2,048 matches
-
și la propriu și la figurat, o grea povară." (Foto-Regal) Pag. 72. Biserica Golia, datând din sec. al XVI-lea, dar refăcută și înfrumusețată în sec. următor de Vasile Lupu. Numele său evocă figura unuia dintre primii săi ctitori, marele logofăt Ioan Golia (după documente, Golăi), de la care s-a păstrat un tetravanghel dăruit bisericii la 12 Ianuarie 1546. Valoarea acestui monument nu e numai istorică ci mai ales artistică. Arhitectura sa, inspirată din amestecul fericit al stilului bizantin cu alte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
252. Biserica Sf. Neculai. Pag. 254. Râpa galbenă. (Polyfoto) Pag. 254. Muscal. (Polyfoto) Pag. 257. Biserica Nicoriță, din secolul al XVII-a, atribuită inițiativei Hatmanului Nicoară. În "Albumul României", din care a fost reprodusă, ea e arătată ca zidită de Logofătul Tăutu, ceea ce nu poate fi adevărat. Pag. 258. Biserica lipovenească, așezată în marginea orașului, pe șesul Bahluiului (mahalaua lipovenească), a fost zidită între anii 1872-1882, pe locul unde fusese o altă biserică, distrusă de un incendiu. În peisajul care-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
grecești din 1910 și 1918 au adoptat declarații de descurajare, În care se afirmă apăsat că „arderea lui Iuda” este o practică „străină de Biserică”, menită să „instige la ură și fanatism față de evrei”. Iată descris acest obicei de către marele logofăt al Moldovei, Nicolae Suțu, așa cum se desfășura la Începutul secolului al XIX-lea Într-un port grecesc de lângă Constantinopol : „În timpul Săptămânii Patimilor, [de frica golanilor] nici un evreu nu Îndrăznea să se arate. Aceste pușlamale, cunoscute În Întregul Bosfor, dobândiseră dreptul
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Editura Socec și Teclu, București, vol. I-III, 1886-1893. 177. Dr. I. Braun, Bibliothek des Frohsinns. Deutsche Sprichwörter, Stuttgart, 1838. 178. Vieața Sfinților Varlaam și Ioasaf, tradusă din limba elenă, la anul 1648, de Udriște Năsturel de Fierăști al doilea logofăt, Editura „Universala”, București, 1904. 179. Iordache Golescu, Scrieri alese, ediție Îngrijită și comentarii de Mihai Moraru, Editura Cartea Românească, București, 1990. 180. Ivanichka Georgieva, Bulgarian Mythology, Svyat Publishers, Sofia, 1985. 181. Monica Brătulescu, Colinda românească, Editura Minerva, București, 1981. 182
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
jumătate a secolului al XIX-lea (34, p. 226). 314. Wilhelm Schwarzfeld, „Modul de tratare a evreilor În Galați, În deceniile trecute”, În Analele Societății istorice „Iuliu Barasch”, an III, București, 1889, p. 195. 315. Memoriile Principelui Nicolae Suțu, mare logofăt al Moldovei (1798-1871), traducere din franceză de Georgeta Penelea Filitti, Editura Fundației Culturale Române, București, 1997. 316. Nicolae A. Bogdan, Orașul Iași. Monografie istorică și socială, ilustrată, ediția a II-a, Iași, 1914. 317. Wilhelm Schwarzfeld, „Legende și credințe populare
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
a redat frecvent portrete ale unor oameni de cultură precum și ale unor boieri cu prestanță (din familia Alecsandri, Bașotă, Lochmann, Meissner, Ghica, Mavrocordat ș.a). După cum se știe a fost de la început încurajat și susținut, în mod deosebit, de către familia logofătului Dim. Cantacuzino - Pașcanu. În patrimoniul Muzeului de artă din Iași se păstrează portrete importante ca: Vornicul Alecsandri cu fiii Vasile și Iancu, Logofătul Alecu Ghica, Principele Grigore Al. Ghica, tânăr ofițer, Soția pictorulului, Joseph Meissner, Carolina Meissner ș.a. Pictorul Livaditti
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
ș.a). După cum se știe a fost de la început încurajat și susținut, în mod deosebit, de către familia logofătului Dim. Cantacuzino - Pașcanu. În patrimoniul Muzeului de artă din Iași se păstrează portrete importante ca: Vornicul Alecsandri cu fiii Vasile și Iancu, Logofătul Alecu Ghica, Principele Grigore Al. Ghica, tânăr ofițer, Soția pictorulului, Joseph Meissner, Carolina Meissner ș.a. Pictorul Livaditti moare în 12 iunie 1858, în etate de 54 ani, fiind înmormântat la cimitirul din incinta Mănăstirii Golia. Prin anul 1881, osemintele soților
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
interpretare, perseverență și seriozitate, devenind un interpret de primă mărime. A fost prețuit de Aristizza Romanescu pentru rolul Sbiera din drama istorică Răzvan și Vidra de B.P. Hasdeu, în care au jucat împreună. În rolul bătrânului Stan din drama Plăieșul, logofăt mare de Theodor Codrescu a avut „o creațiune demnă de toată stima”, așa cum l-a caracterizat istoriograful T.T. Burada. Alte roluri apreciate de confrați și de presa vremii: Mecena din Fântâna Blanduziei de Vasile Alecsandri, Miller din Intrigă și iubire
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
va alege Dumnezeu să fie, acela să nu neclintească dania noastră, ci să o întărească pentru că leam dat pentru credincioasa lor slujbă. Iar pentru mai mare întărire a tuturor celor de mai sus, am poruncit slugii noastre credincioase , pan Oancea logofăt, să atârne pecetea noastră la această carte a noastră. A scris Sima, în târgul Vasluiului, în anul 6945 (1437), luna mai 15(4)›› După cum vedem, Vasluiul era una din cele două capitale ale Moldovei, ștefan și Ilie fiind domnitori amândoi
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
bătălia: Priceput-ai cum i-o amăgit? se prăpădește de râs Duma Vlaicului. I-o momit și i-o tras pe șfară cătinel-cătinel, unde-o pohtit Măria sa, la loc strâmt și cu mocirlă. Ce i-o fătat mintea "Năzdrăvanului"! zice logofătul Tăutu căzut în admirație. O pitit în mlaștină, în smârcurile Racovățului, dincolo de pod, o pitit sumedenie de buciumași și trâmbițași... Și, când or prins să buciume și darabanele să bubuie, s-o iscat un tărăboi de ziceai că sună Apocalipsa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aproape două mii de unguri, e ceva. Altă dată și mai vârtos. O să ne coste palma aiasta, mormăie Stanciu în barbă. De fapt, și-au apărat pielea, căci de cădea Moldova, urmau la rând Polonia, Ungaria, "Creștinătatea", lămurește Tăutu, tânărul "Mare logofăt" fost grămătic al cancelariei domnești, școlit prin Lehia, la care inteligența ține locul spadei nu chiar atât de ascuțită ca peana de gâscă. Ne-au fost și norocul, și soarta prielnice, recunoaște Ștefan. Și-apoi, eram acasă, aveam cu noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
necinstire de fată-mare, au muiere, prin silnicie, fără bunăvoia ei: tăia-i-se-va lui scârbavnicul mădular răufăcător...", recită el lecția bine învățată. Deci, "mădularul răufăcător jos"! Întocmai, "mădularul"... Strâmbă judecată, logofete! Păi... e după pravilă, cuvânt cu cuvânt... Pravila-i bună, județul logofătului, ba! Cât face unu' și cu unu', logofete? Ștefan buchisește pe degete: O fecioară, un mădular!... Două fecioare, două mădulare! Două, logofete, două! și Ștefan îi scoate ochii cu două degete rășchirate. Păi... n-are decât unu', i-o întoarce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Dreptatea e una pentru toți, spune Ștefan categoric, apoi vocea i se moaie. Măcar că apoi te-aș jeli... Aiasta aduce mai degrabă a mărturisire de dragoste, spune Tăutu impresionat. După ce te-am tăiat? Slabă mângâiere, zâmbește Ștefan. Și... și capul logofătului... Și capul Domnului, chiar... Numa' capul călăului n-are a se teme. Domniile trec, călăul rămâne. "Pereat mundus, fiat justitia" Da' aiasta de unde ai mai scos-o? Aaa, și pe tine te-a spurcat blăstămatul de grecotei? Că ne-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
care a dovedit vrednicie" visează slujbe, dregătorii, ba, chiar, ridicare în cinul boieriei. Unde s-a mai pomenit asemenea mișelie?! adaugă Alexa. E rânduit ca boierul să fie boier, și prostu' să fie prost. De pildă, Tăutu! Cine-i "Marele logofăt Tăutu"? Un prăpădit de grămătic, scârța-scârța pe hârtie -, care a buchisit câteva slove prin crâșmele Cracoviei! îl înfierează Isaia. S-o fi smintit de învățătură, completează Negrilă. Parcă Șendrea-i mai breaz? Un răzăș ajuns, un țărănoi, o hardughie cu mușchi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o palmă să întind și obrazul celălalt. Păzește-mă, Doamne, de tovarăș, că de dușman mă păzesc singur, spune Vlaicu. Trecând prin Țara Românească, povestește Gherasim, am mas la tovarășii din pribegie ai Măriei tale: boierii Mircea Comis și Stan Logofăt. Voievodul Laiotă Basarab mi-a trimis vorbă să șoptesc Măriei tale că vine siluit, cu inima frântă, că se va strădui să nu verse sânge de frate, că mult se bucură când oștenii lui fug în munți, ca să nu meargă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dator, logăfătul l-a înjurat și l-a lovit cu biciul pe care-l avea în mână pentru calul pe care era călare. Nervos și înjurând, l-a lovit cu furie, de mai multe ori. Bunicul a căzut jos, dar logofătul a continuat să-l lovească. Tata, care era în urma calului logofătului, cu ochii plini de lacrimi, a sărit în spatele logofătului și a căzut jos cu acesta în brațe de pe cal, la zgârâiat pe față și l-a lovit cu pumnii
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
pe care-l avea în mână pentru calul pe care era călare. Nervos și înjurând, l-a lovit cu furie, de mai multe ori. Bunicul a căzut jos, dar logofătul a continuat să-l lovească. Tata, care era în urma calului logofătului, cu ochii plini de lacrimi, a sărit în spatele logofătului și a căzut jos cu acesta în brațe de pe cal, la zgârâiat pe față și l-a lovit cu pumnii. Căzut jos, logofătul a început să strige: „Pușcăria vă mănâncă”. Într-
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
care era călare. Nervos și înjurând, l-a lovit cu furie, de mai multe ori. Bunicul a căzut jos, dar logofătul a continuat să-l lovească. Tata, care era în urma calului logofătului, cu ochii plini de lacrimi, a sărit în spatele logofătului și a căzut jos cu acesta în brațe de pe cal, la zgârâiat pe față și l-a lovit cu pumnii. Căzut jos, logofătul a început să strige: „Pușcăria vă mănâncă”. Într-adevăr bunicul și tata au fost judecați și condamnați
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
să-l lovească. Tata, care era în urma calului logofătului, cu ochii plini de lacrimi, a sărit în spatele logofătului și a căzut jos cu acesta în brațe de pe cal, la zgârâiat pe față și l-a lovit cu pumnii. Căzut jos, logofătul a început să strige: „Pușcăria vă mănâncă”. Într-adevăr bunicul și tata au fost judecați și condamnați la închisoare pentru că au vrut să-l omoare. Tata, pentru că era minor, n-a avut de executat decât zece zile „în prevenție”.(?) Bunicul
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
în continuare, cel interesat de istoricul așezării trebuie să fie atent la faptul că moșia Hlipiceni apare în acte fie separat, fie ca seliște a Todirenilor. Următoarea informație certă este din 1751, iunie 25, cînd Hlipiceni apare între satele marelui logofăt Sandul Sturdza, boier de primă mărime, ale cărui isprăvi au umplut epoca. Urmașii săi, Ioan, Ștefan și Dumitru, sunt începătorii ramurilor de la Miclăușenișcheia, Ruginoasa, respectiv cea a domnitorului Mihail Sturdza, cu descendență pînă în zilele noastre. De la logofătul Sandul, prin
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
satele marelui logofăt Sandul Sturdza, boier de primă mărime, ale cărui isprăvi au umplut epoca. Urmașii săi, Ioan, Ștefan și Dumitru, sunt începătorii ramurilor de la Miclăușenișcheia, Ruginoasa, respectiv cea a domnitorului Mihail Sturdza, cu descendență pînă în zilele noastre. De la logofătul Sandul, prin fiul Dumitru, Hlipiceni ajunge în stăpînirea vestitului Scarlat Sturdza, cel refugiat în Rusia, în împrejurări insuficient clarificate, după Pacea de la Iași, din 1791. Acesta vinde Todirenii, cu siliștele (între care Hlipiceni) lui Constantin Cațichi și Constantin Ureche, pentru
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
25). Ureche împrumutase banii pentru partea sa de cumpărătură de la aga Săndulachi Sturdza, vărul primar al lui Scarlat, și, pesemne, neputîndu-i întoarce, îi cedează Hlipicenii și partea sa din Todireni, la 20 octombrie 1795. Săndulachi, în urmă mare vistier și logofăt, împreună cu soția sa, Ecaterina, sunt ctitorii bisericii de zid din sat, ridicată, foarte probabil, în anul 1800. După moartea lui Săndulachi, stăpîn la Hlipiceni este marele logofăt Costache Sturdza. El, însă, la 20 septembrie 1852, vinde Todirenii cu siliștile (inclusiv
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
sa din Todireni, la 20 octombrie 1795. Săndulachi, în urmă mare vistier și logofăt, împreună cu soția sa, Ecaterina, sunt ctitorii bisericii de zid din sat, ridicată, foarte probabil, în anul 1800. După moartea lui Săndulachi, stăpîn la Hlipiceni este marele logofăt Costache Sturdza. El, însă, la 20 septembrie 1852, vinde Todirenii cu siliștile (inclusiv Hlipicenii) Casei Spitalelor „Sfîntul Spiridon” din Iași, domeniul rămînînd în administrarea Epitropiei acestui așezămînt pînă la lichidarea din 1948. Suntem de părere că succintele noastre notații nu
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
în continuare, cel interesat de istoricul așezării trebuie să fie atent la faptul că moșia Hlipiceni apare în acte fie separat, fie ca seliște a Todirenilor. Următoarea informație certă este din 1751, iunie 25, cînd Hlipiceni apare între satele marelui logofăt Sandul Sturdza, boier de primă mărime, ale cărui isprăvi au umplut epoca. Urmașii săi, Ioan, Ștefan și Dumitru, sunt începătorii ramurilor de la Miclăușenișcheia, Ruginoasa, respectiv cea a domnitorului Mihail Sturdza, cu descendență pînă în zilele noastre. De la logofătul Sandul, prin
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
satele marelui logofăt Sandul Sturdza, boier de primă mărime, ale cărui isprăvi au umplut epoca. Urmașii săi, Ioan, Ștefan și Dumitru, sunt începătorii ramurilor de la Miclăușenișcheia, Ruginoasa, respectiv cea a domnitorului Mihail Sturdza, cu descendență pînă în zilele noastre. De la logofătul Sandul, prin fiul Dumitru, Hlipiceni ajunge în stăpînirea vestitului Scarlat Sturdza, cel refugiat în Rusia, în împrejurări insuficient clarificate, după Pacea de la Iași, din 1791. Acesta vinde Todirenii, cu siliștele (între care Hlipiceni) lui Constantin Cațichi și Constantin Ureche, pentru
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]