2,453 matches
-
multe și toate gata-gata să cadă (dacă nu le țineam eu, ucenic al lui Moș Iacob). Din această pricină (bătrânul zicea, mereu: «Măi, de-aș avè eu paisprăzece mâni...»), totul trebuia să se petreacă În liniște: Punea pe pământ, În mijlocul ogrăzii, fundul-de-jos al viitorului poloboc; Îl Încorona (tot pe jos) cu trei sau patru cercuri, concentrice depindea numărul de mărimea butoiului - și zicea, cu degetul la musteață: - Șșșșșt! Să nu ne-audă... Să n-audă doagele și cercurile că avem noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ori otrăvit ori schilodit ori Înecat ori... - Da se poate, doamnă...? La urma urmei, mama Își turuia fără convingere rolul de mamă și de Învățătoare - fiindcă, unde eram eu toată vremea, În afara claselor și a recreațiilor la Moș Iacob În ogradă - dacă nu „pe câlburi”: pe islaz, la gârlă, În pădure...? Dar aceasta fiind menirea mamei, menirea mea era s-o ascult (cu urechile, se-nțelege...). O porneam de-acasă cuminți și echipați, adică Încălțați. De cum părăseam satul, Înainte de a ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
s-au strâns toți cei care nu mai sunt copii; și toți cei care-au fost cândva copii, acum având ei copii - aproape toată suflarea din sat. E atâta omenire, Încât unii s-au urcat pe garduri, alții cântă din ograda lui Moș Iacob, iar glasurile lor vin târziu, ca Ecoul pe care de la tata l-am Învățat, pe patru voci, la Corul Școlii. Așa. Fiindcă iarăși e Crăciun pe lume. «Ca Înainte», spun cei mari și eu știu că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
-l atingeau cu mâna pe umăr pe acel cutare, gata-iertatul după aceea schimbau locurile), Întâi bătând cu toiegele În poartă, asta Însemnând că gazda să-și lege câinii (care, de Crăciun, erau legați cu toții, după casă); apoi tropotind sonor prin ogradă și tropotind pe treptele care duceau pe prispă (sau cerdac - sau chiar calidor); și după aceea tropotind Îndelung, șușotind tare În dreptul unei ferestre - În sfârșit, Întrebând: - Primiți colindători? Nu mai așteptau răspunsul din casă, Întrebarea fiind primul viers din colindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
a venit rândul, e prea rece, Încolo, după Paște. Care Paște? Paștele mă-si, cum zice tata; de viața-asta. De aici, din calidor, se vede limpede lumea din Mana: oamenii nu-și mai află capul de-atâta treabă. Ciocănesc-bocănesc prin ogrăzi, pe sub șoproane, umblă prin vecini, tare grăbiți: au nevoie de câte o unealtă, de câte-o țigară (până mâne...), de un sfat. N-au ce repara, decât dacă mai Întâi strică singuri, ca să aibă sămânță de vorbă, dreseseră totul, Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
la vremea aceea îmi erau indiferenți... Dar unde rămăsesem? A da, și animalele tocmai se deșteptaseră. Știi, când animalele se deșteaptă, ele încep să vorbească și le auzi de peste tot. Frânturi de sunete vin către tine de pretutindeni, din fiecare ogradă. Bunicul tău a scos boul afară din grajd. Cu boul mă deprinsesem eu bine, era vânjos și se mișca fără grabă, ani de-a rândul îl mânasem pe câmp. A venit pe urmă bunica ta și m-a zgâlțâit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
spălam totdeauna subsuorile și fața, iar în fiecare seară și picioarele. În ziua aceea, mi-am spălat picioarele încă de dimineață. În fața porții, în uliță, căruța stătea pregătită și boul înjugat aștepta. Am îmbrăcat costumul cel nou, am ieșit din ogradă în picioarele goale și așa m-am urcat în căruță. Bunica ta avea părul despletit, cum dormise noaptea, seara și-l pieptăna, trăgând de el fără milă. S-a apropiat de căruță, aducând într-o mână pantofii mei noi, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
se întâlnesc oamenii de la țară, s-au salutat gălăgios și familiar, tata și mama le-au ieșit înainte la poarta grădinii și au umplut păhărelele cu rachiu. Au ciocnit și le-au dat peste cap, pe urmă au intrat în ogradă și oaspeții au avut numai cuvinte de laudă, ba pentru gospodărie, ba pentru scroafă, ba pentru multe altele. Apoi s-au ivit din casă copiii și s-au pomenit lăudați și ei. Când mâncarea s-a terminat și sticlele erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
scatoalce, nea Miluță se hotărâse să treacă la teatru. Adulmeca mai cu seamă piese istorice cu voievozi eroici, înconjurați de o ciurdă de puradei bastarzi. Totul în versuri, neapărat în versuri. Când nevasta i le aproba, înșfăca două gâște din ogradă și alerga la cursa de ora 6 spre Botoșani. De acolo, mai departe, spre București, unde gâștile erau azvârlite în gura căpcăunilor literaturii române. Căpcăunul, cu gâsca în el, îi zicea: - Du-te matale înapoi la Chichirești și așteaptă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
rușine ție, om bătrân, să pierzi timpul printre mitici? Uite, îți iau un Aro și duci porci la târg, să-i vinzi. Cu banii pe care-i scoți, îți ridici o casă lângă mine, faci rost de muiere și umpli ograda de nepoți. Ionică era un soi de Ion Creangă moroșan, plin de duh și încet la gesturi. Avea o înțelepciune tradusă într-o încăpățânare păguboasă. Celălalt Ion „s-a fost îndrăgostit” de o colegă plinuță, după care s-a răzgândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
mai mânioasă, face mai multe stricăciuni, aproape în fiecare an, și nici nu seacă niciodată! Trecură valea. Drumul continua drept ca o ață și în puține minute intrară în Babaroaga, un sat amărât, două ulițe încrucișate, niște căscioare murdare, prin ogrăzi mulți copii și orătănii, ici-colo vreun țăran pipernicit, iar pe un dâmbuleț, mai afară, o bisericuță de lemn ca o jucărie stricată. Titu Herdelea deschise gura să întrebe ceva, dar Iuga i-o luă înainte: ― Aici odinioară au fost numai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
din când în când, adus de nevastă-sa, căreia îi place viața la țară, măcar ca o variație după petrecerile capitalei. Apoi ajunseră la Amara. Satul, mai mare, era copleșit de aceeași sărăcie, cu aceleași căsuțe coperite cu paie, aceleași ogrăzi pline de bălării. Grigore însă atrase atenția lui Herdelea, cu o mândrie nedisimulată, asupra bisericii de piatră cu turnul poleit, ridicată de bunicul său, și asupra școlii noi, clădită de tatăl său, iar într-o ulicioară, pe stânga, îi arătă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dreapta, începea gardul de uluci pe sub zidire de cărămidă, cu stâlpi pătrați din loc în loc. Era conacul Iuga. În dosul împrejmuirii un șir de plopi bătrâni străjuiau ca un front de ostași de gardă. Printr-o poartă deschisă, se vedea ograda cu clădirile pentru logofeți, argați și alți slujitori, cu grajduri, cotețe, hambare... Mai încolo, după vreo sută de pași, venea intrarea principală la casele boierești. Poarta era înaltă și largă, cu trei arcade de zid unite deasupra, într-o cușcă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în regiunea aceasta de șes. Potecile cu prundiș mărunt șerpuiau printre chioșcuri și ronduri de flori, printre grupuri de copaci speciali și peluze tunse în fiece săptămână. Gardul viu care înconjura parcul era dublat de un grilaj de sârmă înspre ograda cealaltă, ca să nu pătrundă galițele de acolo. Numai porumbeii zburătăceau pe alee și prin fața castelului, mai cu sfială însă ca în curtea de dincolo, unde se simțeau în largul lor printre orătăniile fără număr. Ocoliră prin dreapta. În spatele castelului, la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
afară cu Cârciumarul voinic și gras, țăran și el, care stătea în prag și cu pălăria pe ceafă. Văzând pe Titu, Cârciumarul salută foarte respectuos... Mai încolo, tot pe dreapta, despărțită de cârciumă numai prin câteva case, venea primăria, cu ogradă mare, apoi pe stânga, școala și pe urmă iar pe dreapta, biserica. În dreptul bisericii tânărul se opri: n-o fi trecut oare de casa învățătorului? Un copil i-o arătă cu degetul: numai nițel mai înainte. Casa nu se deosebea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
manifesta fățiș solidaritatea cu învățătorul și cu mulțimea oropsită din care face parte și dânsul, în clipa plecării, strîngîndu-i mâinile mișcat, frățește, îl rugă să-l însoțească până la preotul satului, să cunoască barem și pe celălalt îndrumător al poporului. În ogradă intrase și oprise un car cu doi bouleni jigăriți. O babă uscată se iuțea să închidă poarta, în vreme ce un flăcău se apucase să dejuge, iar un moșneag scotea apă din fântâna cu roată pentru adăpatul vitelor. ― Uite-mi toată familia
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
păcat! Profitând de reaprinderea mai aprigă a discuției, Dragoș cu Herdelea își urmară calea cotind pe ulicioara dinspre Vaideei unde, aproape peste drum de conacul arendașului Buruiană, ședea popa Nicodim Grancea, într-o casă arătoasă, cu multe acareturi și o ogradă cât o grădină. Îl găsiră ajutând de zor la descărcatul unui car de dovleci. Era în potcap, cu o rasă cafenie soioasă, suflecată în față peste genunchi. Avea o barbă mare albă, cam înnegrită de murdărie. Se ținea verde, deși
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de călimară. Poți să-i și dai drumul, că eu m-am terminat! urmă dânsul după ce-și mai potrivi și frizura, așa ca un cârlionț să-i atârne cuceritor pe frunte. Cei zece țărani din Amara fuseseră trecuți din ogradă în antreul cancelariei sub paza unui jandarm postat la ușa de afară. În sfârșit plutonierul Boiangiu se ivi în prag, îi măsură pe toți tăcut și sumbru două clipe, apoi întrebă: ― Mă, care ești hoțul de-ai furat porumbul boierului
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
răsufle. Mai mult profită totuși primarul care se repezi până la cârciuma lui Busuioc să-și mai întărească inima cu o țuică. În trecere nu uită, nici la ducere și nici la întoarcere, să îndemne părintește pe țăranii ce așteptau în ogradă: ― Măi oameni, de ce nu spuneți voi, de ce sunteți ai dracului? Boiangiu nici în pauză nu stătu cu mâinile în sîn: iscăli procesele-verbale, revizui lista altei serii de bănuiți, pe care socotea să-i instruiască după-amiazi... În afară de cei cincisprezece se mai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de ce nu spuneți voi, de ce sunteți ai dracului? Boiangiu nici în pauză nu stătu cu mâinile în sîn: iscăli procesele-verbale, revizui lista altei serii de bănuiți, pe care socotea să-i instruiască după-amiazi... În afară de cei cincisprezece se mai strânsese în ogradă un pâlc de oameni, parte din Amara, parte din Vaideei, care voiau să mărturisească pe sfânta cruce, că nici cei bătuți și nici cei ce-și așteptau rândul nu sunt vinovați și nici nu s-au mișcat de la casele lor
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sfârși învățătorul tremurând. Oamenii s-au oferit să puie mâna de la mână și să despăgubească pe arendaș. Voi da și eu, vom da cu toții, numai să.... ― Vrei să mergem până la primărie? întrebă Grigore pe Titu. Porniră. În fața primăriei și în ogradă stăteau pâlcuri de bărbați și mai ales femei. Grigore fu întîmpinat în cancelarie de un "sărut mîna" speriat al primarului, care se afla tocmai într-o consfătuire cu plutonierul și secretarul în privința programului anchetei pentru după-amiazi. Socotind că conașul Grigoriță
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
curte mătușă-sa Profira, bucătăreasa, și are o simbrie bună și muncă ușoară, Pantelimon își aduse aminte că, de dragul lui Petrică, a uitat pe Domnica. Din urmă se auzea iar cântecul lăutarilor, semn că hora reîncepuse. Pe lavița de lângă poarta ogrăzii, la sediul postului de jandarmi, plutonierul Boiangiu ședea de vorbă cu perceptorul Constantin Bărzotescu, lung, slab, deșirat și spânatic. Petre scoase pălăria, salutând militărește: ― Trăiți, don' plutonier! ― Veniși, Petre? răspunse Boiangiu prietenos. Petre se apropie respectuos, îi spuse cum domnul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
măsură pe rând, încet și rece, și pe toate fețele citi limpede aceeași dorință mare. Privirile lor stăruitoare îl frigeau, în tăcerea neliniștită răsună atunci deodată aspru, prelung: "Huo, boală, fire-ai a dracului!" Un argat adăpa vacile. Erau în ograda conacului. Cârduri de galițe scormoneau și ciuguleau. O găină începu a cotcodăci sâcâitor. ― Așa, măi oameni! zise Miron liniștit, ca și când înjurătura argatului I-ar fi smuls dintr-o toropeală. Să vorbiți cu conița dacă n-o să vă luați seama, că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
măi băiete, că-mi dărâmi portița, fire-ai al dracului! strigă baba Ioana, bosumflată ca totdeauna, către copilul lui Vasile Zidaru, care se legăna, cățărat pe ulucile portiței, lălăind cât îl țineau plămânii. Ioana dădea de mâncare purcelului mai în fundul ogrăzii, care era una cu grădina. Îi ținea ceaunul cu lături și-l îndemna: "Mănîncă, băiețelul mamei, hai mănîncă!" Porcul însă își scoase deodată râtul din zeama de tărâțe și trecu la celălalt ceaun gol, scormonind după rămășițe. Baba se supără
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
albă, șchioapă de când o împușcase într-o noapte jandarmii, și atât de rea că o țineau ziua legată ca să nu muște pe vreun trecător. Până să deznoade el sfoara, Ioana se înapoia cu oalele pline. Copilul o interpelă, urmînd-o în ogradă: ― Ne lași să ne jucăm cu câinii matale și cu cățeaua noastră?... Ai?... Ne lași? Baba nu răspunse. Băiețelul se obișnuise la ea, fiindcă până deunăzi a ținut aci pe nepotu-său Costică, tot de vreo cinci ani, negru ca un
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]