2,311 matches
-
Parcă mi se întîmplaseră mie toate aventurile lui. Și despe ce era vorba? Pare absurd ce-ți spun: era vorba despre ce se întîmplase într-o viață anterioară... - Într-o viață anterioară? îl întrerupse Maria, privindu-l adine în ochi, nedumerită, cu oarecare teamă. Era deci o povste cu metempsihoză? Antim apucase ceașca de ceai, dar se răzgândi și o așeză, încet, cu mare grijă, în farfurie. - Sunt multe povești cu metempsihoză pe lume, spuse ridicând din umeri, și zâmbi. Dar
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
într-un anumit sens, religioasă și ajunsese, ca toți cei din breasla lui, un simplu meșteșugar de bâlci, flatat și fericit că poate amuza oameni de tot felul, de la castelani și castelane la argați și slugile lor... - Și atunci, întrebă nedumerită Maria, ce s-a întîmplat? De ce s-au despărțit? - Tocmai asta nu înțeleg prea bine. Poate nu mai mi-aduc aminte sfârșitul povestirii. Logodnica, scria autorul, l-a părăsit chiar în noaptea aceea, a plecat în lumea largă... - Dar de ce
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
trebuia să-l dea celor din jurul ei. Deodată a început să tremure, ochii i s-au aprins și a spus cu glas răstit: -Nu e treaba voastră! Copiii nu se așteptau la o asemenea reacție din partea Lidiei. S-au privit nedumeriți. În mintea lor stăruia o întrebare la care deocamdată nu găseau răspunsul: Ce-o fi cu ea? Stingheriți, s au așezat pe o bancă în parcul unde se desfășura discuția. -Dar, Lidia, suntem prietenii tăi. Tu știi că între noi
PRIETENII. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Sârbu Viviana, Ciuruşchin Miodrag () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2014]
-
pune gura... Să fi gătit și ea o cratiță mare de mâncare, cu carne, cu sos, să aibă în ce să întingă cu pâine băiatu... Și se mai miră că e nervos și e lingav... Gelu se ridică de la masă, nedumerit. Era sigur c-o să-i rămână toată ziua pe cap, și-acum, văzând-o cum se îndreaptă greoaie spre ușă, cu țoașca în mână, dă să spună ceva, dar nu-i vine în minte nimic. Merge doar în spatele ei, posac
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
e, încotoșmănată, pășește cu pași mărunței. — Hai, măicuță, hai, îi spune un domn îndatoritor. Un domn mai în etate, un domn bine, ca de pe vremuri. — Mersi, îi răspunde ea. Dar nu se oprește. Când trece de el, domnul se uită nedumerit, stă o clipă lângă scară și abia pe urmă se suie. Ea merge mai departe spre clasa a doua, cu pași grăbiți, de când a-nchis prăvălia, numa cu-a doua a mers și n-a mai murit. — Ei, mare economie
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
spătar. Va pune deci mai întâi o întrebare banală : „Chiar crede Profesorul că te poți sustrage politicii timpului - presiunilor colectivității ?“. Și-a aplecat deferent umerii, și doar intenția unei mici tachinări pare a licări în privirea sa inocentă. Profesorul ridică nedumerit ochii. Însă numai pentru o secundă. Altfel, buna creștere și simpatia pe care i-o inspiră junele interlocutor șterg imediat iritarea deranjului. Simpatie - poate chiar mai mult decât simpatie. Poate chiar o afecțiune născută pe neobservate, ca răspuns la atențiile
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
va trebui nu doar să trăiască, dar și să moară. Va fi nevoie să decidă de-acum ea în toate, și pe el doar să l consulte. În rest, să-și ducă împreună cu el traiul - independent și echilibrat. În ciuda neliniștii nedumerite pe care comportarea lui o stârnește în ea, să se poarte ca și când nu s-ar petrece nimic, niciodată. Calmă, deci. Calmă, să urce scara de lemn, să bată grijulie la ușă și să se apropie de fotoliul mare de piele
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
În trecut, acest lucru nu i se păruse ciudat. De ce i se părea acum? Odată, la școală, Hattie auzise pe una dintre profesoare vorbind despre ea și Pearl și spunând că e „o legătură nesănătoasă“. Hattie se simțise rănită și nedumerită și plânsese în taină. Acum își dădea seama că Pearl era o angajată, o servitoare. John Robert o introdusese în viața ei prin voia lui. Putea s-o îndepărteze tot prin voia lui. Și venise momentul ca Hattie să părăsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
John Robert își aduse aminte, cu amabilitate, că preotul uitase să-și facă vizita parohială la Blanch Cottages. Părintele Bernard, rușinat, se întoarse să facă o vizită lipsită de noimă domnișoarei Dunbury, lăsând-o apoi pe această neprihănită făptură total nedumerită, scrutându-și conștiința. Acum ajunseseră aproape de Victoria Park și înaintau în ritmul mai ponderat pe care preotul i-l impusese cu hotărâre filozofului. — De exemplu, te consideri mântuit? Ce vrea să însemne asta? replică părintele Bernard. — Întâi răspunde-mi. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se găsea Hattie. John Robert, care nu mai călcase pragul Papucului din ziua când o sărutase pentru prima oară pe Linda Brent, într-o cameră de la etaj, în timpul unei serbări metodiste, cu cincizeci de ani în urmă, se uită puțin nedumerit în jur, apoi privi pe ușa deschisă a camerei de zi și o văzu pe Hattie. În aceeași secundă, Pearl veni alergând, cu un prosop în mână. Ce-i asta? Ca să vă uscați părul. A! Stând în pragul camerei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
că misiunea dumitale va înceta când Harriet va crește mare. Mi-ați spus? O să-ți plătesc salariul pe șase luni și o să-ți dau o sumă generoasă pe deasupra. John Robert vorbea cu glas scăzut și fața îi era calmă și nedumerită, și obosită de parcă trecuse printr-un greu efort fizic și acum s-ar fi odihnit, reflectând distrat asupra altor probleme. — Dar încă nu a crescut mare, reluă Pearl. Și apoi are nevoie de mine, mă iubește, nu are pe nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nord-vestică italiană, iar Alain pentru zona franceză de la Mentone până la Arles. Pregătirea acestei călătorii a cuprins în același timp și antrenament fizic pe drumul din pădurea de la Dobrovăț, ajungând adesea la mănăstirea călugărilor de aici, care mă priveau uneori puțin nedumeriți, văzându-mă că intru des în biserica lor și mai eram și cu pantaloni scurți. Au fost plăcute în aceste plimbări și discuțiile cu localnicii din sat sau cu copiii întâlniți în preajma mănăstirii. Mi-am cumpărat și o bandă
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
granițele dintre state, într-un anume sens au doar o valoare simbolică. In fața mea se profilează mare, solemn, indicatorul de localitate: Mentone, prima din Franța care mă primește ca și cum aș fi fiul ei dintotdeauna. Surprins plăcut și încă puțin nedumerit de această primire, pășesc în noua țară pe lângă căpitănia portului și pe lângă nenumăratele bărci cu vele. In fața lor, pe colină se vede localitatea, dominată de turnul unei biserici, lângă care mai observ altele două. Intru pe un bulevard larg
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
putea continua drumul cu binecuvântarea aceleia pe care de mic copil o admiram în tăcere privind statuia ei din biserica din satul natal. Mă fermeca mantia ei albă, cingătoarea albastră, mâinile împreunate în rugăciune, coroana de pe cap și rămâneam apoi nedumerit privind șarpele strivit sub picioarele ei. Aceeași Fecioară am văzut-o aseară în piața plină și iluminată feeric de lumânările celor prezenți acolo în rugăciune și cântec. Maria mi-a ocrotit pașii de multe ori și știu că mi-i
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
o vedea pe doamna Mușat vorbind la microfon. Dar ce tot spunea doamna Mușat? Ceva care stârnea fierbere în mulțime? Chiar lângă urechea sa îl auzea pe Radocea izbucnind indignat: Nu se poate!... Și fiindcă Rareș se întorcea răvășit și nedumerit spre el, Radocea îi răcnea drept în față: Ai auzit ce-a spus? N-ai auzit? Lenghel Iosif! Ăsta cică a câștigat concursul!... În jur mulțimea sâsâia și vocifera iritată, întorcându-se vădit dușmănoasă către ei și chiar și domnul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
locurile pe care tata, la începutul eternității sale, pentru prima oară nu le mai vedea, durerea ascunsă cu greu i-a încrețit fața într-un spasm fără a-i stăvili lacrimile. Dar a continuat și după aceea să fie nedumerită. Nedumerită și nefericită, așa cum fusese toată viața, fără să fi apucat vreodată să-mi spună cam ce-și dorise totuși de la viață. N-a spus niciodată Sunt nefericită, și nici nu obișnuia să se plângă, dar mi-a mărturisit într-o
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
învățase să doarmă iepurește. Așa că a se trezi oricând și în orice condiții era o joacă pentru el. Ai venit, Maaarandă? Atunci pune câââte un strop deee rachiu în pahareee șiii haaai să cioc... ciocnim căăă merită! Ea devenea din ce în ce mai nedumerită: „Ce i s-o fi întâmplat lui Toader de vorbește așa... nu știu cum? Parcă ar fi dat peste noi cine știe ce bucurie”. Ea nu-l văzuse așa cu chef niciodată și nu știa cum se comportă când întrece măsura. De aceea nu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
nu știu ce am, dar mă simt altfel, parcă n-aș fi venit de la crâșmă” - gândea Toaibă urcând pe cuptor lângă Maranda... Simțindu-i trupul cald, a cuprins-o în brațe lipindu-se de ea... ca la 153 începuturi... Ea a rămas nedumerită întâi, pe urmă... „De când nu m-a mai ținut în brațe Toader al meu? He-he! Poate tocmai de dinainte de război!” În dimineața următoare, Toaibă parcă abia aștepta să ia o înghițitură din fiertura Dochiței... A dus sticla la gură și
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
bastonul și s-a îndreptat către ieșire. Toadere! N-ai uitat nimic? - l a întrebat crâșmarul. Știu eu la ce te gândești, bade Prispă. Numai că astăzi nu am nevoie. Poate data viitoare... Cum vrei, Toadere - i-a răspuns crâșmarul nedumerit. Era o zi cu moină. Omătul se înmuiase de-a binelea și mersul era dificil, mai ales pentru Toaibă. Pe la poarta Dochiței se simțea vlăguit deja. S-a oprit. De ce? Nu-i era clar. De oboseală sau... Tocmai își adusese
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
de cantină, de burse, de fericirea acestor vlăstare ! Și a izbucnit într-un plâns sincer, bărbătesc, academic, întrerupt din când în când de intervenția a patru asistenți care îi ofereau o batistă proaspătă din teancul special prevăzut acestui scop. Puțin nedumerit, adică neinformat, m-am îndreptat spre o altă somitate a științei, decanul Facultății de biologie, un bătrânel simpatic abia revenit, plin de lauri de la Congresul Internațional de Biostimulatori desfășurat la Tokio. Dar și acesta era devorat de mai mulți studenți
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
i-a oferit un bănuț spunându- i: - Uite, ca să-ți cumperi și tu un buchețel. Fetița a întins mâna, dar s-a răzgândit și a tras- o repede înapoi. Atunci băiatul s-a uitat mirat și a plecat mai departe nedumerit. O doamnă a deschis poșeta și își cumpără și ea ghioceii pe care se gândea să-i așeze într-un pahar cu apa când o să ajungă acasă. Mai rămăsese doar un buchet. Și fetița cu ochii mari, țintiți către florile
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
aud plângând. Apoi i-am auzit pașii îndepărtîndu-se. După un timp, am auzit aceiași pași făcând drumul înapoi. Mai grăbiți însă. S-a precipitat din sala de așteptare pe peron, strigând aproape: ― Astea nu sânt glume. ― Nu înțeleg, am zis nedumerit. ― Ei, nu-nțelegi, mă repezi ea. Sânt lucruri cu care nu se glumește. Și cum o priveam mai departe la fel de nedumerit, a continuat: ― E tot atâta apă ca și ieri. De ce trebuia farsa asta de prost gust? Dar eu o
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
S-a precipitat din sala de așteptare pe peron, strigând aproape: ― Astea nu sânt glume. ― Nu înțeleg, am zis nedumerit. ― Ei, nu-nțelegi, mă repezi ea. Sânt lucruri cu care nu se glumește. Și cum o priveam mai departe la fel de nedumerit, a continuat: ― E tot atâta apă ca și ieri. De ce trebuia farsa asta de prost gust? Dar eu o luasem la fugă prin sala de așteptare. Am revenit, gâfâind, după un minut, m-am repezit la ea, am luat-o
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
uita în stânga și-n dreapta și a început a se scărpina la ceafă. Habar nu avea ce să facă, cu ce să pornească treaba. A început să se uite jur-împrejurul său și să se scarpine în creștetul capului. Era tot nedumerit. După câteva clipe, însă, și-a amintit de ce-i spusese bătrânul: că are să-i vină în ajutor nevoia. încurajat, a și prins a striga, cât îl țineau puterile: - Nevoieee... nevoieee hăi, unde ești?!... A așteptat câteva clipe, în speranța unui
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
Nu-mi displăcu riposta, Dar nu eram omul care să dezarmeze de la cea dinții săgeată fontă. Am reluat: ― Înțeleg, ți-e frică de gura lumii. La teatru s-ar putea să întîlnim pe cineva cunoscut. M-a privit așa de nedumerită, de parcă-i vorbeam o limbă pe care n-o cunoștea. ― În acest caz ne întîlnim altundeva. De pildă la Șosea! S-a înseninat dintr-o dată. I-am surprins chiar un zâmbet sfios în colțul gurii. Mi-a spus pe un
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]