6,179 matches
-
am izbutit să mă cațăr pe platforma din spate, sub privirile severe ale controlorului. Cabina din lemn era aproape goală. Doi călugări și o doamnă În doliu, cu pielea cenușie, se legănau adormiți În acel du-te-vino al caleștii cu cai nevăzuți. — Merg numai pînă la numărul treizeci și doi, i-am spus controlorului, oferindu-i zîmbetul meu cel mai frumos. — E la fel ca pînă la Finisterre, mi-a replicat acesta indiferent. Aici au plătit bilet pînă și soldații lui Hristos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
sosise Dr. Coutras la plantație avusese un sentiment tulbure. Cu toate că se încălzise mergând, începu acum să tremure înfiorat. Era în aer ceva ostil care-l făcea să șovăie. Simțea că i se pun în cale niște forțe invizibile. Erau mâini nevăzute care parcă-l trăgeau înapoi. Nimeni nu se mai apropia acum ca să culeagă nucile de cocos care zăceau și putrezeau pe pământ. Pretutindeni, un aer de dezolare. Tufișurile se întindeau peste tot și ai fi zis că foarte curând pădurea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
că e totuși cineva. Te ocărăști singur că e vorba doar de nervii tăi - și cu toate acestea, peste puțin timp nu vei mai putea să te împotrivești spaimei care te cuprinde și vei fi neputincios, în ghearele unei groaze nevăzute. Da: mărturisesc că n-am fost chiar atât de trist - că nu mi-a părut chiar atât de rău când am auzit că acele capodopere stranii au fost distruse. — Distruse?! — Mais oui. N-ați știut? — De unde să știu? E adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
1300, În mlaștinile de la apus de Florența Își lăsaseră caii pe lângă o căsuță de țară izolată, pe drumul spre Pisa, sub soarele care urcase binișor pe cer. De acolo, se Îndreptaseră către albia râului, care curgea la vreo două leghe, nevăzut printre stufărișuri și printre hățișurile de baltă. Scurta coloană se târa de mai bine de două ceasuri pe terenul Îmbibat cu apă, Împiedicându-se În armurile grele și străduindu-se să Înainteze printre băltoace. Dante Alighieri, purtând Însemnele prioratului, mergea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
apă, apoi fixă nerăbdător mișcările neîndemânatice ale lui bargello, care se tot zbătea să ajungă până la el. - Ei bine, unde e? În fața lor, printr-o deschizătură din stufăriș, se zărea malul râului Arno. Mai Încolo, râul se făcea din nou nevăzut, cotind-o Într-un meandru ascuns de o ridicătură a terenului. - Ar trebui să fie acolo... după hățișul acela. Dante se uită În direcția indicată. Duna noroioasă parcă voia să Îi respingă la vale. Pe ultimii pași fu nevoit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
spre barieră de un ghiont primit În spate. Lângă el Își croise drum un tânăr Îmbrăcat În straiele studenților, care se așeză alături, cerându-și scuze grăbit. Dante se răsuci Îndărăt, căutându-l pe messer Duccio, dar omul se făcuse nevăzut În marea de capete. Auzi un murmur iscându-se În mulțime. Din spatele altarului apăruse un personaj Înalt, Înveșmântat din cap până În picioare cu tunica de stofă grosolană a pelerinilor În Țara Sfântă, strânsă pe talie cu o frânghie de cânepă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
concretizau senzația de rău care pusese stăpânire pe el de când văzuse relicva. Era un bătrân, Încovoiat de ani, Înveșmântat În straie modeste, dar nu plebee. - Fecioara? De ce e blestemată? exclamă neliniștit. Bătrânul fixa În continuare pasajul prin care se făcuseră nevăzuți cei doi oameni cu relicvariul. - Nu Fecioara din Antiohia... oricine fi ea, ci acoperământul nerușinat În care e păstrată. Am mai văzut eu forma aceea, pe vremea tinereții mele. Cunosc mâna care a cizelat chipul acela. Am văzut-o cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Încălcat cumva vreo proprietate? Dante scutură din cap. - Așadar, messer Alighieri, călătorie plăcută și să ne revedem când va vrea Dumnezeu, Îi zise tânărul, trăgând de hățuri și dând pinteni calului. Dante Îi privi cum trec și cum se fac nevăzuți În direcția incendiului. - Să ne revedem când va vrea Florența, murmură el. Instinctul Îi spunea că se Îndreptau chiar spre locul unde Rigo di Cola fusese ucis. Auzise că deseori asasinul se Întoarce la locul crimei, din pricina acelei misterioase atracții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
această minunăție, atunci faima sa era pe drept cuvânt meritată, ca și condamnarea sa pentru blasfemie. Dar era ceva nou În statuie, observă el cu o tresărire. Ceva cu adevărat de necrezut. Linia suavă a sânului vibra, ca și când niște foale nevăzute apăsau sub coastele ascunse, ridicând pieptul. Fecioara părea cu adevărat să respire anevoie, creând senzația că ar fi preluat câte ceva din nerăbdarea și neliniștea celor prezenți. - De prea multă vreme pământul sfânt al Palestinei zace oprimat de piciorul păgânilor, Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dintr-o dată, o groază superstițioasă puse stăpânire pe dânsul. Stăpânirea aparenței nu era oare domeniul puterii diavolești? Alungat din realitatea luminoasă a cerurilor, Lucifer fusese surghiunit pe domeniile inferioare ale viziunilor nelămurite. Vârî mâna sub postament, dând peste un obstacol nevăzut. Ceva era ascuns acolo, dedesubt, se gândi Înfiorat, desprinzându-se de ceea ce atinsese cu degetele. Se dădu Înapoi ca ars, de teamă că ceva misterios voia să pună gheara pe el. Dinaintea lui păru să se repete miracolul lui Narcis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
a-i reteza orice posibilitate de a se furișa spre portița laterală. Dar călugărul se ascunsese. Dante crezu că se ghemuise după altar, Însă, când ajunse și el Îndărătul marelui cub din piatră, descoperi cu stupoare că Brandan se făcuse nevăzut. În văzduh Încă mai persista ecoul unor pași grăbiți, a căror origine nu izbutea să o identifice. Nedumerit, Dante se uită În jur, căutând o explicație, dar era sigur că monahul nu dispăruse pe singura cale vizibilă, ușa din dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
puneri În scenă se afla În mâinile sale. Dar ar fi avut nevoie de timp și de un loc mai potrivit pentru a o interoga. Între timp, căuta prin preajmă ceva cu care să o lege, Înainte să se facă nevăzută, precum călugărul. Dar femeia nu părea că ar fi vrut să fugă. - De unde vii? o Întrebă, respirând adânc pentru a-și potoli gâfâiala. Cum te cheamă? Din nou femeia clătină din cap, de astă dată ducându-și mâna la gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de zâmbet. Pe terasă apăru chipul unei fete. Recunoscându-l pe Dante, făcu o grimasă. - Caut-o pe mută și vino cu dânsa În camera mea, Îi porunci Lagia. Fata se mărgini să Încuviințeze din cap, după care se făcu nevăzută. - Urmați-mă, domnia ta... și nobila doamnă, Îi zise apoi lui Dante, aruncându-i o privire ironică. Priorule, mereu apari pe timp de noapte. Nevasta dumitale, Gemma, pesemne că nu prea are parte de bucuriile patului conjugal, chiar dacă ți-a fătat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Lângă un sarcofag, În pardoseală, se deschidea o crăpătură care dădea spre o altă cameră subterană. Se aplecă, coborând lampa În acel spațiu de trecere. Pe sub criptă trecea un coridor larg, cu pereți de cărămidă, care părea să se facă nevăzut către Arno. Fundul era acoperit cu apă. - E o veche cloacă romană. Duce spre vechiul puț din For. Pe aici trece Brandan, când nu vrea să fie văzut, explică Cecco. Dante Încuviință. Brandan era, cu adevărat, regele disparițiilor. Nu numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
e Într-adevăr așa cum spui dumneata, reluă el mai apoi, ridicând nițel tonul. Ei bine, e vremea să mă Întorc la munca mea. Se Îndepărtă, schițând un semn de salut. Dante și Arrigo Îl urmăriră din priviri până când se făcu nevăzut. - Disputa dintre Constantinopol și Vatatzes al Niceei? repetă Dante după un moment de pauză. Arrigo zâmbi slab. - Da. Să nu ți se pară ciudat, messer Alighieri. Erau ani neliniștiți, dominați de demonul multiplului. Multe domnii, mulți Împărați, mulți dumnezei. Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nu răspunseră nimic. Continuând să Îl fixeze impasibili, făcură un scurt semn din cap și Își văzură de drum, dispărând după o cotitură. Priorul Îi urmărise din privire până În ultima clipă. Se gândea cât de ușor era să te faci nevăzut În orașul lui, de parcă zidurile caselor ar fi fost ridicate drept omagiu adus unui plan diabolic, iar pe străzi ar fi circulat cu adevărat acei jinn despre care Monerre spunea că Îi Întâlnise În Orient. La Priorat, noaptea de 13
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Florența? Celălalt Îl fixa impasibil, cu buzele strânse. - Pe el vreți să Îl urcați pe tron? De aceea ucideți? Francezul rămăsese mut, În timp ce dădea Înapoi. - Vino cu noi, zise el Încă o dată. Încă mai e vreme! După ce omul se făcu nevăzut după colțul Baptisteriului, Dante se așeză pe unul din sarcofagele care zăceau lângă poarta de miazăzi a templului. Piatra Își mai păstrase ceva din căldura soarelui. Încerca să găsească un sens celor auzite cu o clipă mai Înainte. Monerre Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
săi târșâiți până sub ziduri, unde se opri, câteva momente, deschizându-și larg brațele. Rămase astfel nemișcat, dramatică parodie a răstignitului pe care Îl luase În derâdere În urmă cu o clipă. În sfârșit, lunecă Într-o parte, făcându-se nevăzut după cotitură, pe aceeași stradă pe unde dispăruse și Monerre. Dante se repezi În acea direcție, Încercând să Îl ajungă din urmă. Însă, când dădu colțul, din filosof nu mai era nici urmă. 9 După-amiaza zilei de 14 august, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Arrigo, „omul neîntreg”. Celălalt păru pe punctul să adauge ceva. Stătea acolo și Își tot masa gâtul, Încercând să-și recapete suflarea. Însă mai apoi se răsuci brusc, plecând În direcția indicată de Dante; acesta Îl văzu cum se face nevăzut În volutele de fum Înecăcios. După o clipă, poetul se dezmetici. Cu un ultim efort, ridică lada pe umeri și o porni către destinația decisivă. Acolo, În chilia lui Arrigo, avea să găsească toate răspunsurile. Privi În jur: prin zonă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fixa uluit. - Trebuie făcută repede Înmormântarea, Îi explică poetul. Nu e bine ca mânăstirea voastră să fie târâtă Într-un scandal. Chiar În noaptea asta vreau ca trupul să fie dus dincolo de ziduri, fără lumini. Călugărul Încuviință și se făcu nevăzut. Trecuse poate un ceas, când fu anunțat că cei după care trimisese se aflau la poartă. Venise abatele Însuși, Îngrijorat, să Îi dea vestea. Își aruncă o ocheadă rapidă spre mort, ferindu-și de Îndată privirea, ca și când s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de cântat, se face din nou liniște, roșul îmbracă verdele, în lungul grădinii, trifoiul și lucerna se ridică purpuriu, tulpina mărului cu o sută de mii de brațe are altă culoare decât cea de dimineață, când era un copac palid, nevăzut aproape, acum, de când e înstăpânit de cele două femei, e roșu, frunzele și fructele la fel, roșii, un pom cum nici Loredana nu văzuse niciodată, i se pare că are vedenii, se uită și ea mirată la copac. La ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
nu mai sărute niciodată vreo fată. A devenit conștient de fața ei și de a lui, de mâinile lor Împreunate, și și-a dorit să se târască afară din corp și să se ascundă undeva, Într-un ungher al minții, nevăzut și În siguranță. — Mai sărută-mă o dată. Vocea ei a răzbit până la el din marele vid. — Nu vreau, s-a auzit spunând. A urmat un nou moment tăcere. Nu vreau! a repetat el cu Înverșunare. Myra a sărit În sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
piatra Îi va zbura din mână. PÎnă În momentul acesta nu dăruise nimic, nu luase nimic. Un student boboc Întârziat, cu o pelerină din pânză impregnată care fâșâia sonor, a trecut pleoscăind pe aleea moale. De undeva de sub o fereastră nevăzută, o voce a țipat inevitabila somație „ Scoate capul afară!“ O sută de sunete mici ale curentului ce-și continua drumul pe sub mantia ceții i s-au imprimat, În sfârșit, În conștiință. — O, Dumnezeule!, a exclamat dintr-o dată Amory, tresărind la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Numai prin viața fiilor săi. Jia du Vaha Alanav Să fie Fiul Domnului deasupra și dedesubtul lui, În fața și-n spatele lui, Regele Elementelor să pună ceață pe ochii Regelui Străin, Regina Grațiilor să-l ducă de mână ca să treacă nevăzut printre dușmani, Să-i fie Patrick al celților și Columb al bisericilor și cele cinci mii de sfinți din Erin pavăză mai bună decât un scut Când intră el În luptă Och Ochone. Amory, Amory, nu știu de ce simt că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
din lume este nouăzeci și nouă la sută pasiune, plus un mic soupçon de gelozie. A terminat la fel de brusc precum Începuse. - Sigur că ai dreptate, a aprobat-o Amory. Este o forță copleșitoare, destul de neplăcută, parte din mașinăria care lucrează nevăzută În străfunduri. Ca un actor care te lasă să percepi mecanica gesticulației. Stai puțin, să meditez la subiectul ăsta... S-a oprit din vorbit, Încercând să găsească metafora adecvată. Ocoliseră complet stânca și călăreau acum pe drum, cam la cincisprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]