1,571 matches
-
pe laiță sunt lăicerele cu dungi, un păretar cu motive geometrice în vârste care alternează se află pe pereți pe sub ferestre, iar ștergarele țesute sunt amplasate în partea de sus a pereților, la icoane. Camera din partea dreaptă era camera de locuit (având funcțiuni de bucătărie și de loc de dormit), unde se desfășurau activitățile zilnice. Aici se află un cuptor (care ocupă un sfert din suprafața camerei) cu vatră și uneltele necesare preparării hranei. Pe plită se află vase de lut
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
vară. Construcțiile sunt realizate din cununi orizontale de bârne de brad îmbinate la colțuri în sistem cheutoare (tehnică de construcție), lutuite pe pureci și văruite. Gospodăria din zona Fălticeni ilustrează una din ocupațiile de bază ale localnicilor, pomicultura. Casa de locuit are două camere („casa cea mare” și bucătăria) și o tindă în partea stângă, de unde se pătrunde în ambele camere. Temelia este din zidărie de piatră de râu cu liant de mortar, iar fundația este din beton și din zidărie
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
bătută în rânduri suprapuse pe fiecare dintre acestea și încheiate la colțuri și o lucarnă pe tabla din față. Acoperișul este înalt, având pante abrupte pentru scurgerea apei de ploaie și a zăpezii. Pardoseala este din lut stabilizat. Camera de locuit conține un cuptor prevăzut cu vatră deschisă și horn de evacuare a fumului, precum și un spațiu mare de odihnă, acest cuptor fiind considerat cel mai important element de arhitectura interioară. Lângă cuptor se află un pat de dimensiuni mari și
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
2015, având codul de clasificare SV-II-m-B-05530. Gospodăria tradițională din localitatea Mănăstirea Humorului, zona etnografică Humor, este un ansamblu reconstituit în cadrul muzeului compus din: casă de locuit, grajd cu șură, celar sau bordei, atelier de tâmplărie, fântână și poartă. Casa de locuit are o compartimentare de tip cameră-tindă-cameră. Tinda are o ușă prin care se realizează accesul în spatele casei. Pereții sunt realizați din bârne fasonate ce au lemnul aparent doar în jurul ferestrelor și al ușii, ancadramentele prezentând chenare lutuite și văruite. Pe
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
secolului al XIX-lea și este construită din bârne rotunde sau fasonate rudimentar. Casa este lutuită integral, atât pe interior cât și la exterior, cu excepția capetelor bârnelor superioare. Din punct de vedere planimetric, construcția se împarte în două camere de locuit (bucătărie, respectiv „casa cea mare”), tindă mediană descoperită și o anexă adăpostită sub prelungirea din spate a acoperișului, care constituie plecătoarea casei. Grajdul cu șură reprezintă o anexă de dimensiuni mari, dispunând de spații largi cu destinații diferite: grajd pentru
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
Ansamblul care a fost reconstruit în incinta muzeului cuprinde șase obiective: casă, grajd cu cămară de mână, bucătărie de vară, cămară, poartă și gard. Acestea sunt dispuse unul în continuarea celuilalt, formând o curte închisă cu patru laturi. Casa de locuit este compusă din cameră, tindă descoperită și un cerdac spațios. Acoperișul în patru ape al casei, ce se continuă armonios cu învelișul în trei ape al cerdacului, are o învelitoare din draniță de dimensiuni mari. Construcția are pereții din cununi
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
fruntea cărora se afla un căpitan și un sublocotenent. O statistică din toamna anului 1766, consemnează în Racovița că la dispoziția celor 171 de grăniceri, care aveau 151 de copii în vârstă de până la 16 ani, stăteau 179 de case locuite și 21 case pustii, ei având în posesie o suprafață arabilă de 2000 "câble" și fânețe pentru 1200 care de fân. Spre sfârșitul anului 1766, numărul grănicerilor companiei a crescut simțitor, 201 dintre aceștia fiind localnici și doar 78 din
Regimentul I de Graniță de la Orlat, Compania a VII-a () [Corola-website/Science/310780_a_312109]
-
o aripă de legătură între clădirile de la poartă și budoar au avut aceeași soartă. Planuri pentru o grădină a castelului, cu terase și o fântână, la vest de palat au fost, de asemenea, abandonate după moartea regelui. Interiorul spațiului de locuit regal din palat a fost finalizat în cea mai mare parte în 1886; holurile și coridoarele au fost pictate într-un stil simplu pe la 1888. "Sala maură" dorită de rege (și planificată sub Sala Tronului) nu a mai fost realizată
Castelul Neuschwanstein () [Corola-website/Science/309453_a_310782]
-
că în prima jumătate a sec. II î.e.n. toate aceste formațiuni gentilice și tribale constituiau patru uniuni puternice, fiecare emițând (încă din secolul anterior) monedă proprie. Nu se poate cunoaște data la care aceste ramuri tracice au ocupat ținuturile carpato-dunărene, locuite încă din epoca paleolitică; cert este însă că cei dintâi autori antici care îi menționează îi consideră autohtoni, deci instalați aici din timpul primelor migrații indo-europene, tracice. Geto-dacii s-au desprins din masa triburilor trace, începând să-și contureze un
Cultura și civilizația dacică () [Corola-website/Science/305004_a_306333]
-
1.460 de oameni. În toamna anului 1922 Instituția română Casa Noastră înzestrează 332 de țărani din Căinari cu 1333 ha de pământ. Peste un an aici au fost înregistrați 1659 de bărbați și 1501 de femei, 10 case boierești locuite, o școală medie de plasă și o școală primară, o moară de aburi, agent sanitar, 8 cârciumi, o duzină de prăvălii și dughene. Tot în perioada interbelică a fost construită calea ferată Revaca-Căinari, menită să lege feroviar sudul de nordul
Căinari () [Corola-website/Science/305102_a_306431]
-
scutiți de plată birului și de unele prestații către stat, plătind în schimb dajdie, adică impozit în bani. Erau 29 de călărași serdărești, slujitori care executau diferite porunci ale serdarilor de Orhei și Lăpușna, 2 mazili (boieri sau dregători în locuit (mazilit), dar care păstrau toată viață titlul dregătoriei, precedat de articolul biv, 1 ruptaș, 1 popă, 1 diacon, 1 volintir în retragere, 5 femei sărace, 1 om stricat de cap și 2 țigani. Din anul 1859 satul răzășesc Durlești avea
Durlești () [Corola-website/Science/305101_a_306430]
-
case și 1342 de locuitori, dintre care 605 parte bărbătească și 737 parte femeiască, iar Cartușa avea 16 curți și 64 de persoane de sex masculin și 69 de persoane de sex feminin. La 1923 Durleștiul avea 920 de clădiri locuite și 6 clădiri nelocuite, avea 1011 menaje și 6985 de locuitori, 3479 - parte bărbătească și 3506 - parte femeiască. Unități economice: grădini de zarzavat, gospodărie boierească, cooperativă de consum, două cârciumi, moară de vânt. Infrastructura socială: 3 școli primare, biserică ortodoxă
Durlești () [Corola-website/Science/305101_a_306430]
-
sau Tețcanii Vechi (Nițcani). În anul 1854 s-a ridicat în piatră biserica "Sfântul Gheorghe". Din anul 1819 satul este considerat comună. Distanța pînă la capitala județului Orhei - 40 km. Însemnări geografice: regiune de colină. Dealul: Chițcanului, pârâul: Răut. Clădiri: - locuite 350, - nelocuite 14,- menajuri 245. Locuitori: bărbați- 586, femei -616, total- 1202. Însemnări economice: o grădină de zarzavat. Însemnări administrative: școală primară mixtă, biserică ortodoxă, poștă rurală, primărie, trei cîrciumi. Distanța: Chișinău - 80 km, Rogojeni - 30 km, Negureni -1 km
Chițcanii Vechi, Telenești () [Corola-website/Science/305117_a_306446]
-
Panaiate. Satul Mașcăuți este așezat în centrul Republicii Moldova, în partea de nord-vest a raionului Criuleni la o distanță de 60 km de orașul Chișinău. Mașcăuți este singurul sat cu acest nume. Moșia satului este de 4.258 ha, iar suprafața locuită este de 156 ha. Localitatea se întinde pe o lungime de 3 km și o lățime de 1,5 km, fiind scăldată partea dreaptă de râul Răut de circa 7 km, care izvorăște de lângă satul Rediu Mare, raionul Dondușeni. Mașcăuți
Mașcăuți, Criuleni () [Corola-website/Science/305156_a_306485]
-
cu apă limpede și cristalină. Solurile sunt caracterizate în majoritate de soluri cernoziomoide, pe alocuri sunt soluri deluviale, soluri argiloase mediu și fin, soluri aluviale, și solonceac. Satul se mai caracterizează prin faptul că se întâlnește mai ales în partea locuită a localității mult calcar. Satul Zăicana este situat în zona naturală de silvostepă iar flora și fauna corespunde acestei zone. Flora se caracterizează prin diverse specii de plante, satul dispune de 2 păduri, în care putem întâlni, pinul, salcâmul, ulmul
Zăicana, Criuleni () [Corola-website/Science/305158_a_306487]
-
de cea a satului -- Valea Tătărăucii. Cel mai des pomenit deal din apropiere este dealul Drăguței cu o înălțime de 212,3 metri, ce se află la nord de sat și panta căruia coboară spre Nistru. Datorită reliefului, altitudinea părții locuite a satului variază de la 180 până la 250 metri deasupra nivelului mării. Conform datelor Fondului național de date geospațiale al Republicii Moldova suprafața ocupată de localitatea propriu-zisă este egală cu 1,32 km, iar suprafața întregii comune ocupate de localități, terenuri agricole
Tătărăuca Veche, Soroca () [Corola-website/Science/305208_a_306537]
-
zelul cruciaților. Papa Urban al II-lea a fost primul care a propus în mod public ideea unei Cruciade pentru recucerirea Țării Sfinte, cu vorbele sale cunoscute: ""Deus vult!"" ("Dumnezeu o dorește!") Vecinul Europei Occidentale către sud-est era Imperiul Bizantin, locuit tot de creștini, însă de rit ortodox. Sub împăratul Alexios I Comnen, Imperiul era în principal limitat la Europa și coasta de vest a Anatoliei, și se confrunta cu numeroși dușmani, cum ar fi normanzii în apus și selgiucizii în
Prima cruciadă () [Corola-website/Science/304708_a_306037]
-
km². Diversitatea etnică era următoarea: 75,19% caucazieni, 23,36% afro-americani, 0,21% nativi americani, 0,36% asiatici, 0,21% alte etnii, respectiv 0,66% bi- sau multi-etnici. Dintre aceștia, 0,76% erau de origine hispanică. Numărul total de rezidențe locuite era de 8 457, dintre care 31,41% aveau copii sub 18 ani locuind cu adulții, 53% cupluri căsătorite locuind împreună, 13,9% aveau ca și cap de familie o femeie, fără vreun soț prezent, iar 29,4% nu erau
Comitatul Arkansas, Arkansas () [Corola-website/Science/304885_a_306214]
-
regiunea era format din indigenii ngunnawal, în timp ce etnicii ngarigo au trăit la sud de ACT, wandandian la est, walgulu de asemenea la sud, gandangara la nord, iar wiradjuri la nord-vest. Dovezile arheologice de colonozare a regiunii includ adăposturi de piatră locuite, picturi rupestre și gravuri, locuri de veci, tabere, cariere, unelte de piatră și aranjamente. Acestea sugerează faptul că zona a fost locuită de oameni de cel puțin 21.000 de ani. Explorarea și colonizarea europeană din zona capitalei Canberra a
Canberra () [Corola-website/Science/304891_a_306220]
-
izolat și redus ca dimensiuni în care evoluau, fapt care a determinat reducerea dimensiunilor reptilelor, prin fenomenul numit „nanism insular”. „[Țara Hațegului] întrunește în sine tot ce are Ardealul mai bun și mai frumos.” (Ion Pop Reteganu) „Dintre toate regiunile locuite astăzi de români la nord de Dunăre, Bănatul și Oltenia, cu prelungirea lor cea comună în țara Hațegului, sunt singurele care reprezintă o continuitate neîntreruptă geografico-istorică a neamului românesc-un cuib de unde se romanizau treptat țările spre apus, spre crivăț
Țara Hațegului () [Corola-website/Science/305695_a_307024]
-
odată cu fondarea Port Royal în colonia Acadia din America de Nord, în ceea ce este azi Nova Scotia, Canada. După câțiva ani, în 1608, Samuel de Champlain a fondat Quebec, care avea să devină capitala unei colonii uriașe ca suprafață, dar foarte slab locuite, Noua Franță, cunoscută și cu numele de Canada. Deși, prin alianțe cu diferitele triburi amerindiene, francezii au reușit să exercite controlul asupra a unei mari întinderi din continentul nord-american, așezările franceze erau limitate în general la vale râului St. Laurent
Imperiul colonial francez () [Corola-website/Science/306412_a_307741]
-
tropicală în nord-estul Caraibelor, la 250 km nord de Guadelupa și 240 km est de Puerto Rico. Insula, cu o suprafață de 98 km², este divizată în părți aporximativ egale între Franța și Olanda, fiind unul dintre cele mai mici teritorii locuite partajate între două națiuni. Partea de sud a insulei este numită "Sint Maarten" și face parte din Regatul Țărilor de Jos iar partea nordică a insulei este numită "Saint-Martin" și este parte din regiunea de peste mări franceză Guadelupa. Principalele orașe
Insula Sfântul Martin () [Corola-website/Science/305816_a_307145]
-
a fost ocupat de otomani și inclus în sângeacul Smederevo. De-a lungul stăpânirii otomane, a avut o evoluție nefasta datorită războiaelor austro-turce. A fost în repetate rânduri evacuată din cauza inundațiilor. Cu toate acestea a continuat să existe că așezare locuită, până după cucerirea Banatului de austrieci. În 1738, în Ofcea bântuie o epidemie de ciumă care decimează populația. Numărul locuitorilor descrește într-atât încât să devină complet depopulata în 1746, când este și transformată în pusta. În a adoua jumătate
Ofcea, Belgrad () [Corola-website/Science/305856_a_307185]
-
Neculae Ruset, dar el nu avea nici un supus. Cei 14 moldoveni de aici erau considerați țărani liberi. Mai trăiau în sat 2 fețe bisericești și 4 văduve. În 1774 Neculae Ruset avea gradul de ban. În sat erau 18 case locuite plus 7 pustii, 2 băjenari din Țara Leșească, 7 arnăuți și 2 văduve. Satul Dubna are următoarele date, distanțe : pînă la Soroca - 25 km, pînă la stația calei ferate Florești - 30 km, pînă la Chișinău - 153 km. Gospodării (pentru anul
Dubna, Soroca () [Corola-website/Science/305244_a_306573]
-
total de case a rămas neschimbată, deoarece nu a fost construită nici o casă nouă. În localitate nu există rețea de aprovizionare cu gaz, apă și nici o casă nu este conectată la rețeua de canalizate. Totodată este în scădere numărul caselor locuite care nu sint conectate la reteaua de energie electrica. Dacă în anul 2000 erau 26 case deconectate de la rețeua de aprovizionare cu energie electrică, ce constituia 6% din numărul total de case capitale, atunci în anul 2008 sunt 52 case
Salcia, Șoldănești () [Corola-website/Science/305249_a_306578]