KorAP: Find »[drukola/base=osteni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...56 57 58 ...66 >

1,637 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892

apucară beregățile, căzură unul peste altul și căutară zadarnic. Oamenii râdeau, asmuțindu-i cu alte bucăți pe care le zvârleau din ce în ce mai departe. Se lăsase răcoarea. La picioarele lor rămăsese doar o spuză roșie, pierită. Fumau sprijiniți în cozile lopeților. Erau osteniți și strânseră paiele rare din jur. Se lungiră unul câte unul pe pământ. Împrejur mirosea a bălegar încins. Începea o noapte liniștită. Câinii se ogorâră lângă gunoieri, îngenuncheară pe labele dinainte, mișcară cozile groase și hămăiră scurt, stins. Încet, își

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
furie dintr-o lulea, în care ardea un miez roșu de tutun aprins: 57 - Împroașc-o, Surule! Nu te lăsal Așa, Ilie, călărește-o, dă-i bine! Aha, ha, acum, na, slobozește-te, aha, hi, nu... Cârlane, n-o lăsa, ai ostenit, ai, calu tatii, așa, dumicatul cui te-a făcut, ei, așa... Pe urmă iepele fură gonite să pască. Armăsarii încă nechezau. Picioarele lor subțiri §i lucioase tremurau în bătaia lunii. Își mușcau cozile din când în când. Oamenii râdeau, rezemați

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Cârciumăritul e ca la moară, macină într-una și te-alegi cu ce curge. Pierzi la unele, altfel nu se poate, curaj să ai, vin alte câștiguri. Numai în brâu să nu ții banii! Stere ascultase cu trei urechi. Pandele ostenise. Își îndopase țigaretul din nou și tăcuse. Cârciumarul mai avea de adăugat ceva. - Jupîne, la mine e lume săracă, nu prea au parale. Și-au făcut casele din te miri ce. Pe buzele subțiri ale lui Pandele trecuse un zâmbet

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
și fulgera. Rareori se apropia de el - și atunci cu spaimă. Nu știa ce suflet are. Când se bucura, se bucura puțin, parcă i-ar fi fost rușine să râdă. Îl auzea numai pe Ia prînz: - Gata masa? - Gata. Era ostenit. Își găsea totdeauna câte ceva de făcut. Robotea toată ziua prin curte. Cumpărase păsări, le făcuse cu mina lui cotețe de șipci, le vopsise și le aducea de la șina Constanței porumb, ca să le îndoape. Stere le număra seara și dimineața, le

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
erau de-o vârstă și se pricepea la moșit. Au întins așternuturile, au fiert apă și au îngrijit-o. Nevasta cârciumarului s-a chinuit până la ziuă și a născut un băiat, o mână de carne, cu ochii lipiți, scâncind. Stere, ostenit de la drumurile lui, s-a sculat, a aprins lămpile și s-a învîrtit tot timpul împrejurul muierilor. Când Aglaia i-a arătat copilul, punîndu-l să-l scuipe de deochi, i s-a făcut milă și de nevastă-sa și a

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
n-ar mai fi trebuit să vândă băutură amărâților, că el pentru asta le așezase prăvălia în drum, să-i facă să uite de greutatea vieții. Treaba mergea, nu putea să se vaite. Cârciuma era plină de dimineață până seara. Osteneau. Și el, și muierea, și băiatul de prăvălie. Cum suna băltărețul peste Cuțarida și se topeau zăpezile, 'cîrciumarul scotea mesele afară, aducea un butoi de vin vechi mai la îndemînă și spăla jumătățile. Soseau gunoierii, grași, rumeniți, trăiți bine pe la

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
de muiere... Stere nu se amesteca. El o lege avea: să nu plece mușteriul nemulțumit. Când se asprea vremea, le făcea țuică fiartă cu zahăr și piper, să-i sare la inimă pe necăjiți. Clienții nu țineau la băutură. Erau osteniți și vlăguiți. Dintr-o litră, două, se posomdrau. Plecau spre seară pe trei cărări, tăind câmpul. Ce-i păsa lui? De la o vreme nu-l mai părăsea binele. Făcea ce făcea, și pleca după vin la Drăgășani. Acum, drumul avea

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
numai o inimă roșie, fierbinte în iarba pălită, cârciumarul s-a ridicat de la petrecere. Peste dealurile Drăgășanilor plutea o lumină verde, stinsă. Mirosea a fân ținut sub ploi. Un vânt rece, de toamnă, mișca crengile uscate. Aprigă muiere. Voica îl ostenise până dimineața într-o căpiță. Avea niște brabeți de sâni, vii și tari, cu sfârcurile cât crugul. Mușca bărbatul, nu se mai sătura, și gura muierii - ananas. Ardea toată, și lui nu-i mai venea să plece. Îl chemau treburile

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Sub fruntea largă u luceau doi ochi vii. Își freca palmele ușor și zâmbea. Gura i se strângea în margini răutăcios. Părul moale, castaniu îi cădea într-o parte. Cel tânăr o privi o clipă și bău până în fund. Buzații osteniseră, dar nu se lăsau. Începuseră să cânte fără perdea. Iute s-au înveselit manglitorii. Stăpânul și-a așezat ibovnica pe genunchi și-a mai destupat o sticlă. Oacă juca geamparalele pe coate, își legase pantofii de șireturi și-i atîfnase

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
bună pe care a umblat mielul lui Dumnezeu. Ori el, ca negustor de băuturi, avea multe păcate. Și ca să-l mai îmblînzească, spuse în cele din urmă, trebuie să dea ceva pentru biserică, s-o înzestreze. Înțelesese Stere, degeaba se ostenea părintele. Asta venea tot ca un fel de bir, dar se gândi că nu strică să-și aducă aminte că omul are numai o viață și că-l așteaptă lumea cealaltă. - Bine, părinte, a zis, o să cumpăr icoane și un

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
frumoasă, mi s-a urât cu atâta sânge... Chișcă se uită la el cum își împletea o țigară cu degete dibace. - De douăzeci de ani trudesc aici, dau boierilor carne să mănânce și mi s-a făcut lehamite... - Oi fi ostenit. - Nu-i asta. Trebuie să fie altceva, c-am avut și o arătare pe drum. Se făcea case dăduse Cristos jos din cer. Umbla prin Cuțarida noastră desculț... -Ei? - Cum îți spun. Umbla înaintea amărîtilor și m-a întrebat: "Tu

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Își ascultau pașii în praful drumului și nu mai spuneau nimic. Se auzea cum seceră vântul tulpinile buruienilor. Măciuliile lor uscate, scuturate de mult, se aplecau scoțând un șuierat cunoscut. Câte nopți umblaseră astfel? Cine să le mai țină seama? Osteniră. Paraschiv lăsă păturile la picioare. Ăl bătrân scoase o țigară, o bătu la capetele amândouă și își aduse aminte: - Tu nu tragi un fum? - Ba da. Luă lacom țigara și o aprinse. - Așa, oftă ușurat. Uitasem. Luna se ridică deasupra

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
pe om din bocanci fără să simtă! Dar de părăsit nu mă părăsesc nici ei. Au nevoie de mine. Am nasul mai lung. Miros mai iute, și pe ce pun geana, e treabă de făcut... Dar nu mai merge, am ostenit. Trebuie să mă las eu, până nu mă gonesc eL. De altfel, m-am și învechit. Altcum se fura pe vremea mea și altcum azi... Ăștia tinerii lucrează mai subțire, cu lama, cu briciul, s-au făcut șuți. Noi tâlhăream

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
pupa sub puful urechii, unde-i dulce carnea de muiere. - Barem stinge lampa, că se vede peste drum! Sufla hoțul în lampă. O nădușea. Ofta văduva-n plăceri. - Greu fără bărbat! - Greu, mie-mi spui? -îti plăcu, lele? - Îmi plăcu. Ostenea Gheorghe. Se ducea până afară. Îi dădea un ghiont lui Paraschiv, care se lungea pe unde apuca: - Fugi, puișorule, că se răcește așternutul! Se strecura zulitorul lxngă femeie, subțire ca trestia. Simțea tuta că nu mai este ăl bătrân. - Fugi

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
au aprins și stelele alea moarte, și luna... "Așa! Așa!" făcea Dumnezeu cu mâna pe șoldurile muierilor. Și le răsucea când într-o parte, când în alta. Jucau și îngerii și sfîntu Petru, care-și pierduse șalupele. Când i-am ostenit, am rămas singur, jucând. Obosiseră și lăutarii, da nu i-am lăsat. "Haide, ha! Zi-i, Dumitre, că m-anticăresc..." Mi se aprinsese obrazul și din ochi îmi ieșea un fum gros, care acoperea tot ce era împrejur. O dată am

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-i strice ceva. În lunea aia bătea vântul pe cimentul lui. Frații beau la umbră în prăvălie, nu se uitau afară. Era și de amiază, să fi fost douăsprezece. Muierile făcuseră scurtă la gât privind spre Filantropia. Baba Marghioala 173 ostenise. Se lăsase pe vine, ciucită toată, cu mâinile în poale. Nu mai spunea nimic. Își strânsese broboada în jurul gâtului să nu răcească și-și trăsese poalele fustelor largi în jurul gleznelor, să n-o ia vântul pe dedesubt. Aglaia povestea de

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
o ia vântul pe dedesubt. Aglaia povestea de ale ei. Era după lăsata-secului și nu mai isprăvea. Fusese cu o seară înainte la cumetri, de bătuseră alvița, mai băuse un pahar de vin, îi mergea gura ca o melită. Când ostenise, scosese din buzunar o coajă de portocală, uscată pe mașina de gătit, să-și îndulcească sufletul. Mirosul plăcut gâdilase nările copiilor. Ene lăsase dambilușca. Ce-ar mai fi ros și el o cojită! Alături, bărbații se dădeau mai la soare

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
mângâiau, cu ochii pierduți în tavanul întunecat. Ușa se deschidea și se închidea. Intrau oameni noi, se așezau la alte mese, cei mai mulți plecau. La miezul nopții, rămăseseră numai gabrovenii și caramangiii. Jocul se întărîtase. Câștigau negustorii, după planul lui Florea. Osteniseră, dar nu se lăsau. Miza creștea și li se făcuse cald. Atunci a început Gheorghe a măslui cărțile. Polii au făcut picioare. Treceau sub palma pungașilor. Piele clipea din când în când peste masă. Păgubașii se frecau de scaune. În

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
măsura rece, de sticlă. Avea niște degete de domnișoară, albe și prelungi. Pica vreun necăjit. Cerea dorobanțul lui și-l sorbea îngîndurat; nea Fane se da-n vorbă cu el: - De unde vii, tată? - De la muncă, răspundea Chirică, ștergîndu-și barba țepoasă. - Osteniși? - Ostenii. Ce, e ușor? Dau drumu la douăzeci de trenuri pe zi, m-a deșelat acu... - Da ce ac e ăla? - Pă unde schimbi șinele. Vezi matale, și la trenuri e o socoteală, ehe... Nea Fane se mira: - Ce spui

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
rece, de sticlă. Avea niște degete de domnișoară, albe și prelungi. Pica vreun necăjit. Cerea dorobanțul lui și-l sorbea îngîndurat; nea Fane se da-n vorbă cu el: - De unde vii, tată? - De la muncă, răspundea Chirică, ștergîndu-și barba țepoasă. - Osteniși? - Ostenii. Ce, e ușor? Dau drumu la douăzeci de trenuri pe zi, m-a deșelat acu... - Da ce ac e ăla? - Pă unde schimbi șinele. Vezi matale, și la trenuri e o socoteală, ehe... Nea Fane se mira: - Ce spui? i

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
așază mortii-n sicrie de sticlă. Cică să se mai uite la ei, să-i mai vază! Ptiu! Ce să mai vază la ei? Că-s reci, că nu mai poate nici unu nimic! Minte scurtă de femei... Nea Fane ostenea. O dată se posomora. Îl apucau îngerii pierzării de ceafă. Schimba măsura: - Coană Lino, dă-ne cîte-o sticlă de lampă numărul cinci! Nevasta cârciumarului îl cunoștea. Autopsierul era un bețiv liniștit. Nu spărgea nimic, nu făcea scandal dacă se îmbăta. Dar

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
să-l odihnească, a zis scurt. Avea o haină de piele, acolo făcută în județ, unde se ducea cu Didina, dată de finii lui, căptușită cu blană pe dedesubt, numai nasturi și găitane. Îl pierdea gagica din ochi. Degeaba o ostenea ucenicul cu privirile. Îl fierbea, 2 fierbea. Stăpânul i-a adunat împrejur: - Am poftă să petrec ca oamenii, și dacă se poate pe deasupra și altceva, om vedea. O să mergem la balul meseriașilor, unde vin toți meșterii din București. Acolo-i

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
zicea. \ Conu Costică 1-a măsurat și s-a sculat în picioare. Se cam clătina, t dar s-a ținut bine. -La pupat pe lăutar pe amândoi obrajii și-a oftat: - Ia să te-aud... Meseriașii aveau niște fețe grele, ostenite de băutură. Țiganii au încordat viorile și Piculeață le-a stihuit la ureche: Izvoraș cu apă rece, Pe la poarta mfndrii trece, Trece neică să se spele Și dă de urmele mele... Mai au tras după aceea nevestele de ei, că

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
ele. Se uita lunganul la una ca la Fecioara Măria: - Coană, să n-am spor, ce-aș mai lăsa eu dracii-n dumneata! Potoapa râdea cu plăcere, că i-ar fi dat sufletul. - De, lasă-i dacă poți! Când o ostenea îi făcea cu ochiul lui Gheorghe: - Mai ia-o și tu! Acesta se înființa, ștergîndu-și palmele nădușite pe pantaloni, obiceiul lui de neam prost: - Cucoană, hai să te mai fac și eu un danț! Și trăgea cu oblonul la lungan

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Aceștia le zvârleau în calea pârjolului. Vâlvătaia se domoli. Trunchiurile duzilor erau umede și nu ardeau decât foarte încet. Oamenii răsuflară ușurați. Preotul făcea cruci mari, cu fața la biserică. Abia la vreun ceas sosiră și pompierii. Până să așeze tulumbele, focul ostenise. Ardea, numai într-un jar, inimi, inimi pe locul zidarilor. Tot la săraci făcuse pagubă. Mistuise casa lui Tănase și încă vreo cinci. Muierile plângeau, privind rămășițele negre. Meșterii înjurau lângă ele, mânioși și îngrijorați. Fata tramvaistului se întoarse acasă

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]