3,041 matches
-
de la Chișinău. Am fost în mai multe localități de pe malul din dreapta Nistrului, în Transnistria, după aranjamente de securitate făcute de reprezentanții Chișinăului cu cei de la Tiraspol. Îmi amintesc că am fost în satul moldovenesc Mihailovka, în stânga Nistrului, la nord de orășelul Dubăsari. Ne-a întâmpinat primarul, un om bine făcut, de peste 50 de ani, care, aflând că sunt din România, s-a repezit la mine, acuzându-mă că vreau să-l fac și pe el român, peste noapte. I-am explicat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
suk, i-am povestit foarte țanțoș tatei despre voluminoasa mea achiziție, a fost cât pe ce să-și sfâșie veșmântul de consternare și de jale: — O să ai nevoie de cel puțin un an ca să poți plasa atâtea săbii într-un orășel! Și, cum oamenii vor afla că ești grăbit să te întorci, ți le vor cumpăra la prețul cel mai mic! Vorbele lui erau chibzuite, dar era prea târziu pentru a da înapoi, din moment ce colindasem pe la toți meșteșugarii spre a-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
doisprezece comercianți evrei. Dacă fiecare dintre ai ar plăti două mii de dinari, asta ar face optzeci și patru de mii... Ofițerul mă întrerupse: — Venitul anual al întregului regat nu atinge trei sute de mii de dinari. Cum vrei tu ca un orășel ca acesta să poată aduna o asemenea sumă? — Există în ținutul ăsta bogății nebănuite, însă oamenii le ascund și nu încearcă să le facă aducătoare de bani, de teamă să nu fie jefuiți de cârmuitori. De ce crezi tu că evreii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
oprindu-mă în locuri unde puteam da peste granadini, ca de pildă la Alger și mai cu seamă la Cherchell, a cărui populație era alcătuită în totalitate sau aproape în totalitate din refugiați andaluzi. Barbă Roșie își instalase tabăra în orășelul portuar Jijil, pe care-l smulsese genovezilor în anul precedent. Totuși, înainte de a ajunge acolo, am aflat că tocmai asedia garnizoana castiliană din Bougie. Cum acest oraș se afla pe drumul meu, am hotărât să mă duc într-acolo, lăsându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Manfalut, am trecut pe lângă Assyut, dar fără să ne oprim, căci fusese semnalată o nouă epidemie de ciumă. Escala următoare a fost el-Munșiya, unde am făcut o vizită seniorului berber care cârmuia acolo. A venit apoi la rând el-Khiam, un orășel a cărui populație este în întregime creștină, cu excepția unui șef de poliție. Două zile mai târziu, ne aflam la Kina, un târg mare împrejmuit cu un zid de cărămizi nearse de care spânzurau trimfător trei sute de capete de crocodili. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Dacă primilor doi li s-a tăiat gâtul, cum o să sfârșească al treilea, adică eu? Dar nu știi că eu nu sunt împărat? Ei doi au fost, dar eu... Eu sunt doar guvernatorul Germaniei Inferior. Aici, la Colonia Agrippinensium, în orășelul ăsta care pute a grăsime și a bălegar. Împărat e Galba, moșul ăla avar și gutos... El e împăratul Romei, nu eu! Mânios, Vitellius înghiți încă un pumn de migdale. — Eu n-am spus nimic, șopti băiatul înspăimântat. Văzuse bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și plătea cantitățile imense de alimente pe care le cumpăra de la țărani și de la neguțători. Valerius asculta distrat, continuând să stea pe marginea fântânii. Își ținea mâna pe traista aflată lângă el. Îi era indiferent dacă se găsea acolo, în orășelul din Gallia, sau în orice alt loc din lume. Velunda nu mai era. Îl părăsise. Ce simțea era nu numai disperare, ci și altceva, mai îngrozitor. Era o indiferență cumplită - avea inima înghețată. Nimic nu mai conta pentru el, nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ochi strălucitori. — Și Otho ce face? exclamă furios. E pe câmpul de luptă? Se bate cu vitellienii, cot la cot cu soldații? Masa se cutremură sub pumnul său. — E aici, arătă Titus. Aici, pe malul drept al Padului, e un orășel... Brixellum, la răsărit de Cremona. Aici s-a retras Otho, fiindcă fratele său, Titianus, și credincioșii lui l-au sfătuit să nu se expună nici unui pericol. Împreună cu el s-a retras la Brixellum un puternic detașament de cohorte pretoriene, gărzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de la Enea la Romulus. Când a fost alungat de fiul său Jupiter, zeul Saturnus s-a stabilit într-o zonă numită Latium („refugiu”, din latinescul latere, „a ascunde”). A fost primit de regele acelui ținut, Ianus, și a întemeiat un orășel pe Capitolium. Saturnaliile reprezintă întoarcerea la vârsta de aur, în care se regăseau armonia ritmurilor cosmice, libertatea, pacea și dreptatea. În timpul Saturnaliilor era interzisă orice activitate care nu era sărbătoare; prin urmare, tribunalele și școlile erau închise, nu puteau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
are pata ei. Aduni scaieți și vrei să iasă murături? Arată niște dinți curați.“ — Îi auzi? întrebă uimit perceptorul districtual, cu gândurile distrase de strigătele mulțimii. Mai multe murături la un loc fac o droaie... ce e o droaie? Guptaji, orășelul ăsta e plin de zicale pe care nu le-am mai auzit. — „Când bivolii se bat, recoltele au de suferit“, continuă mulțimea. „E iarnă grea dacă se mănâncă-ntre ei câinii. Orice cocoș se bate mai bine de pe grămada lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
puterea obsesiei. Orașul se numea Phoenix, pentru că se înălțase din cenușa unui mare incendiu, care distrusese complet orașul de dinainte, unul mult mai mare, numit tot Phoenix. Nimeni nu știa de ce i se dăduse orașului acel nume. Acum era un orășel. Când Livia Cramm trecea cu mașina prin orașe ca Phoenix, își ținea ochii pe jumătate închiși, luându-și o poză afectată, de plictiseală languroasă. Doamna Cramm era un prădător uman. Consuma pasiunea bărbaților cu o bucurie cu totul nesănătoasă. Nefericitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Peckenpaw nu fuseseră vorbe goale. Oamenii se opreau și se uitau lung în urma lui, parcă înfricoșați de cutezanța sa. Senzația din filmele acelea vechi, văzute în cinematograful murdar și sărăcăcios din Phoenix, umplea străzile. K devenise teritoriul lui Peckenpaw, un orășel al bătrânului Vest, iar Vultur-în-Zbor era, la urma urmei, un Indian Roșu. Aproape că se aștepta ca un șerif să iasă prin niște uși batante și să-l împuște acolo, pe loc. P.S. Moonshy trebăluia în spatele unei tejghele. Cântărea diverse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
într-o căsuță ca o jucărie, cu două odăi, sub streașina unui depozit de lemne, îmi spusese că, din clipă în clipă, se va aprinde lumina în odaia dinspre stradă și aveam să vedem curva. Venise de câteva săptămâni în orășel. Stătuse câteva zile la hotelul lui Robinsohn, lângă Poștă, apoi își căutase gazdă, speriată de ploșnițele din rufărie, de pe pereți, din mobile și de pisicile din bucătărie. A venit în casa părinților lui J. Pentru bani, săracii, acceptaseră oprobriul mahalalei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nevoie, dar erau de chilipir de la plecânzi, așa le spuneau toți, cu un fel de trist, ultim respect, plin de dor și nespusă tristețe a despărțirii. În acele luni, când se știa că noi familii de evrei aveau să părăsească orășelul, o tristețe molcomă se pogora peste străzile acelea, peste curți și grădini, se prelingea pe ulițe, intra în ogrăzi, în odăi, în suflete, în cuvintele sau în privirile noastre. O tristețe învălmășită, în care se strecura și o ușoară invidie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Eram amândoi dornici de necunoscut, de fabulos, de lumi pe care le inventam din nimicul unor cioburi de imagini răzlețe, din frânturi de ziare străine sau din poveștile auzite pe ici, pe colo în atât de mica lume a acelui orășel. Abia intrând în frizeria domnului Albrechtino i-am simțit lipsa lui Ghidale. Aproape că mă podidiseră lacrimile când m-am așezat pe scaunul înalt și când, cu obișnuitu-i hârâit în voce, domnul Albrechtino mi-a șoptit la ureche: „Dacă vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
două ore de curs, între ceilalți care ne strângeam în jurul lui, catadicsea să-mi adreseze câteva cuvinte, în loc de toate acestea mă lăsam dus într-o mohoreală tot mai apăsătoare. Și mă gândeam la anii aceia petrecuți la școala ajutătoare din orășelul dunărean de pe lângă locul unde fusese cândva anticul Aegyssus. Zilele mai erau cum mai erau. Dar veneau nopțile, cumplitele nopți, în care până și liniștea stelelor părea că era de la ospiciu. O liniște de pustietate, când Lumea se retrăsese pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ospiciu. O liniște de pustietate, când Lumea se retrăsese pe o altă planetă și rămăsesem singur acolo, pe malul apei, între câteva căsuțe, la o masă din restaurantul-bufet „Geamandura“, unde, seară de seară, ne adunam cei trei intelectuali autentici ai orășelului, popa Țandără (se certase cu episcopul din B. care-i luase cele patru cruci din marmoră de Carrara din cimitirul satului unde slujise până atunci), medicul Pascu (ginecolog, îl prinseseră cu trei avorturi clandestine și l-au trimis să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aveam de toate, nu se punea problema. Puteam să mai dau și bibliotecarei, care ar fi venit și ea la cenaclul nostru, dar singură la crâșmă nu se aventura, iar altă femeie cu preocupări intelectuale autentice nu mai găseam în orășelul acela de lângă anticul Aegyssus. Mai era profesoara de biologie, donșoara Mandy T., dar ea prefera să se îmbete direct în camera în care țineau materialul didactic, în timpul programului. Spunea că astfel își dublează viața. Îl priveam pe Bumbu cu acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să descriu locuri de muncă văzute, nu inventate. Începând de la birouri ca ăsta, în care mi-am dus mai bine de o treime din viața de până acum (mereu amintind de o sală de așteptare a unei autogări dintr-un orășel de câmpie), și până la cele de prin edituri, șantiere, unități militare, școli, spitale ș.a. pe unde m-a dus viața. Singurele locuri de muncă autentice mi s-au părut, ani la rândul, cârciumile. Acolo, în tovărășia prietenilor mei sau a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Nici măcar acela al rutinei. Poate cel mult cu firescul gesturilor de viață, ale existenței zilnice. Minore, lipsite de interes, duse alandala într-un curs al resemnării. Știu ce voi găsi: același birou anost, amintind de sala unei autogări dintr-un orășel, aceeași atmosferă de veșnică mutare, același aer prăfuit, obosit până și el. Cobor, ca de obicei, pe Bulevard, împleticindu-mă între siluete dintr-un timp încremenit parcă în caldarâm, în vitrine, în balcoanele coșcovite, așteptând la intersecții să traverseze dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de a rosti repezit cuvintele, aruncându-le de-a valma, într-un torent rapid, fără pauze între ele, încălecate, hămesite parcă. Îmi exersasem însă urechea să deslușesc ce spune în lungile noastre ore de la cenaclul seral de la „Geamandura“ din micul orășel de la poalele anticului Aegyssus. Aplecat peste blondiul Moș Crăciun, popa mi-a făcut semn să intru în dricul acela motorizat. Canapele și o măsuță chiar, într-un interior de reclamă auto. Nedumerit priveam când spre popă, când spre blondă, „Ketty
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aud că o prelucrează la frecare ăștia de papă banii de-acu’. Ai rezistat, profesore, nu-i așa? Da’ măcar Ceaușescu făcea distincție între profesori și măturători. Apropo, îl mai ții minte pe Kerim? Kerim era măturătorul oficial al micului orășel de la poalele anticului Aegyssus. Un turc bătrân, stafidit, fără vârstă, blajin, tăcut, care făcea de toate la primărie și mai și mătura trotuarele din centrul orășelului. În unele seri venea și el la „Geamandura“. La masa lui de lângă ușă urmărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
măturători. Apropo, îl mai ții minte pe Kerim? Kerim era măturătorul oficial al micului orășel de la poalele anticului Aegyssus. Un turc bătrân, stafidit, fără vârstă, blajin, tăcut, care făcea de toate la primărie și mai și mătura trotuarele din centrul orășelului. În unele seri venea și el la „Geamandura“. La masa lui de lângă ușă urmărea discuțiile noastre și ofta din când în când străbătut de dureri sfâșietoare. Când nu mai răbda, venea la masa noastră și începea să povestească iar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
el cafenea în Balcic, chiar în centru, peste drum de cafeneaua lui Ismail. În ’40, când a trecut Cadrilaterul la bulgari, nu a vrut să mai rămână. Și-a luat puținul ce avea și s-a tras acolo, în micul orășel de la poalele anticului Aegyssus, unde fusese de câteva ori în tinerețea lui. Fusese marinar, avusese chiar două mahoane cu care transporta mărfuri din portul Balcicului până dincolo de stâncile de la Caliacra, Poarta celor 40 de fecioare, de unde le luau caicele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de chinurile ei și să cedeze. Vede cu groază scandalul ce o așteptă și dovedește spirit critic în descrierea orașului, monstru bârfitor : „O saptămână, o lună, un an de zile n-o să se mai vorbească decât de aventura asta...În orășelul ăsta , unde bărbații și femeile și copiii nu au altă petrecere decât bârfirea, fie chiar fără motiv...dar încă având motiv... și ce motiv, Fănică...Ce vuiet! Ce scandal! Ce cronică infernală!... Și eu , Fănică, în timpul ăsta, ce să fac
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]