1,621 matches
-
carapace de broaște țestoase; arhipelagurile Jolo și Sulu (circa 500 de insule) situate În extremitatea sudică a sămânța creștinismului, capitală Între 1562-1578, Înaintea mutării la Manila. Crucea plantată de Fernando Magellan se ridică pe locul unde era odinioară țărmul, acum năpădit de aluviunile sedimentate În decurs de secole. Pe locul unde În 1521 se ridicase o capelă din bambus Închinată Sfântului Niño. Miguel Lopez de Legazpi a construit impunătorul Fort Sanpedro (1565) de formă triunghiulară cu fața spre mare și o
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
cultura duhului putem să zicem cum că ridică mila iubitorilor de omenire din veacul nostru. Suflete al meu! gătește-te a-ți vărsa toate simtimentele cele mulțămitoare înaintea preabunului nostru suveren și părinte FERDINAND I-lea. Oh dar, ele mă năpădesc prea multe deodată și tocma prin aceasta-mi precurmă cuvîntarea și îmi nădușă graiul. Cinstiți cetitori, iubiți români, iată o îngrijire nouă, un dar deosibit, o facere de bine neprețuită, o priveghere, o pronie părințască cu ochi ageri străbătătoare asupră
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
am spus că mi-a plăcut matematica și am Încercat să discut cu el aceste probleme. În cămașă găseam Întotdeauna păduchi. Nu mai vorbesc de latrinele comune... Și cum unul se simțea rău și nu mai avea forță, păduchii Îl năpădeau și treceau și la alții. - Când ați ajuns În lagăr a trebuit să renunțați la hainele cu care ați venit? - Nu. Am rămas cu hainele noastre. N-am primit haine vărgate, nu s-a dat absolut nimic. N-a mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
picioare, sprijinită de fereastră cu ochii la brazi... la gard (gard care pe vremuri era mai înalt și Horia 598 pentru a mă epata, îl sărea atletic, sprijinit numai în mâini, ignorând accesul la portiță)... Puțin obosită și mai ales năpădită de amintiri, m-am așezat pe cele două trepte de la intrare. Chiriașii, după 9 seara, nu mai trivializau peisajul cu prezența lor. Brazii înalți, întunecoși în umbra nopții... Aproape că semăna... cu imaginea dragă a TRECUTULUI. 596 Fiică a Corinei
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
s-a spus nici un cuvînt în presă despre asasinarea lui Iorga ca să nu mai vorbim de asasinarea celorlalți dar, la urma urmei, în România nu există nici un fel de "mistere", chiar dacă (uneori) totul este secret. După aceste evenimente, teroarea a năpădit inimile oamenilor (ale burgheziei). În ciuda suprimării transmiterii știrilor, tineri agitatori legionari (băieți și fete) în cămăși verzi s-au adunat într-un cortegiu zgomotos în centrul Bucureștiului și, cu inepuizabilul lor talent de a se comporta josnic, au sărbătorit asasinarea
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
contemplu pietrele. De la ușa din față pornește o cărare către un dig rutier cu margini povârnite, un fel de pasarelă construită de natură, care a fost înnobilată cu denumirea „drumul de pe țărm“. E un soi de pistă, de felul celor năpădite în centru de iarbă. Dar chiar și în luna mai, automobilele nu se prea aventurează pe aici. E locul să arăt că unul din secretele vieții mele fericite îl constituie faptul că niciodată n-am săvârșit greșeala de a învăța
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
picior de doamnă pe aici, ci doar, din când în când, câțiva băieți. (Localnicii nu înoată aproape deloc; s-ar părea că privesc asemenea îndeletnicire ca pe un soi de nebunie.) De fapt, „locul de scăldat pentru doamne“ este acum năpădit de alge brune atât de alunecoase, și presărat cu bolovani zvârliți de mare, încât nu prezintă sub nici un chip mai multă siguranță decât orice alt colț. Drumeagul de pe țărm se lărgește în acest punct într-un drum carosabil (din nefericire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să fie foci, astăzi înseși valurile par foci, dar scrutez în zadar apa cu binoclul meu. Pescăruși uriași, cu pliscuri galbene, cocoțați pe bolovani se holbează la mine cu ochi sticloși, lucitori. Un cormoran smântânește marea de glicerin\. Stâncile sunt năpădite de fluturi. Temperatura se menține ridicată. Continuu să-mi spăl rufele și să le usuc pe pajiște. Am înotat zi de zi și mă simt în formă și saturat de sare. Nici un semn din partea lui Lizzie, dar nu sunt îngrijorat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
spaimă, care s-a spulberat pe dată. Pe urmă n-am mai putut vedea nimic decât ochii ei mari, aproape violeți, oarecum înghețați și voalați, de parcă priveau dincolo de mine. Am simțit că mi se aprind obrajii, blestematul val de roșeață năpădindu-mi gâtul și fa]a. În mod deliberat, nu-mi pregătisem nici o frază. Am spus doar: — Scuză-mă, tocmai treceam pe aici reîntorcându-mă dintr-o plimbare, și m-am gândit să intru pentru o clipă. Înainte de a-i auzi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
gâfâind pe ulița satului și am pornit-o apoi cu pași normali pe cărarea ce ducea la drumul de pe țărm. Mergând, încercam o stranie și neplăcută senzație în spate, pe care, în vâltoarea emoțiilor sălbatice și a simțămintelor care mă năpădeau, am reușit s-o identific drept senzația de a fi urmărit cu privirea. Era cât pe-aci să întorc capul, când mi-am dat seama că mă aflam în câmpul vizual oferit de bovindoul de la Nibletts, și în sfera binoclului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
la bungalovul unde locuiesc? Îmi aruncă iar privirea rece, de pietre umede, adoptând un aer rigid și reținut. — Nu. Am venit aici numai ca să vă văd pe dumneavoastră. Acum plec. Mi-am ținut firea, în ciuda valului de panică ce mă năpădise. S-ar putea ca băiatul ăsta să se evaporeze, să devină iar pierdut, de neregăsit. — N-ai de gând să-i vezi, să le spui că ești aici? Sunt foarte îngrijorați din pricina ta, s-ar bucura să te vadă. — Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-o din nou în picioare. — Și trebuie să o luăm prin pădure, s-ar putea să ne vadă cineva... — Credeam că nu cunoști pe nimeni aici! Acum grăbește-te! Am coborât pe cărarea din pădure. Era întunecoasă și, pe alocuri, năpădită de hățișuri, așa încât ne împleticeam întruna, biciuiți de crengi, agățându-ne în mărăcini și poticnindu-ne mereu de puieții care creșteau la întâmplare, în mijlocul drumului. Stupida stângăcie a înaintării noastre mă făcea să-mi vină să țip. Trupul lui Hartley
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe care-l făurisem, încât nu reflectasem nici un moment la aspectele acestei întâlniri. Intențiile mele se avântau mult mai departe, iar speranțele se închegau în mozaicul unui viitor mult mai puțin neplăcut. Acum însă eram proiectat brusc în prezent, și năpădit de simțul confuz și alarmant a ceea ce pusesem la cale. De îndată ce l-a văzut pe Titus, Hartley s-a oprit locului și chipul ei a suferit o transformare teribilă. Gura i s-a căscat și i s-a lăsat urât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
întins în pat. Nu fusesem în camera lui Hartley și n-o găsisem moartă, nu se spânzurase cu un ciorap de consola pentru lampă îngropată în zid, urcându-se pe masa pe care o zvârlise apoi cu piciorul. M-a năpădit un sentiment de intensă, fantastică ușurare. Și apoi gândul: „Dar dacă e adevărat?“. M-am dat jos din pat tremurând și cuprins de greață, am aprins lumânarea și am deschis încet ușa dormitorului. Flacăra lumânării lumina bariera perdelei de mărgele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
m-au întins pe perne, în fața focului, în cămăruța roșie. De îndată ce m-a pătruns căldura și durerile au mai cedat, și, în sfârșit, am fost lăsat în pace, m-am relaxat și am simțit că mă cuprinde somnul. M-a năpădit o senzație de ușurare și ceva din acea stranie bunăstare pe care am simțit-o când m-am uitat la stea. Și numai atunci, înainte de a adormi, mi-am adus aminte că nu fusese un accident. Cineva mă îmbrâncise. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
șopârlelor populau văzduhul albastru. Dincolo de mlaștini se întindeau țarini, cline de deal împestrițate de oi răzlețe, fâșii întregi de muștar de câmp, care captau soarele în uriașe pete de aur scânteietor. Risipite pretutindeni, vilișoare lăsate în paragină, cu acoperișul smuls, năpădite de răscoage, bălării și fluturi; am descoperit chiar și ruinele unei case mai impozante, cu frânturile gardului viu ce împrejmuise cândva o grădină, dezlănțuită acum în adevărată pădure, prin care se întrețeseau trandafiri agățători. Îmi aduc aminte de toate aceste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
urma într-adevăr să fug cu Hartley, ar fi fost necesar să comand de pe acum taxiul. În ultima clipă m-a cuprins chiar un soi de spaimă exaltată la gândul că era posibil să fi întârziat prea mult. M-a năpădit o reală panică. Dinții au început să-mi clănțăne, degetele tremurătoare și stângace au început să rupă plicul, să smulgă scrisoarea, s-o despăturească. După care a trebuit să alerg la fereastră, ca să am mai multă lumină. „Dragă Charles, Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cazanului, și forța lui părea să-mi pătrundă trupul, să se prefacă în pulsația puternică a însăși inimii mele, și apoi în răpăielile amenințătoare, tot mai accelerate, ale castanietelor de lemn folosite în teatrul japonez. M-am simțit dintr-o dată năpădit de îngrijorare și am hotărât să încui ușa care dădea spre pajiște. Când m-am îndreptat spre ușă, având lumânarea în spate, nu am putut desluși decât foarte estompat decorul de afară. M-am oprit locului, cu inima străpunsă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
era pe vremuri o închisoare a foștilor militari... Acolo pentru prima dată, am ajuns în o celulă cu alte două femei, că până atunci am fost tot singură. Asta a fost cel mai groaznic lucru, cât am fost singură... Eram năpădită de fel de fel de gânduri, mă rugam lui Dumnezeu să mor, nu mai suportam durerea, mă gândeam la fetițe, la soțul meu, la toți... Și acolo la Uranus am ajuns cu două doamne, una mai în vârstă, de 60
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
aia pe lângă polonic... și îți dădea tot zeamă chioară. Așa a făcut unu’, Avramescu parcă îl chema... Și erau odată vreo trei jumări în ciubăr și le păstra pentru el la urmă... Băi, și deținuții îl pândeau demult, și au năpădit toți politicii, toată colonia, și l-au călcat în picioare, l-au omorât. Ne-a strâns comandantu’: Bă, fi-ra-ți ai dracu’, batem și noi, omorâm și noi, dar nu ca voi, bă. Nu l-au mai putut suporta pentru că era
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
la Iași, locul natal și meleagurile copilăriei, dacă nu cumva unda devastatoare le au afectat. Spre fericirea mea le-am redescoperit cu frumusețea lor și cu nostalgia care vine o dată cu trecerea anilor. Aici la Scobinți și la Cotnari, m-au năpădit cu firească evlavie amintirile, trecute prin ciclul anoti mpurilor , dar cel mai tulburător fiind cel al toamnei cu dominanta aurie a întregului peisaj cu dealuri domoale acoperite de șiruri -șiruri de butuci de vie copleșiți de povara rodului, un adevărat
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
lui. Dugheana acestei culori istorice n-avea altă stemă. O lampă chioară destăinuia câteva mese șchioape cu rude le lor și mai sărace (scaunele), o gură de bucătărie și un adân c de beci. într-o zi, mare de bucureșteni năpădește crâșma lui Manaș. Cuconii dâmbovițeni veniseră în prăbușitul târg moldovenesc să-și dea examenele dreptului la facultatea din Iași, vestită pe atunci pentru mărinimia ei (de ciur spart). Auziseră de Cotnarul lui Manaș. Deci veniseră buluc, cu ifos și cu
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
echilibrul fizic și psihic. Ei sunt atrași de frumosul, puritatea, armonia vieții rurale, fiind încântați de minunățiile pe care le poate oferi spațiul rural românesc. Turistul poate admira în voie un cer plin de o puzderie de stele, pajiști înverzite, năpădite de flori de câmp sau pline de roua dimineții ori se poate bucura de ospitalitatea țăranilor și de obiceiurile gastronomice. Totodată, spațiul rural este păstrătorul unor vechi tradiții și obiceiuri, uitate de orășeanul de rând, care, odată reîntors în sat
PERSPECTIVE ALE DEZVOLT?RII TURISMULUI RURAL VR?NCEAN by Camelia BUT? () [Corola-publishinghouse/Science/83104_a_84429]
-
apoi mai în dreapta, și am umplut tavanul de casetuțe care comunicau cu frântura la fel ca și celelalte. Apoi am simțit nevoia unei protecții și am venit în jurul fiecărei casete îngroșându-i pereții și întărind fortificațiile. E de ajuns. A năpădit afară ceea ce stătea ascuns, ceea ce nu-și găsea locul. Acum sunt mai liniștit, pot adormi la loc. Perdelele erau ferite de cine știe când și lumina intră în cameră din plin, lovindu-se de mobila camerei, care se îmbogățise cu
A doua oară unu by Cristi Avram () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92958]
-
i-a împușcat. Așa s-a făcut grecul stăpân pe aceste pământuri...” Am ajuns într-o văioagă plină de corni înfloriți. Totdeauna m-a minunat mirosul lor amar, vestitor de primăvară și de drum nou. Dintr-o cișmea veche și năpădită de rugină, țâșnește un izvor rece. Am băut și ne-am așezat alături pe o bancă de nuiele. Doar cucul, pupăza, turturica și grangurul mai radiază prin zumzetul molcom al bondarilor de prin păpădiile galbene. Cucul cel sfânt pentru țăranii
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]