1,413 matches
-
ani, ca adolescent, în Transilvania și la București. Rareori i s-a întîmplat să citească un roman care (așa cum face cel al Doamnei Manning) să refacă atît de fidel atmosfera acelor zile. Recent, memoriile lui Archie Gibson, corespondent al ziarului londonez "Times" (personificat de mai multe ori în cartea Oliviei Manning), au confirmat multe dintre evenimentele relatate în Trilogia balcanică 35. Oricine cunoaște scena bucureșteană poate recunoaște personalitățile (pe care autoarea le menționază sub pseudonime): industriașul evreu Max Aușnit, sub numele
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
care (instigat de Sir Samuel Hoare) îndrăznise să ia atitudine împotriva politicii italiene. A urmat un alt nonsens, Iorga comparînd înapoiatele metode coloniale ale englezilor cu (chipurile) minunatul colonialism italian din insula Rhodos. Iorga vedea în spatele tuturor acestora mîna bancherilor londonezi din City și conchidea: "poți să te supui cuceritorilor, dar nimeni nu-i ascultă pe profitori"134. Trezirea s-a produs atunci cînd un ziarist italian, Zingarelli, cunoscut pentru grosolănia lui, l-a atacat pe Iorga în paginile ziarului "La
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
aleși au pierdut În alegerile din 1950. La alegerile din 1951, CPGB a atras doar 21.000 de voturi la o populație de 49 de milioane de locuitori. Așadar comunismul În Marea Britanie era o abstracție politică. Ceea ce nu Împiedica intelighenția londoneză și mediul universitar să aibă pentru marxism o simpatie intelectuală. De la Început, bolșevismul i-a atras Întrucâtva pe socialiștii britanici din Societatea Fabiană, ca H.G. Wells, care recunoștea În politica lui Lenin și chiar a lui Stalin ceva familiar și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Attlee n-ar fi părut deloc deplasat Într-o delegație victoriană la periferiile industriale și nu este de mirare că prim-ministrul sub care Marea Britanie a devenit un stat social modern Își Începuse cariera publică făcând fapte caritabile În cartierele londoneze sărace dinaintea primului război mondial. Această bătrână Europă care se mișca În ritmul de odinioară, transformată de război, dar Încorsetată de rutina antebelică, avea Însă o distracție principală indubitabil modernă. Era epoca de aur a cinematografului. În Marea Britanie, publicul de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avalanșă de funde și falduri) a fost adoptat, după posibilități, de femei de toate vârstele: aspectul exterior era Încă determinat de clasă și venit, mai degrabă decât de etate. Desigur, tensiunile dintre generații nu lipseau. În timpul războiului, tinerii parizieni și londonezi arborau, spre oroarea celor mai În vârstă, costume zazou de inspirație americană (pantaloni bufanți și haină până la genunchi, cu umeri supradimensionați), iar entuziasmul boemilor și intelectualilor, la sfârșitul anilor ’40, pentru scurta din nolton (cândva haina tradițională a pescarilor belgieni
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a afirmat prezența printr-un cult al bandelor. Îmbrăcați În haine Închise la culoare, mulate - uneori din piele, alteori din piele Întoarsă, Întotdeauna croite strâmt și cumva amenințătoare -, așa-zișii blousons noirs (Franța), Halbstarker (Germania și Austria), skinknuttar (Suedia) și londonezii teddy boys afișau o atitudine cinică, indiferentă, un amestec de Marlon Brando (În The Wild One șSălbaticulț) și James Dean (În Rebel Without a Cause șRebel fără cauzăț). Dar, În ciuda unor izbucniri de violență sporadice - cele mai serioase În Marea Britanie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să arate altfel. Hainele, părul, machiajul și accesoriile au devenit etichete politice și generaționale indispensabile. Modele erau lansate la Londra: tendințele europene În materie de vestimentație, muzică, fotografie, modeling, publicitate și chiar reviste de mare tiraj erau dictate de gustul londonez. Cum britanicii aveau deja o reputație solidă de design anost și execuție jalnică, aceasta era o surpriză, o inversare tinerească a ordinii firești a lucrurilor, care s-a dovedit efemeră. Însă cu strălucirea ei iluzorie, „Swinging London”, cum o numea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și 2002 a crescut cu 700.000; numărul real era Însă cu mult mai mare. Ca urmare, imigrația, deși descurajată continuu și controlată riguros În toată Europa Occidentală, era Încă un factor demografic major: o treime dintre copiii din cartierele londoneze sărace nu vorbeau engleza ca limbă maternă. E vorba despre copiii refugiaților („azilanți”, cum li se spunea În jargonul vremii, al căror număr explodase În urma războaielor iugoslave), dar și ai muncitorilor imigranți din Asia Centrală și de Sud-Est, Orientul Mijlociu și Africa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
scop conservarea și etalarea tezaurului național: celebra exception culturelle. Era un adevăr general acceptat că marea cultură păstra În Franța o funcție pedagogică; canonul teatral, mai ales, era inculcat sistematic prin programa națională de Învățământ. Jane Brown, directoarea unei școli londoneze care le-a interzis elevilor În 1993 să meargă cu clasa la reprezentația piesei Romeo și Julieta (pe motiv că piesa este politic incorectă - În cuvintele ei, „ostentativ heterosexuală”), nu ar fi făcut carieră de cealaltă parte a Canalului Mânecii. Sponsorizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
inovatoare, impertinentă și, mai ales, populară - cum Îi stătea bine unei industrii dependente de mărinimia spectatorilor și care avea, prin urmare, datoria de a atrage și a mulțumi un public cât mai larg. Însă, pentru vocile critice, noua scenă artistică londoneză (Brit Art), baletele controversate ale lui William Forsythe la Frankfurt sau straniile „adaptări” montate ocazional la Opera din Paris nu făceau decât să confirme o presimțire sumbră: mai mult Însemna doar mai rău. Privită din această perspectivă, cultura europeană „Înaltă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de stat care distorsionau piața. În Franța sau Italia, vânzarea bunurilor din proprietatea statului a fost un simplu expedient contabil pentru reducerea deficitului anual și respectarea parametrilor din zona euro. Chiar și proiectele lui Tony Blair - privatizarea parțială a metroului londonez, de pildă, sau introducerea „concurenței” În serviciile medicale - au fost adoptate ca niște calcule de eficientizare cu efecte secundare avantajoase pentru bugetul național. Argumentul principiului social, acolo unde exista, a fost un supliment tardiv și nu foarte convingător. Iar popularitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lui Byrnes ocazia de a relua negocierile cu Molotov. Pe 15 noiembrie, Truman a acceptat ca secretele energiei atomice să fie împărtășite, treptat, Marii Britanii, sovieticii rămînînd pe dinafară. Pe 23 noiembrie, Byrnes i-a scris lui Molotov, fără știrea autorităților londoneze. El voia să se organizeze, la Moscova, o întrunire a miniștrilor de Externe, pentru a se discuta o serie de probleme, inclusiv monopolul energiei atomice 300. Molotov și-a dat acordul, pe data de 29. Britanicii erau de-a dreptul
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
inutile și nici nu credeau să existe suficiente dovezi care să-i incrimineze pe sovietici, ca să poată ridica problema în fața Comisiei Aliate de Control 376. Ministerul de Externe al Marii Britanii a trecut, însă, la acțiune, în urma acestor arestări repetate. Guvernul londonez se temea că o inactivitate prelungită s-ar putea solda cu înlăturarea tuturor forțelor de opoziție din România 377, fapt pentru care a acceptat să încerce, alături de Statele Unite, să stopeze aceste arestări arbitrare. Între timp, Senatul SUA a ratificat Tratatul
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]