3,019 matches
-
mai adesea rămân neștiute, în umbră, deși ne împing cu destulă forță într-o direcție sau alta. Reprezintă curenții subterani în fluxul stărilor mentale, date greoaie și dense pe care se ivesc tot felul de intenții și dorințe. Coboară în obișnuințele noastre, în viața simțurilor, în imagini și în gramatica obișnuită a vorbirii. Iar nonsensurile pe care le generează nu pot deveni obiectul unei analize sigure. Nu mai poți spune, de pildă, că, pentru cei care, altădată, credeau în natura daimonică
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
aceasta, pentru a ne da seama că e vorba de noi înșine, avem nevoie de o minimă distanță față de ceea ce neam obișnuit să spu nem și să credem. Cu această distanță, am putea fi uluiți de ceea ce se ascunde în obișnuințele noastre cele mai intime, de ceea ce ne face o nesfârșită plăcere să spunem. Până atunci însă locul privilegiat al celor absurde va fi văzut în credințele și spusele celuilalt. Firește, raportarea la celălalt și identificarea nonsensului care i-ar fi
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ce pronunță enumerarea lor“, ne-locul ca atare al limbajului. Iar acesta din urmă, „etalându-se, nu deschide niciodată decât un spațiu de negândit“. Cred că aici Foucault este un pic dator unei logici bivalente. Pe de o parte, constată obișnuința noastră de a gândi doar ceea ce se supune unei ordini, „milenara noastră practică a Aceluiași și a Diferitului“. Pe de altă parte, sesizează imposibi litatea noastră de a gândi enumerarea borgesiană, dincolo de „farmecul exotic al unei alte gândiri“. În acest
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
a unui sens, de situarea sa la îndemână, cât mai aproape. Iar dacă uneori punem în discuție ideea de sens, o facem mai ales întrucât acesta nu ne apare suficient de clar, univoc și determinat. În rest, trăim cu acea obișnuință veche de a căuta „un sens în tot ce se întâmplă“; ne vedem deja pe noi înșine „ca sens și măsură a lucrurilor“. De la vechii greci și până astăzi, am avut destul timp pentru așa ceva. Trăim cu credința că a
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Cel mai adesea rămân neștiute, în umbră, deși ne împing cu destulă forță întro direcție sau alta. Reprezintă curenții subterani în fluxul stărilor mentale, date greoaie și dense pe care se ivesc tot felul de intenții și dorințe. Coboară în obișnuințele noastre, în viața simțurilor, în imagini și în gramatica obișnuită a vorbirii. Iar nonsensurile pe care le generează nu pot deveni obiectul unei analize sigure. Nu mai poți spune, de pildă, că, pentru cei care, altădată, credeau în natura daimonică
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
aceasta, pentru a ne da seama că e vorba de noi înșine, avem nevoie de o minimă distanță față de ceea ce neam obișnuit să spu nem și să credem. Cu această distanță, am putea fi uluiți de ceea ce se ascunde în obișnuințele noastre cele mai intime, de ceea ce ne face o nesfârșită plăcere să spunem. Până atunci însă locul privilegiat al celor absurde va fi văzut în credințele și spusele celuilalt. Firește, raportarea la celălalt și identificarea nonsensului care iar fi propriu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
vocea imaterială ce pronunță enumerarea lor“, nelocul ca atare al limbajului. Iar acesta din urmă, „etalânduse, nu deschide niciodată decât un spațiu de negândit“. Cred că aici Foucault este un pic dator unei logici bivalente. Pe de o parte, constată obișnuința noastră de a gândi doar ceea ce se supune unei ordini, „milenara noastră practică a Aceluiași și a Diferitului“. Pe de altă parte, sesizează imposibi litatea noastră de a gândi enumerarea borgesiană, dincolo de „farmecul exotic al unei alte gândiri“. În acest
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
aleg securea și scutul. Sebastianus îi susținu ferm, liniștit, privirea încărcată de ură. — Mie îmi convine. Gundovek încuviință; după aceea, desfăcând brațele, porunci oamenilor săi: — Faceți loc! Faceți loc pentru ordalie! 23 Cu gesturi rapide și eficiente, dictate amândurora de obișnuința de a folosi armele, cei doi adversari se pregăteau de confruntare. Lui Mataurus nu-i trebui mult ca să scoată din bagajul comandantului său splendida armură cu solzi de metal și să-l ajute să o îmbrace. Cât despre Gualfard, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lumină. Prefectul îi vorbi din nou comandantului gărzii: — Bine. Ce mai așteptăm? Du-ne la episcop! Omul căscă ochii: — Dar... La ora asta Anianus încă doarme! — Deschide-ne drumul! Situația e critică, așa că n-am de gând să pierd vremea. Obișnuința de a comanda conferise cuvintelor sale tonul potrivit situației. Pentru moment, Rutilius, încruntându-se, îl măsură cu o expresie nehotărâtă, dar imediat încuviință. — Bine! Veniți cu mine! După ce dădu câteva ordine supușilor săi, luă felinarul din mâna tânărului subordonat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în carnet că un sinucigaș nu se mai îngrijește de el. Carol o face și încă atât de pedant. Ce-i pasă unui sinucigaș de felul cum îi stă mustața? Și bărbieritul, lavanda...? Or fi pur și simplu ticuri involuntare? Obișnuințe de zi cu zi? Dar tocmai ele revoltă până la disperare astfel de oameni, făcându-i să le curme cu un gest definitiv. Oare chiar nu mă vede sau mă ignoră? Și apoi, nu l-am văzut dormind nici o clipă de când
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Carol. Dar toate elementele enumerate de tine sunt atât de schimbătoare și înșelătoare, încât iubirea de care vorbeai devine schimbătoare și înșelătoare, până la transformarea ei într-un sentiment obscur și inutil. Ceva ce ține de rutină, de tic involuntar, de obișnuința de zi cu zi. Or, când realizezi asta, atașamentul se schimbă în opusul său. Ce bine e să te scoli dimineața fără să fii nevoit să spui "te iubesc" cuiva pe care nu-l mai iubești de mult sau pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cât mai mult sprijin sufletesc în jurul ei. Ce scrisori lungi i-am scris din străinătate! Uneori nu aveam ce să-i scriu, și totuși nu puteam să nu-i scriu. Scrisoarea, indiferent de sentimentele de moment pentru ea, devenise o obișnuință, căreia nu-i puteam rezista. Dar afaceri și preocupări excepționale m-au împiedicat câteva săptămâni să-i scriu, ca de obicei, mult, și prin urmare nu i-am scris deloc. Pe urmă faptul ca nu i-am scris, complicat cu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
atât de complicate: explicații, scuze etc. Momentul l-am amânat; mai exact: s-a amânat mereu. De fapt, era neputința de a trece de la o stare la alta. După cum înainte nu puteam să nu-i scriu mereu fiindcă îmi făcusem obișnuința, acum nu-i puteam scrie fiindcă îmi făcusem obișnuința de a nu-i scrie. Starea asta de suflet o cunoșteam din toată experiența vieții. "Ori citesc zi și noapte, ori nu citesc nimic. Ori vizitez pe cineva mereu până la sațietatea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
amânat; mai exact: s-a amânat mereu. De fapt, era neputința de a trece de la o stare la alta. După cum înainte nu puteam să nu-i scriu mereu fiindcă îmi făcusem obișnuința, acum nu-i puteam scrie fiindcă îmi făcusem obișnuința de a nu-i scrie. Starea asta de suflet o cunoșteam din toată experiența vieții. "Ori citesc zi și noapte, ori nu citesc nimic. Ori vizitez pe cineva mereu până la sațietatea lui și a mea, ori nu-l vizitez deloc
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
iubesc îndată ce am revăzut-o. Plouă năprasnic zi și noapte. Când încetează puțin, începe din nou, cu o și mai mare furie, cu un fel de entuziasm prostesc. O ploaie torențială, care se înverșunează atât de inutil și de contrar obișnuințelor naturii a treia zi după începutul ei, are ceva comic. Și a venit așa de discret și de modest - o ușoară picurare pe frunzele copacului de la geam, într-o seară, pe la aprinsul lumânărilor. Dar aerul modest era - furișare. Am găsit
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Tony Pavone se sculă cu noaptea Încap; Îi era Încă somn dar, avea atâtea treburi de rezolvat Încât nu-și putea permite să atârne prea mult În așternut. Atunci când se Întâmpla ca sâmbătă noaptea să rămână la Carla - intrase În obișnuință - ca a doua zi să efectueze cumpărăturile necesare, În vederea pregătirii de către gazdă a prânzului pe care-l serveau Împreună. Deci, În scurt timp reuși să cumpere tot ce era necesar, se bărbieri după care intră În dormitor să vadă dacă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
cumpărau-o dacă a-i avea bani...! Apsolut toate prăvăliile În care se vindeau bijuteriile, patronii erau asiatici și te invita să pășeșeti În interiorul prăvăliei cu mutra lor permanent zâmbitoare Încât nu puteai realiza daca-i serios ori zâmbește din obișnuință. Dacă totuși făceai imprudența să intri În prăvălia lor, patronul ori vânzătorii Îți făceau atâtea reduceri din prețul inițial Încât, te rușinai și trebuia să cumperi produsul lăsându-ți bănuții În buzunarul amabilului negustor. O parte din construcțiile arhitectonice erau
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
ca harta de nivel a unui teren dificil. Doctorul Gruner ședea drept În capul oaselor, fără să zâmbească. Expresia lui după o viață de aspect cumsecade era Încă În principal plăcută. Asta nu era valabil la momentul prezent, doar din obișnuință. — Eram În mijocul unei chestii. — Operația a reușit? — Am o șmecherie În gât, unchiule. — Pentru ce? — Ca să regularizeze curgerea sângelui În arteră - În carotidă. — Serios? E o valvă sau ceva În genul ăsta? — Mai mult sau mai puțin. — E ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
râzând tare. Profesoara de Nevoi speciale a lui Connolly ar fi fost foarte surprinsă, se gândea ea, să-l vadă pe elevul cu probleme de învățare sporovăind așa de însuflețit despre Degas! Cu timpul, vizitele lui Connolly au devenit o obișnuință. I s-a dat curaj să-și expună și mai mult ideile despre artă și viziunea lui asupra lumii. Câteodată, când el și Sheba vorbeau sau se uitau la tablouri, el se ridica brusc, se ducea la fereastra atelierului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
si mușchi de stâncă Creșteau în liniște, iar de pe Brațul drept al împietritei stele Zădărnicia se întindea în vierme lung. Un fel de altă rațiune severă Și dureroasă, încearcă să se sustragă Mișcării vântului. Dar această Extravaganță nu era în obișnuința pământului. Toate astea au semne de daci Hai, caută-i ochii, ce faci? Silvia URLIH <biography> M-am născut pe 22 iunie 1959. Trăiesc în această viață cu numele primit la botez Silvia și temporar poate, Urlih. Locul de naștere
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
din care cauză orașul se mai afla încă la porțile Orientului; la fel simpatica mea proprietăreasă care trăia într-o lume ce era transfigurată și de închipuirea ei - neschimbată până la sfârșitul vieții - rămasă alături de tabieturile și solemnitățile soțului încărcat de obișnuințele celor 40 de ani petrecuți în serviciul levantinei primării, a importanței sale și a golului, pe care-l credea de neînlocuit, ce-l lăsase prin pensionare. La această orbire contribuia și faptul că restaurantele, cârciumile, magazinele purtau încă aceleași firme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
afla puțin incomodat, dar nu prea mult, în noul său statut; își revenea când își făcea plimbarea de după-amiază în centrul orașului, anume în aglomerările de cunoscuți, care-l salutau cu același respect, aceeași afecțiune - ambele la fel de sincere, date de obișnuința trecerii timpului individual care acum număra, în ce-l privea, șase decenii. Ținea să povestească acasă toate aceste mici victorii de care blonda lui soție Carolina Pavel se încânta zgomotos, potrivit firii ei meridionale, și pe care le înflorea apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
la moarte pentru că erau evrei. Și ura și crima drept temei al politicii. Și totul avea să fie cu timpul tulbure, uitat. Domnul Pavel avea priceperea necesară, dar nu până la adâncimea prăpastiei care fusese trecută; îl îndepărtară de la această realitate obișnuința de a citi ziarele ca o relaxare, în împlinirea unui tabiet nu ca documente ale istoriei, apoi vrafurile de petiții de tot soiul adresate primăriei, pe care era obligat să le citească, să le înregistreze și repartizeze fără să ajungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
o asemenea posibilitate - și, de unde gândul acesta acum? Iată, îmi spuneam, ne obișnuim, uneori, cu o ființă atât de mult că ajungem până la urmă să credem că ne aparține. Dar această mutație, îmi spuneam, nu poate fi determinată numai de obișnuință - mai trebuie ceva care să nască în noi eroarea, sau poate e un adevăr, iar acel ceva nu e în lumea din afară ci în noi înșine...Cum de nu ți-ai dat seama? îmi spusei. Dar ea? Niciodată nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Când sunt cu tine, fiul meu, sunt și afară și înăuntru, adică peste tot unde ești și tu, trupul pe care-l vezi nu are nici o importanță, nici în timpul vieții n-a avut, dar îi acordam noi din neștiință și obișnuință. Totuși mi-e frig, în adevăr, mi-e frig”. - „Lasă-mă! Gândește-te că n-au vrut să ne primească... trupe uitate de Istorie, acolo am înghețat. Dar am murit, domnilor, am murit - am reușit să le strigăm de afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]