea ochelarii în sus pe nas. Deci aceasta e Brenda, m-am gândit eu. Brenda mesagera, cea care-i va duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Eu eram mult dincolo de mine, retras în cealaltă parte a camerei. De sub divan apărea botul câinelui orb, cu urechile pleoștite și ochii albi. Pe perete maimuța sugea nemișcată din biberon. Ochelarii mei se aflau pe jos, lângă ușă, cu o lentilă spartă. Am făcut câțiva pași și m-am aplecat să-i ridic. Am apucat marginea udă a cămășii, am vârât-o în pantaloni și am ieșit fără să spun o vorbă. Mașina era parcată în fața atelierului, cu cheia în contact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
din spatele ferestrei. Mi-am aruncat lenjeria în coșul de rufe murdare și am intrat sub duș. Am coborât din nou îmbrăcat în halat, lăsând urme de apă pe trepte, am căutat ochelarii de soare și am ieșit sub pergolă. Prin lentilele întunecate marea se vedea de un albastru mai intens și mai vibrant decât în realitate. Mă aflam acasă la mine, în mirosul lucrurilor cunoscute, spaima se afla altundeva, departe. Lăsasem în urmă un incendiu, îi simțeam încă flăcările pe față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
să le spuneți tipilor ălora groaznici de jos; între timp etajele se perindau de-a lungul cutiei de tablă argintie. N-am privit pe nimeni în ochi în timp ce făceam obișnuita vizită la paturile operaților din zilele precedente. Priviri profesionale în spatele lentilelor bifocale, aplecate deasupra fișelor clinice, aplecate deasupra peniței de aur Montblanc cu care prescriu dozele de sedative. Apoi mă îndrept spre sala de operații și pe drum umerii îmi tremură ca niște aripi. Intru cu obișnuita lovitură cu piciorul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
spre pat, haina i s-a deschis, avea o curea neagră cu o cataramă aurită, am rămas cu privirea țintuită pe catarama aceea. Bărbatul avea o figură sobră, impecabilă, părul pomădat pieptănat spre spate pe capul rotund, privirea înghițită de lentilele negre și gura, o tăietură imobilă pe chip. O privea pe Italia și o cântărea din ochi. Era frumoasă Italia. Perfect întinsă în moarte, prinsă într-o frumusețe de piatră, fără umbre, fără modestie. De la distanța la care se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
destinul mi-l rezerva. Tovarășul meu de călătorie nu părea să știe ceva despre asta, departe de orice presentiment, cu trupul său masiv ca de metal, își vedea liniștit de condus. Cu mâinile ferme pe volan și privirea ascunsă de lentilele negre. Ne-am oprit să punem benzină. — Nu vreți să mâncați ceva? a întrebat privind construcția de sticlă de lângă pompă. Ea nu coborâse cu noi. Nici ultima oară când m-am oprit la o benzinărie nu coborâse din mașină, dormea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cumpără alta. Poate era mai bine dacă ar fi continuat să tacă, vocea îi era mai puțin impecabilă decât tăcerea. — O iubeați mult? — Ce importanță are? — Nici una, era așa, ca să vorbim. Își luă ochelarii de pe masă, se ridică și privi lentilele negre în bătaia luminii. Acum un an mi-am pierdut soția. Își pusese din nou ochelarii cu un gest sigur al ambelor mâini. Brațele robuste din os alunecaseră după urechi și el controlase mai întâi dacă erau bine așezate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
practic. Câțiva ani mai târziu, pe la Începutul lui 1982, Yael și Ted trecură pe la Fima Într-o seară de iarnă, Împreună cu fiul lor În vârstă de trei ani, un copil albinos, un pic sașiu, un mic filosof cu ochelari cu lentile groase, Îmbrăcat Într-o salopetă de cosmonaut american, cu o insignă strălucitoare pe care scria CHALLENGER. Micuțul se dovedi capabil să compună propoziții condiționale complicate și să evite Întrebările delicate. Fima se Îndrăgosti pe loc de micul Dimi Tobias. Regretând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
și lenjeria? Ce, continui să lichidezi buticul ăla? Mă dai și pe mine creditorilor? Nina era avocată, avea aceeași vârstă cu Yael și era prietena ei, fuma tot timpul țigări Nelson, aprinzându-le practic una de la alta, iar ochelarii cu lentile groase Îi dădeau o expresie amară. Părul fin și cărunt era tuns scurt. Era mică și slabă, ca o vulpe flămândă. Chipul ei triunghiular Îi amintea și el lui Fima de o vulpe Încolțită de hăitași. Dar sânii Îi erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
În mâini, când ai să-ncetezi să fugi? Fima răspunse: În ultima vreme am observat cel puțin două semne care dovedesc că Șamir a-nceput să-nțeleagă că fără PLO nu se poate. Iar Nina, privindu-l pe deasupra ochelarilor cu lentile groase, prin fumul de țigară, zise: — Uneori am impresia că ești o cauză pierdută. La care Fima ripostă: Nu suntem oare cu toții, Nina? În clipa aceea simți atâta tandrețe și afecțiune pentru ființa care ședea În fața lui, Îmbrăcată Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ce vreau să spun. Acum mi se pare că și asta a fost o greșeală. Că ciocănind În balustrada terasei voia să-mi transmită ceva, ca prin semnale Morse, și că aștepta un răspuns de la mine. Uneori mă privea, peste lentilele ochelarilor de citit, cu bărbia lăsată În piept, cu o expresie ușor surprinsă, de parcă eram nouă pentru el sau de parcă mă schimbasem foarte mult, și scăpa un șuierat Înfundat. Dacă nu l-aș fi cunoscut de atâția ani, aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
său, ghemuit Într-un colț, ca un pachet lunguieț, abandonat pe o bancă din parc. Fima se străduia În zadar să-l facă să spună ce-l rodea. Stătea așa de la Începutul serii, doar ochii de iepuraș clipeau des În spatele lentilelor groase. Îi era sete? Voia poate un pahar cu lapte? Sau suc? Fima hotărî fără motiv că puștiul se deshidrata și că avea nevoie de lichide. Puțină apă rece, poate? Un whisky? Dimi spuse: Termină odată! Fima, știind perfect că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
a cărei odihnă a fost deranjată, porni cu pași ușori spre celălalt fotoliu și se ascunse sub trei sau patru perne, până nu i se mai văzură decât capul și pantofii. Ochii lui nu Încetau să clipească În spatele ochelarilor cu lentile groase. Fima, a cărui Îngrijorare devenea de-acum panică profundă amestecată cu un Început de furie, spuse: Mă duc să chem un doctor. Dar Înainte de asta o să-ți luăm temperatura. Unde țineți termometrul? — Ajunge, spuse Dimi, Încetează cu bufoneriile. Deschide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
necesita răbdare și tăcere. Se așeză pe covor, la picioarele fotoliului, luă mâna lui Dimi și simți că era și el gata să izbucnească În lacrimi și că Îl iubea din tot sufletul pe acest copil ciudat, cu ochelari cu lentile groase și păr alb ca hârtia, Încăpățânarea sa, inteligența sa, aerul de bătrânețe copilăroasă și solitară care Îl Învăluia mereu. Pe Fima Îl durea tot trupul din cauza dorinței Înfrânate de-a smulge din fotoliu mica făptură care hohotea de plâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Inima lor este nesimțitoare ca grăsimea“, scria și „Îmi plânge sufletul meu de durere“. Și zise cu seriozitate și fermitate: Nu, Dimi. N-am să le spun. Copilul Îl privi pieziș, de jos În sus, iar ochii de iepuraș din spatele lentilelor groase i se părură lui Fima plini de durere și de Încredere, de parcă ar fi vrut să demonstreze prin ei ceea ce Îi povestise Înainte despre privirea câinelui. Deci așa arată iubirea. Fima se Înfioră de parcă de-afară, din adâncurile Întunericului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
și mai frig. În loc să-l culce În patul său, Fima ridică pe umeri copilul Îmbrăcat În pijamaua verde de flanelă, Îl duse În dormitorul părinților săi și se culcă lângă el În patul dublu, Îi scoase cu atenție ochelarii cu lentile groase, se ghemuiră amândoi sub o singură pătură și Fima Îi spuse poveste după poveste, despre șopârle, despre abisurile evoluției, despre eșecul revoltei inutile a evreilor Împotriva romanilor, despre directorul căilor ferate și distanța dintre șine, despre templele În ruine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
iubire. Și compasiune. Când Își privi ceasul și văzu că era unsprezece și jumătate, Nina Îl sărută ușor pe frunte și Îi spuse cu afecțiune: —Scoală, copile. Trezește-te. Ai ațipit. Se Îmbrăcă cu mișcări bruște, Își puse ochelarii cu lentile groase, Își aprinse o nouă țigară și stinse chibritul nu suflând, ci scuturându-l puternic. Înainte să plece, Îmbină cele două părți ale radioului care se dezmembrase când Fima Îl trântise dimineață. Învârti butonul Încoace și-ncolo până când vocea ministrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de doritor să placă. Însă nici În privința vocii cantorale de tenor nu puteai fi sigur. Oare Yael ar fi fost În stare să aibă sentimente materne față de făptura asta Îndopată? Cu ochii săi de un albastru Închis În spatele ochelarilor cu lentile groase? Cu obrajii săi rozalii de purceluș? Ar fi fost oare În stare să stea și să-i croșeteze o căciuliță albastră cu un moț moale de lână, cusut, care să se legene În creștetul capului? Ar fi putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
deloc un istoric celebru, șef de catedră, ci mai degrabă un etern instructor de tineret, ai cărui umeri se lăsaseră deja puțin, sau un Învățător de țară. Îi plăceau de asemenea felul În care clipea din ochi În spatele ochelarilor cu lentile groase, de parcă soarele devenise dintr-odată prea puternic, și obiceiul său dintotdeauna de-a pipăi fără să-și dea seama orice lucru cu care venea În contact - vase, mobilă, cărți, oameni -, de parcă se lupta tot timpul cu niște Îndoieli ascunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ei s-au dat pe doage în copilărie, nu departe de aici, la Distelberg, o adevărată performanță, fiindcă abia te puteai ține în echilibru, iar bătrânul, care avea un neg cărnos chiar lângă nas, privi în sus spre tata prin lentilele tulburi în rame de corn, clipi și spuse: Așa, vasăzică, atunci o să-i luăm măsura băiatului pentru două scândurele, și se duse străbătând atelierul într-o încăpere alăturată, unde era la fel de întuneric și de frig și în diverse compartimente erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
și să-și scoată pălăria a salut cu un gest care, deși politicos și amabil, impunea totodată distanța necesară. Și Onkel Rodolph, numai în cămașă și vestă, și-a pus brațul pe speteaza fotoliului și o privea pe mama prin lentilele ochelarilor lui rotunzi cu rame de corn. Un zâmbet îi flutura în jurul buzelor și un fel de oboseală. El știa mai bine decât toată societatea asta adunată aici că ținea, chipurile, în echilibru ceva ce se îndrepta spre sfârșit, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
punct îndepărtat, fără să scoată o vorbă. HASSELBLATT - era numele unui continent unde tata ar fi vrut să emigreze cu toate angaralele, având în mână prospectul, și pe masa ovală din Cöln zăceau cele două aparate de fotografiat, cilindrii negri, lentilele, filtrele și tata citea instrucțiunile, desfăcea piesele, le monta iar, introducea un film, ieșea în grădină, îngenunchea pe răzorul cu micsandre, ținându-și fața întoarsă într-o parte și, în timp ce apăsa iar și iar declanșatorul, în interiorul lui se stingea imagine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]