1,510 matches
-
mistic și profesionist, trepte păstrate, într-un anumit fel, de istorie. II.3.c. Personalitatea energetică și modalitățile sale În structura formei finale a personalizării energiei (personalitatea energetică), factorii biologici, sufletești și sociali sunt mai bine armonizați decât în cazul misticului și al "tipului"; personalitatea energetică este ea însăși izvor de energie. Tehnica muncii pe care ea o activează este întemeiată pe aptitudini profesionale dezvoltate și utilizate spre transformarea și stăpânirea naturii și spre împlinirea programului existențial al omului. Acesta nu
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
în sensul specializării stricte, adică al fixării într-un gen de muncă. Pe măsură ce personalizarea înaintează, nu se produce o îndepărtare de natură; dimpotrivă, forma superioară este mai aproape de natură, cum este mai aproape și de idealul de personalizare. Astfel, aparent, misticul este mai aproape de condiționatul natural decât personalitatea energetică. El posedă de la natură dispozițiile sufletului său și condițiile structurării acestora, în jurul eului, ca personalitate; căci: "psihogeneza își are rădăcinile în biogeneză"211. Dar misticul se află în primul moment al personalizării
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
și de idealul de personalizare. Astfel, aparent, misticul este mai aproape de condiționatul natural decât personalitatea energetică. El posedă de la natură dispozițiile sufletului său și condițiile structurării acestora, în jurul eului, ca personalitate; căci: "psihogeneza își are rădăcinile în biogeneză"211. Dar misticul se află în primul moment al personalizării (umanizării naturii), așadar reprezintă, într-un fel, polul opus celui natural. Numai printr-o asemenea opoziție, ca mod de existență, omul de la începuturi a putut deschide un curs nou pentru evoluția lumii. Pe cât
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
se ajunge, pe baza determinismului prin finalitate, este o întoarcere la sine a realității lumii, o recunoaștere de sine desăvârșită prin personalitatea energetică. Această idee este ilustrată de C. Rădulescu-Motru prin afirmarea ordinii personaliste a realității. Dar personalitatea individului (de la mistic și până la profesionist și om de vocație) are o determinare non-naturală. Ea reprezintă o configurație existențială dintr-un spațiu ce nu aparține naturii ca atare, ci culturii; numai că acest spațiu este posibil prin natură. Așa încât, deși are propria sa
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
relația bipolară, ceea ce duce la o definire îngustă a comunității, inaplicabilă agregatelor umane mai mari. Un alt punct în care Etzioni se desparte de Buber (și, aș spune, de teologie) este morala: pentru Buber (ca și pentru cei mai mulți teologi și mistici, cel puțin în monoteismele Cărții), Dumnezeu este amoral. În orice caz, este ireductibil la morala umană, ceea ce îl face inutilizabil în proiectul comunitarist, modern și secular, pentru care mistica nu este o temelie legitimă, nici măcar sub forma întru câtva atenuată
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
moare o epocă, București, 2003. Ediții: Nae Ionescu, Suferința rasei albe, Iași, 1994. Traduceri: Lirică italiană contemporană (Giuseppe Ungaretti, Cesare Pavese, Pier Paolo Pasolini, Mario Luzi, Umberto Saba), Timișoara, 1997. Repere bibliografice: Țeposu, Istoria, 74-75; Radu G. Țeposu, Nae Ionescu, misticul aristocrat, RL, 1994, 31; Dan C. Mihăilescu, Dan Ciachir, „Cronica ortodoxă”, LAI, 1994, 46; Dan Stanca, Există fundamentalism religios?, CNP, 1994, 12; Mircea Platon, Teologie și haiduci, Timișoara, 1998, 82-85; Mircea Platon, Fără îndoială - isprăvi critice, Iași, 2001, 51-55; Radu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286221_a_287550]
-
de Baron de la Motte Fouqué, publicată în ediția din septembrie 1839, Burton's Gentleman's Magazine, în analiza imaginației, pe care o face cu acest prilej, el dezavuează "geniul rău la prozaicului" ("evil genius of mere matter-of-fact") și îi opune "misticul sau curentul subteran al sensului"59, prin care, după cum spune gânditorul german, "esențe incomprehensibile" devin "esențe supranaturale", divine 60. "Valea Usher", i.e., spațiul poetic, sugerează, așadar, Ion Barbu, continuând gândul lui Edgar Poe, este un tărâm al iluminării spirituale (epifaniei
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
cea ar fi fost cea mai măreață poezie comunicată vreodată lumii este probabil doar o umbră palida concepțiilor originale ale poetului 13. Edgar Allan Poe cunoaște toți acești loci communes ai teoriei literare romantice, dar se declară categoric împotriva acestei mistici, ce aureolează, nejustificat, actul de creație. Imaginația este, într-adevăr, creatoare, opinează el în "Filozofia compoziției" (1846), dar ea are nevoie de sprijinul reflecției asupra propriului proces creator: Majoritatea scriitorilor, poeți, mai ales, lasă să se înțeleagă că ei compun
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
cum ar spune Henri Focillon 28, între formal și informal, totdeauna în stare de transformare (în actul lecturii), care ascunde calitatea imutabila a unui adevăr mai înalt. Simbolul, căruia, la Poe, îi corespunde "the mystic or the undercurrent of meaning" [misticul sau curentul subteran al sensului]29, mijlocește transformarea, prin intermediul analogiilor, care unifica; în el, dimensiunile spațiale și temporale ale obiectelor se dizolvă, topologic, într-o altă realitate, superioară. Atât pentru Poe, cât și pentru Barbu, spațiul imaginar al creației "anulează
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Al. A. Philippide, pentru a ajunge la autorii de la revistele „unu” ori „Contimporanul”. Eliberarea de sub autoritatea dogmelor, o așa-numită „criză a noțiunii de realitate”, disoluția eului sau o abordare specială, plecând de la Freud, a funcțiilor psihice (ilogicul, inconștientul, instinctualul, misticul, patologicul) constituie, în concepția lui C., „elementele structurale” ale anarhismului poetic. Originile „poeziei anarhice” autohtone sunt aflate într-un registru divers de surse, pornind de la „evenimentele politico-sociale” (unul dintre ele este primul război mondial), de la „literatura individualistă” (în care sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286370_a_287699]
-
chiar și în această perioadă de amplificare a secularizării literaturii didactice, fibra mistică ce era anterior total întrețesută în conținutul educațional al bucoavnelor și literaturii liturgice folosită în școală nu dispare. Asistăm în schimb la un proces de transfer a misticii religioase înspre dezideratul naționalist. G.R. Melidon (1874), în calitate de revizor școlar, predica viitorilor învățători să se raporteze la școală ca la "o a doua biserică" (p. 103). O analogie reluată, un deceniu mai târziu, de ministrul învățământului din 1885, Dimitrie A
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
tânărului Wittgenstein, Bertrand Russell, trebuie să fi fost contrariați însă de formulări din partea finală a lucrării, de exemplu, de propoziția 6.45: „Contemplarea lumii, sub specie aeterni este contemplarea ei drept întreg - un întreg limitat. Sentimentul lumii ca întreg este misticul.“ Cel puțin Russell, pentru care Wittgenstein era un logician de geniu despre care a crezut că împărtășește orientarea generală a gândirii sale, nu și-a ascuns nedumeririle și rezervele pe care le-a avut citind manuscrisul și discutându-l apoi
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
sunt, cu toate acestea, gândite de el ca existând și constituie subiectul misticismului său. Totalitatea care rezultă din ierarhia noastră nu va fi doar logic de neexprimat, ci o ficțiune, nimic altceva decât o iluzie, și astfel presupusa sferă a misticului va fi abolită“, scria Russell.4 O asemenea apreciere, chiar dacă lasă neatinsă o mare parte a conținutului cărții, o afectează totuși pe aceea căreia Wittgenstein îi atribuia cea mai mare însemnătate. Mai târziu, un alt filozof, cu o netă orientare
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
fi spus.“ 5.473 „Logica trebuie să-și poarte singură de grijă.“ 5.6 „Limitele limbajului meu semnifică limitele lumii mele.“ 5.632 „Subiectul nu aparține lumii, ci este o limită a lumii.“ 6.44 „Nu cum este lumea reprezintă misticul, ci faptul că ea există.“ 7 „Despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă.“ În sfârșit, ambiția autorului pare să fi fost aceea de a produce o operă cu cheie, o lucrare care să exprime prin chiar modul
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Monk, autorul celei mai cuprinzătoare biografii a lui Wittgenstein, scria despre Tractatus, într-o lucrare recentă: „Este în mod sigur una din cele mai enigmatice mostre de filozofie care a fost publicată vreodată: prea mistică pentru logicieni, prea tehnică pentru mistici, prea poetică pentru filozofi și prea filozofică pentru poeți...“12 2. Care este obiectivul central al lucrării? Tractatus-ul conține considerații logico lingvistice, ontologice și etice. Un punct de plecare în încercarea de a obține clarificări asupra relației dintre aceste componente
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
spus“, și anume considerând doar forma logică, adică făcând cu totul abstracție de ceea ce comunică o propoziție sau alta. Din această perspectivă vor putea fi citite bine considerațiile din ultima parte a Tractatus ului despre ceea ce este „mai înalt“, despre mistic, despre valori, ca și sentința finală: „Despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă.“ Însemnătatea pe care o avea pentru autorul Tractatus-ului precizarea a ceea ce este o propoziție poate fi exprimată și altfel, și anume spunând că din
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
faptelor (vezi l.l). Numai despre fapte, și nu despre lume ca întreg, putem să ne facem „imagini“, putem spune ceva. Lumea ca întreg poate să fie însă obiectul unor trăiri. Asemenea trăiri, asemenea experiențe subiective, sunt ceea ce Wittgenstein numește misticul. „Contemplarea lumii sub specie aeterni este contemplarea ei drept întreg - un întreg limitat. Sentimentul lumii ca întreg este misticul“ (6.45). Cel care trăiește acest sentiment va înceta să se întrebe care este sensul vieții și al lumii, să caute
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
spune ceva. Lumea ca întreg poate să fie însă obiectul unor trăiri. Asemenea trăiri, asemenea experiențe subiective, sunt ceea ce Wittgenstein numește misticul. „Contemplarea lumii sub specie aeterni este contemplarea ei drept întreg - un întreg limitat. Sentimentul lumii ca întreg este misticul“ (6.45). Cel care trăiește acest sentiment va înceta să se întrebe care este sensul vieții și al lumii, să caute răspunsul la această întrebare prin teorii. Asemenea acelor eroi ai lui Tolstoi care l-au fascinat pe Wittgenstein, el
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
se poate spune. „Dezlegarea problemei vieții se vede în dispariția acestei probleme. (Nu este, oare, acesta motivul pentru care oamenii cărora sensul vieții le-a devenit clar după îndelungi îndoieli nu pot spune în ce constă acest sens?) (6.521) Misticul, ceea ce este inexprimabil, se arată prin viața unor oameni excepționali, a acelora care trăiesc dincolo de frică și speranță.69 Tot așa, misticul se arată în marea artă. Paul Engelmann, persoana căreia Wittgenstein i-a vorbit cel mai mult despre acea
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
vieții le-a devenit clar după îndelungi îndoieli nu pot spune în ce constă acest sens?) (6.521) Misticul, ceea ce este inexprimabil, se arată prin viața unor oameni excepționali, a acelora care trăiesc dincolo de frică și speranță.69 Tot așa, misticul se arată în marea artă. Paul Engelmann, persoana căreia Wittgenstein i-a vorbit cel mai mult despre acea lume a gândurilor din care a luat naștere Tractatus-ul, istorisește lucruri semnificative în această privință. Wittgenstein sublinia, bunăoară, că propozițiile unei poezii
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
căutată însă în ceea ce „se arată“ în ele, nu în ceea ce „spun“ ele. Nici observația de la 6.54 că cel care îl înțelege pe autor va recunoaște propozițiile despre logica limbajului și a lumii, despre ceea ce este mai înalt, despre mistic drept nonsensuri nu este depreciativă. Sunt nonsensuri care clarifică prin ceea ce se arată în ele, dar nu se poate spune. Ceea ce „se arată“ prin ele sunt însușirile formale ale limbajului nostru și, prin urmare, ale lumii noastre. 7. Reforma filozofiei
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Russell, Tractatus-ul este prezentat drept o contribuție la analiza propozițiilor care descriu fapte, a naturii propozițiilor logicii și a inferenței. Russell identifica, de fapt, în studiul lui Wittgenstein ceea ce răspundea propriilor sale preocupări. Teoria cunoașterii, principiile cunoașterii fizice, etica și misticul erau, după Russell, tot atâtea teme care sunt tratate succesiv în lucrare.15 Lui nu-i era clar că referirile autorului Tractatus-ului la asemenea teme nu reprezintă decât evidențierea unor implicații ale distincției centrale a cărții, distincția dintre „ceea ce se
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
să acepte Russell afirmația că despre etică și valori „nu se poate spune nimic“. Observația lui a fost că, în această privință, autorul Tractatus-ului s-ar contrazice. „Întregul subiect al eticii, de exemplu, este plasat de domnul Wittgenstein în regiunea misticului, a inexprimabilului. Cu toate acestea, el este capabil să și comunice opiniile etice. Apărarea lui va fi că ceea ce numește misticul poate fi arătat, chiar dacă nu poate fi spus. S-ar putea ca această apărare să fie adecvată, dar în
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
privință, autorul Tractatus-ului s-ar contrazice. „Întregul subiect al eticii, de exemplu, este plasat de domnul Wittgenstein în regiunea misticului, a inexprimabilului. Cu toate acestea, el este capabil să și comunice opiniile etice. Apărarea lui va fi că ceea ce numește misticul poate fi arătat, chiar dacă nu poate fi spus. S-ar putea ca această apărare să fie adecvată, dar în ceea ce mă privește mărturisesc că mă lasă cu un anumit sentiment de disconfort intelectual.“23 Este evident că Russell nu a
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
realizează reprezentări atît de vii (de plastice, de expresive), Încît imaginea din „reprezentare” are calitățile de influențare ale imaginii din actul „percepției”. Acești oameni reacționează față de conținutul reprezentărilor lor ca față de un obiect real, prezent. S-au consemnat cazuri de mistici religioși care, În fanatismul credinței lor, Își reprezintă În așa măsură suferințele pe care le-a avut Iisus pe drumul Golgotei, sau pe cruce, Încît aceste reprezentări le-au produs pe corp semnele specifice ale suferințelor Îndurate de Iisus: arsuri
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]