1,566 matches
-
o mai mare furie. Gerul Bobotezei și vremea grea păreau să nu se mai sfârșească. Pădurea zăcea îngropată în nămeți. Era o seară de iarnă cu zăpada răscolită de vânt, cu lupi stârniți din bârlog de foame. Pe hogeagul casei pădurarului ieșea un fum gros. În sobă vreascurile trosneau, spulberând scântei. Bătrânul Toma se uita cum limbile de foc jucau, se înălțau, unduiau în felurite forme, care stârneau semne de întrebare... Avea o privire fixă și ciudată. În fiecare seară sporovaiau
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pe timp de iarnă. „Hau-hauuu... hau-hauuu!“, un urlet jalnic, Gheorghe TESCU 180 prelung, porni din inima pădurii despicând liniștea nopții... Bătrânul Toma tresări... era un urlet cunoscut. - I-auz‟ Suru... iar urlă! ...murmură el. El trebuie să fie! adăugă bătrânul pădurar, înălțând privirea, uitându-se pe furiș la Anuca. După urlet, îi el!... În ultima vreme ne cam dă târcoale... - Poate-l aduce dorul de locul unde-o crescut! ...zise Anton, Anuca zâmbi cu palma la gură. - Oari, ari di gând
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
sângur, sângur... nici macar Pârvu nu-i acasî!. Far‟ di Pârvu, Anuca nu mergi nicăieri!.. Pârvu‟i umbra ei. Pârvu se ține de dânsa ca o umbră... o păzăști ! Afară se auzi un urlet prelung de lup, care se Anuca, fata pădurarului 187 stinse încet. - A ci Suru... parcă‟i el!.. Tot așa o urlat șî Parvu cu vreo doua nopți în urmî... amu, el‟îi cu Anuca și Anton la pândă. Când l-am mângâiat pe creștet și l-am întrebat
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Să-și vadă baba, acolo sus... sus. Simțea, din ce în ce mai puțin spaimele morții... Gândul i se duse iar, o clipă la Lina lui... lacrimi începură să-i curgă pe obraji. Simțea cum un frig îl cuprinde din toate părțile, Anuca, fata pădurarului 191 cum îi răcește carnea, cum îi amorțește sângele, cum i se sleiește voința... Numai gândul îi mai pâlpâia... ca un opaiț în care s-a topit seul. „Avea dreptate conu‟ Griguță... ce s-ar faci omu‟ fără gânduri“ Bătrânul
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
o liniște dumnezeiască... o tăcere sfântă. Cerul încă era senin, dar peste pădure se lăsă înserarea. Ce l-o fi făcut pe Anton să întoarcă capul, n-a știut... A privit roată cerul de deasupra, și, deodată ochii iuți ai pădurarului alunecară asupra unei tufe, care mișca, sus pe creastă. Acolo se profila clar, pe cerul verzui, silueta unui animal. Erau cel mult șaptezeci-optzeci de pași până acolo... la prima vedere părea să fie lup. Când, deodată, i-a recunoscut urechile
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
nu i-au luat urma!“, murmură Anton. Piciorul drept, din față, care era rupt, îi atârna moale. Îl potrivi și i-l legă îndată între două bețe. - Poate că și-a pierdut mama, și căutând-o, s-a rătăcit! murmură pădurarul. Acum, când Anton era lângă el, puiul de căprior încetă să mai geamă. Numai când îl atingea, ori făcea gestul să-l mângâie ușor, căpriorul începea să tremure din tot trupul și, sub freamătul acela, pielea i se încrețea... îi
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
în gând... „Croiește-ți de-acum, singur soarta!“. Iar lacrimile i se opriră în gât și altceva nu mai adăugă, de parcă tot ce voise să spună s-ar fi spulberat după acel singur cuvânt, și-l lăsă liber să plece. Pădurarul, fără îndoială că s-a gândit la primejdiile ce-l așteptau în codri. Anuca, oare, ce mai putea face!.. În pădure Nică putea să-și piarda viața, și ea nu i-ar mai fi văzut ochii, care semănau cu ai
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
o întunecime ciudat de palidă, în care doar pădurea de stejari brumării, rece, se arăta uriașă. Zorile se apropiau... Aerul deveni proaspăt și pătrunzător și sub asprimea lui te făcea, parcă, să-l resimți cu o tărie mai mare. Anton, pădurarul, mergea liniștit... cunoștea potecile cu ochii închiși... Odată cu risipirea nopții, părea că și tăcerea se destrăma pe încetul... În stânga sus, în vârful unui stejar, răsuna cu sunete adânci, sălbatice, pufăitul unei bufnițe iar de sus, de pe creasta Rediu-Mârzac, cobora ca
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
lup! L-a recunoscut, înainte de a apărea cu totul. Nu era Suru. Era un lup mare, puternic și în lungul spinării vărgat. La câțiva pași se oprește, cu botul întins înainte adulmecându-i urma... Într-o clipită îl fulgeră pe pădurar, cu o privire... se răsucește pe loc și dispare. Pădurarul zâmbi mulțumit. El nu căuta înadins lupul... chiar îl evita, să nu fie nevoit sa-l împuște. Pentru el fiecare sălbăticiune își avea rostul ei în viața pădurii, lupul însă
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
era Suru. Era un lup mare, puternic și în lungul spinării vărgat. La câțiva pași se oprește, cu botul întins înainte adulmecându-i urma... Într-o clipită îl fulgeră pe pădurar, cu o privire... se răsucește pe loc și dispare. Pădurarul zâmbi mulțumit. El nu căuta înadins lupul... chiar îl evita, să nu fie nevoit sa-l împuște. Pentru el fiecare sălbăticiune își avea rostul ei în viața pădurii, lupul însă, era simbolul ei. * Îndatoririle sale de pădurar, erau să ocrotească
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
loc și dispare. Pădurarul zâmbi mulțumit. El nu căuta înadins lupul... chiar îl evita, să nu fie nevoit sa-l împuște. Pentru el fiecare sălbăticiune își avea rostul ei în viața pădurii, lupul însă, era simbolul ei. * Îndatoririle sale de pădurar, erau să ocrotească și să apere viața pădurii. ...Încă pe la sfârșitul lui ianuarie, vremea zăpezilor luase sfârșit. Dar, nici în februarie, când un nou strat de zăpadă se așternuse, pentru scurt timp, „dungatul“ nu i-a mai ieșit în cale
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
îl cunoșteau pe Anton, și, între ei se stabilise, parcă, o înțelegere tacită-complice... un fel de pact de neagresiune. Prea des i-au luat urmele... îl cunoaște, făra îndoială; lupii disting cu multă precizie pe vânător de cioban, ori de pădurar, ca protector.. „ - M-a așteptat, fără frică..“, își zise Anton. Oare, l-a determinat pe lup, la așteptarea asta... amintirea, că îi pregătea mereu, el, locul nadei, ajutându-l să treacă iarna mai ușor!.. Poate ! Se leagă în mintea lui
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
hrană, așa cum orice animal își recunoaște îngrijitorul?! Căpriorii, iepurii, chiar și mistreții, învață repede să cunoască omul care le îngrijește, locul hranei și își pierd sfiala față de el. Dar, lupul?!... Această făptură neînfrânată, sălbatică, veșnic hărțuită!?... Și, totuși, altă explicație pădurarul nu găsi... * ...De zile întregi, pe Anton, îl apăsa o proastă dispoziție, ca o indignare surdă, adormită în sine... pe care nu și-o putea explica. Tot înconjurul era acoperit de ceață. Valea Elanului, apa Elanului, dealurile dimprejur... totul era
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
care îi așteaptă cu inima palpitând! ..Și, cum se aprinde brusc și învăpăiat în ochii lor toată sălbăticia și ferocitatea... O râpă sfâșiată se cască în față... Anton scrutează valea pe pe pantele povârnite, pleșuve. - Ah, o urmă!... exclamă surprins pădurarul. O urmă de jder!, recunoscu el cu ușurință. Și a trecut pe-aici de curând! își zise el cu satisfacție, și porni dupa dâră... Urma ducea prin mărăciniș... peste un trunchi de copac doborât, se îndreptă spre râpă și intra
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
care adăpostește o mulțime de păsări și rozătoare... acolo trebuie să fie!“, gândi Anton. Tufa se mișcă într-un loc... „...Aha, pe acolo se furișează, hoțomanul!“ iși zise el zâmbind. Jderul își căuta salvarea, simțind că-i urmărit, ascunzându-se. Pădurarul începu să-și piardă răbdarea așteptând... Dar, iată-l că țâșnește. O zvâcnire minunat de ușoară, de sprintenă, o alunecare atât de mlădioasă, cum nu mai văzuse niciodată în toată viața lui de pădurar și vânător. Nu sare, nu aleargă
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
simțind că-i urmărit, ascunzându-se. Pădurarul începu să-și piardă răbdarea așteptând... Dar, iată-l că țâșnește. O zvâcnire minunat de ușoară, de sprintenă, o alunecare atât de mlădioasă, cum nu mai văzuse niciodată în toată viața lui de pădurar și vânător. Nu sare, nu aleargă... pare că nici nu atinge zăpada, pare că plutește pe deasupra învelișului moale... Deodată, îl vede în întregime, foarte clar, nu-i distinge însă mișcările... Zvelt și subțire, și, turnat ca din bronz, zboară departe
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
aleargă... pare că nici nu atinge zăpada, pare că plutește pe deasupra învelișului moale... Deodată, îl vede în întregime, foarte clar, nu-i distinge însă mișcările... Zvelt și subțire, și, turnat ca din bronz, zboară departe. Cât l-ar fi dorit, pădurarul, ca trofeu... Ridică arma, ochește, îl vede în cătare clar... clar, dar lasă arma în jos. „Ar fi păcat!“, îți zise el. Și jderul, minunăția lumii, dispăru. Pădurarul răsuflă ușurat... Se simți ca un fulg, și fericit că n-a
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și, turnat ca din bronz, zboară departe. Cât l-ar fi dorit, pădurarul, ca trofeu... Ridică arma, ochește, îl vede în cătare clar... clar, dar lasă arma în jos. „Ar fi păcat!“, îți zise el. Și jderul, minunăția lumii, dispăru. Pădurarul răsuflă ușurat... Se simți ca un fulg, și fericit că n-a apăsat pe trăgaci. La el... „punct ochit... era punct chitit“, el nu greșește niciodată. I-a recunoscut până și pata gălbuie de pe gâtlej... și curbura zveltă a spatelui
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
deasupra străzii fîlfîiau cîteva afișe proaspăt scrise de mînă: „Banca Barcalys. A se adresa la...“, „Lăptăria Cornwallis. Noua adresă...“, „Pescăriile Marquis...“. Pe trotuarul pustiu și liniștit, un polițist se plimba cu un paznic de bloc, discutînd pe Îndelete, ca doi pădurari Întorși de la vînătoare. CÎțiva pași mai Încolo, o pancartă anunța: „Bombă neexplodată!“ Strada - aceeași pe care trecuseră cu o seară Înainte - era de nerecunoscut. „Ce activitate uriașă a avut loc În numai cîteva ore!“ Își spuse Rowe. Oamenii lipiseră afișe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
la tine. Fiule Logon, du-te la Krog și spune că asta vor vrăjmașii: fiecare cu limba lui. Asta Învață la toți: voi ăștia din pădure, ce să vorbiți ca pelticii ăia de munteni? Dacă vreți vorbe, spuneți vorbe de pădurari! Tatăl spune că suntem mulți oameni acum. Tatăl spune că ne trebuie multe limbi și că Moru doar minte. De ce să Înțeleagă pescarul ce spun femeile cu ierburi de leac? - Ah, și Minos ce-a spus? - Minos a zis la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Unii nu se lăsau Însă și, la Început, urmăritorii n-au avut ce să le facă pentru că erau prea puțini. Pe urmă, Însă, au găsit tot mai mulți răzvrătiți care să le țină partea, așa că i-au luat alături de ei: pădurari de la Miazănoapte, munteni care țin oi pe lângă casă, pescari de la Marea cea mare și tot așa. Dacă se simțeau În putere, Îi ucideau pe cei ce țineau de vorba lăsată la Început de Tatăl din Cer. Dacă nu, Îi luau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
nori de praf și culcând ierburile la pământ - Poate mor, poate scap! mai strigară câte unii când ne amestecarăm cu vrăjmașii. În față mi se arătă un blond spătos, cu capul Învelit În plete și barbă. Era din neamurile de pădurari de la Miazănoapte - răsucea o bâtă uriașă și, rostogolindu-și ochii cu furie, dădu să-mi zboare capul de pe umeri. M-am aplecat, ca atunci când se repede mistrețul furios peste tine și i-am repezit sulița micuță a lui Kikil În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și cocoși de munte și, În tot acest timp, nu-și dezlipea privirea de pe mâinile, părul și mijlocul Anei, de parcă abia așa ar fi Înțeles mai bine sfaturile ce i se dădeau. Era originar din Moldova, dar făcuse școala de pădurari pe undeva pe la Râmnicu Vâlcea. La terminarea școlii alesese postul de paznic de vânătoare la această pădure mică și veche din apropierea statului Burlești, În plină câmpie, „rămășiță din uriașul codru al Vlăsiei“, cum le spunea Ana țâncilor ei din clasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
de aur stacojiu” “soborul stelelor” “ardeau mestecenii frunzișul rar” “lacrime de ceară” 2.Scrieți cuvinte cu sens asemănător pentru: trudiți, pribegi, pâlcuri, sobor. 3. Transcrieți versurile în care autorul personifică munții. Ajutoarele pădurii Eugen Jianu Ne-a chemat moș Vuia, pădurarul, să venim la căsuța lui din poiana cea mare. Să venim negreșit, ca să-i cunoaștem ajutoarele. Cine or fi aceste ajutoare? ne întrebam. Copii de la vreo altă școala ori gradiniță? Nu ne-a spus niciodată moș Vuia nimica. Avea el
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
fiecare pițigoi pe care-l vedeți prinde într o zi cam atâtea omizi cât cântărește el. Ce s-ar face pădurea pradă atâtor vrăjmași care i-ar tot roade frunza? Am înțeles noi atunci care erau ajutoarele lui moș Vuia, pădurarul, și pe dată le-am socotit prietenii noștri; doar laolaltă slujeam pădurea. Ne-a mai spus moș Vuia că întotdeauna primăvara e nevoie de niscaiva căsuțe în care să facă popas și să-și dureze cuiburile feluritele neamuri de păsări
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]