2,930 matches
-
diferite rânduri (Ortodoxie, Modul teandric). „Sensul vieții pe care îl caută cugetătorul, se descopere în Iisus Hristos”, „Mântuitorul e Alfa și Omega tuturor lucrurilor create”. (Modul teandric). Prin el s-au creat toate, în El se mențin, prin El se mântuiesc. În El e lumina și viața noastră, „El e modelul universal al vieții în Dumnezeu”. Dar în El și prin El e și puterea prin care ne putem înălța în lumină, în perfecțiune, spre Dumnezeu. A te mântui înseamnă a
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
El se mântuiesc. În El e lumina și viața noastră, „El e modelul universal al vieții în Dumnezeu”. Dar în El și prin El e și puterea prin care ne putem înălța în lumină, în perfecțiune, spre Dumnezeu. A te mântui înseamnă a sta în legătură cu El. Puterea ce o primim stând în legătură cu Hristos este harul dumnezeiesc. „Ortodoxia ne învață că prin Hristos ni s-a dat harul dumnezeiesc, adică energia spirituală cu care punându-ne în permanent acord putem să ne
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
și adevărata frumusețe e iubitoare, e iubire. Dumnezeu este atât de frumos, atât de atrăgător, pentru că este suprema iubire. Fiind cuceriți de iubirea lui Dumnezeu, suntem cuceriți de frumusețea Lui. Așa se explică de ce Dostoievski spune odată că „frumusețea va mântui lumea”, iar alte dăți că prin iubire ne mântuim. (Asupra acestei concepții a lui Dostoievski stăruie Nichifor Crainic îndelung. A se vedea îndeosebi: Paradisul posibil.) Ridicarea făpturii în starea de mântuire echivalează cu ridicarea ei în starea de plenitudine a
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
atât de frumos, atât de atrăgător, pentru că este suprema iubire. Fiind cuceriți de iubirea lui Dumnezeu, suntem cuceriți de frumusețea Lui. Așa se explică de ce Dostoievski spune odată că „frumusețea va mântui lumea”, iar alte dăți că prin iubire ne mântuim. (Asupra acestei concepții a lui Dostoievski stăruie Nichifor Crainic îndelung. A se vedea îndeosebi: Paradisul posibil.) Ridicarea făpturii în starea de mântuire echivalează cu ridicarea ei în starea de plenitudine a frumuseții sofianice. „Sofia creaturală e făptura în măsura în care e îndumnezeită
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
mână globul pământesc. Această icoană corespunde concepției juste despre raportul lui cu lumea. Mântuitorul e Alfa și Omega tuturor lucrurilor create. E Logosul sau rațiunea lumii fiindcă Dumnezeu printr-însul a creat-o; e Mântuitorul ei fiindcă printr-însul o mântuiește: și e Judecătorul ei fiindcă printr-însul o va judeca. În afară de lume ca Dumnezeu, el e în lume ca principiu de viață veșnică al ei. Dragostea lui Dumnezeu pentru lume e Iisus Hristos, care „întru ale sale a venit”, adică
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
tot omul poartă în spirit chipul lui Dumnezeu, gradul natural cel mai înalt al acestui chip e geniul, preum sfântul e gradul cel mai înalt de asemănare morală. De aceea, geniului îi atribuim o tainică solie profetică, nu de a mântui lumea ci de a-i sugera prin puterea de seducție a operei lui ordinea eternă unde religia indică plinătatea scurtei noastre vieți pământești. Asimilarea culturală e o ridicare în spirit până la marginea lumii, în largul ideal de unde se poate vedea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
veșnicie în timpul terestru, nu pentru a încremeni aici în forme limitate de legile cronospațiale, ci pentru a se răsfrânge din nou în sus cu puterea torentului, răpind pe om în înălțime, dezrobindu-l din timp și din spațiu pentru a-l mântui. În fond, omul urmărește prin cultură aceeași înfrângere a timpului și a spațiului, cu observația că totuși creațiile lui rămân în condițiile cronospațiale. Spiritul religiei pornește de sus în jos; spiritul culturii de jos în sus. Întâlnirea acestor curente venind
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
să creăm ca niște semizei. Profetismul însă, chiar când e de nuanță artistică, implică ideea morală. După cum am văzut, Edgar Poe atribuie poesiei truda de a coborî lumina cerului în sufletul omenirii, iar Beethoven era convins că muzica lui va mântui lumea de suferințe. În realitate, nici un artist de geniu n a creat pentru a face pe oameni să petreacă. Fiecare atribuie frumuseții, pe care a făurit-o, o misiune de purificare și de înălțare. Gânditi-vă numai la un Tolstoi sau
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
se înțelege de ce el a chemat atenția cercetătorilor încă din antichitate și de ce ne interesează îndeosebi în raport cu extazul religios. Arthur Schopenhauer, pentru care răul existenței ar sta în voința oarbă a individuației, atribuie artei și în special muzicii puteri care mântuie de această voință. Sublimul, pe care îl deosebește de frumos în felul schițat mai sus, e învestit de el cu forța de a nimici voința individuală și de a ridica subiectul contemplativ la cunoașterea pură a ideilor eterne, manifestate deopotrivă
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
nu mai deșteaptă ecoul de altădată. Calea sfințeniei, bătută atâtea veacuri, e în chip vădit epuizată. Prin urmare, o altă cale spre Dumnezeu trebuie descoperită și aceasta nu e alta decât aceea a genialității creatoare. Prin creația genială se va mântui omul modern. Această concluzie a lui Berdiaev se întemeiază pe un punct de plecare, pe care îl găsește comun ascezei creștine și creației geniale. Și anume: tăgăduirea „lumii” actuale, care e lumea imperfecțiunii și a păcatului. Filosoful rus dă într-
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
a devenit om duhovnicesc, cum ar zice apostolul Pavel. Dar om duhovnicesc e cel care a biruit păcatul și s-a ridicat din nou în libertatea harului divin și a redevenit fiu al contemplației cerești. El e acum o ființă mântuită de fatalitatea sensibilă și asimilată ordinii inteligibile ca îngerii. El zămislește numai cu mintea, adică a redobândit facultatea de a contempla lumea celor nevăzute. Pentru a pătrunde adâncimea strofei care urmează, e nevoie să reamintim că în viziunea mistică a
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
e făcută poartă principiul nimicniciei, tot astfel în sensul ce strălucește din ea arde o rază coborâtă din marea amiază. Prin vraja ei, respirăm în restriștea pământului ceva din boarea suavă a paradisului. Chemarea gemului nu e aceea de a mântui sufletele, ci de a le pune, prin seducția simbolurilor plăsmuite, în fața veșniciei. Căci dacă frumusețea e numele lui Dumnezeu și realitatea ci transcendentă e învestită cu acea inefabilă putere de atracție, care adună sufletul din imperfecțiunile lumii și-l absoarbe
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
chinuiește/chinuie, ciocănește/ciocăne, clănțănește/clănțăne, cloncăiește/cloncăie, cloncăne/cloncănește, cotrobăie/cotrobăiește, clănțănește/clănțăne, croncăne/croncănește, dăngănește/dăngăne, destăinuie/destăinuiește, dibuie/dibuiește, drăcuie/drăcuiește, dupăiește/dupăie, hăpăie/hăpăiește, horpăie/horpăiește, huiduie/huiduiește, învârte/învărtește, leorbăie/leorbăiește, leorcăie/leorcăiește, leorpăie/leorpăiește, mântuiește/mântuie - pentru sensul "a termina", murmuie/murmuiește, se olecăie/se olecăiește, orbecăie/orbecăiește, piscuiește/piscuie, se străduie/se străduiește, se tânguiește/se tânguie, țăcăne/țăcănește, zgândăresc/zgândăr) și ceva mai puține aparținând conjugării I (cruntă/cruntează, curează/cură, împuie/împuiază
[Corola-publishinghouse/Science/85000_a_85786]
-
chinuie, ciocănește/ciocăne, clănțănește/clănțăne, cloncăiește/cloncăie, cloncăne/cloncănește, cotrobăie/cotrobăiește, clănțănește/clănțăne, croncăne/croncănește, dăngănește/dăngăne, destăinuie/destăinuiește, dibuie/dibuiește, drăcuie/drăcuiește, dupăiește/dupăie, hăpăie/hăpăiește, horpăie/horpăiește, huiduie/huiduiește, învârte/învărtește, leorbăie/leorbăiește, leorcăie/leorcăiește, leorpăie/leorpăiește, mântuiește/mântuie - pentru sensul "a termina", murmuie/murmuiește, se olecăie/se olecăiește, orbecăie/orbecăiește, piscuiește/piscuie, se străduie/se străduiește, se tânguiește/se tânguie, țăcăne/țăcănește, zgândăresc/zgândăr) și ceva mai puține aparținând conjugării I (cruntă/cruntează, curează/cură, împuie/împuiază, se
[Corola-publishinghouse/Science/85000_a_85786]
-
a lui Dumnezeu, fundamentată pe textul din Romani IX, 10-23. Harul divin joacă un mare rol în teologia Fericitului Augustin. El susține că omul nu are merite proprii în actul mântuirii, căci mântuirea este în întregime opera lui Dumnezeu, Care mântuie pe om, în mod gratuit, din dragoste. Meritele omului, atunci când acestea există, sunt efectele harului, adică succed harului divin. Faptele bune ale omului nu colaborează concomitent cu harul divin, ci ele succed harului, teorie pe care și-a însușit-o
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
Procesul este mai absurd, cu atât "saltul" exaltat din Castelul apare mai emoționant și mai ilegitim. Aflăm aici în stare pură paradoxul gândirii existențialiste, așa cum îl exprimă de exemplu Kierkegaard: "Trebuie să ucidem speranța terestră, căci numai atunci ne vom mântui prin adevărata speranță", și care poate fi tradus astfel: "Trebuie să fi scris Procesul pentru a putea începe să scrii Castelul." Într-adevăr, cei mai mulți dintre cei care s-au ocupat de Kafka au definit opera sa ca pe un strigăt
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
acest salt care caracterizează orice gândire existențialistă, în această încăpățânare de a străbate la nesfârșit o divinitate fără suprafață, semnul unei lucidități care se abandonează pe sine? Se susține că nu-i decât un orgoliu care abdică spre a se mântui. Această renunțare ar fi, mi se spune, fecundă. Dar o situație nu o schimbă întru nimic pe cealaltă. În ochii mei, valoarea morală a lucidității nu va fi micșorată numai pentru că mi se spune că e, ca orice orgoliu, sterilă
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
cu aceste cuvinte: Hristos nu m-a trimis ca să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înțelepciunea cuvântului, ca să nu rămână zadarnică crucea lui Hristos. Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. Căci scris este: "Pierde-voi înțelepciunea înțelepților și știința celor învățați voi nimici-o". Unde este înțeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înțelepciunea lumii acesteia? Căci de vreme ce
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
nimici-o". Unde este înțeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înțelepciunea lumii acesteia? Căci de vreme ce întru înțelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înțelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii. Fiindcă și iudeii cer semne, iar elinii caută înțelepciune, însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie. Dar pentru ce chemați, și iudei și elini: pe Hristos, puterea
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
și motivantă, caracterizată aproape de ceva spiritual. Și poate că este chiar așa, dacă stăm și ne gândim la cuvintele Conciliului: „Toți oamenii, cu suflet rațional și creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, au aceeași fire și aceeași origine; toți, mântuiți de Cristos, se bucură de aceeași vocație și de același destin dumnezeiesc”. O astfel de chemare implică, înainte de toate, un răspuns specific în baza propriei vocații, indiferent în ce „stare” se prezintă și în ce formă se manifestă, „fie că
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
orice caz un sprijin al dezvoltării lor naționale, în loc de a-i sta ca o piedică împotrivă. Vom vedea, totuși cum Carpații au fost pe de altă parte adăpostul națiunii noastre în timpul vijelios al năvălirii barbare, cum au ocrotit-o și mântuit-o de pieire, ba au păstrat-o până la un punct ferită de multe amestecuri, și cum în acești munți s-au fiert și închegat marea și minunata unitate a neamului românesc. Pe munți se formează norii binefăcători, care aduc rodirea
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
este nedestructibil și înzestrat cu simțire și după moarte.» Asemenea idei se răspândiră și afară din acele învățături secrete, devenind o parte din credințele obișnuite. Tragedianul Euripid spune că «corpul rămâne în pământ, iar sufletul se duc în cer, fiind mântuit în acea lume nevăzută de relele acestei vieți.» O inscripție între multe altele spune că: «pământul ascunde în sânul său acest corp, care este acel al lui Platon, dar sufletul său se bucură de viața liniștită și veșnică păstrată pentru
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
văzuse lumina zilei și numărau gemând toate mizeriile omenești care-l așteptau. La moartea însă a unuia din concetățenii lor, ei se dedau dimpotrivă veseliei, îi acoperea cu pământ în mijlocul glumelor și-l fericea de a se fi sfârșit, fiind mântuit de relele acestei vieți.» Este îndestul de curios că un atare obicei se regăsește astăzi la Românii din Macedonia, căci «la botezul unui prunc, femeile bătrâne plâng, având în vedere nefericirile ce îl așteaptă în viață, după ce se face om
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
formale, ci în purul si simplul ei semnificat de duplicat"93. De aceea, arta postmodernistă cere o explozie de autoironie și în asta constă moartea celei tradiționale și moderne, abandonându-se credința că arta poate sluji adevărul și că poate mântui, acceptându-se, de acum încolo, că este doar joc, multiplicare nesfârșită de simulacre. Astfel, arta înseamnă negarea, în primul rând, a avangardelor, care rămâneau elitare, înseamnă intrarea ei modestă, dar triumfală, în ceea ce se numește cultură de masă. Un ideal
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
scopuri josnice de către unii care se mai și autointitulau ,,slujitorii Domnului” . Unii începeau să-și aroge drepturi speciale, să-i ,,îndrume pe alții” așa cum vor face și politrucii bolșevici mai tîrziu, să induce ideea că ei au puterea să-i ,,mîntuiască” pe alții în anumite condiții. Apărea deja ideea ,,indulgențelor” de mai tîrziu. La începutul cruciadelor însuși papa îndemna oamenii să meargă să dea în cap și să-i omoare pe alții, invocînd ,,ideile” creștine : ,,Luptați curajos ca să obțineți slava cerească
Tribul by Ciornei Marian () [Corola-publishinghouse/Science/91671_a_92380]