2,404 matches
-
teorie, aceasta este consonantă cu postmodernismul optzecist (dialogism și plurivocitate, eterogenie și simultaneitate, mimesis și autenticitate), deși nu fără unele corecții cu privire la conținutul și funcția „poeziei realului”. De altfel, diferența față de optzecism rezidă mai ales în instrumentarea tehnicilor textuale: nicăieri livrescul nu va fi utilizat ca scop în sine, ci transformat într-un vehicul de acțiune existențială. Procedeul se observă încă din Xilofonul și alte poeme, unde poemul titular fixează una din strategiile predilecte ale autoarei, aceea de a atrage fragmentele
POPESCU-22. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288943_a_290272]
-
la suprafață în vârtejul centripet al obsesiei. Cea mai reușită piesă din volum este Plicty, „o radiografie ingenioasă a stării de spleen” (Nicolae Manolescu). Textul constituie în același timp o provocare și un experiment: polifonic și intertextual (procesând atât fragmente livrești, cât și frânturi din conversații cotidiene), pueril și atent manufacturat, poemul transferă senzația de plictiseală dinspre tematica spre retorica discursului. În fond, complicata armătură sintactică din Plicty nu e altceva decât o monodie bine controlată, care secretează continuu același sentiment
POPESCU-22. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288943_a_290272]
-
D. Țepeneag, dar mai apropiat pare autorul de Franz Kafka (parabola absurdă), de Gabriel García Márquez (intensitatea metaforică, ritmul halucinant), de Hermann Hesse (mai ales cu povestirile și basmele sale simbolice, cu parabola inițiatică) și de Jorge Luis Borges (fantasticul livresc, jocul lumilor ficționale). Cele mai multe povestiri au drept protagonist și narator un personaj alienat, ambiguu paranoic, implicat în tot felul de scenarii, inițial realiste, dar care se dezvăluie, brusc ori treptat, ca funambulești. Tema spectacolului absurd, existențial și livresc, apare chiar
POPA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288906_a_290235]
-
Borges (fantasticul livresc, jocul lumilor ficționale). Cele mai multe povestiri au drept protagonist și narator un personaj alienat, ambiguu paranoic, implicat în tot felul de scenarii, inițial realiste, dar care se dezvăluie, brusc ori treptat, ca funambulești. Tema spectacolului absurd, existențial și livresc, apare chiar din prima proză, intitulată Într-o seară: „eul” primește vizita unor personaje deopotrivă reale și livrești: corbul lui E. A. Poe și un Ulise necanonic, un antierou, cum de fapt antieroi sunt mai toate personajele lui P. Tema individului
POPA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288906_a_290235]
-
implicat în tot felul de scenarii, inițial realiste, dar care se dezvăluie, brusc ori treptat, ca funambulești. Tema spectacolului absurd, existențial și livresc, apare chiar din prima proză, intitulată Într-o seară: „eul” primește vizita unor personaje deopotrivă reale și livrești: corbul lui E. A. Poe și un Ulise necanonic, un antierou, cum de fapt antieroi sunt mai toate personajele lui P. Tema individului și a identității, fundamentală pentru autor, e inaugurată în cea de-a treia proză, Estivală, al cărei personaj
POPA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288906_a_290235]
-
cu o tehnică tipic postmodernă: amestecul de realități temporale paralele (lumea avocaților de la New York, pretențios-frivolă, cu accente de Satyricon, și lumea „paranormală” a anului 1692, populată de vrăjitoare), comunicarea ambiguă dintre lumi, scenariul ezoteric, impregnat de o subversivă ironie auctorială, livrescă. Din povestirile unui frizer proiectează spațiul comunității românești din Queens, și anume zona „luzărilor” și a micilor întreprinzători, cu povești ce pot fi citite într-o cheie politico-alegorică. Dacă cele trei povestiri se caracterizează prin limbajul savuros de sorginte caragialiană
POPA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288906_a_290235]
-
a literaturii autorului vine din spațiul memoriei, ce ia nu o dată forme fantastice: fantasticul e dat de perspectiva temporală ce acoperă și resemantizează golurile distanței dintre eveniment și rememorarea lui, alteori de nebulozitatea cotidianului perceput nevrotic. A doua direcție, cea livrescă, este valorificată prin intertextualitate, în special Arta Popescu fiind, în bună măsură, un ecou cultural intertextual. Sursele care alimentează acest mecanism sunt texte șablonizate, frânturi de texte, citate ultracunoscute, autori cu o circulație aproape generală. Principalii autori-sursă sunt Mihai Eminescu
POPESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288926_a_290255]
-
Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1989). Încă de la volumul de debut, Umbria, se pot discerne la P. două tendințe sau componente ale lirismului: poezia ca „meșteșug” și poezia ca revelație (de conotație religioasă). Între construcția lucidă și ritmul orfic, între livresc și simbol, între decorativism și viziune, într-un cuvânt între formă și spirit pendulează această lirică, mereu aspirând să cuprindă atât frumusețea „terestră” (perfecțiunea ritmului, a cadenței și imaginilor), cât și frumusețea „celestă” (plenitudinea unei semnificații multiple: personală, simbolică, religioasă
POPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288922_a_290251]
-
poezii cu un tipar clasico-italian de factură barocă, picturală, cu elemente narative sau biografice (în jurul motivului călătoriei sau al memoriei), în care se ascund aspirația către înnoire stilistică sau deschiderea către fluxul vieții imediate, concrete. Multe poeme par însă artificiale, livrești, puritatea lor e strict formală, hieratismul rămâne simplu gest aferat, imaginile își pierd pregnanța simbolică. Deși lirica este, în ansamblu, muzicală, cu un ritm impecabil și o dicțiune ritualică, nu vor mai fi atinse cadențele vrăjite și intensitatea vizionară din
POPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288922_a_290251]
-
perete!”. Motivul „barbariei” va fi reluat într-un cadru larg în Cântecele stepei, cărora Tudor Vianu le găsește afinități cu Anabasis, poemul lui Saint-John Perse, tradus de asemenea de poet. În întregul lui, Eternități..., de o factură nu mai puțin livrescă decât prima culegere, se diferențiază printr-o degajare de balastul erudiției, printr-o inspirație mai liberă, o anume detașare de obiectul evocării sau al contemplației. Tablourile sunt obținute prin aceeași elaborare, însă au o luminozitate mai sudică, iar liniile desenului
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
palid Narcis”, de „o țară fabuloasă cu crânguri de polip”, însă toate acestea nu sunt moduri ale unei trăiri „muzicale”, ci imagini, literatură. Corespondențele sunt, dacă nu forțate, oricum exterioare: „Și frunzele foșniră spulberate.../ Foșniră cum foșnește amintirea”. Pe scurt, livrescul continuă să fie preeminent. Modelele se lasă ușor identificate. Satan trimite la Baudelaire și la Macedonski, prin unele detalii și la prerafaeliți, nu și la Rollinat, al cărui decadentism extrem nu putea conveni unui temperament echilibrat. În Grădina între ziduri
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
mai curând trădând-o. Ce fusese sau ajunsese acolo să fie transmis ca emoție spontană devine aici temă, motiv literar, căci poetul stilizează atât de radical expresia, încât, chiar generat de o percepție directă a existenței, versul său capătă caracter livresc. Plein-air-ist în Calendarul viei, tot astfel în ciclul Limpezimi, poetul se interiorizează în ciclul intitulat chiar astfel (Interior), în sensul că nu mai pictează natura, ci reproduce ornamentele propriei camere: „căprioara de porțelan”, „peștii roșii”, o „miniatură persană”, lalelele din
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
că, totodată, unele „metafore obsedante” (copilăria, masca, ritul, jocul, convenția și revolta etc.) reverberează adesea în exegeză, devenind „teme” sui-generis ale discursului critic. Dar, pe de altă parte, lirica reprezintă o perpetuă încercare de emancipare a poetului de sub tutela criticului. Livrești, reflexive și autoreferențiale, poemele postulează ingenuitatea ca deziderat intangibil, și nu ca pistă de decolare a aventurii lirice. Din acest punct de vedere, drumul străbătut acoperă distanța de la stadiul de „prizonier al convenției” la acela de „rentier” al acesteia (Al.
POP-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288888_a_290217]
-
stănesciană a limitelor limbajului (în cel de-al doilea) atestă sincronizarea formulei cu poezia generației. În următoarea etapă, marcată de versurile din Gramatică târzie (1977) și Soarele și uitarea (1985), imaginarul se deschide, în bun spirit echinoxist, invaziei înșelătoare a livrescului: ecartul sau consonanța dintre limbaj și lume, răsfrângerea limbajului asupra lumii sau doar asupra lui însuși constituie teme favorite ale meditației lirice. Practicând o poezie a poeziei, autorul e, totuși, mai puțin atras de mecanismele de funcționare a textului, cât
POP-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288888_a_290217]
-
bărbia zdrelită se mai prelingea câte-un strop negru,/ iar eu vorbeam deja, inspirat, despre intertextualitate, despre felul/ cum versul, mâncând versuri, nu se îngrașă totuși,/ ci, asimilând creator, produce un sânge nou” - Mânia pietrelor). Legătura dintre această poezie, formal livrescă, dar „intențional antilivrescă” (Gheorghe Grigurcu) și formula critică a lui P. echivalează cu o dublă relație de supunere și dominație, în care subiectul și obiectul se generează reciproc, și este privită, în introducerea la Poezia unei generații (1973; Premiul Uniunii
POP-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288888_a_290217]
-
a idealului asupra realului. Totul, de la personaje la stil, este de împrumut în această carte care, altminteri, vădește aptitudinile de prozator ale autorului și o anume ușurință a expresiei, abundentă, retorică și adeseori convențională. Contele de Walneg este o plăsmuire livrescă, însumând trăsături ale eroilor „damnați” din literatura romantică. Palid, sumbru și tăcut, învăluit în melancolie, pare marcat de o suferință fără leac. E un solitar, disprețuind viața artificială și zgomotoasă din saloane și regăsindu-și liniștea în mijlocul unei naturi luxuriante
PREDESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289004_a_290333]
-
înfiripă între el și o tânără, Aurélie, dragostea lor fiind tratată de romancier într-un registru de melodramă, cu lacrimi și extazuri, până la sfârșitul patetic al celor doi. Fata moare de ftizie, iar contele de prea multă durere. Lecturile, trimiterile livrești sunt puse mereu, din plin, la contribuție. În descrierea ambianței sau a personajelor (visătorul conte, însetat de absolut, baronul de Brinville, juisor cinic și amoral, nefericita actriță Aurélie, un „înger căzut”, încercată, ca și contele, de ardoare mistică pentru sublimități
PREDESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289004_a_290333]
-
Tomis”, „Vatra”, „Revista V” ș.a. Din poezia sa au apărut traduceri în limbile franceză, engleză, italiană, hindi, albaneză, greacă etc. P. este un tradiționalist tonic și cuminte, rafinat în expresie, echilibrat, decent. Poezia lui îmbracă, deseori parodic, modernisme grațioase și livrești, tocmai pentru a potența chemarea istoriei și a pământului: „Mă dor părinții care nu-s decât / niște țărani așa ca toți țăranii / ce-n viața lor nu s-au luat de gât / decât cu greutățile și anii. // Mă doare satul
PRICOP-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289018_a_290347]
-
înzestrați comentatori ai anilor ’70. Volumul de debut al lui P., Exilul imaginar (1968), caută să refacă traseul de formare a unei conștiințe poetice, transpus în versuri de factură foarte diferită, de la simplul calambur la elegia meditativă gravă, de la poemul livresc la cel de confesiune directă. Scriind, adeseori artificial și retoric, o poezie cu ecouri din Lucian Blaga și V. Voiculescu, dar și din Ion Minulescu sau Ion Vinea, autorul pare să își demonstreze mai mult cultura poetică și stăpânirea mijloacelor
PROTOPOPESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289048_a_290377]
-
și opera sa de prozator. Două volume de povestiri, purtând etichetele „fantastice”, „științifico-fantastice” și „aproape fantastice” - Reverberație rupestră (1982), Locuitorii planetei albastre (1988), ultimul pentru copii -, schițează o tentativă de a explora umoristic, înaintea modei intertextualismului, cele mai neașteptate surse livrești și de a experimenta formule narative diverse (Misiune disciplinară, Metropolitană, În adâncuri). Conținutul baladei Zburătorul de Ion Heliade-Rădulescu este dezvoltat într-o mică nuvelă, La izvoarele poeziei, plină de pitoresc, cu personaje din lumea satului. R. a tradus în special
RADIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289086_a_290415]
-
1972), Literatură și națiune (1986) ș.a. În poezie debutează editorial în 1974, cu Bunica Beps, volum integrat ulterior în mai amplul Mausoleul bunicii Beps (1999). Nota caracteristică e o tandrețe ce se comunică pe calea unui umor intelectual de sursă livrescă. Traversând claviaturi diverse ale poeziei române din secolul al XX-lea, de la St. O. Iosif la Ion Barbu, de la Mateiu I. Caragiale la Radu Stanca, bătând cu specială insistență pe clape călinesciene, nu fără a recurge la jonglerii care lui
PURCARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289066_a_290395]
-
carte de recitire” a tot ce cuprinde semnificativ vasta bibliografie asupra prozatorului, Scriitorul și umbra (1995), eseu consacrat lui Sorin Titel, impune ca dominantă relația dintre autor și propriul său text. Refuzând didacticismul critic și privind opera printr-o lentilă livrescă, R. se oprește asupra temelor (naștere și moarte, inocență, singurătate, suferință) și a simbolurilor (casa, circul, călătoria). Următoarele cărți, dedicate lui Marin Preda (1996) și lui Liviu Rebreanu (1997), schițează un nedisimulat și cu atât mai demn de interes proiect
RACHIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289079_a_290408]
-
al scrierii. Interesante sunt și câteva povestiri din volumul Răzbunarea roboților, care evoluează sub semnul pseudofabulosului (cearta cailor „albaștri, roșii, violeți” din Cai verzi, „armăsarul cu aripi” din imaginația unui copil, răzbunarea benignă a unor roboți) sau a deliberatei confuzii livrești („judecata” personajelor din literatura universală pentru copii). R. a elaborat și O istorie a literaturii pentru copii și adolescenți, redactată într-un stil colocvial și prezentată ca scurtă „sinteză analitică”, în care inventariază, amalgamat, diferite scrieri socotite subsumabile genului: epopeile
RAŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289146_a_290475]
-
ori modalități de creație iremediabil caduce (modernism „metafizic”, autenticism, orfism, minimalism, mizerabilism patetic, „nou realism”, angajare etică și socială etc.) -, stârnește iritare și reacții de ripostă. Unii dintre cei vizați contraatacă, contestându-le optzeciștilor valoarea, învinuindu-i de a fi livrești, inautentici - confecționeri manieriști, plăsmuitori de „universuri de carton” - și evazioniști, demisionari de la angajarea existențială (din nou valorizată, mai ales în rândul foarte tinerilor scriitori), și, în focul polemicii, procedează fie la contestarea p., fie la redefiniri pro domo, uneori fanteziste
POSTMODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
conferă scrisului o impresie de trăire (referențialitate) originară, nemediată. Puse alături de Amintirile... lui Grigore Lăcusteanu și, păstrând proporțiile, de Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă, departe de a revela simplitatea și prospețimea sufletului țărănesc, apar ca fiind „prelucrate” și „livrești”, tot așa cum Scrisori către Vasile Alecsandri ale lui Ion Ghica și Ciocoii vechi și noi, romanul lui Nicolae Filimon, deși „singurele izbânzi în apropierea de realitate”, poartă - și ele - „stigmatele” estetizante ale retorismului, pitorescului și voinței de abstractizare. Rezolvarea întregii
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]