11,656 matches
-
mult timp în urmă, în principatul Qi trăia un oarecare Zou Ji, un bărbat frumos și bine făcut. Într-o dimineață, după ce se îmbrăcă foarte elegant, începu să se admire în oglindă. Încântat de el peste măsură, și-a întrebat nevasta: Spune-mi, cine crezi tu că este mai frumos, eu sau tânărul Xu? Bineînțeles că tu, i-a răspuns soția fără să ezite. Tânărul Xu era, însă, unul dintre cei mai frumoși bărbați din principatul Qi și lui Zou Ji
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
este într-adevăr mai frumos decât el. Peste câteva zile, Zou Ji participă la o recepție organizată de principele Qi Weiwang, căruia îi povesti frământările lui: Înțeleg prea bine că nu mă pot compara cu tânărul Xu la frumusețe, dar nevasta, curtezana și prietenul meu au spus contrariul, ca și cum s-ar fi vorbit între ei. Nici unul nu-mi spune adevărul. Soția mă iubește, curtezanei îi este teamă, iar prietenul are nevoie de ajutorul meu. Așa se face că m-am gândit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
de 15 ani. În calitate de șef al oștilor reunite ale acestor state, Su a devenit o figură foarte cunoscută. Odată, ajungând la Luoyang, demnitarii locali au venit să-l întâmpine. Și părinții lui au ieșit în stradă să-l aștepte, iar nevasta fratelui său era peste măsură de politicoasă. Su Qin a râs: "Cumnată, cât de mult ți-ai schimbat atitudinea. Înainte mă priveai cu dispreț, iar acum cu atâta respect!" Tremurând, cumnata i-a răspuns: "Sunteți acum un înalt demnitar și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
de trei ani și tot nu m-a înduioșat. Cum să fiu un bărbat cu mare slăbiciune pentru femei? În realitate, Deng Tuzi este un mare admirator al frumuseții feminine." Regele statului Chu i-a cerut explicații. Song a spus: "Nevasta lui Deng nu e deloc frumoasă. Dar lui i-a plăcut de la prima vedere și a făcut cu ea cinci copii până acum." Regele n-a mai putut scoate nici un cuvânt. În arhivele istorice sunt puține însemnări despre Song Yu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
că tot nu veți cuceri cetatea. Auzindu-i spusele, regele Chu, adânc impresionat de inteligența și capacitatea lui Mo Zi, a zis: Bine, bine, nu vom mai ataca statul Song. De ce și-a tăiat porcul Zeng Shen Într-o zi, nevasta lui Zeng Shen se pregătea să iasă din casă. Văzând-o gata de plecare, fiul ei începu să țipe ca din gură de șarpe, dorind să meargă cu ea. Ca să scape de el, mama îi spuse : Stai aici cuminte și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
să ajungă în Cer un simplu muritor? Tocmai pe când Niulang căuta o soluție, prietenul său, boul cel bătrân prinse grai: "Omoară-mă, pune-mi pielea pe umărul tău și apoi te poți sui la Palatul Ceresc pentru a-ți găsi nevasta." Până la urmă, neavând alternativă, Niulang făcu ce îi ceruse boul, cu lacrimi în ochi. Cu pielea acestuia pe umăr și cu cei doi copii în brațe, zbură spre Palatul Ceresc. Dar în lumea nemuritorilor, nimeni nu lua în seamă un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
era o șerpoaică vrăjitoare, periculoasă din punctul lui de vedere, așa că a încercat să-l convingă pe Xu să se despartă de ea. Într-o zi, Fa Hai a venit la Xu Xian acasă și i-a spus direct că nevasta lui e o șerpoaică. Xu n-a vrut să-l creadă, așa că Fa Hai i-a propus ca în 5 Mai, zi de sărbătoare, să-i ofere soției câteva pahare de vin cu sulfat de arsen, așa va putea vedea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
telefonic întrebări invitaților, pe C.V. Tudor l-am ignorat pur și simplu și am închis. Cuprins de turbare, a început pe loc să zbiere la camerele de luat vederi că am furat patrimoniul Scânteii, că sunt nebun, că am nu știu câte neveste... Nu altceva a făcut ambasadorul SUA la București, Michael Guest. Dl ambasador nu a dorit să onoreze cu prezența dezvelirea la Cluj a statuii președintelui american Woodrow Wilson de către C.V. Tudor și Gh. Funar. Adică, deși Vadim și Funar au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
și explicația. E. Constantinescu a publicat această carte pentru sine. Grandomania răvășitoare a belferului care ne spunea cum își bea el cafeaua cu Jacques și cu Bill trebuie alimentată în continuare. Nici măcar conținutul tetraevangheliarului scris de mântuitor în srl cu nevasta nu are mare importanță - esențială e priveliștea celor patru cotoare aurite, însumând 20 cm, așezate în raft... E. Constantinescu nu e doar o anomalie patologică și morală - el reprezintă intelighenția României din ultima jumătate de veac. Egolatria lui, micimea, joasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
pe toți tații din jur, din case, din papuci, din pepeni. Cam atunci e timpul s-o întinzi unde vezi cu ochii: numai un prost și un sisi poate să creadă că ăștia care ies noaptea din apartamente, mânați de neveste spre un cauciuc de tractor, au gânduri pașnice sau gospodărești. Toți copiii din lume care au strigat măcar o dată „nu mă doare c-am mâncat fasole tare“ știu că ei sunt cei căutați, de parcă în mințile bărbaților ar exista o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
altcumva. Apăreau când îi chemam, rareori s-a întâmplat să fie reținuți cu vreo treabă dincolo, își cereau întotdeauna scuze dacă întârziau, erau bine crescuți, politicoși, de mirare pentru cineva care are o părere proastă despre muștar, nu-și luau nevestele cu ei, dar vorbeau despre ele, ele făceau bine, ați aflat, și ei făceau bine, cel mai mult le plăcea să vină când făceam baie, vorbeau la telefon, îl confundau tot timpul cu dușul, nu i-am întrebat niciodată, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
să mă vadă și s-au pitit probabil prin borcanele de muștar ale altor țări, continente sau lumi. Așa trebuia să fie, n-am ce să explic mai mult. Oriunde s-ar afla acum, sunt convins că și ei, și nevestele lor fac bine. Și nu știu voi ce ziceți, dar gândul ăsta mie îmi e de-ajuns. Pa Știme. Pa Ștame. 4. Câteva miracole din biografia fraților mari Așa, chiar la sfârșitul capitolului 2, înainte de punct, am scris Tim în loc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
nimerit din prima, i-am făcut parbrizul pulbere, am umplut capota de cioburi mici și albăstrii (ca solzii de plătică), iar Fane m-a alergat, m-a prins și mi-a sucit mâinile la spate până au venit plutonierul și nevastă-sa (asistenta care îmi făcuse o dată moldamin, când eram răcit), țipau roșii ca racii fierți, el în pijama, ea în capot, au venit pe urmă toți și Fane le-a zis că țin cu Dinamo. Mai târziu a venit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
care ascultam teatru radiofonic în regia lui Rome Ochelaru, iar seara, invariabil, vocea plină de purici și mister a lui Neculai Constantin Munteanu la Europa Liberă. Monica asta era fata securistului de la doi, singurul om de la scara de bloc în afară de nevastă-sa care nu era încă pensionar. Monica era mică, urâtă și proastă. Monica mă călca pe nervi întotdeauna, dar asta nu mă oprea ca, ori de câte ori mă plictiseam de zei și de fotbal, de tabinet și de pastă de dinți, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
chinină. Se certa des cu tăică-su, se întâmpla să nu-și vorbească cu anii, fiindcă mereu ieșeau la suprafață moroii și vârcolacii trecutului, oricât de adânc i-ar fi îngropat. Tata-mare divorțase la sfârșitul războiului, își împărțise copiii cu fosta nevastă și, ținând un băiețel de patru ani de mână (tata), începuse să colinde prin țară, pe unde se găsea de lucru și se câștiga mai bine. Băiatul nici nu apuca să se obișnuiască într-o școală și pleca la alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
rămâi mut, paf sau cu gura căscată. În Deltă, de exemplu, în campingul de la Murighiol, a stat o seară întreagă la terasă (cu un amic, Sandu, un subinginer care-i spunea șefu’ și care avea un Fiat 800 și o nevastă Sanda), m-a pus să umblu pe sub felinare și să prind rădaște (ca să dăm a doua zi la somn) și, la un moment dat, târziu, m-a trimis în cameră după un pachet de țigări. Mi-a zis să intru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
brațe (sunt sigur că și lui, cu toată berea rece, i se încălzise pieptul ca după un vin fiert) și mi-a șoptit că l-a furat pentru mine. Amicul lui, Sandu, subinginerul ăla care avea un Fiat 800, o nevastă Sanda și o față unsă cu toate alifiile, mi-a făcut cu ochiul. Apoi, pornind din acel punct și din acea clipă, două linii curbe au început să se întindă încet, insesizabil, se lungeau cu fiecare săptămână scursă, cu fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
eu și bebelușul Matei) și i-a povestit totul, de-a fir a păr, soției (mama); ascultându-l, mama s-a făcut de piatră, ca scovergile din Ferentari când se răceau; de piatră fiind, mama era inimaginabil de frumoasă; Sanda, nevasta subinginerului Sandu, care avea și ea pe-atunci un bebeluș (nu ca Matei, fiindcă nici un bebeluș nu se compara cu el), a apărut odată în apartamentul 40, din D 13, și a bocit până i-au curs mucii. Al doilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
zicea el, știți, zic și eu) nemăritată. Mai târziu, când Matei trecuse de kilometrul trei ani și jumătate al cursei, în joia în care mama s-a întors de la unchiul ei Didi (căruia îi gătise ceva după ce tocmai îi murise nevasta), tata a cerut niște senvișuri. Mama și tata erau în divorț, cu acte în regulă și cu termene de judecată. Mama n-a vrut să facă senvișuri, fiindcă nu mai era cazul. Tata, care golise de unul singur o sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Fanfara cînta În lumina caldă a asfințitului, alămurile străluceau ca printr-o ceață, iar fețele atîtor fetișcane necunoscute se amestecau cu figurile familiare: doamna Troup, patroana băcăniei, care ținea și oficiul poștal din localitate, domnișoara Savage, Învățătoarea de la școala duminicală, nevestele de cîrciumari și de clerici. În copilărie, se oprea cu maică-sa la toate dughenele, unde se vindeau haine de copii, pulovere roz, vase artizanale sau, și mai bine, elefanți albi. Îi plăcea Îndeosebi taraba cu elefanți albi: era ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Îmi place să fiu singur uneori! Faptul avea pentru ei o semnificație, era un indicativ că doream să rămîn singur toată viața. MÎinile Începură să-i tremure din nou. Domnul Rennit tuși - i se uscase gîtlejul. — PÎnă și faptul că nevastă-mea ținea cîțiva papagali... — Ești Însurat? — Pe soția mea am omorît-o... Lui Rowe Îi venea greu să reconstituie evenimentele În succesiunea lor reală. Ce rost aveau Întrebările astea inutile. De altfel, nu voia să-l mai sperie pe domnul Rennit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
aștepta o fată mai mare decît el, care trebuia să iasă din vestiar și să intre, braț la braț cu el, În sala de dans. Rămase cîteva ore În stradă: erau acolo o sumedenie de fețe pașnice, familiare: farmacistul cu nevasta lui, fata institutorului, directorul băncii locale, dentistul cu bărbia vînătă și cu mutra lui de om trecut prin multe... Sala era Împodobită cu serpentine colorate - albastre, verzi și roșii - mica orchestră locală cînta cu foc, și totul Împrăștia o senzație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ești nevinovat, tu n-ai fi În stare să omori nici o muscă“. Își aducea aminte ce mutră făcuse Wilcox, Într-o zi cînd Îi răspunsese „Nu sînt deloc nevinovat. Eu am omorît-o!“ După aceea dispăruse și Wilcox, cu despotica lui nevastă pasionată de hochei (pe consola căminului se Înșirau trofeele de argint pe care le cîștigase). Afară, agentul părea să-și fi pierdut răbdarea. Citise pesemne de-a fir-a-păr ziarul, rămas deschis la aceeași pagină. Pendula arăta zece și cinci. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
și extrem de comod. Rowe Își alesese totdeauna prietenii printre oamenii lipsiți de complicații - simplitatea Îl atrăgea, ca un complement al propriilor sale Însușiri sufletești. Rămînea, așadar, numai Henry Wilcox: cu el, avea o oarecare șansă... dacă nu s-ar amesteca nevasta lui, jucătoarea de hochei... Nevestele lor nu se Înțeleseseră niciodată: sănătatea robustă a uneia și suferința cumplită a celeilalte erau diametral opuse. Un fel de instinct de conservare ar fi putut s-o facă pe doamna Wilcox să-l urască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
alesese totdeauna prietenii printre oamenii lipsiți de complicații - simplitatea Îl atrăgea, ca un complement al propriilor sale Însușiri sufletești. Rămînea, așadar, numai Henry Wilcox: cu el, avea o oarecare șansă... dacă nu s-ar amesteca nevasta lui, jucătoarea de hochei... Nevestele lor nu se Înțeleseseră niciodată: sănătatea robustă a uneia și suferința cumplită a celeilalte erau diametral opuse. Un fel de instinct de conservare ar fi putut s-o facă pe doamna Wilcox să-l urască, spunîndu-și că un om care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]