1,553 matches
-
de ce stăm la masa asta idioată. Am luat lumânarea și am târât-o după mine în cămăruța roșie, unde am tras perdelele. M-am așezat în fotoliu și am vrut s-o iau pe genunchi, dar s-a lăsat să lunece pe podea, la picioarele mele, ținându-mi mâna. Am început s-o sărut încet, cu grijă, apoi să-i mângâi sânii. Eram ca doi copii, ca doi adolescenți, îmi inspira o dorință care, în mod miraculos, nu putea fi disociată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
casei. Locul în care drumurile noastre s-au întâlnit și care era, într-adevăr, singura cale mai ușoară dinspre casă către turn, a fost podul lui Minn, stânca boltită pe sub care marea se năpustea în cazan. Amândoi ne cățăram și lunecam către acest firesc loc de întâlnire, și am ajuns pe pod, înfruntându-ne unul pe celălalt de la o distanță de trei metri. M-am întrebat cu iuțeală și cu oarecare îngrijorare dacă mă mai aflam, după cum speram, în raza vizuală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Nu! Mai mult de atâta nu!“, și apoi apucând-o de mână și trăgând-o după mine înapoi. Nu, n-am făcut așa ceva. N-am atins-o. Și-a dezbrăcat halatul albastru și fularul și și-a dat drumul să lunece ușor din mașină. I-am deschis poarta și am urmat-o pe alee. James venea în urma mea, apoi Titus, cu o figură speriată, după el Gilbert, la fel de speriat, și pe urmă Peregrine, rumegându-și propria furie. Hartley a sunat la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
supă congelată, direct din cutia de conserve, dar am renunțat foarte repede. Am înghițit două aspirine, am urcat în dormitor și m-am trântit pe pat, așteptând avid - așa cum se întâmplă adeseori în clipele de acută nefericire și șoc - să lunec repede în inconștiența somnului, dar m-am pomenit târât într-un soi de infern. Dacă există vreo tortură mentală sterilă mai dureroasă decât gelozia, aceasta este remușcarea. Până și suferința pierderii unei ființe dragi e mai puțin sfredelitoare; și, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ascensor“. Valul verde se spărsese deasupra creștetului meu, și capul mi-a ieșit o secundă la suprafață; scuipam apă și mă străduiam să strig. Atunci l-am văzut pe James, coborât până pe la jumătatea peretelui de stâncă, parcă în genunchi, lunecând în jos ca un soi de animal. Comparația cu liliacul nu era cea mai nimerită, putea fi asemuit mai curând cu o șopârlă, dar important era că nu se agăța de piatră cu mâinile și cu picioarele ca un om
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
substantive proprii sau substantive denumind aceste animale: „- Țibă! Hormuz; na! Balan; nea Zurzan; dați-vă în lături, (cotarle)!...” (I.Creangă, p. 170) sau orice substantiv înscris într-o relație de personificare: „Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci/Și gândirilor dând viață suferințele întuneci.” (M. Eminescu, I, p.130), „Codrule, codruțule, ce mai faci, drăguțule?” (M.Eminescu, I, p. 123), „Vino iar în sân, nepăsare tristă;/ Ca să pot muri liniștit, pe mine/Mie redă-mă.” (M. Eminescu, I
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
funcții sintactice: noi/pe noi, voi/pe voi, (eu) noi, (pentru) voi. Omonimia nominativ-vocativ din flexiunea pronumelor de persoana a II-a este anulată prin intonație, marcă distinctivă a cazului vocativ: „Lună, tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci.” (M. Eminescu, I, p. 130), și sintactic, prin izolarea frecventă a vocativului în dezvoltarea enunțului: „Tu, iartă-mă, fecioară, - tu, căprioara mea!” (N. Labiș, p.40), „Tu!!... nu vezi... nu-ți aflu nume.” (M. Eminescu, I, p. 82) sau prin
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unde mi-aduse și el pe zmeu o dată, mi-l trânti și-l băgă în pământ.” (P. Ispirescu, p. 161) Din limbajul popular întrebuințarea afectivă, participativă a dativului a trecut și în stilul beletristic și în limbajul poetic: „Mi-au lunecat ciubotele și am căzut în Ozana, cât mi ți-i băietul.” (I. Creangă, p. 28), „De la Nistru pân-la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a.” (M. Eminescu, I, p. 182), „Câtu-ți ține ziulița/ I-aș cânta doina, doinița.” (Ibidem, p. 2) PRONUMELE PERSONAL
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
impun termenului lexical pe care-l însoțesc în realizarea unei funcții sintactice cazul acuzativ: „El se contrase... până ce deveni, împreună cu sfera ce-l încungiura, mic ca un mărgăritar.” (M. Eminescu), „Pe fluviul fără de capăt și fără sfârșit Pe fluviul timpului lunecă stoluri de nave.” (N. Labiș) • prepozițiile și locuțiunile prepoziționale (de obicei, formate în baza adverbelor) a căror structură se termină într-un articol (sau pseudoarticol) hotărât (a sau l) cer de la substantivul (pronumele) însoțit cazul genitiv: „Din jurul lui dispăruse lumea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
niște sălăți foarte minunate.” (I. Creangă), „Mă condamni să-mi uit vizionara mea ființă, iar tu întreprinzi o călătorie cu iubita ta cu tot, în orice spațiu al lumei ți-ar plăcè...” (M. Eminescu, P.L., 47), „Dacă voi porni, voi luneca în primul smârc și-mi voi găsi moartea într-o baltă noroioasă laolaltă cu fluturii.” (O.Paler, Viața), „Codrul pare tot mai mare, parcă vine mai aproape Dimpreună cu al lunei disc stăpânitor de ape.” (M. Eminescu) • pronume relative, precedate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de dependență: verbul și substantivul. Articolul genitival fixează cadrul sintagmatic al relației de dependență atributivă (prin acordarea în gen și număr cu termenul-regent) și marchează identitatea de atribut a termenului pe care-l însoțește: Valurile de lumină ale răsăritului depărtat, lunecând pe deasupra creștetului stâncos al Petricicăi, întindeau peste adâncul văzduhului o punte aeriană...” (C. Hogaș, 145) Identitatea specifică a diferitelor variante de atribut este asigurată în parte de natura lexico-gramaticală a componenților sintagmei (regent și determinant) și marcată de articol, elemente
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
relația de coordonare implică mai mulți termeni; primii se coordonează prin parataxă iar între ultimii doi se folosește conjuncția și: „Și biata, zgârcindu-și picioarele de dinapoi, lungindu-și gâtul după frâu și înțepenindu-se pe picioarele întinse de dinainte, luneca de multe ori, de-a săniușul pe luciul foilor (...). Părintele Ghermănuță se oprea un minut, mă aștepta și iarăși o pleca la vale...” (C. Hogaș, 229) Uneori, însă, în legătură cu dezvoltarea planului semantic al funcției cu structură multiplă, conjuncția poate interveni
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de nea... Săniuța mea Uite săniuța mea, Zboară că un fulg de nea. Cand o șui pe derdeluș, Trage spre alunecuș. Când se vede-n sus, ei bine, Ar zbura și fără mine Dar n-o las! Pe gheață bună Lunecam doar împreună. Sănioara Am o sănioara, Mă poartă mereu, Din zori până în seara, După placul meu. Dar când se grăbește, Aruncă din zbor Zăpadă și gheața, De jos până în nor. Dragă săniuța, Măi fă un popas. De-oi cădea drăguță
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
n o să fure. XVIII Nourii să se descarce, Ploaia facă-și de urât, Eu atunci, ca totdeauna, Vărs Cotnar bătrân pe gât. XX Cerului de-i vine gustul Iarăși să se-ntunece, Spun Cotnarului atunci Pe-al meu gât să lunece. IANCU VĂCĂRESCU Iancu Văcărescu (n. 1792, București - d. 1863) a fost un poet român, fiul lui Alecu Văcărescu, și a pa rticipat la mișcarea de redeșteptare culturală și națională, sprijinind începuturile școlii, teatrului, presei și tipografiei româ nești. A fost
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
din martiriul lumii ntrege Răsări o stea de pace, luminând lumea și cerul... Sarcini de-aur și de smirnă ei încarcă pe cămile Și pornesc în caravană după steaua plutitoare, Ce în aerul cel umed, pare-o așchie din soare, Lunecând pe bolta-albastră la culcușu-eternei mile. Ș-atunci inima creștină ea vedea pustia ntinsă Și pin ea plutind ca umbre împărați din răsărit, Umbre regii și tăcute ce-urmau astrul fericit... Strălucea pustia albă de a lunei raze ninsă, Iar pe
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
Orfeu-cotul în razim pe-a lui arfă sfarâmată.” Eroul liric însuși, poposit în Vailhala lui Odin, declamă versul emblematic „De cântec este sufletul meu plin” și-l traduce prin rezonanța fierului. „De vrei s-auzi al iernii glas vuind Și lunecând prin strunele-mi de fier, De vrei s-auzi cum viscolește-n arfa-mi Un cânt bătrân și răscolind din fundu-i Sunete-adânci și nemaiauzite...” Fierul conține în măsură și mai mare decât arama forța virilă, războinică, asociat cu aerul rece
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
Holban nota, în Testament literar, că unul din imperativele romanului „static” ar fi de a nu da niciodată toate explicațiile, ci de a sugera numai. El insista asupra necesității de a lăsa deschisă narațiunea, problematizând viziunea eroului. Acel „Poate a lunecat” din finalul romanului O moarte care nu dovedește nimic relativizează versiunea sinuciderii Irinei și împinge pe cititor spre o continuare personală a cărții. Elucidarea unei situații epice i se pare romancierului o lezare a principiului veridicității. Din punctul de vedere
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
rezonanțe profunde. Beethoven, freamătul și cataclismele. Mozart, apa liniștită, care joacă ușurel, glumeț, și în același timp melancolic la scânteile soarelui. Wagner , vijelie. Chopin, plescăitul lopeții la razele de lună. Iar Debussy, valurile subțiri și capricioase, uneori roze, alteori argintate, lunecând pe maluri și în care își înmoaie nimfele degetele de cafea. Iar patefonul cu diafragma lui - capul cu gâtul lung - ar palpita, lebădă pe apele legănate.” „Mișcându-se în largul său în universul creat de imaginație sau în acela al
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
ideea asta e infinit mai profundă decât poate să pară la prima vedere. Dar să vă spun ce s-a întâmplat, de fapt. A trebuit să țin cu mâinile mele trupul cald încă al mamei, ca să fie spălat, și îmi luneca printre ele ca un pește lucios care încearcă să scape înapoi în apa din care e scos. De atunci a trecut mai mult de un an, dar uneori simt încă în mâini curentul acela viu care se scurge încet din
Crimă și moralitate. Eseuri și publicistică by Ileana Mălăncioiu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1914_a_3239]
-
limpezime ca de lacrimă, care te duce cu gândul la ce a scris Ion Creangă al nostru despre Ozana... „cea limpede și frumos curgătoare”. Deși zona Brive nu e una muntoasă, se văd pietrele pe fundul apei și... „Pești alburii lunecau lângă genele mele”, cum scria poetul Nicolae Labiș. Altul are în vedere malurile zidite cu piatră sănătoasă, pe porțiuni importante. Se înțelege că întâmplări de felul celei descrise în capitolul „Alarmă la Pompieri” sunt astfel evitate. Dar cel mai spectaculos
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
al lui Vasile Voiculescu care are doar o activitate de referent literar. Ion Minulescu va mai publica, între 1941 și 1943, un singur ciclu nou, Patrusprezece inedite. Tonul și tematica nu diferențiază poeziile acestea de cele publicate în interbelic. Poezia lunecă în continuare între ironie, autoironie și ușoară melancolie. E o poezie discursivă și, poate, din acest punct de vedere, apropiată de cea a generației războiului. Se distinge poate doar prin seninătatea tonului, prin lipsa de înverșunare chiar și atunci când intenția
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
îmbrățișare de iederă brună". De aici totul se pierde în același senzorial, ciudat, în care sugestia sexuală și grotescul se prelungesc una-n altul, "Sărutul meu de departe, de foarte departe/ pe sânii ei țuguiați fantomatic va trece;/ spre pulpe lunecând ca un melc,/ pe coapse își va lăsa visul umed și rece". Sunt poate aici reminiscențe din universul barbian al sexualității exacerbate din lumea gasteropodelor, totul însă se datorează "curei de hașiș", care stă și la baza scrierilor, cel puțin
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ale secolului XX, nu i s a spus (sau, mai exact, n-a fost scris) așa, ci ca în poemul lui Bacovia (și pronunțat „princésă”, după modelul rusesc). Iată cîteva exemple: „Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă/ Pe care lunecară mîini albe de princese” (Ștefan Petică) 4); „Tînăra princesă își dădea bine sama de asta” (Pompiliu Păltănea) 5) „Crezi că în tot momentul și pe toate cărările rătăcesc princese amorezate?” (Ion Gorun)6); „Princesa ndepărtată” (piesă de Edmond Rostand, tradusă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
într-o după-amiază/ Tăcută, cu soare,/ Va trece o pasăre,/ Departe,/ Ca printr-un parc.../ Gîndește-te atunci/ La fastuosul basm”7). Despre „instinctul satanic” între loviturile reușite de Bacovia la capitolul formulări memorabile, trebuie inclus și „instinctul satanic”, din „Balet”: „Lunecau baletistele albe.../ Tainic trezind complexul organic-/ Albe, stîrnind instinctul satanic,/ Lunecau baletistele albe”1). Cititorul intuiește despre ce e vorba, dar îi vine greu să explice. Trezirea „complexului organic” înseamnă o stare de excitație în întreg corpul, propagată spontan. Formula
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Ca printr-un parc.../ Gîndește-te atunci/ La fastuosul basm”7). Despre „instinctul satanic” între loviturile reușite de Bacovia la capitolul formulări memorabile, trebuie inclus și „instinctul satanic”, din „Balet”: „Lunecau baletistele albe.../ Tainic trezind complexul organic-/ Albe, stîrnind instinctul satanic,/ Lunecau baletistele albe”1). Cititorul intuiește despre ce e vorba, dar îi vine greu să explice. Trezirea „complexului organic” înseamnă o stare de excitație în întreg corpul, propagată spontan. Formula de „complex organic” e compusă de poet pe baza unor amintiri
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]