KorAP: Find »[drukola/base=obraz & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...56 57 58 ...548 >

13,698 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

vorbesc eu serios, iubito? M-am gîndit puțin. Dacă mă gândeam bine, adevărul era că Hunter nu-și Încălca promisiunile. În cele din urmă, am spus doar: Niciodată, iubitule. Hunter păru ușurat și Își ridică mâna ca să mă mângâie pe obraz. Apoi zise: —Nu suport ideea că ai văzut-o pe Sophia purtând colierul acela superb. O să-ți iau ceva și mai frumos, iubito. —De fapt, Îmi place la nebunie... —Ei, ghinion, pentru că tocmai am comandat ceva atât de extraordinar, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

tip pistol, din ceramică. Fără duză de pulverizare. Frigiderul ce marcă era? mă întreabă Duncan. Stropii de salivă sclipesc în lumina becurilor din birou. — Amana, îi răspund. — Calendar aveau? Stropii de scuipat ai lui Duncan îmi împroașcă mâna, brațul și obrazul. Scuipatul este rece, de la aerul condiționat. Calendarul era cu o reproducere a unei mori vechi de piatră, din Noua Anglie, o moară de apă, îi spun. Oferit de un agent de asigurări. Notaseră pe el programarea copilului la pediatru. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Dumneavoastră credeți că i-am omorât pe nefericiții aceia doi cântându-le? zice. Astăzi poartă un costum galben, dar părul îi e tot roz și umflat. Are pantofi galbeni, dar la gât îi atârnă tot lanțuri și medalioane de aur. Obrajii-i sunt roz și pufoși de atâta pudră. Nu mi-a luat prea mult până să aflu că soții Stuart erau cei care cumpăraseră casa de pe Exeter Drive. O splendidă casă de patrimoniu, cu șapte dormitoare și întregul parter lambrisat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
aerisire. E posibil să fi omorât toți oamenii din clădire. Capitolul 12 Nash stă la bar pe Third Avenue și mănâncă sos de ceapă cu mâna. Își înfige în gură două degete lucioase și le suge până face găuri în obraji. Își trage degetele și mai apucă niște ceapă dintr-o cutie de plastic. Îl întreb dacă asta e masa lui de dimineață. Dacă mă întrebi ceva, zice, să vad banii mai întâi. Și-și bagă degetele în gură. De partea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
grămada mea de blană. Dom’ sergent scoate încărcătorul din pistol; e plin de gloanțe. Bagă încărcătorul la loc. Bătrânul se lasă în jos, cu palmele lipite de asfaltul fierbinte, în timp ce mașinile și camioanele vâjâie în ambele sensuri, și-și freacă obrazul de mormanul de blană maronie. Se ridică și se uită în lungul autostrăzii, în amândouă părțile. Se întoarce în cabina camionetei și-și aprinde o țigară. Așteaptă. Așteptăm și noi, dom’ sergent și cu mine. Asta este; am ajuns o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
de ajutor. Câinele era doar un hoit putred în niște zdrențe de blană. Bărbatul era tânăr, blond, cu plete blonde fluturând în rafalele stârnite de mașinile care vâjâiau pe lângă ei. Avea o țăcălie roșcată și cicatrice care îi brăzdau amândoi obrajii, chiar sub ochi. Cicatricele erau stacojii, iar tânărul a băgat mâna în sacul de gunoi unde era câinele mort și le-a zis muncitorilor că nu e mort. Și muncitorii au râs. Au aruncat lopata în camion. Și din sac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
zice: — Nu este vorba de nici un ban sau de vreo altă obligație din partea dumneavoastră - apoi o dirijează spre canapea. Așezată în fața femeii, cu genunchii aproape atingându-li-se, Helen se apropie de ea cu o pensulă și zice: — Suge-ți obrajii, drăguță. Îi apucă o buclă mare și o ridică drept în sus. Părul femeii e blond, cu vreo doi centimetri de rădăcini șaten. Cu cealaltă mână, Helen îi trece un pieptăn prin păr cu mișcări rapide, ținând șuvițele mai lungi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
mănuși și zice: — Putem să intrăm? Nu ne gândiserăm că o să meargă așa de greu. Planul B, dacă găsim acasă un bărbat, trecem la planul B. Tipul cu mașinuțele de curse duce sticla la gură și suge din ea cu obrajii lui nerași. Dă capul pe spate, și restul de bere dispare, bolborosind. Se dă într-o parte și zice: — Haideți înăuntru. Se uită la sticla goală și zice: Beți o bere? Intrăm, iar el se duce în bucătărie. Se aude

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cald, precum soarele care se răsfrânge pe fața de masă albă ca laptele într-un restaurant liniștit de lângă plajă, în luna de miere. Soarele a pătruns prin draperiile albastre, albăstrindu-i pielea. Albăstrindu-i buzele. Genele îi stăteau coborâte pe obraji. Gura îi zâmbea ușor. Încă adormit, i-am luat ceafa în palmă, i-am aplecat capul pe spate și am sărutat-o. Își ținea gâtul și umerii așa de lejer și relaxat... În timp ce-i sărutam buzele calde și relaxate, i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
ultima zi bună de care am avut parte. N-am știut adevărul decât când m-am întors acasă. Gina era în pat, în acceași poziție. Raportul poliției ar fi consemnat un raport sexual post-mortem. Mă gândesc la Nash. Katrin tăcea. Obrazul întors spre cearșaf era roșu-închis. Livor mortis. Hemoglobină oxigenată. N-am înțeles ce făcusem decât când m-am întors acasă. Aici, în parcare, învăluit în mirosul tapițeriei de piele din mașina cea mare a lui Helen, cu însemne de agent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
ca să plivească. Îmi deschid pagerul, care începe să sune imediat. Helen se trezește, tresărind. Nu recunosc numărul de telefon de pe pager. Helen se ridică în capul oaselor, privindu-mă. Se uită la ceasul minuscul și strălucitor de la încheietură. Pe un obraz are adâncituri de la cercelul cu smaralde pe care a dormit. Privește stratul roz care acoperă toate geamurile mașinii. Își bagă unghiile roz în păr să și-l înfoaie, zicând: — Unde suntem? În mintea unora, cunoașterea încă mai înseamnă putere. Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Helen. Zâmbește cu jumătate de gură și zice: — L-ai omorât pe copilul tău adevărat. N-ai decât să mă omori și pe mine. Și apoi, cât ai clipi, Helen îl plesnește peste față cu toată puterea, scrijelindu-i amândoi obrajii cu mănunchiul de chei. O clipă mai târziu, încă un șuvoi de sânge. Încă un parazit sfârtecat. Încă un gândac de bucătărie mutilat. Și privirea lui Helen se ridică de la sângele lui Stridie către sturzii care se învârt deasupra noastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
mătăhălos, în uniformă albă, saltă și se prăbușește pe podea, lângă mine. Mă țintuiește în ochi. Cu fața mânjită de chili. Coada, micul palmier negru din creștet, i s-a desfăcut și părul negru, sârmos, îi atârnă peste frunte și obraji. El este mântuit, dar eu nu. Fumul de grăsime se adună deasupra mea, grătarul trosnește și sfârâie; iau cartonașul lui Nash de pe jos. Îl țin deasupra lumânării de pe masă, făcând și mai mult fum, și mă uit cum arde. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Cum te urc în taxi, mă bate gândul să mai rămân în tipul ăsta și să fac o labă. Așa, ca să văd cum e. Și eu zic: Să nu crezi că treaba asta o să mă facă să te iubesc. Pe obrazul polițaiului se scurge o lacrimă. Stând aici așa, gol-pușcă, îi zic: Nu te vreau. Nu pot avea încredere în tine. — Nu mă poți iubi, zice polițaiul, zice Helen cu vocea răgușită a polițaiului, fiindcă sunt femeie și am mai multă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
negre date cu ojă roz și cu vârfurile albe. — Te rog să-i spunei doamnei Boyle că nu-mi convine deloc că mi-a răpit corpul și mi-a făcut o asemenea porcărie. Arată spre balonul țeapăn de păr, spre obrajii fardați și spre rujul roz de pe buze și zice: — Pur și simplu mi-a fost violat look-ul! Trântește capota portbagajului cu unghiile ei roz. Arătând spre cămașa mea, zice: — Văd că întâlnirea cu amicul dumneavoastră a fost cam sângeroasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
asta ca să te salvăm. Stridie e prăbușit pe banchetă, prea nemișcat, prea desăvârșit ca să fie viu. Părul blond și ciufulit i s-a răsfirat pe spătar. Săculețul de leacuri indian e tot la gâtul lui și din el cad țigările. Obrajii-i sunt brăzdați de cicatricele roșii de la cheile lui Helen. E mort? întreb. Și Mona zice: — Ai vrea tu. Nu, o să fie bine, zice. Se urcă la volan și pornește masina, zicând: — Mai bine te-ai grăbi să dai de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Helen stă în colțul celălalt al camerei, într-o rază firavă de lumină, în marginea conului de lumină pe care-l aruncă o veioză. Se sprijină de un dulăpior de oțel inoxidabil. Degetele-i sunt rășchirate pe inox. Își lipește obrajii de dulăpior. Pantofii mei plesnesc și zdrobesc culorile de pe jos, și Helen se întoarce. Peste rujul roz este mânjită de sânge. Pe dulăpior e un sărut în roz și roșu. Acolo unde zace e un geam cenușiu de sticlă mată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

de ce mă întrebați? M-ați mai întrebat o dată și cred că doriți mai mult decît un răspuns. Nu cred c-ai optat pentru mine doar datorită titlului de profesor. Vă cunoșteam din facultate... Aura... face profesorul semn cu degetul la obraz ce,-s copil? N-am încredere în ea, domnule profesor... Vrei cumva să spui că, fiind soție de prim-vice, și-a format un nume... Te-nșeli, Aura! Am aici arată doctorul Marcu spre bibliotecă lucrări de-ale ei, publicate, mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Iulian cu un gest scurt. De parcă nici n-ar fi auzit, femeia se retrage, lăsînd spațiu de trecere bărbatului. O altă Dacie, albastră, frînează lîngă cursă. Un bărbat la vreo 45 de ani, înalt atît cît să fie impunător, cu obraji rotunzi și rumeni, părul grizonat la tîmple, aproape alb o adevărată prezență în babilonul unei autogări -, coboară, ocolește botul mașinii, vine lîngă cel de la volan un tip mai tînăr și mai gras, aproape rotund -, se apleacă și-i spune: Mulțumesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
scîndură plină cu pateuri de ficat, atinge cu colțul coșului sticla din capătul raftului cu băuturi alcoolice; sticla se răstoarnă, lovește o alta și amîndouă se fac țăndări pe cimentul de jos, împroșcînd cu coniac în jur. Mihai își simte obrajii invadați de sînge iar în gît, ca un nod, se adună toți sfinții din Evanghelie, pe care-i stăpînește cu greu să nu-și ia zborul printre dinții încleștați. Ca din senin, lîngă el au apărut trei femei în halat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
se apropie de nas, încercînd să atingă vîrful, nimerind pînă la urmă alături, pe nară. Tatăl se apleacă și sărută vîrful nasului. Rotundul gurii, rămasă încă deschisă, dar fără sunet, se deformează lin, buzele se ating, se lungesc mult spre obraji, înflorind pe ele un surîs de liniște și plăcere. Tatăl oftează, așază mai bine pe brațe copilul adormit din nou și rămîne cufundat în calmul somnolent din cursă, privind peste capetele tuturor, înainte, prin spațiile deschise de ștergătoare. Valuri tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
o mai fi conducînd?... Își mai toarnă un sfert de pahar, îl soarbe tăcut, ca atunci cînd bei de unul singur, toarnă din nou, mai mult ca prima oară, vrea să bea, însă rămîne cu buza paharului lipită de umărul obrazului drept, oftează, apoi, încet-încet, parcă ar fi bolnav, se ridică în picioare, întinde mîna dreaptă cu paharul ținut drept, ceremonios, merge în mijlocul încăperii, privește atent în jos, la vîrfurile pantofilor, bate discret cu tocul în mocheta de sub picioare, din ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
e al tău! Tata... îngînă fata pierdută. Ăsta-i de-al meu arată Săteanu cu privirea spre Mihai. Nu-ți fie rușine. Unde pupă tata fata? întreabă rar, șăgalnic. Doina ridică încet mîna dreaptă și-și lipește vîrful arătătorului de obraz, plecîndu-se spre tată el. Săteanu își țuguiază buzele, atingînd cu vîrful lor locul indicat de fată. Și unde bate tata fata? întreabă el pe același ton. Tata! rîde încet Doina, trecîndu-și brațul după umerii tatălui. Aici! rîde Săteanu, lovind fundul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
mînă în cealaltă, lăsîndu-se adînc în fotoliu, indiferent dacă Mihai îl mai ascultă. Continuă gîndurile lui, cu glas tare, eliberîndu-se de povara lor: Femeile... Hm!... Femeile! Da, femeile. Ia spune, întoarce privirea spre Mihai îți plac femeile? Roșu tot, cu obrazul gata să-i plesnească, Mihai tace. Cum a fost în tabăra de la Poiană? vine întrebarea promptă a lui Săteanu. Ce te uiți așa speriat la mine? Secretarul vostru de partid de la combinat a cam strîmbat din nas cînd a primit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
totuși... marile plăceri au rămas cele din nopțile cînd veneam tîrziu, mergeam în camera în care ea dormea, o luam în brațe și-o așezam pe oliță, să nu facă pe ea, apoi, cînd o culcam din nou, ridica un obraz să i-l sărut... Alteori se trezea și, marea ei plăcere, să mă prindă de gulerul puloverului ori al cămășii și să-și bage mînuțele mici, pînă la coate în sînul meu, sperînd să găsească ceva acolo, ori poate numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]