3,144 matches
-
al unor volume. Denumirea e doar parțial adecvată, și anume în ceea ce se referă la „evul nou”, adus în pagină conform unei paradigme ideologice impuse în epocă. Constituenții scrierilor sale depășesc, totuși, marginile speciei, îi estompează convenționalismul și oportunismul prin lirism, prin digresiuni istorice, sociologice, etnologice, etnografice, prin analize ce dau unor pagini caracter de studiu, într-un cuvânt, prin înfățișări proprii mai degrabă eseului. Cartea Ev nou în Țara Banilor (1961) este deschisă de un capitol structurat ca un veritabil
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289066_a_290395]
-
subiective, prozele lirice, interviurile) vor fi tipărite, într-o ediție integrală, însoțită de desenele făcute de poet, în seria „Opere fundamentale” (2001), sub îngrijirea lui Mircea Coloșenco. Critica literară nu și-a dat seama de la început de dimensiunea reală a lirismului bacovian. E. Lovinescu, Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Perpessicius (acesta mai aproape de adevăr în judecata lui de valoare), Pompiliu Constantinescu, G. Călinescu recunosc originalitatea poetului, dar drămuiesc bine propozițiile când e vorba să dea o judecată de valoare globală. Impresia de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
românească revine în actualitate. Poeții și criticii tineri de atunci îl descoperă și îl impun. O alianță spirituală care, ca și în cazul întâlnirii cu Arghezi, Blaga și Barbu, a funcționat și a dus, în cele din urmă, la renașterea lirismului românesc după trauma realismului socialist. Temele poeziei lui B. sunt acelea ale simbolismului din ramura postbaudelairianului Rollinat, poetul Nevrozelor, pe care, de altfel, autorul român îl citează în mai multe rânduri. Un simbolism negru, decadent, prăbușit într-o astenie generală
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
și fantasmele poetului (obsesia derizoriului și a macabrului, teroarea de universurile lichide, sensibilitatea la semnele funerarului din existență), se pune firesc întrebarea cât este sensibilitate reală în aceste poeme și cât este poză literară. Răspunsul nu poate fi decât unul: lirismul lui B. este o împletire ingenioasă de poză și trăire sfâșietoare, de „secreție”, cum zice Lovinescu, a unui spirit bolnav de tristețile, melancoliile lumii. E greu de spus cine a imitat și pe cine. Mistificația literară este atât de bine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig - / Stam singur lângă mort... și era frig... / Și-i atârnau aripile de plumb.” Simbolul se vede cu ochiul liber: singurătatea individului într-un univers închis, redus la maxim, sufocant, iar lirismul iese din sugestia acestei stranii stări de izolare și frig în vecinătatea cadavrelor. Sublimul romantic este astfel înlocuit de simboliști prin valorificarea estetică a macabrului, a derizoriului din real. Arghezi, care începe prin a cultiva aceleași elemente, introduce și o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
Este, desigur, și un joc, o trecere, sub ochii cititorului, de la poezia inimii la poezia poeziei. Într-un poem se ivesc numele lui Poe, Baudelaire și Rollinat, în alte versuri sunt invocați Eminescu, Heine și Lenau sau, mai aproape de stilul lirismului bacovian, Verlaine. Prezența romanticilor nu arată o afinitate estetică, deși există câteva accente eminesciene în poemele lui, ca, de pildă, în acest dialog cu umbra (o temă romantică răspândită): „Mă prăfuise timpul dormind peste hârtii... / Se întindea noianul de unde nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
Lăsând gândul spre amorul înțeles de-atâtea ori...” S-a vorbit de monotonia poeziei lui B., de tematica ei redusă, în fine, de „manierismul insuportabil” (G. Călinescu). Faptul este de ordinul evidenței, deși trebuie recunoscut că tocmai această închidere a lirismului într-o problematică repetitivă dă o notă de originalitate și profunzime poemelor sale. În fond, poezia lui are un unic motiv muzical, executat la un violoncel care, încet-încet, prin acumulare de tonuri joase, dă o impresie extraordinară de suferință și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
se drapează deocamdată într-o rostire aproape axiomatică, abstractă, ce răcește fluidul vital și impersonalizează experiența care îi stă la bază: „Cel ce nu e a venit, / cel ce e s-a risipit, / eu însămânțez în lucruri / sufletul lui Heraclit”. Lirismul abstract (suspectat chiar de prețiozitate și artificiu) se prelungește și se intensifică în Odihnă în țipăt (1969), carte saturată de interogații ontice și de chestionări ale arheologiei Ființei, ale eului propriu și ale devenirii-drum către moarte: „Și rădăcinile rămân în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285591_a_286920]
-
discursul liric, fără a abandona scheletul imageriei mitice. Acum se lasă mai bine percepută dimensiunea inițiatică a poeziei. Două experiențe au stat la originea ei: întâlnirea cu Eliade și dispariția neașteptată, prematură a fratelui poetului, în 1975. Pentru o vreme, lirismul își mai păstrează vocea impersonală, însă obsesia astralului, a albului (ca mărci ale unui spațiu spiritual epurat de zgura mundană și de rupturile existenței empirice, și congener, simbolul tutelar al unicornului) conferă, prin ele însele, o vibrație înaltă poemelor. Dialog
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285591_a_286920]
-
unele stângăcii în desenul tablourilor, de o anume edulcorare în erotică, de unele reflexe epigramatice (Vărul Dionis) și, mai ales, de lipsa de unitate a ciclurilor. Carențele dispar în bună parte în antologia Darurile pământului. Cântecele patriei, bunăoară, relevă un lirism înrădăcinat în trăiri intense, legate de momentele războiului (Pe drumuri, Departe, în tristul oraș, Soldat murind, Agapă eroică), predominantă rămânând încrederea în viitor (Sus inima, Magii, aici într-o surprinzătoare configurație biblică). Ridicate deasupra circumstanțialului, poeziile devin o cântare a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286469_a_287798]
-
sarcasm, ce duc, de multe ori, la expresii tari, la violente injurii. Adesea, el face loc somptuoaselor evocări ale unor mari simboluri culturale, portretelor vii, cu precizia detaliului plastic, scurtelor narațiuni și chiar amintirilor personale, scăldate într-o undă de lirism. Altă dată, amprenta hotărâtoare este pusă de contactul direct, fierbinte, cu un auditoriu real sau imaginat. Fraza e mlădioasă, bătută în figuri de stil deloc banale, cu definiții lapidare, memorabile. Citate bine alese din scrierile unor spirite congenere (H. Keyserling
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286469_a_287798]
-
Petrescu, sau, în alt registru, de Șbilț din Patima roșie de Mihail Sorbul. „Om fără căpătâi”, el rămâne, în pofida amoralismului scandalos, o „secătură” simpatică, viziunea dramaturgului - cu unele accente malițioase și acide - fiind definită de trăsături relevate judicios de comentatori: lirism tandru, ironie îngăduitoare, natură luminoasă și solară, idealism moral. Un succes durabil a înregistrat Micul infern, comedie amăruie „de salon” despre vicisitudinile vieții conjugale, „o piesă de consum curent, o piesă care poartă pecetea pe vremuri vestitei «école de Paris
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289908_a_291237]
-
puțin forma acțiunii, preferându-se introspecția necruțătoare, așa cum se întâmplă în romanele Noua promisiune (1980), Scoica de aur (1984), Călătorie spre dragoste (1988). Latura psihologică a acestora, concretizată în numeroase reflecții, comentarii și glose, e ținută în echilibru de un lirism abundent, câteodată excesiv. Scriitorul are știința arhitecturilor ingenioase și se lasă cu plăcere ghidat de modernitate. Versurile adunate în volumul Tânguirea iconarilor (1995) îi valorifică adecvat predispozițiile lirice. SCRIERI: Fericiți când renaștem, Timișoara, 1976; Noua promisiune, Timișoara, 1980; Scoica de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287688_a_289017]
-
de Cezar Baltag), critică („Carnet ’70” de Matei Călinescu), literar-meditativă („Privirea lui Orfeu” de Dan Laurențiu, „Scrisori Provinciale” de Ștefan Bănulescu, „Prepeleac” de Constantin Țoiu), filosofico-ideologică („Pro domo” de Alexandru Ivasiuc, „Mic dicționar” de Mihai Zamfir), altele, tablete în care lirismul și reflecția morală, uneori parabolică, se îmbină potrivit unei formule personale („Trapez” de Geo Bogza, „Atlas” de Ana Blandiana, „Cerșetorul de cafea” de Emil Brumaru, „Cronica pesimistei/ optimistei” de Ioana Pârvulescu). Nu mai puțin incitante sunt rubricile cu un caracter
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289323_a_290652]
-
12; Ardeleanu, Opinii, 47-52; Ciobanu, Incursiuni, 144-148; Raicu, Critica, 115-127; Dimisianu, Nouă prozatori, 64-89; Virgil Brădățeanu, Viziune și univers în noua dramaturgie românească, București, 1977, 290-308; Ungureanu, Proză, 201-215; Baltag, Polemos, 137-142; Iorgulescu, Firescul, 194-197; Florin Faifer, Ultima piesă sau Lirismul alegoric al sarcasmului, CRC, 1981, 4; Victor Bibicioiu, Vitalitatea comicului, R, 1981, 1; Mircea Bențea, Exaltarea umanului, ECH, 1981, 1-3; Constantin Săplăcan, Convenție și implicare, ECH, 1981, 1-3; Ioan Buduca, Un moralist pentru viitor, AFT, 1981, 7; Dumitru Dinulescu, Lumea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
decât sărutul bolnav al Morții, / Sărutul cald al Morții”, și doar Iuda îl identifică sub această mască mortuară pe Mesia: „Doamne, Stelaru Cristoase,/ Sub banca din parc mai e loc/ Și pentru obositele tale oase”. Altfel spus, invarianta particularizantă a lirismului lui S. e un cabotinism ingenuu. Autoportretizându-se ca haimana, ca golan, poetul o face cu un orgoliu suveran și întrebuințează, vorbind despre sine, pluralul majestății: „Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut niciodată Fericirea,/ Noi n-am avut alt soare decât
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289917_a_291246]
-
cea mai mare parte din mici ori chiar minuscule texte ce ar putea fi numite apoeme, deși nu par a fi apoetice la modul insidios, ca acelea ale lui Henri Pichette, ci ca urmare a stingerii vibrației. Rarele zvâcniri de lirism autentic vor face cu greu concurență crâmpeielor de jurnal prea puțin incitant și abundentelor notații disparate, multe de o fadoare deplină. Expresie a unei stări de spirit proprii întregii generații a războiului, era în firea lucrurilor ca poezia lui S.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289917_a_291246]
-
în Gaudeamus, ai debutat și în ipostaza de critic, publicând o recenzie la romanul Coborând, de Paul Georgescu. Judecând după ce ai încredințat până acum tiparului, se pare că poetul din tine a pierdut definitiv bătălia cu criticul, chiar dacă oaze de lirism se mai găsesc prin textele tale. Ce anume te-a determinat să te îndrepți spre critica și istoria literară? La Gaudeamus am ucenicit. Căutam, mă căutam. Literatura mă fascina, dar nu-mi era deloc limpede care e locul meu și
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_986]
-
recunoaște abia în partitura cantabilă, poate și în versificația poliritmică. Frământările intime ale lui A. se relevă și mai clar în comedia în versuri Cometa, ce își ia drept etalon performanța lui Edmond Rostand, „miliardarul de rime”, încercând osmoza între lirism și verva spumoasă. Protagonistul acestei povești de dragoste, Titi Roznov, este, într-o măsură, un alter ego al autorului Fantaziilor. Probând încă o dată putința metamorfozării, A. abordează și domeniul prozei, experimentând diverse formule. Primele două volume, Cireșul lui Lucullus și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285370_a_286699]
-
ostatecii unui trup condamnat să-și convertească prea devreme dorințe și bucurii de tot felul în neliniști, în presimțiri și sumbre chemări dinspre abisurile neființei” (Geo Șerban). Suferința sublimată devine, în proiecție poetică, laudă melancolică a vieții. Versurile configurează un lirism al șoaptei, al discreției, în pasteluri transparente, în cântece de leagăn, în notații succinte, în delicate alegorii miniaturale. În universul său poetic, marcat de pudoarea simțirii și a expresiei, „lebăda” e simbolul sufletului însingurat, „nacela” - simbolul înălțării la cer, ființa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286910_a_288239]
-
Adunați cu lașii, / Din taigaua rece / Și din Kazahstan, / Spre Munceștii noștri, / Își îndreaptă pașii” (La Muncești). După 1945, refugiat în România, M. își schimbă atitudinea de tribun în aceea de filosof-sihastru. Poezia, păstrând însemnul tragicului, devine contemplativă, de un lirism concentrat, metaforei revenindu-i totuși rolul preponderent. Cuvântul de referință în Vestala neagră (1945) este „tăcere” (Poarta tăcerii, Templul tăcerii, Două tăceri): „Două fulgere, ieri, / Atât am rămas? Răstignite tăceri? / Râșnit între pietrele anilor, / Cascade de pulbere nărui / [...] Alături, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288288_a_289617]
-
și imitare a frumosului, care generează actul artistic, deoarece, într-o etapă ulterioară, forma de „dezmierdare” devine ea însăși obiect de artă/valoare. Autorul tratează într-un mod aparte aspectele teoriei literare, distingând, între altele, șase genuri sau vorbind de „lirismul imanent”. Recenzenții au remarcat aici o viziune originală asupra genezei artei, clasificările și definițiile personale, analiza atractivă, ilustrată cu exemple potrivite. Necesitatea acestor precizări venea din preocuparea lui S. de a desluși temeiurile și sensul demersului estetic. Între altele, el
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289824_a_291153]
-
proiectul viitoarei ființe. Procesul complex prin care se trece de la percepție la operă are ca agent cristalizator afectul („conștiința afectivă, sentimentul, emoția, pasiunea ne apar introspectiv ca adevăratele făuritoare și călăuzitoare atât ale inspirației, cât și ale înfăptuirilor artistice”), adică lirismul, înțeles ca trăire puternică, singura aptă să nască opera. Analogia dintre aceasta și organismul viu merge mai departe: „operele de artă își au existența ca atare în procesele mintale ale celor ce le creează și ale celor ce le contemplă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289824_a_291153]
-
Dostoievski, Cervantes, Jules Lemaitre, Ivan Bunin, Walter Scott, George Sand, Ladislas Raymont, Leopardi, Fenimore Cooper, James Oliver Curwood ș.a., înlesnind popularizarea unor opere insuficient cunoscute la acea vreme de publicul larg. Poezia lui I. ar putea fi încadrată în zona lirismului descriptiv și elegiac. În volumele de versuri Balade (1919), Sub zidurile Troiei (1920), Umbre peste ape (1923), Cosânzeana (1924), Lauri și purpură (1929) și Chipuri de bronz (1930), scriitorul abordează teme consacrate, desprinse din mitologia greco-latină sau din istoria autohtonă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287478_a_288807]
-
Cugetările sărmanului Dionis îl amintesc: "Noaptea-n pod, cerdac și streșini heinizând duios la lună."" (Călinescu: vol. I, 1999, 315). "Din seria romantică a lui Eichendorff, a lui Lenau, a lui Heine, prin poezia lui Eminescu trece acea undă de lirism germanic, în care natura, omul, poematizarea sunt în mreaja comuniunii lor sentimentale" (Negoițescu:2000, 19). Se vorbește despre relațiile intertextuale stabilite de poezia eminesciană în termeni de afinități, abordare preferată de mare parte din criticii care s-au oprit la
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]