2,476 matches
-
iar eu nu le puteam înfrunta privirile, gâfâiam din ce în ce mai tare, și dintr-o dată am început să plâng, atunci mi-au întors spatele în tăcere și au plecat cu toții în aceeași parte. Zăceam în genunchi și nu le vedeam decât picioarele lucioase de sare în sandalele roșii și negre, ridicând marginea veșmintelor lungi și negre, cu vârful puțin înălțat, cu călcâiul lovind ușor pământul, iar când piața s-a golit, m-au târât la casa idolului. Ghemuit pe vine, ca acum la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de pânză groasă, purtând un tricou cu dungi albastre și albe pe sub bluza de marinar, îl cerceta atent pe d'Arrast cu ochii săi negri și liniștiți. În același timp surâdea, arătându-și dinții foarte albi între buzele pline și lucioase. - El vorbit spaniola, spuse Socrate și, întorcându-se către necunoscut: povestește la domnu' d'Arrast. Apoi se îndreptă dansând către un alt grup. Omul nu mai zâmbi, privindu-l pe d'Arrast cu o curiozitate fățișă. - Te interesează, căpitane? - Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
întors, pe locul meu se instalase tânărul agitat și bubos. M-am mutat în celălalt colț. Apoi apăruse doamna cu dioptriile fumurii și telescopice. Fata a sărutat-o... Am rămas în colțul dinspre ușă. Îi văd părul smolit răsfirându-se, lucios, peste umerii fragili. Tenul alb, extrem de alb. În jurul ochilor se adâncesc cearcăne : solzi albaștri, vineții. Mâinile prea lungi și subțiri, mijlocul strâns într-un cordon lat de piele albă. Picioarele prelungi și nervoase, zvâcnind mărunt... O privesc, mă privește. Nu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
acum, încordată, cu o mască de sfârșeală și împlinire pe chipul exagerat de alb. Atentă la inflexiunea fiecărui cuvânt, la modificarea abia perceptibilă a unui mesaj, încărcat de amintiri și promisiuni accesibile numai nouă. Părul prins în câteva ace curge lucios și lung, des pletindu-se negru în jurul gulerului ascuțit al bluzei. Se sucește într-o dungă, revine, ferindu-se de ghionturile mulțimii. — Și cum a fost prima întâlnire ? insinuează iar glasul ei adânc, încetinit. Restrânsă, brusc elansată, din nou ghemuită, cu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
afla un teanc de ziare și reviste. Pe la ora trei, deținuta fu smulsă din lectură. O conduceau, din două părți. Coborau scări, ocolind și parcurgând lungi coridoare. De data asta spre baie. Nu în sala obișnuită, de dușuri. Cadă albă, lucioasă. În cuiere, prosoape mari, pufoase, colorate. Săpun, sticluțe de tot felul. Papuci, ojă. La revenirea în celulă, o aștepta o cană cu ceai cald. Iar acum iată : a patra zi. „La ora cinci după-masă, e bine ?“, întrebase cu o zi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Nasul striat de vinișoare roșii. Pielea obrazului căzută, palidă. Urechile mici, gâtul moale, mâinile firave. Degete subțiri și scurte, strâmbe, gălbui. Unghii roase, până la carne. Fruntea adâncită de chelie, dar puternică. Ochi negri, mari. Inteligenți, da, vii, negri, adânci, mobili, lucioși, pândind, înregistrând, cântărind, înțelegând. Nu clipeau, nu se mișcau. Extraordinară privire ! Da, ăsta era omul așteptat, nu mai putea fi îndoială. Acum dădea din mâini, făcând semn spre cap. Femeia nu înțelese imediat, abia apoi scoase boneta și o așeză
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
tot așa, cu capul plecat, fără a ridica privirea. — V-ați mai obișnuit, sper, cu mine. Vom putea discuta. Nu suport pitorescul. Tot ce distrage atenția. Dar boneta ? De ce o pusese să și-o scoată ? Să rămână cu capul ras, lucios ca o bilă ? Femeia îl privi, iritată. Încercase, pentru o clipă, să-l judece logic. Ar fi fost cea mai simplă cursă. — Am insistat să se facă totul ca să fiți într-o stare normală. Să arătați normal. Să reacționați normal
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nenorocire, în singurătate. Toate se apropie, în cele din urmă, posibile, aievea, imediate. Casa fastuoasă, întâlnirile subversive, bărbatul stăpânind, din umbră, mișcările oaspeților, atât de ciudați și ei. Frigul celulei, apoi : capul unui iepure de casă, în spatele unui birou lung, lucios, lichidul clătinându-se, gălbui, în sticla plată. Cristalul biroului perforat, rareori, de ochii arși, negri, ai strigoiului. Micul atelier se dilata devenind un hol imens, albit de lumina după-amiezii de vară, restrâns apoi, celulă puturoasă și îngustă, ca un sicriu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și negru, împodobit de cruci și oase albe de morți. Moartea gigantică se desfășura, stăpânind, cu coasa ei lungă, peste peisajul sutelor de morminte. Când cortegiul se oprea, lespezile se ridicau. De sub ele, se înălțau fantome, fluturând mânecile negre și lucioase ale mantiilor, luminate de albul sinistru, de var, al oaselor pictate pe mătase grea, legănându-se, în falduri. Oase albe, de mort, ale pieptului, brațelor și picioarelor, în lumina făcliilor ridicate de cavaleri slujitori, și ei, ai Morții. Șirurile de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se dezmorți, împinsese și umerii înapoi, îndreptându-și mijlocul, spre a face un sfert de pas înainte, cu stângul, aplecându-se, să vadă mai bine. Gulerul cămășii gălbui ieșise puțin peste haină. Talpa pantofilor s-a frecat, scârțâind, de parchetul lucios. A tresărit, enervat, clipise repede, de câteva ori. Stingherit de zgomot, dar poate și de lumină, se legănase ușor spre stânga, încercând un unghi mai bun. Încercase să primească totul, abia apoi detaliile. Căuta, poate, și în acest tablou, ca
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
lebede ninse. Închid ochii, să uit vecinătatea nopții din care încerc să mă smulg, cruzimea zilei care va mai înghiți un cadavru. Revăd visătorii, luptătorii, vinovații, trădătorii fără scrupule. Împovărat de deznădejdea trenului fără țintă. Dintr-odată : un birou lung, lucios, luminat de chelia roșiatică a omulețului care se leagănă, agitat, ca lichidul din sticla gălbuie și plată pe care o tot înfige între buzele livide. Cristalul mesei perforat de privirea sa, aprinsă de patimă și viclenie. Mă scutur, să scap
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Camera de hotel, neutralitatea simetriilor : două paturi identice, noptiere, pături și lămpi la fel, masa cu două scaune gemene. Pereți albi, goi. Musafirul întârzie mult sub duș. Reapăru împrospătat, într-o pijama albastră, de mătase. Obrazul ușor congestionat, dunga mustății lucioasă, parcă dată cu tuș. Ieșiră din hotel, se pierdură pe străduțele tăcute. Pașii sunau stins, seara era calmă. — Te-ai refăcut, te simți mai bine ? — Poate că da. Liniștea stațiunii, marea... — Le-am promis că vom veni să-i întâlnim
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Aproape de aceeași statură, cadențând molcom, priviri înviate de plăcerea dialogului. Blondul oferea în răstimpuri bruște precipitări de ritm. Celălalt zâmbea doar, masiv, prudent, și legăna jacheta de lână. Târziu, reveniră la hotel ; deschiseră fereastra, apoi cărțile. În patul de-alături, lucioasa pijama se ridică, trecu în baie. Rămas în cameră, colegul zâmbea, abia de-și stăpânea râsul : văzuse obișnuitele șervețele în palma grăsuță. Îl surprinsese pe Lucian, cândva, la pisoar, manevrând șervețelele. Pedanterie, oroarea de maculare ? Ușor de ridiculizat. Adusese deci
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
abia de-și stăpânea râsul : văzuse obișnuitele șervețele în palma grăsuță. Îl surprinsese pe Lucian, cândva, la pisoar, manevrând șervețelele. Pedanterie, oroarea de maculare ? Ușor de ridiculizat. Adusese deci toate tabieturile cu sine. Colegul reapăruse. Ochi repezi, negru adânc. Păr lucios, lins la tâmple de șuvițe argintii. Palme moi, unghii îngrijite. „Cât de bine îl maschează aparențele.“ Își privi ceasul. Se furișă, precaut, în balcon. Cer perforat de aștri. Reveni în cameră, se întinse îmbrăcat, peste cuvertura roșie, cu privirea pierdută
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
dedicate binelui colectiv, preocupat de binele celorlalți, totdeauna cu aceeași hăinuță maronie, uzată. Cămașa albă, cu o unică cravată îngustă, ștearsă. Mărunt, aparent fragil, dar mușchiulos, rezistent. Un chip îngust, cu ochii vii sub o calotă de păr negru și lucios, pieptănat cu grijă. Umerii slăbuți, și brațele. Degete palide, scrisul ordonat. Ar putea furniza câteva amănunte ? Da, de ce nu. Interzise orice contacte ! Pe stradă, întâmplător ? Te scuzi, nu înțelegi limba. Nu, nici rude, sau raportat imediat, la Serviciul Personal. Ședința
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
întunecată și pustie. Reîntâlni patrulele și câinii. Găsi subsolul unei vespasiene. Coborî, ținându-se la fiecare treaptă de balustrada metalică, rece, trecu prin dreptul unui ghișeu, tresări, surprins, sub privirea supraveghetoarei, o tânără blondă, delicată, chip de copil pastelat și lucios, de porțelan. Se privi îndelung în oglinda chiuvetei. Păr blond și buclat, rărit, atârnând în șuvițe murdare. Fruntea înaltă, încă netedă, avansând prin calviție. Tăietura din copilărie se vedea tot mai puțin... Sprâncene stufoase, frânte într-un unghi. Urechea cuminte
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
astrul nostru îngăduitor : iată, arătătoarele prelungi, ca și cum și-ar întinde mădularele, distilându-și veninul, puterile, subțiindu-le, pregătindu-le pentru aventurile unei noi zile. Primul venit : modestul domn Pasăre. Ochii micuți, gămălii negre. Chelia ca o farfurie. Aceiași pantaloni negri, lucioși. O găsește pe doamna Mitulescu la locul ei, cu capul înfundat în palme. Al doilea venit al acestui început de săptămână : tânărul inginer A.P. Insomnie, cine știe, sau o fi dormit adânc, trezindu- se devreme, într-o dispoziție de lucru
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ușa de sticlă a bibliotecii publice. Palid, blond, cu părul netuns, prelins în lungi bucle albicioase peste urechi și peste frunte. Nasul puternic, cu nările delicate subțiri. Se văd acum și ochii, treziți dintr-odată, mărindu-și apele într-un lucios oțel albastru. Trei pași, stâng, drept, stângul. Se află pe prima dintre cele două trepte ale pragului din fața înaltei porți de fier și sticlă. Prietenul Lucian trecuse de la ușă, se cuibărise toată săptămâna pe scaun, fără a privi în jur
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nouă lucrare, până se apropie prea mult termenul, la fel și acum, tot amânase ; concediul medical, marea. Ciornele sunt aproape gata, o să le completeze pe parcurs ; urmează corelarea cu celelalte ateliere, verificările, consiliul de avizare. O zi, o stea, sâmbăta ? Lucioasă, spartă, scurtă, te scapă în fiecare clipă din brațe și nici nu mai reușești s-o apuci, un contur fără contur, aproape rotund și deloc rotund, lunecos ; imposibil de prins. O zi bună de împărțit premii, fotografii, bilete de amor
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nasturi ? Noi am și mâncat. Mitu va pleca, Lena așteaptă s-o duci la grădina zoologică. Ce faci, nu te scoli, nu mănânci ? Stă în același loc, în picioare, cu spatele lipit de ușă. Înaltă și lată, într-o rochie lucioasă. Figura mată, acră, disprețuitoare. Pantofii lunguieți, fără toc, picior mare. — N-am chef de mâncare. Pe căldura asta, am să-mi fac o cafea. — Coboară la noi, bem împreună. Am un nes rece. Dar repede, altfel iar adormi. Te aștept
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
să ridice capul din podea. Roti lent, lent, cu toată precauția, bila bine tunsă. Privirea se înălță puțin, supraveghetoarea îl urmărise, îl urmărea. Așa că se dădu cuminte peste cap de trei ori, dublu triplu multiplu salt acrobatic pe globul gălbui lucios lunecos al privirii care îl ocrotea. Flutură diagonal brațele, se frânse. Regăsi o fracțiune de echilibru, cât să audă hohotele încurajatoare ale arenei, țop, iar în picioare, aterizare la punct fix și încă o tumbă, se rotesc toate, inginerul Nalbandu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
să vorbească... De altfel, are dureri cumplite și..." Apostol Bologa se apropie de patul lui Cervenko în vârful picioarelor. Căpitanul, foarte palid, cu fața în sus, avea ochii verzi țintiți în tavanul cu grinzi. Obrajii lui erau uscați, cu pielea lucioasă, întinsă pe oase, și atât de albă, că barba cafenie, resfirată peste învelitoarea sură, părea neagră. În ochi îi ardea o lumină cu pâlpâiri de suferință și exaltare și umilință, ca niște tainice respirații sufletești. Bologa se opri la vreo
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lui. ― Faceți loc!... Pe dincolo, părinte! se auzi, foarte răgușit, glasul pretorului. Atunci Bologa, nerecunoscând glasul și vrând să vază cine a strigat, ridică fruntea și dădu cu ochii, de-abia la vreo zece pași, de un stâlp alb și lucios, cu un braț cârligat în vârf. Ștreangul se legăna puțin și legănarea aceasta îi aduse aminte cum a încercat el odinioară, cu mâinile, rezistența funiei. În lucirea albă a lemnului se deslușea ceva straniu, încît Apostol lăsă repede capul în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
generații de dascăli care ținuseră trează conștiința neamului. Făcuse războiul și purta vizibil urmele acestuia, căci degetele de la mậna lui dreaptă aproape că formau un unghi obtuz, cel din urmă forțậndu-l ușor pe următorul, ceva mai subțiat și mult mai lucios. Aparținea unei familii de oameni ai școlii, boieri vechi cu știință de carte, intelectuali rafinați de pe urmele cărora au rodit multe conștiințe vii ale neamului. Ion Bibiri, fratele lui mai mare, era învățător în satul Cernu, avậnd o frumoasă gospodărie
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
au apărut două chestii oribile. Nu te speria, îmi spun mie de data asta, mai ales că mă prind într-un târziu că este vorba de cei doi pantofi ai mei, plini de noroi, încă uzi înăuntru, aceiași pantofi, care, lucioși și curați ieri, de fapt, alaltăieri dimineață, se desfătau de sub pat cu o priveliște de invidiat. Imaginează-ți puțin, în ce loc strategic, dar nu de tot băgați, doar cât să ciupească din călcâiul puțin "subpat", i-am așezat. Ei
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]