2,434 matches
-
în urechi vreun cuvânt ? De la basmul sângelui spus întoarce-ți sufletul către perete și lacrima către apus. ÎN PREAJMA STRĂMOȘILOR Pe lespezi dacă te apleci auzi scarabei sărutând părinteștile luturi, crengile noastre căzute-n adânc, în ținuturi amare și reci. Pe lespezi urechea de-o pui, audu-se viermii, cu freamăt porniți pe căile vremii cu carnea noastră să se cuminece pe rând în nouă duminece. CÎNELE DIN POMPEI Văzui în Pompei acel câne roman. Așa ni-l voiră zeițele sorții - mulaj conservat
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
permisiunea de a fixa la șale, în perineu și după urechi canule prin care să se scurgă din corp măruntaiele și creierii. Ceea ce vedeam era înfiorătorul rezultat ce se datora și acelui încăpățânat refuz. Cele două cadavre zăceau pe o lespede de ardezie susținută de patru pilaștri de porfir. Păreau a dormi în patul nupțial, Rotari în mijloc, și Gaila la dreapta sa. La stânga regelui exista un loc gol. O aștepta pe a doua soție, regina Gundeperga. Nu că ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
imediat în for. Ca și cum timpul s-ar fi oprit în loc la epoca domniei lui Constantin, toată marmura se afla la locul ei, clădirile și casele erau de o frumusețe rară, iar templele fuseseră transformate în biserici. Piața era pavată cu lespezi mari și, în fața pretoriului, statuile Cezarilor încă stăteau cu mâna ridicată în semn de salut. Doar soclurile zeilor Antichității erau fie goale, fie înzestrate cu cruci. Pe scara de marmură a palatului consular ne-a ieșit în întâmpinare solul exarhului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
zori și, călătorind la pas, am străbătut un pustiu de gheață. Aproape fiind de Aquileia, m-am oprit să privesc panorama abandonului, și inima mea s-a mâhnit. Ruine antice la tot pasul, și copitele calului au crăsunat solitare pe lespezile din fața bazilicii. Am îngenuncheat la poarta însinguratei și n-am reușit să mă rog; am reușit doar să mă întreb care era țelul adevărat al călătoriei mele. Sufletul meu s-a întunecat, și m-am gândit să mă-ntorc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
al lui Rubiano, fiii săi, care duceau câte doi o seamă de desagi grei, s-au prezentat și i-au depus la picioarele lui Rotari. Turuind din gură și la fel de zadarnic, Rubiano a îngenuncheat și a scos la iveală două lespezi de piatră sculptate. Una arăta în relief o complicată împletitură de corzi de viță-de-vie, cealaltă era un labirint perfect în care patru linii, începând fiecare de la un colț, treceau pe sub celelalte și pe deasupra lor, încrucișându-se și încălecându-se, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și pe deasupra lor, încrucișându-se și încălecându-se, ca să se sfârșească în colțul opus fără întreruperi sau greșeli. S-a auzit un murmur de admirație. Nevenindu-i să creadă, un roman s-a aplecat și a ciocănit cu degetele în lespezi, crezând că nu era piatră tare, ci altceva. Nici eu nu văzusem o asemenea perfecțiune în arta decorării moderne. Rotari a rămas impresionat, drept care de-atunci iscusința lui Rubiano și a fiilor săi a cucerit mediile cele mai înstărite din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
care duceau spre prispa mare a casei boierești. De cele mai multe ori intra prin dos, pe la bucătărie, și de-acolo o lua pe scările de lemn care duceau direct spre odăile cele mari. Acum urcase prin față, pe treptele neregulate din lespede întărită cu piatră roșie, până în cerdac. Ușile erau zăvorâte, iar în pridvor, pe patul înălțat și împrejmuit cu balustradă de stejar, dormeau la rând toate slugile casei. Într-un colț, Mărineci cânta încetinel un cântec de iubire. Îl chemaseră fetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
în fața unui al unui film de groază nereușit, creat de un individ fără talent, care nu o are nici în clin, nici în mânecă cu regia, dar s-a găsit în treabă! E ca și cum ai dansa rock în cimitir, pe lespedea unui mormânt, cu muzica urlând la maximum! Arheologia, vestigiile istorice au o sacră și misterioasă pioșenie, care impune respect și de care nu te poți atinge tulburându-i tainele mai mult sau mai puțin cunoscute. La întoarcere mi-a prins
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
funeste. Și cele șase siluete fantomatice Își făcură apariția, ieșind de pe potecă, siniștri mesageri. Mergeau una În spatele celeilalte, cu mers regulat, trecură printre menhiri fără să se oprească și se făcură nevăzute una cîte una Îndărătul dolmenului, Înghițite parcă de lespedea plată tăiată În granit. O a șaptea siluetă sosi la rîndul ei. O siluetă cu mers straniu, șovăielnic și sacadat. În loc să se Îndrepte spre dolmen, ca celelalte, se duse să se posteze lîngă un tumulus celtic Înălțat În apropiere, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
secundele de după coborârea din jeep, Bruno pricepu că făcuse o eroare. Domeniul cobora În pantă domoală spre sud, ușor vălurit, erau arbuști și flori. O cascadă curgea Într-un mic lac, verde și calm; chiar lângă lac, Întinsă pe o lespede, o femeie goală se usca la soare, În timp ce alta se săpunea Înainte de a plonja. Mai aproape de ei, Îngenuncheat pe-o rogojină, un bărbos Înalt medita sau dormea. Tot gol, și foarte bronzat; părul lung, blond deschis, contrasta puternic cu pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
mult mai târziu, o să capete numele de perfect. M-am coborât de pe blană și am privit la ierburile și la mușchiul acela puse Într-atât de... bine, de parcă cineva ar fi cioplit o piatră, făcând-o dreaptă-dreaptă - tu Îi spui lespede. Așa cred. Așa trebuie că-i spui, dacă vorbele nu au lunecat cumva prea mult de la ce au Însemnat ele la Început. - Cum au făcut asta? - am Întrebat. Ai mai văzut așa ceva? Lui Enkim, Însă, nu-i păsa de lucrătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
gata făcute. - Cum rămâne cu pășitorii atunci? am Întrebat. - Cuvintele pentru pășitori sunt povara ta, pufni el În râs. Ia meșteșugește-le tu! Dilc era un om slab cu părul cărunt și creț. L-am găsit făcând un fel de lespezi micuțe din mâl pe care le lăsa apoi să se usuce la soare. Le măsura pe fiecare În parte, străduindu-se să le facă pe toate la fel. Am vorbit cu el despre vreme. Zicea că-l dor din ce În ce mai tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fiecare În parte, străduindu-se să le facă pe toate la fel. Am vorbit cu el despre vreme. Zicea că-l dor din ce În ce mai tare oasele de când Începuseră să se lungească iernile. L-am rugat apoi să-mi arate cum făcea lespezile alea, iar el m-a pus să stau sub un copac, la umbră, și să fiu numai ochi, căci nu era greu de priceput. - Seamănă cu vorbele tale, Îmi spuse la un moment dat. - De unde știi cu ce treabă am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
bine ca celorlalte neamuri. Ne gândim Împreună. De-aia, eu zic că vorbele o să ne fie de folos. Dar, să așteptăm sfatul cel mare, ca să vedem ce hotărâm cu toții, Îmi făcu el cu ochiul, după care săltă de jos o lespede care se uscase. O netezi cu o piatră până ce o făcu dreaptă-dreaptă. Astea sunt cuvintele mele. Le Înțelege oricine. Le folosește oricine. Se cheamă cărămizi. Se puse iarăși pe treabă după care, deodată se opri și-mi spuse: - Știi, cândva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
coborât printr-o pădurice deasă până la o apă care curgea mereu, șerpuind vijelios printre copaci și smârcuri. Minos mă duse până În apropierea unor tufe frumos mirositoare, Încărcate cu flori de culoarea soarelui ce apune la sfârșitul verii. Lângă flori: o lespede de mâl uscat, o cărămidă cum i-ar fi spus Dilc. Era cam cât mormântul unui prunc născut mort. În cărămidă erau Înfipte trei pietre ascuțite, iar peste acestea era pusă o a patra piatră care avea vârful Îndreptat spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
povârniș abrupt și, după o vreme, ajunserăm la poalele stâncilor, chiar În locul din care Începea nisipul acela nesfârșit. Mai merserăm un timp pe lângă stânci și, deodată, Aban se opri. Se uită la unul dintre tineri, iar acesta dădu deoparte o lespede de piatră. Un val de răcoare ne izbi chipurile și, din adâncul pământului se auzi huruitul unei ape care curgea. - Apa asta are deja un nume. Oued. Când sunt cu prietenii mei, Îi spun Ouedul lui Aban, căci eu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În dar. Îmi dădu scoica și zării pe ea acea făcătură meșteșugită de Enkim pe malurile tuturor apelor la care ajunsesem. Ultima oară, făcuse una la Ouedul lui Aban, pe când ne credea pe toți adormiți, numai că atunci Înfipsese În lespedea de argilă patru pietre ascuțite peste care așezase o a cincea piatră, ațintită spre Miazăzi. - Ai văzut și tu asemenea lucruri? l-am Întrebat pe Logon. Făcu semn că da. Spuse că cei ce veneau pe urmele mele știau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
putea să vezi leul dacă vii cu mine, Îmi zise Tuni, surâzând. M-a tras după el pe o altă peșteră care urca, răsucindu-se precum cochilia unui melc. Pământul de pe jos nu era drept, ci avea un fel de lespezi puse una peste alta, ca să te ajute când pășești. - Logon mi-a spus că nici măcar Dilc al lui nu s-a gândit la așa ceva, se făli Tuni. Acestui lucru, noi Îi zicem scară. Ieșirăm pe casă, printre smocurile de iarbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
-i urmăm. Casele lor erau o adunătură de frunze mari, Împletite ala-n dala cu crengi și proptite Într-o rână de copacii unui luminiș. N-am văzut nici o vatră acolo, În satul lor. Ne arătară un loc, precum o lespede din pământ, unde ne făcură semn să ne așezăm, după care se prinseră Într-un fel de joc. Unii Îngânau un tril neîntrerupt care nu avea decât să se grăbească sau să lâncezească de-a lungul Întregului joc, În timp ce alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ori, iar femeile, cinci! promise el. I-am Întins palma deschisă, cu degetele rășchirate. A făcut și el la fel. Apoi, am luat-o Înapoi spre sat. Când să trecem peste un firicel de apă, am zărit pe un mal lespedea de pământ a lui Enkim. Avea cele patru pietre Înfipte În ea, iar cea pe care avea s-o pună deasupra, aștepta alături, pe jumătate Îngropată În nisip. - Știi Încotro e Marea cea mare? l-am Întrebat pe N’jamo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
era Încă murdar de pământ. După o vreme, am trecut peste o apă care curgea spre Miazăzi și Enkim Își văzu din nou de treburile lui, iar eu am tot ținut-o spre Răsărit, făcându-mă că nu văd nenumăratele lespezi cu care Îmi Însemna drumul. Din ce spusese N’jamo, urmăritorii rămăseseră cu mult În urmă, așa că puteam să pierd două-trei zile doar ca să-l atrag pe Enkim În cursă. Tot mergând așa Însă, deodată am ajuns la poalele unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
zgribulea și se purta de parcă ar fi dorit s-o ia la goană cu pașii lui nesiguri. Spre după-amiază, am cotit-o din nou spre Miazăzi. Lucrurile s-au potrivit de minune pentru că am făcut cotul acela pe o uriașă lespede de stâncă, Într-un loc În care nu găseai nici mâl, nici pietricele mai mici, astfel Încât Enkim se dădu de ceasul morții ca să-și facă lucrarea lui de om cu două fețe. Când ne-a ajuns din urmă, se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
semn că da. Pe la amiază, am pornit din nou. Enkim meșteșugi un semn al lui Kron, mai mare decât toate cele pe care le făcuse până acum, și Îl lăsă la ieșirea din vale. Oamenii munților se strânseră deîndată În jurul lespezii cu pietre Înfipte În ea, după care se uitară cu luare aminte la Enkim. Începură o discuție aprinsă și strigară unii la alții; unii Îl arătară pe Krog, iar alții se tot holbau la semn, și tot așa, din ce În ce mai gălăgioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Sunteți călător prin ploaie? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Geme ușor, cu fața acoperită de mâini.): Eu sunt... Eu sunt... Da! Sunt călător prin ploaie! HAMALUL (Își pierde mințile pentru câteva secunde; se trântește în genunchi, se târâie, lovește ca pumnii în lespezile peronului.): Nu se poate! Nu se poate! ȘEFUL GĂRII (Face ocoluri largi, nu îndrăznește să se apropie de grupul celor trei; totuși, se repede la HAMAL bruscându-l.): Taci! Taci! (Se retrage din nou. Se va reașeza în fotoliul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
acoperișul, cum acoperișul acesta roșu... începe să curgă, începe să alunece încet... peste pereți... peste uși și peste ferestre... Se lasă în jos, ca un animal pe care îl dor genunchii, ca un animal obosit... Priviți, domnule, priviți aici, această lespede... acest peron lung... fiți atent, domnule... (Se lasă în genunchi și ciocănește ușor în peron, apoi ascultă fascinat cu urechea lipită de piatră.) Auziți? Auziți cum sună? Domnule! Acest peron e mai subțire decât o foaie de hârtie! E atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]