1,580 matches
-
avea să fie convocată la Ankara. Mustafa Kemal a făcut de asemenea apel la lumea islamică să-l sprijine, în condițiile în care el și sprijinitorii săi continuau lupta în numele sultanului, care era de asemenea și calif. Principalul obiectiv al naționaliștilor ar fi fost, în aceste condiții, eliberarea califatului de sub ocupația Aliaților. Naționaliștii au plănuit în această fază a luptei organizarea unui nou executiv și a unui legislativ reprezentativ cu sediile în Ankara și pentru atingerea acestui scop au cerut sultanului
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
apel la lumea islamică să-l sprijine, în condițiile în care el și sprijinitorii săi continuau lupta în numele sultanului, care era de asemenea și calif. Principalul obiectiv al naționaliștilor ar fi fost, în aceste condiții, eliberarea califatului de sub ocupația Aliaților. Naționaliștii au plănuit în această fază a luptei organizarea unui nou executiv și a unui legislativ reprezentativ cu sediile în Ankara și pentru atingerea acestui scop au cerut sultanului să recunoască noile organe ale puterii. Numeroși sprijinitori ai lui Kemal s-
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Stat Major. Pentru toată lumea a devenit evident că noul regim era gata să se ridice la luptă nu numai împotriva trupelor străine de ocupație, dar și împotriva Sultanului și guvernului său. Pe teritoriul Anatoliei erau prezente numeroase forțe militare ostile naționaliștilor: batalioanele britanice, cerchezii lui Ahmet Anzavur sau trupele loiale sultanului. Forțele sultanului erau reprezentate în regiune de aproximativ 4.000 de soldați ai Kuva-i Inzibatiye (Armata Califatului). Sultanul s-a folosit de fonduri britanice pentru recrutarea a unei noi forțe
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
de sprijinul necondiționat al oamenilor chemați să-i apere cauza. În asemenea condiții, Armata Califatului s-a retras la adăpostul liniilor britanicilor, care rezistaseră în timpul luptelor. Luptele din regiunea Izmirului au avut consecințe importante. Britanicii au folosit în timpul luptelor cu naționaliștii infanteria, artileria și aviația. Bombardamentele i-au obligat pe naționaliști să se retragă, dar panica a izbucnit în Istanbul. Comandantul britanic, baronul George Milne, a cerut să primească întăriri. Comandanții aliați au început să studieze serios situația și au încercat
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
În asemenea condiții, Armata Califatului s-a retras la adăpostul liniilor britanicilor, care rezistaseră în timpul luptelor. Luptele din regiunea Izmirului au avut consecințe importante. Britanicii au folosit în timpul luptelor cu naționaliștii infanteria, artileria și aviația. Bombardamentele i-au obligat pe naționaliști să se retragă, dar panica a izbucnit în Istanbul. Comandantul britanic, baronul George Milne, a cerut să primească întăriri. Comandanții aliați au început să studieze serios situația și au încercat să determine ce mijloace erau necesare pentru ca să îi înfrângă pe
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
să se retragă, dar panica a izbucnit în Istanbul. Comandantul britanic, baronul George Milne, a cerut să primească întăriri. Comandanții aliați au început să studieze serios situația și au încercat să determine ce mijloace erau necesare pentru ca să îi înfrângă pe naționaliști. Raportul mareșalului Ferdinand Foch sublinia că sunt necesare nu mai mult de 27 de divizii, dar britanicii nu își permiteau să mobilizeze asemenea efective în Turcia. O implicare militară de o asemenea amploare ar fi avut consecințe dezastroase din punct
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
străinătate. La început, ei au obținut armele și munițiile de la Uniunea Sovietică, dar și de la Italia și Franța. Aceste arme, în special cele sovietice, au permis turcilor să organizeze o armată eficientă. După semnarea Tratatului de la Kars (23 octombrie 1921), naționaliștii au acceptat să cedeze Naxcivanul și Batumi, primind în schimb arme, muniții și aur. Turcii au trebuit să aștepte resursele promise până în august 1921, chiar înaintea izbucnirii Bătrăliei de la Sakarya. Riza Nur, ambasadorul Turciei la Moscova, își anunța superiorii pe
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
în schimb arme, muniții și aur. Turcii au trebuit să aștepte resursele promise până în august 1921, chiar înaintea izbucnirii Bătrăliei de la Sakarya. Riza Nur, ambasadorul Turciei la Moscova, își anunța superiorii pe 4 august 1920 că rușii urmau să trimită naționaliștilor 60 de tunuri Krupp, 30.000 proiectile de artilerie, 700.000 de grenade, 10.000 de mine, 60.000 de săbii românești, 1,5 milioane de puști otomane captură de război. 1 milion de puști rusești, 1 milion de puști
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
austro-ungare Mannlicher și un număr oarecare de puști Martini-Henry și 25.000 de baionete. Guvernul otoman a semnat Tratatul de la Sèvres, care avea prevederi precum menținerea Califatului și păstrarea controlului sultanului asupra orașului Constantinopol. Tratatul a fost considerat inacceptabil de naționaliști. Granițele propuse de tratatul de la Sèvres reflectau interesele de moment ale puterilor învingătoare, nu interesele popoarelor Imperiului Otoman. Premierul Venizelos a reușit să impună în tratat anexarea unor teritorii otomane, în ciuda opoziției aliaților. Puterile Antantei nu doreau ca anumite regiuni
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Ciliciei în schimbul înființării Legiunii franco-armene, care să lupte de partea Antantei. Francezii urmărea să unească RD Armeană cu Cilicia trecută sub controlul armenilor. Printr-o asemenea unire, RD Armeană ar fi dispus de resurse suficiente ca să reziste expansionismului bolșevic. Armata naționaliștilor turci a fost implicată într-unele dintre cele mai grele lupte pe care le-a dus la frontiera armeană. Armata națională a obținut victorii importante în răsărit, în ciuda presiunii crescânde a grecilor de pe frontul apusean. Rapoartele generalului Kâzim Karabekir oferă
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
declarase public că Grecia nu luptă împotriva islamului, ci împotriva guvernării anacronice otomane și a administrației sale corupte, ignorante și sângeroase prin eliminarea acesteia din teritoriile unde majoritatea populației era format din greci. Imedia după debarcare forțelor elene la Smyrna, naționaliștii turcii au declanșat atacuri împotriva lor, ceea ce a dus în schimb la represalii brutale împotriva populației civile turce din partea militarilor invadatori. Forțele elene au folosit Smyrna ca bază pentru lansarea unor atacuri în interiorul Anatoliei. Mustafa Kemal a fost foarte hotărât
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
și atacuri împotriva simbolurilor religioase islamice. După lupte grele, turcii au reușit să îi alunge pe greci din Smyrna și din restul Anatoliei. Kemal se afla într-o poziție favorabilă, după semnarea unor tratate și acorduri în est și sud. Naționaliștii au putut cere astfel ca grecii să se retragă în mod necondiționat din Tracia Răsăriteană, insulele Imbros și Tenedos și Asia Mică, iar râul Meriç să redevină granița dintre Grecia și Turcia, așa cum fusese până în 1914. Franța, Italia și Regatul
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Mudanya. Negocierile de la Mudanya au început pe 3 octombrie și s-au încheiat prin [[armistițiul de la Mudanya|semnarea unui armistițiu. Francezii doreau să se instaleze temeinic în [[Siria]], [[Cilicia]] având o importanță mai redusă pentru ei, ceea ce era în avantajul naționaliștilor. Controlul regiunii [[Munții Taurus|Munților Taurus]] era considerată vitală de către Mustafa Kemal. Francezii nu erau capabili să obțină informațiile militare de care aveau nevoie decât cu ajutorul milițiilor armene. Naționaliștii turci au cooperat cu triburile arabe din regiune pentru obținerea victoriei
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
acestei decizii. Primele contacte dintre cele două tabere au avut loc în timpul Conferinței de la Londra. Primii pași spre restabilirea păcii au fost făcuți însă doar după ce [[Antanta]] a accepta să negocieze cu revoluționarii turci. Mai înainte de începerea tratativelor cu Antanta, naționaliștii turci au reușit să rezolve o parte a problemelor de la frontiera estică prin semnarea [[Tratatul de la Alexandropol]] cu [[Republica Democrată Armeană]]. Desființarea acestui stat și apariția [[RSS Armeană]] și altor state sovietice în [[Caucaz]] i-a obligat pe turci să
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
război. În fața atâtor inamici, Stamboliiski a căutat sprijjinul comuniștilor bulgari și a stabilit relații cu Uniunea Sovietică. În martie 1923, Stamboliiski a semant un acord cu Iugoslavia prin care recunoștea noua frontieră comună și se angaja să lupte împotriva VMRO. Naționaliștii au organizat o lovitură de stat pe 9 iunie 1923, în timpul căreia Stamboliykski a fost asasinat. Cu sprijinul direct al țarului și a VMRO, la Sofia a fost adus la putere Alexandăr Țankov și cabinetul său de dreapta, care a
Bulgaria în timpul Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/320188_a_321517]
-
Declarația de independență a Ucrainei a fost emisă la Liov pe 30 iunie 1941 de către Organizația Naționaliștilor Ucraineni (Організація Українських Націоналістів, "Orhanizația Ukrains’kih Naționalistii, OUN") conduși de Stepan Bandera. Premierul noului stat ucrainean a fost numit Iaroslav Stețko, iar șeful Radei Națională Ucraineană a devenit Kost Levițki. OUN a încercat să profite de retragerea forțelor sovietice
Declarația de Independență a Ucrainei, 1941 () [Corola-website/Science/320272_a_321601]
-
de vest a devenit parte a celei de-a doua Republici Poloneze. Liovul era inclus în acest teritoriu. Orașul era în perioada interbelică centrul mișcării naționaliste ucrainene. O mică parte a Ucrainei contemporane, Zacarpatia, a devenit parte a Cehoslovaciei. Mișcarea naționaliștilor ucraineni era mai activă în părțile apusene și centrale în perioada interbelică. Motivele sunt încă motiv de discuție printre specialiști. La sfârșitul Primului Război Mondial, veteranii „Pușcașilor Siciului” au creat în 1920 Organizația Militară Ucraineană cu scopul declarat al luptei pentru crearea
Declarația de Independență a Ucrainei, 1941 () [Corola-website/Science/320272_a_321601]
-
La sfârșitul Primului Război Mondial, veteranii „Pușcașilor Siciului” au creat în 1920 Organizația Militară Ucraineană cu scopul declarat al luptei pentru crearea unui stat independent ucrainean. Liderul acestei organizații a fost Evghen Konovaleț. Organizația Militară Ucraineană a fuzionat în 1920 cu Organizația Naționaliștilor Ucraineni. Primul lider al organizației unite a fost Bogdan Kravciv. țelul OUN era crearea unui stat independent ucrainean. OUN s-a divizat în 1940 în două facțiuni. Prima și-a proclamat sprijinul pentru Andrii Melnik (acest grup a devenit cunoscut
Declarația de Independență a Ucrainei, 1941 () [Corola-website/Science/320272_a_321601]
-
acțiunilor militare, preferând să activeze în cadrul sistemului politic polonez. Ca urmare, UVO s-a reorientat spre Germania și Lituania, de unde a primit sprijin politic și financiar, și a stabilit contacte cu alte organizații antipoloneze, precum „Grupul Tineretului Național Ucrainean”, „Liga Naționaliștilor Ucraineni” și „Uniunea Tineretului Naționalist Ucrainean”. După o serie de întâlniri preliminare la Berlin (1927) și Praga (1928), veterani i UVO și studenții militanți s-au întâlnit la congresul din Viena (1929) și ș-au unit organizațiile în ceea ce a
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
sprijinul unei anumite părți a populației ucrainene. O parte a tinerilor din Galiția și majoritatea tinerilor din Bucovina Transcarpatia erau loiali OUN-M. Liderul acestora, monseniorul Avgustin Voloșin, îl elogia pe Melnik drept un creștin de cultură europeană, diferit de naționaliștii care plasau națiunea mai presus de Dumnezeu. Conducerea OUN-M era mai experimentată și avea unele contacte limitate în Ucraina răsăriteană. De asemenea, menținea contacte cu serviciile de informații și cu armata germană. Pe de altă parte, OUN-B se bucura
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
Schuschnigg. Acești prizonieri erau deținuți în „Zellenbau Bunker” și se bucurau de sprijinul Crucii Roșii, spre deosebire de restul prizonierilor, și aveau posibilitatea să primească pachete de la familie. Bandera a beneficiat și de ajutorul financiar al organizației sale, OUN-B. Germanii au permis naționaliștilor ucraineni să părăsească lagărul ca să participe la un congres al reprezentanților OUN, care a avut loc la castelul Fridental, aflat la circa 200 m de Sachsenhausen . Ei au rămas prizonieri în acest castel până în septembrie 1944. Ca urmare a reacției
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
reacției germanilor împotriva facțiunii lui Bandera, grupul controlat de Melnik s-a bucurat de un anumit avantaj în fața rivalilor și a reușit să ocupe o serie de poziții în administrația civilă în Ucraina ocupată de naziști. Prima localitate administrată de naționaliști a fost Jitomirul, un oraș din imediata vecinătate a fostei frontiere sovieto-poloneze. OUN-M a ajutat la stimularea societăților Prosvita, a sprijinit difuzarea artiștilor locali în emisiunile de radio emise în limba ucraineană, a asigurat deschiderea a două noi școli
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
controlul asupra unor întinse regiuni din zonele rurale ale Volîniei și sud-vestul Polesiei. În vreme ce germanii dețineau controlul asupra orașelor mari și a principalelor căi de comunicație, regiuni vaste, precum era Rivne, au rămas sub controlul OUN-B, ceea ce le-a permis naționaliștilor să creeze un sistem „statal”, cu școli militare și civile, spitale, încadrate cu mii de oameni.. Forțele sale armate, UPA, care au fost trecute sub comanda lui Roman Șuhevici în august 1943, s-au implicat în luptele împotriva germanilor și
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
și anticomuniștii vietnamezi și cubanezi După prăbușirea Uniunii Sovietice, ambele facțiuni OUN și-au reluat activitatea în Ucraina. Facțiunea Melnik și-a declarat sprijinul pentru Partidul Republican Ucrainean. OUN-B a trecut printr-un proces de reorganizare transformându-se în Congresul Naționaliștilor Ucraineni (KUN). Liderii din diasporă nu s-au arătat dornici să se implice direct în politica din Ucraina, ci au încercat să-și unească eforturile cu unele partide democratice, cu o linie politică moderată. KUN a fost condus de Slava
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
unească eforturile cu unele partide democratice, cu o linie politică moderată. KUN a fost condus de Slava Stețko (văduva lui Iaroslav Stețko) până la moartea sa din 2003. Ea conducea în același timp și OUN și Frontul Antibolșevic al Națiunilor. Congresul Naționaliștilor Ucraineni este în acest moment membru al Blocului „Ucraina Noastră” condusă de Viktor Iușcenko. Pe 9 martie 2010, OUN a respins cererea lui Iulia Timoșenko de unire a tuturor „forțelor naționale patriotice” în cadrul blocului care îi poartă numele împotriva susținătorilor
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]