2,922 matches
-
urmă, nici măcar nu a încercat să fie discret. Ar fi putut avea orice fată din lume, dar se hotărăște că mai bine s-ar întâlni cu colega mea de serviciu. Bolnavul! —La ce te gândești? Mike îmi întrerupe cu blândețe monologul interior. Se caută de mărunțiș în buzunar, pentru taxa de pod. Mă gândesc la Lydia și Adam. Mă întreb dacă o să ajungă să facă sex în seara asta. O să-i dea să bea multă șampanie, cum a făcut cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
tu o colegă la România pe care o chema așa?), vezi c-o știe toată lumea, e mama răcarului, da’ eu nu stau acolo decât ca să dorm... Bravo! Ghicesc un amuzament sau ironie în tonul cu care mi-a tăiat mama monologul grăbit, cu ochii pe cartela care se consumă... Îmi imaginez în ce mizerie-i fi stând acolo, numa’ ciuperci să nu-mi aduci acasă! Mama scăpase de procesul ei nesfârșit și tot nu se dădea dusă de-acasă: Eu n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
de dimineață, pachetul de Viceroy roșii, de care nu m-am mai atins de câteva zile, își îngroașă placid pelicula de praf. În climatul ăsta mai reușeam să gândesc pozitiv doar într-un dialog imaginar cu Suzy (de fapt un monolog pe două voci, amândouă atone. Uite, vezi, iubito (mă jeluiesc eu) ce-am ajuns? În ziua asta liberă nici să beau nu pot... Fii fericit, Tudor (răspund cu glasul ei, pentru care trebuie să-mi irit coardele vocale), o să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
termină, îl cheamă pe Micul Dragon să-i trimită fata. O face să se simtă ca și cum ar fi deja în posesia lui. Mâinile lui o revendică din clipa în care ea intră pe ușă. Îl aude mormăind, povestindu-i în monolog ce a scris. Da, spune-mi, spune-mi tot, îi zice ea. Este sinucidere să etalezi o fațadă atunci când dușmanii sunt în număr masiv. El începe să-i desfacă nasturii de la cămașă. Trebuie să învățăm să profităm de avantajul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
și o să descopere că nu mai are nici un dinte. Ea uită că aceia care o ascultă nu trebuie să răspundă, ca să nu mai vorbim de exprimat comentarii sau păreri. Uită că ei sunt de serviciu. Curând, își pierde interesul față de monologul ei și se trezește căpătând obiceiul de a trage cu ochiul și de a spiona. Am tot urmărit amprentele pașilor președintelui. Vreau să aflu ce face ca șef al statului. Descopăr că, în esență, face două lucruri: călătorește și primește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
E o voce în capul meu. Îl aud pe Liu întrebând ce vină are el, și mă aud pe mine răspunzând: Pur și simplu nu pot dormi când îți aud pașii în jurul patului meu. Aștept până când soțul meu își termină monologul. Tu ce părere ai? mă întreabă el din nou. Se uită la mine cu nerăbdare lacomă. Nu pot da un răspuns. Mi-am pierdut atenția. Încep să-mi improvizez răspunsul. Vorbesc în stilul meu obișnuit. Viziunea ta este cea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
la fel de bine să-l spânzure pe el. Trenul e în mișcare. Peisajul alunecă pe lângă noi. Mao nu mai vorbește și se uită la mine. În ochii lui e vulnerabilitate. „Lunga despărțire” este și preferatul meu, îi spun. El își reîncepe monologul. Îmi ia ceva timp să-mi dau seama ce vrea să zică. Îmi explică presiunea pe care o simte. E îngrijorat de obstacolele care stau în cale Revoluției Culturale. Jumătate de țară are îndoieli cu privire la hotărârea lui privitoare la Liu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
era făcut tortul de aniversare al împărătesei Wu? Doamna Mao vorbește de parcă s-ar afla pe o scenă. Și apoi răspunde tot ea: Era făcut din pământ, semințe și buruieni. De ce? Pentru că e hrănitor! Din public se aud câteva râsete. Monologul continuă. Subiectele se schimbă într-o manieră dezlânată. Acum critică relația dintre eunucul Li Liang-ying și împărăteasa văduvă, pentru ca în clipa următoare să descrie un fier de călcat manual pe care-l folosea în Yunan. Firele se rupeau fără nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
limpede; o să aflu. - Așa?, zic. S-ar prea putea ca adevăratul motiv al fugii bunicii de la curtea voastră, de la avere, farmacii, considerație, să fi fost mirosul. - Mirosul? Vărul-unchi nu e un bun partener de dialog: el e un partener de monolog - dar bun. - Da, domnule, zic. Duhoarea. Familiei. - Ce duhoa...? Dar cum Îndrăznești? Ce vrei să spui: ce miros avea familia noastră? - De avere-și-de-considerație, nu? Bunica avea odoratul normal, n-a mai suportat... - Ce n-a mai suportat? Ce duhoare? - De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
făcut conversație cu nevestele acestora. Da, evenimentul era organizat pentru o cauză nobilă. Da, florile erau superbe. Da, meniul era un adevărat triumf. Bla, bla, bla. —Doamne, trebuie să beau ceva, a șoptit Julia în urechea lui James după ce îndurase monologul unei femei care-i povestise ce copil-minune e fiul ei de patru luni. Puștiul probabil că era ca orice alt bebeluș, da’ ea vorbea de parcă progenitura l-ar cita pe nenorocitul ăla de Chaucer cuvânt cu cuvânt. Ajungând la masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
arate de ce au lăsat să se creeze o asemenea Îmbulzeală pe străzi. După aceea, este rândul omului cu cicatrice să se justifice. El se apleacă spre cadiu, care pare să-l cunoască de multă vreme, și se lansează Într-un monolog Însuflețit. Abu Taher Îl ascultă cu atenție, fără a lăsa să i se ghicească părerea. Apoi, rezervându-și câteva clipe de reflecție, poruncește: — Spuneți mulțimii să se Împrăștie. Fiecare să se Înapoieze acasă pe drumul cel mai scurt, și - adresându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
clătinare din cap. Era amabil. De altminteri, ne-am revăzut, de atunci Înainte, În fiecare dimineață. Vorbeam Întotdeauna la fel de puțin, el se considera fericit că un american putea să-i Împărtășească pe deplin opiniile. La capătul celui de-al patrulea monolog atât de entuziast, acest venerabil gentilom mă invită să-l Întovărășesc acasă, ca să luăm masa Împreună; era atât de sigur că avea să-mi obțină o dată mai mult acordul, Încât strigă după un birjar chiar Înainte ca eu să pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de o frumusețe atât de atemporală, Încât uitam că fuseseră rostite, pentru prima oară, cu opt veacuri mai Înainte, În cine știe ce grădină din Nishapur, din Isfahan sau din Samarkand. Păsările rănite se-ascund ca să moară. Cuvinte de ciudă, de consolare, monolog sfâșietor al unui poet Înfrânt și grandios. Pace omului În Întunecata tăcere de dincolo. Dar și cuvinte de bucurie, de sublimă nepăsare: Vin! Să fie la fel de trandafiriu ca obrajii tăi, Iar regretele mele, la fel de blânde ca buclele tale. După ce am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ci căpătasem o identitate proprie, iar el nu se putea împăca cu chestia asta. Ascundea o parte din componentele trenului cu care mă jucam ca să nu le găsesc și să nu le pot folosi. Tușesc intenționat, deoarece am sentimentul că monologul lui Finn este complet pe lângă subiect. —Finn, îl întreb, în timp ce el pare să rememoreze toate relele pe care i le-a făcut Barney, de ce te-ai despărțit tu de Vanessa? Dă din umeri. Din cauza veșnicelor tâmpenii. —Dar... — N-am chef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
practice și el aceeași Libertate. Mai mult, presa există și ar putea să-și exercite și ea rolul de gazdă a comunicării, iar societatea civilă ar putea învăța la rîndul său arta conversației. Dar cine va renunța oare primul la monologul izbîndei (sau pierzaniei) solitare pentru a se izbăvi în dialog ? Nu întrerupeți vorbitorul ! Ca în țările civilizate... De cîte ori nu am auzit această referință admirativ-frustrată, din cele mai diferite guri și despre cele mai diverse probleme ! Ciudat însă, nu
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
decât permanenta obsesie a feței ei, a vocii ei, mă chinuiau laturile pur fiziologice ale pasiunii mele: bătăile inimii accelerate până la palpitații, durerea grea și caldă din coșul pieptului și din oase, insomnia în care trebuia să combin la nesfârșit monologuri amare. A doua zi, la școală, silueta ei mi-a sărit de la început în ochi: ca de obicei, trăncănea în mijlocul colegelor, fără să-i pese dacă o ascultă cineva sau nu, fără să asculte vreodată replicile lor. Ce afectate păreau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Nu s-a mulțumit să verifice potențialul erotic și, profitând de condiția parasomnambulică în care te aflai, să te descoasă, încercînd să-ți descifreze identitatea. A procedat științific: a înregistrat la un magnetofon minuscul toate convorbirile, de fapt, lungile dumitale monologuri, și le-a transmis Siguranței. Dar a remarcat și altceva; bunăoară, că recitai poezii în foarte multe limbi, și când ți-a pus câteva întrebări în limba germană, apoi în rusește, i-ai răspuns fără nici o dificultate în limbile în
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
prezentului, Gustave Le Bon • Însem(i)nările magistrului din Cajvana, Luca Pițu • Jurnal (1931 1937), Petru Comarnescu • Jurnal în căutarea lui Dumnezeu, Arșavir Acterian • Luciditate și nostalgie, Dan Ciachir • Mărturisiri din exil, Pavel Chihaia • Moartea care mă apasă, Katherine Mansfield • Monolog pe mai multe voci, Ion Deaconescu • Noi și ceilalți, Tzvetan Todorov • O.k. Pentru America!, Gheorghe Stan • Picătura de cucută, Paul Eugen Banciu • Privilegiați și năpăstuiți, Arșavir Acterian • Rebecca și Rowena, William Thackeray • Reîntoarcerea fiului la sînul mamei rătăcite, Dumitru
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
bârfa, trăncăneala constituie un mijloc de evocare și judecare a oamenilor și vieților lor. La această vorbărie de femei, să adăugăm faptul că, de obicei, protagonistele una gândesc și alta spun. Aceste mișcări psihologice sunt sugerate prin alternarea dialogului cu monologul interior. Gabriela Adameșteanu posedă arta exactă și subtilă a acestui procedeu. Grija autoarei pentru adevăr păstrează o perspectivă precisă și în romanul de familie, plasat în trecut. Pe rând, Sophie, Ialomițeanu, Papa, Margot văd și descriu evenimentele. Scena din grădină
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
exclamație. Să le drămuiesc și să explic impresia aceasta de stare de excepție pe care atât de rar am întâlnit-o. în primul rând, Dimineață pierdută este un roman cu adevărat modern, dar în care tehnicile întrebuințate - și îndeosebi alternarea monologului interior cu dialogul - sunt atât de bine stăpânite, ținute în frâu, justificate, chemate de structura romanului și de cerințele per sonajelor, încât devin invizibile. Sunt remarcabile, dar la limită pot să nici nu fie remarcate. În ciuda perspectivei care se schimbă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ei, are 70 de ani și viața nu i-a făcut multe daruri în afara vitalității și a bunei dispoziții, ceea ce nu înseamnă că nu începe, destul de des, să bombăne, numai că asta nu durează prea mult. Intrăm și noi, prin monologul ei interior, într-o memorie care a traversat toate marile răsturnări ale țării, o enormă bucată din istoria secolului XX văzută prin ochii unei femei simple, care a muncit pe brânci și când își găsise și ea un locșor sub
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
schimbare de regim politic. Vica știe însă să observe și are o memorie corectă, dar procesul rememorării nu rămâne doar la ea. Toate personajele cu care își încrucișează drumul în această dimineață sunt prinse de febra amintirilor și a povestirii. Monologul batjocoritor sau ursuz al Vicăi trezește ecouri și această polifonie a naratorilor care se succedă multiplică ecourile, epocile, punctele de vedere. Ne vedem transportați și în ajunul intrării în război a României, într-un salon mic-burghez unde considerațiile pe tema
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
politice. Unde se va plasa România, veșnic dependentă de alianțele între puterile europene, la Aliați sau la Puterile Centrale ? O foarte fină dispunere a actorilor lasă loc unui joc de oglinzi în care simetria se multiplică, refractată în percepții, vise, monologuri interioare ale unor personaje cu viziuni divergente sau aflate în conflict deschis unele cu altele, începând prin conflictul dintre femei și bărbați. Seducție, dispreț, căutare a iubirii, milă, resentiment sau ambiție dansează în acest cadril al după-amiezii senine când războiul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
defilează în această „dimineață“ pentru totdeauna pierdută. Dimineață pierdută te arde, ațâțată de suflul magistral al unei proze incendiare. André Clavel, „Adameșteanu, romanciera care citește în suflete“, Lire, noiembrie 2005 * Mai multe narațiuni se încrucișează printr-un subtil joc de monologuri interioare. Romanul se deschide în epoca noastră, dar suntem repede aruncați în ajunul angajării României în primul război mondial. După tabloul unei țări sărăcite și devastate de regimul politic autoritar, ne regăsim într-un context de agitații politice și de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ei. Departe de orice urmă de pesimism, autoarea ne face să împărtășim existența Vicăi într-un permanent amestec de umor și tandrețe. Totuși, bătrânețea și moartea vor învinge vocea sa plină de farmec. Dimineață pierdută se încheie cu un splendid monolog al Vicăi. Gabrielle Napoli, „O Dimineață pierdută pentru o epocă regăsită“, La Quinzaine Littéraire, 15 decembrie 2005
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]