KorAP: Find »[drukola/base=mlaștină & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...56 57 58 ...137 >

3,411 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

să ajung pe țărm sau să mă duc în bălării. Rar, foarte rar mai luam barca să trec în cătun. Marta se lămurise că nu însemna pentru mine decât o legătură oarecare și nu-mi mai ascundea răceala, iar la mlaștină mă persecuta ideea că, în timp ce ținteam cerbul, altcineva în spatele meu mă țintea pe mine; din pricina asta mă întorceam întruna să mă asigur că nu riscam un glonte în ceafă sau să fiu îmbrâncit în mlaștină și, ultima oară, nici nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mai ascundea răceala, iar la mlaștină mă persecuta ideea că, în timp ce ținteam cerbul, altcineva în spatele meu mă țintea pe mine; din pricina asta mă întorceam întruna să mă asigur că nu riscam un glonte în ceafă sau să fiu îmbrâncit în mlaștină și, ultima oară, nici nu împușcasem cerbul ca să plec mai repede de-acolo, urmărit de tăcerea tainică și amenințătoare a pescarilor. Îmi rămânea, noaptea, sala cu oglinzi. Acolo uitam de toate și mă visam răzbunat de toate. Poate datorită ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
înfricoșați. Se uitau cu teamă spre baltă, spre cătun, convinși că pescarii, ținuți până atunci la respect de fantoma invizibilă a Bătrânului, puteau veni acum să ocupe azilul, să-i alunge de-acolo sau să-i arunce pe toți în mlaștină. Confirmând parcă aceste temeri, bufnița începu să-și lanseze în fiecare noapte, de pe țărm, semnalele lugubre. Abia spre dimineață, când întunericul se subția și marea ieșea din mâlul nopții, se retrăgea obosită, pentru a reveni în noaptea următoare, anunțând de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pușca de vânătoare și a băut toată noaptea. Dimineața, abia se mai ținea pe picioare. S-a îndreptat, clătinându-se, spre pădurea de sălcii și a gonit de-acolo, el care nu suporta vânătorile de acest fel, doi cerbi în mlaștină. Ca de obicei, pescarii se strânseseră la marginea cătunului și se uitau. Au văzut cum a fost împușcat primul cerb. Apoi al doilea. Dar Dinu își pierduse parcă mințile. Din pricina beției? A fricii? Era disperat? Nu știu. A mai hăituit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
sânge. Când Dinu a gonit alți doi cerbi din pădure, Profetul s-a desprins dintre pescarii care urmăreau nemișcați, tăcuți, masacrul, a înaintat cu pași grei, l-a luat în brațe ca pe un bolovan și l-a aruncat în mlaștină. Dinu a început să țipe. Făcea semne disperate, ruga, implora, plângea să fie scos, se zbătea, dar zbătându-se nu făcea decât să se afunde și mai rău în vreme ce pescarii stăteau la fel de tăcuți, în același loc, fără să schițeze nici un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
vârful gutuiului. Am ochit-o, am tras, cioara căzu între urzici, însângerată. Am apucat-o de o aripă și am azvârlit-o spre Marta: „E cadoul meu pentru voi”. Soarele se ridica, în spate, deasupra cătunului când am ajuns la mlaștină. Nu vroiam să vânez. Pentru Dinu mă dusesem acolo; să pun o floare în noroi pentru el. În aer plutea o putoare greu de suportat, de mâl încălzit; cum de rezistasem oare, altădată, să stau acolo cu orele? Și ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cum de rezistasem oare, altădată, să stau acolo cu orele? Și ce plăcere putusem să găsesc în niște vânători în care un om normal și-ar fi vărsat și inima, nu numai mațele? Cerul limpede, strălucitor, tot atât de limpede pe cât era mlaștina de murdară, miasmele rele, infecte, care ardeau în lumină, duhorile de stârv putrezit, pe care dimineața le mirosea ca o hienă scârbită, îmi arătau ce erau de fapt ceasurile petrecute acolo. M-am aplecat spre un ochi de apă tulbure

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
atât, prea puțin ca să nu simt un gust de noroi în gură. Iubisem în felul meu o femeie, sigur că o iubisem, dar mă lepădasem de ea. Dinu îmi fusese singurul prieten la azil. Acum zăcea, poate din pricina mea, în fundul mlaștinei. Tot ce atingeam murdăream așadar și transformam în pustiu. Nu mai exista nimeni care să-mi fie aproape, nu mă mai lega nimic de alții, făcusem tot ce depinsese de mine ca pustiul din jurul meu să fie cât mai mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
și el vina lui în ce se întâmplase. Prin moliciunea lui mă îndemnase mereu să-l tiranizez. Era ca o pastă moale care te provoca să-ți înfigi degetele în ea. Dar gândul că și cei care sunt aruncați în mlaștini au partea lor de răspundere nu mă oprea să constat că nu mă ridicasem la înălțimile unde domnesc, nepăsători, marii egoiști, marii bolnavi, care nu-și mai pun probleme și n-au nici un regret. Chiar faptul că stăteam pe marginea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
au partea lor de răspundere nu mă oprea să constat că nu mă ridicasem la înălțimile unde domnesc, nepăsători, marii egoiști, marii bolnavi, care nu-și mai pun probleme și n-au nici un regret. Chiar faptul că stăteam pe marginea mlaștinei dezgustat de mine era un indiciu că nu reușisem să obțin o inimă de fiară cum îmi dorisem de câte ori mă supărase cineva. Uitasem chiar propriile mele cuvinte, că sentimentele sunt bune pentru cei care se mulțumesc cu puțin. Ce altceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să mă pedepsesc pentru faptul că printr-o parte din pori încă respiram normal. Daniel Petric, îmi spuneam, pentru ce-ai mai devenit un nesăbuit dacă n-ai curajul să fii până la capăt? De ce trebuie să-ți fie greață aici? Mlaștina e cea mai bună școală de corecție. Dacă nu strâmbi din nas, noroiul te învață să-ți stăpânești slăbiciunile. Încearcă să aspiri putoarea lui ca pe un parfum sălbatec, întăritor, fără să ți se mai întoarcă stomacul pe dos. Dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pușca pe care o sprijinisem lângă mine de ciotul unei sălcii. Poate ar fi trebuit atunci să izbucnesc în râs. Vânătorul eram tot eu! Tot eu vânătorul și tot eu vânatul. N-am râs. În schimb, am azvârlit pușca în mlaștină. Degeaba mă înverșunasem. 38 (Din caietul de vise) Lumea aparține celor care au insomnii, așa credeam în adolescență. Pe atunci îi invidiam pe cei care nu pot dormi; îmi ziceam că în vreme ce alții dorm și visează, ei rămân singuri stăpâni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436

noroi și În beznă. (Julius Evola, La tradizione ermetica, Roma, Edizioni Mediterranee, 1971, p. 111) Cu un curaj nebun, mi-am oferit serviciile pentru o cercetare rapidă și precisă. Mai bine n-aș fi promis. M-am trezit Într-o mlaștină de cărți care cuprindeau studii istorice și bazaconii hermetice, fără să reușesc să disting cu ușurință datele plauzibile de cele fantasmagorice. Am lucrat ca un automat timp de o săptămână, iar la sfârșit am hotărât să Întocmesc o listă aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620

cea aproape nudă se cațără Într-un coșciug. Prietenii ei aruncă mațele și globii oculari peste ea. Alte poze. Călătoresc mai departe, uneori aproape de-a bușilea, prin alte Încăperi, mobilate cu paturi procustiene și fecioare de fier, printr-o mlaștină plină de năluci, printr-o galerie flancată de sculpturi În mărime naturală ale ucigașilor În serie (“Majoritatea provin din Midwest“, Îi explică Maggie). Wakefield urmărește traseul de blitzuri și tutu-ul foșnitor și știe cu certitudine că fotografiile vor fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
muzică lentă, hipnotică, reducînd Întreaga sală la tăcere. Vrajă, gîndește Wakefield, recunoscător pentru anonimatul satisfăcător pe care ți-l poate da o sală plină de străini (de și mai mare ajutor dacă sînt goi). Pace, născută din resturi, floare de mlaștină născută din mal citadin. La sfîrșitul numărului, Caddy o aduce pe Claudette să-i cunoască și ea pe bărbați, iar Wakefield comandă alte cocktailuri cu șampanie. — Enchanté, spune Claudette, care a fost cîndva Claude. — O distribui În toate filmele mele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
finaluri din ce În ce mai fericite. Cu Margot odată plecată și cu ciocănitul infernal care nu dă nici un semn că s-ar ostoi, Wakefield Începe să fantazeze despre cum ar fi să trăiască undeva, pe un maidan pustiu, sau, și mai bine, În mlaștină sau Într-un parc național. Citește cărți despre casele portabile și mobila nomazilor. Orice nu poți Împături și lua cu tine este o daună adusă mediului și o insultă la adresa libertății, susține un autor nomad. Wakefield scrie o notiță pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
paradisul a fost deja compromis, probabil de păcatele părinților imigranți. Eu cred că prezența roților sub conștiința cuiva impregnează trupul cu niște vibrații instabile care nu sînt propice creației. — Vecinul meu a crescut, probabil, Într-o rulotă, la marginea unei mlaștini afectate de instabilitatea mareelor și de aceea a făcut o obsesie pentru cărămizi, Încuviințează Wakefield. Zamyatin Închide ochii oracular: — Trupul lui vibrează și doar atunci cînd atinge cărămizile se liniștește de Îndată. Poate că și el este poet, ca și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625

de ploaie lăsau urme pe pietrele din albie. Era întuneric în baracă. De peretele făcut din șipci de cherestea era rezemată o cazma și lângă ea un coș pentru cărat pământ. — Hai, scoate ce-ai ascuns! — Nu... nu... nu... aici. Mlaștină. — Mlaștină? Endō auzea povestea pentru prima dată. Cu paisprezece ani în urmă, Kanai și Kobayashi, din același batalion cu fratele lui, au plănuit și chiar au reușit să ascundă o parte din lingourile de argint confiscate de la Banca din localitate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
ploaie lăsau urme pe pietrele din albie. Era întuneric în baracă. De peretele făcut din șipci de cherestea era rezemată o cazma și lângă ea un coș pentru cărat pământ. — Hai, scoate ce-ai ascuns! — Nu... nu... nu... aici. Mlaștină. — Mlaștină? Endō auzea povestea pentru prima dată. Cu paisprezece ani în urmă, Kanai și Kobayashi, din același batalion cu fratele lui, au plănuit și chiar au reușit să ascundă o parte din lingourile de argint confiscate de la Banca din localitate. Ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
Kanai a ordonat să fie uciși toți cei care ajutaseră la îngroparea argintului. El și Kobayashi au dat vina pe fratele lui Endō. În sfârșit a înțeles și Endō de ce nu-i scrisese fratele lui nici un amănunt în legătură cu acuzația... — Ce mlaștină? se răsti Endō. Ticălosule! Ai ascuns lingourile într-o mlaștină? — Nu eu. Kanai m-a pus. — Bine, bine. Care mlaștină? — Mlaștina Mare. Kobayashi a mărturisit totul, bâlbâindu-se. În iulie 1944, cu un an înainte de terminarea războiului, Kobayashi și Kanai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
la îngroparea argintului. El și Kobayashi au dat vina pe fratele lui Endō. În sfârșit a înțeles și Endō de ce nu-i scrisese fratele lui nici un amănunt în legătură cu acuzația... — Ce mlaștină? se răsti Endō. Ticălosule! Ai ascuns lingourile într-o mlaștină? — Nu eu. Kanai m-a pus. — Bine, bine. Care mlaștină? — Mlaștina Mare. Kobayashi a mărturisit totul, bâlbâindu-se. În iulie 1944, cu un an înainte de terminarea războiului, Kobayashi și Kanai s-au întors în Japonia din Insula T., unde fuseseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
fratele lui Endō. În sfârșit a înțeles și Endō de ce nu-i scrisese fratele lui nici un amănunt în legătură cu acuzația... — Ce mlaștină? se răsti Endō. Ticălosule! Ai ascuns lingourile într-o mlaștină? — Nu eu. Kanai m-a pus. — Bine, bine. Care mlaștină? — Mlaștina Mare. Kobayashi a mărturisit totul, bâlbâindu-se. În iulie 1944, cu un an înainte de terminarea războiului, Kobayashi și Kanai s-au întors în Japonia din Insula T., unde fuseseră încartiruiți. Kanai și-a dat seama că războiul nu o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
lui Endō. În sfârșit a înțeles și Endō de ce nu-i scrisese fratele lui nici un amănunt în legătură cu acuzația... — Ce mlaștină? se răsti Endō. Ticălosule! Ai ascuns lingourile într-o mlaștină? — Nu eu. Kanai m-a pus. — Bine, bine. Care mlaștină? — Mlaștina Mare. Kobayashi a mărturisit totul, bâlbâindu-se. În iulie 1944, cu un an înainte de terminarea războiului, Kobayashi și Kanai s-au întors în Japonia din Insula T., unde fuseseră încartiruiți. Kanai și-a dat seama că războiul nu o să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
acoperișul barăcii. Ochii li s-au obișnuit treptat cu întunericul. — Îmi spui adevărul, Kobayashi? întrebă Endō, zâmbind sarcastic. A aprins bricheta și-i cerceta chipul. În lumina palidă, fața lui ridată arăta ca o coajă de mandarină uscată. — Unde-i Mlaștina Mare? Sperând să-l mai calmeze pe Endō, Kobayashi a început să-i explice foarte serios unde este mlaștina era amplasată în nord-vestul orașului Yamagata. După ce traversezi munții, ajungi la o serie de mlaștini, care s-au format în urma erupției

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
aprins bricheta și-i cerceta chipul. În lumina palidă, fața lui ridată arăta ca o coajă de mandarină uscată. — Unde-i Mlaștina Mare? Sperând să-l mai calmeze pe Endō, Kobayashi a început să-i explice foarte serios unde este mlaștina era amplasată în nord-vestul orașului Yamagata. După ce traversezi munții, ajungi la o serie de mlaștini, care s-au format în urma erupției unui vulcan vechi, probabil. Cea mai mare este Mlaștina Mare. De ea se lega o veche legendă. Balaurul stăpân

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]