KorAP: Find »[drukola/base=optzecist & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...56 57 58 ...64 >

1,583 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748

Apoi, fiindcă am venit dintr-o margine și geografică, dar și de preocupări m-am încăpățânat să urmez o facultate și extrem de dificilă și fără legătură cu domeniul literar, automatica. Dar, cum observam, urma alege: am ajuns, în ochii multora, optzecist și sper să nu mă opresc aici, să mă număr și printre douămiiști și printre alții care vor mai fi să fie. Dacă nu ai fi scris, dacă nu ai fi avut acele "clipe de diamant", pe care le numești

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
1989, cerînd astfel o nouă legitimare istorică. Dacă au programat ceva în cultură, asta n-a fost decât mediatizarea impostorilor în dauna scriitorilor autentici, prin intermediul revistei Săptămîna sau a Suplimentului literar-artistic al "Scânteii tineretului". Ori, după cum bine știm, în Săptămîna optzeciștii erau puși la stîlpul infamiei numit "judecata de apoi a poeților". Fenomenul cultural opzecist n-a fost creat, ci doar urmărit de Securitate. Se știe că în afirmarea generației '60 a fost implicată propaganda de partid, pentru a înlătura proletcultismul

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
bărci cu grupări literare sau scriitori care au luat totul pe cont propriu. Dacă din generația '80 rămân câțiva scriitori importanți, lupta ei n-a fost în zadar. Deși există deja câteva opere bine conturate, nu pot anticipa, câtă vreme optzeciștii continuă să scrie, relieful valorilor fiind încă în formare, numele ce vor rămâne, căci nimeni nu-i profet în generația lui. Dă seama despre proiectele tale pentru următoarele cinci, șase decenii... Nu-mi place să vorbesc despre proiectele mele. Așa că

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
de autoflatări. Poți fi parte dintr-o generație până pe la 30 de ani. După aceea însă, am mai zis-o, e caz clinic, caz de spital psihiatric (poate și literar) să mai rămâi acolo. N-am făcut chiar atâta militantism optzecist încât să-mi fie greu să mă retrag. Fiind un marginal, perspectiva mea n-a fost una de tabără. Cred că, la o socoteală, am făcut parte dreaptă, egală, fiecărei generații. O generație, după părerea mea, e ca o crisalidă

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
și generația '80. Ea a început, dintr-un exces de euforie inaugurală, printr-o respingere neproblematizantă, en gros, a tradiției (privilegiind doar o anumită continuitate de avangardă). Dar, între timp, jubilația negatoare s-a mai cumințit și azi putem vedea optzeciști trăgând serios din seva stănesciană, ceea ce ar fi fost absolut compromițător altădată. Trecând frenezia rupturii, ies în vileag, tot mai distinct, elementele de continuitate. Numai că optzecismul privește condescendent la tradiție, are un sentiment de milă față de ea, ceea ce-i

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
trebuie să spun că am citit eseu și filozofie, chiar și roman) au fost cîțiva dintre cei aparținând promoției '70 (de la Vasile Vlad, Cristian Simionescu, Daniel Turcea, Virgil Mazilescu până la Marius Robescu, Ion Mircea sau Adrian Popescu), dar și gruparea optzecistă (M. Cărtărescu, T. T. Coșovei, Ion Mureșan, Iaru, N. Danilov, M. Drăghici etc.). Am fost, cred, datorită unei intuiții, ca și a frecventării taberei celor "buni", ferit de pericolul de a mă duce spre școala, cât o legiune, a scriitorilor

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
au susținut și, unii dintre ei, mi-au acordat chiar prietenia. Le mulțumesc pentru asta. De curând, cineva a scris despre antologia mea de versuri, VorbaIago, și a dedus, inclusiv pe baza observațiilor postfațatorului cărții, Al. Cistelecan, că aș fi optzecist după tehnicile asumate, deși apoi a conchis că aș scrie "într-o manieră proprie, prin intensitatea onestității față de sine însuși". Asta ar fi o posibilă definiție a scriitorului unul care scrie nemințindu-se pe sine însuși. Așadar, nici pe alții

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
în 1959, publica prima carte în același an. O. Nimigean, născut ca și mine în 1962, a debutat ceva mai devreme, 1992, iar Vasile Baghiu, născut în 1965, a debutat tot în 1994. Vezi cum devine cazul? Nu pot fi optzecist, iar nouăzecist sunt tovarăș cu oameni care puteau fi, dacă ar fi debutat la timp, optzeciști. În orice caz, toți acești poeți numiți de mine îmi plac fără rezerve și îi consider afini ai mei, fiecare cu limbajul său poetic

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
a debutat ceva mai devreme, 1992, iar Vasile Baghiu, născut în 1965, a debutat tot în 1994. Vezi cum devine cazul? Nu pot fi optzecist, iar nouăzecist sunt tovarăș cu oameni care puteau fi, dacă ar fi debutat la timp, optzeciști. În orice caz, toți acești poeți numiți de mine îmi plac fără rezerve și îi consider afini ai mei, fiecare cu limbajul său poetic distinct. Nu o spun cu aroganță, dar cred că sunt cumva pe frontieră, frontierist, așa, în

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
pe poezie. Acum constatăm, prin prezența în jurii, prin cărțile pe care le primim că e vorba de mult mimetism, mult infantilism, mult gregarism, multă prostie infatuată. Mult geamăt pentru nimic, ca să fiu mai plastic. Când apar cărți semnate de optzeciști ele înseamnă cu adevărat "ceva". E generația nouă în degringoladă? E necitită? A vrut să se rupă de "tradiție" și acum a ajuns în bălării? Cum vede criticul literar tânăr această aventură a contemporaneității lirice? Așadar, ai vrea să facem

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
A vrut să se rupă de "tradiție" și acum a ajuns în bălării? Cum vede criticul literar tânăr această aventură a contemporaneității lirice? Așadar, ai vrea să facem apologia optzecismului... Nu-i vorbă, o facem dacă vrei. Dar, și dintre optzeciști, unii au rezistat, alții nu. Iar mimetism a existat în toate timpurile. Sau, dacă nu mimetism, poezie... terestră și mă refer la aceea plasată de Laurențiu Ulici pe ultimul nivel al piramidei, cel care e in contact cu pământul. În

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
deceniu proletcultist, mai timid sau mai nonșalant, firul cu literatura interbelică, generația '80 a desăvârșit acest lucru și se află la apogeu după treizeci de ani, când douămiismul se naște în mari dureri. Le place sau nu unora sau altora, optzeciștii conduc acum literatura română, dar și administrația culturală, dar și universitățile, chiar politicienii actuali, buni-răi, sunt în majoritate... optzeciști; măcar ca vârstă, dacă nu în spirit. Ce lipsește generației 80 să fie recunoscută la adevărata valoare? Nu cumva cantitatea de

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
află la apogeu după treizeci de ani, când douămiismul se naște în mari dureri. Le place sau nu unora sau altora, optzeciștii conduc acum literatura română, dar și administrația culturală, dar și universitățile, chiar politicienii actuali, buni-răi, sunt în majoritate... optzeciști; măcar ca vârstă, dacă nu în spirit. Ce lipsește generației 80 să fie recunoscută la adevărata valoare? Nu cumva cantitatea de poezie atârnă prea greu în balanță? Cioran spunea că literatura română este minoră pentru că mizează prea mult pe poezie

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
teatrul eseu. Teatrul de replică scurtă, eficientă, de mișcare scenică vie, acesta cred că este teatrul viitorului. S-a spus că "generația '80", din care faci și tu parte, s-a pulverizat, au rămas doar individualitățile... Colecția "La steaua. Poeți optzeciști", pe care ai inițiat-o și ai dus-o la bun sfârșit la Editura " Axa", e o mărturie vie că "generația '80" a existat cu adevărat. Care ar fi pseudo-necrologul (vesel?) pe care l-ai scrie la dispariția (în "aglomerația

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
este nici o ficțiune. Chestiunea controversatei ei existențe vine dintr-un soi de spaimă asemănătoare cu frica de-a nu lua cumva premiul Nobel unul înaintea altuia, și când aflăm că nu l-a luat, răsuflăm ușurați încă un an. Scriitorii optzeciști sunt la maturitate, sunt în viață, iar cei care au dispărut au lăsat cărți importante care nu pot fi evitate într-o discuție serioasă despre acest fenomen care a fost în anii 80, schimbarea paragmei în spațiul unei literaturi dominate

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
antologie de ansamblu le va cuprinde. De asemenea, controversa existenței acestei generații a pornit și din sânul ei. Unii, într-un ton ironic, și-au dat chiar demisia din rândul ei, continuând, desigur, să facă parte, să-și scrie cărțile. Optzeciștii au fost nevoiți, pentru că așa era rețeta atunci, să iasă în grup, ca apoi să se desprindă și să devină individualități puternice în arealul literaturii române. Eu nu i-aș putea scrie nici un necrolog, vesel sau trist, pentru că ar fi

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
inspirați de o frenezie care ține seama cu precădere nu de o diferență de trăsături ale creației, de un specific al agregării factorilor ideali, ci de criteriul calendaristic. Musai să avem o generație! Șaizeciștii poate în ceva mai mică măsură, optzeciștii într-un grad mai avansat au format falange ca și inexpugnabile mai ales cu concursul unei critici ce a selectat niște "vârfuri". Astfel cei rămași în afara dispozitivului, un Mircea Ivănescu, un Leonid Dimov, un Emil Brumaru nu se puteau măsura

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
dureroase. Cum caracterizați aceste porniri ambigue ale scriitorului român? Vă reproșați ceva din "acea" perioadă, domnule Cezar Ivănescu? Numai dacă acceptăm, grosso modo, să definim generația mea drept "generația Labiș", care generație, în concepția mea vă înglobează și pe voi, optzeciștii, atunci sunt de acord, da, mulți au fost duplicitari și în capul listei e chiar Labiș, a cărui voce a avut un ambitus impresionant, de la notele cele mai joase, până la cele mai înalte, colegii din imediata apropiere a lui Labiș

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
Hara sau Rilke, dar în fond nu am cetit decât niște expresii, am preluat niște modele posibile propuse de traducători. Modelul insurgentului Ginsberg a fost mai important decât cele câteva texte traduse în românește. Pe atitudinea aceasta o mulțime de optzeciști și-au creat propriul calapod...! Ce părere ai despre acest Babel al poeziei universale? Crezi în reprezentarea poeziei românești la vreun anumit nivel în Europa? Mai ales că poezia română nu prea a fost tradusă, ea a fost mereu "trădată

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
zicerea eminesciană "Poezie? Sărăcie!". Nu o comentez. Zice Cistelecan: "Optzecismul merită, într-adevăr, un prohod vesel. Pentru că în urma lui rămâne o mare poezie". Cât adevăr e în această afirmație a lui Al. Cistelecan? Nu sunt competentă să-l apreciez. Poezia optzecistă însă îmi place. Madi Marin, Magda Cârneci, Ioan Es. Pop, Mureșan, Mușina, Hurezeanu și alți câțiva sunt poeți la care mă întorc cu bucurie, mereu. Ai simțit vreodată nevoia să te desparți de generația '80? Te-ai despărțit vreodată decisiv

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
Mușina, Hurezeanu și alți câțiva sunt poeți la care mă întorc cu bucurie, mereu. Ai simțit vreodată nevoia să te desparți de generația '80? Te-ai despărțit vreodată decisiv? Nu m-am despărțit. M-am simțit întotdeauna echinoxistă și, totodată, optzecistă. Optzecismul a fost nu numai un val de o nouă sensibilitate estetică și morală, ci și o problemă sociologică: eram mulți tineri care scriam și, în România congelată de comunism, nu eram lăsați să publicăm, nu aveam spațiu și drept

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
Crâng, lângă Focșani, corupția fiind floare la ureche; această corupție subînțeleasă, din sistem, m-a făcut să plec fără regret, de altfel, simțeam că mă îngrop de viu) și m-am întors în lumea literară, redactor-șef la revista lupilor optzeciști (ales în lipsă), Contrapunct, plecând din Focșani. Nu mai pun la socoteală că în timpul Revoluției am scris pe furiș versuri pe biroul luxos al fostei primei-secretare PCR a județului, Niculina Moraru (care pe 22 decembrie 1989 s-a ascuns în

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
pseudonimul este frumos, textele la fel, doar că nu poți participa la concurs. Ești organizator." Te "citea" din prima. Dacă un text intra în atenția sa, te "ștampila" pe vecie. Nu mai aveai cum scăpa de ochiul său. De altfel optzeciștii și o parte din nouăzeciști o știu mai bine. Laurențiu Ulici a fost și rămâne o prezență fascinantă prin discurs și atitudine, anvergură. Este în același timp o "valoare simbolică extraordinară"! Dacă momentan Laurențiu Ulici se află într-un "con

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
literară cât și cea politică sau obștească, ține de domeniul patrimoniului cultural național. Te rog să îl evoci pe Laurențiu Ulici prin câteva amintiri care ți-au rămas în memorie... Ți-am răspuns mai sus...! Mai adaug doar faptul că optzeciștilor le-a fost și le este deopotrivă tată și mamă. Despre întâlnirile noastre am mai povestit în altă parte și cu alte prilejuri. Mă doare faptul că anul trecut, când s-au împlinit 10 ani de la plecarea sa dintre noi

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
o fetiță. Primisem un apartament cu 2 cămăruțe (în cartierul studențesc "Tudor Vladimirescu", într-un bloc vechi, pe colț, la ultimul etaj). Mama mea venea de la Bârlad mult mai des decât acum (în curând va împlini 80 de ani, așadar... optzecistă, ca și noi!). Învățam muzeografie literară pe brânci, de la excepționalul om, profesor și naș de cununie Constantin Liviu Rusu (Dumnezeu să-l odihnească!). Îmi amintesc: se demola în Iași. "Bătrânul", cum i se mai spunea lui C. L. Rusu, având

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]