3,143 matches
-
cu voce tare. Pustiul a adunat în mine toxine pe care nu le pot elimina decât vorbind... Și chiar mă întreb uneori dacă destinul meu nu s-a născut din cuvinte. Eu însumi par produsul cuvintelor mele... Nu remarcați? Pădurea, peronul, gara, mlaștina, cobra... Numai cuvinte. Mă mișc, am impresia, într-o lume de cuvinte care mă înfășoară cu tentaculele lor... Oare și tristețea, domnilor, să fie un simplu cuvînt?... Deșertul nu. Deșertul e o realitate. L-am văzut cu ochii
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Că într-o zi ar fi venit un tren și n-am mai fi avut putere să ne urcăm în el... Cum s-ar fi întîmplat? Parcă văd. Am fi rămas, Eleonora în sala de așteptare, eu pe banca de pe peron, ascultând pufăitul locomotivei, strigătul "Poftiți în vagoane", dar n-am fi schițat nici o mișcare, n-am fi avut putere să ne urcăm în tren. L-am dorit prea mult. L-am așteptat prea mult. Ne-am epuizat în așteptare și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Parcă se pregătea să dărâme gara. Și, deodată, între două rafale, am auzit un zgomot nou și ciudat. Întâi n-am știut de unde venea. Am bănuit că vântul smulsese o fereastră sau aruncase o bucată de tablă de pe acoperiș pe peron. Când m-am lămurit, am rămas năucit, neștiind ce să cred. Amândouă limbile ceasului mergeau acum normal. Se întîmplase, cum să vă spun, ca în film când, după un stop cadru, eroii își reiau mișcările și totul reintră în normal
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
întîmplase, cum să vă spun, ca în film când, după un stop cadru, eroii își reiau mișcările și totul reintră în normal. Priveam ceasul, fascinat, așteptând. În clipa următoare, mai întîi becul din sala de așteptare și apoi cel de pe peron s-au stins cu un zgomot sec și peste întreaga gară s-a așternut o noapte neagră, sfâșiată când și când de fulgere. Ciorile cârâiau pe câmp, îmbătate de apropierea furtunii sau, poate, speriate de ea. Mi-e cu neputință
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
o stare de neputință și deznădejde. Îmi sunau mereu ca un ciocan în cap aceleași întrebări: "Ce s-a întîmplat cu mine? Ce s-a întîmplat cu mine? Mi-am pierdut oare mințile?" În starea asta m-am repezit pe peron și cum trebuia probabil să-mi descarc în ceva disperarea am lovit cu toată puterea cu pumnii în ceas. Și, deodată, cele două becuri s-au aprins. Sunetul ceasului s-a schimbat din nou. Numai minutarul mergea acum. Iar când
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
doctoranzii în drept. Peste câteva zile am primit două mandate: unul era din partea mamei. În ziua plecării, toți excursioniștii trebuia să ne întîlnim la șase dimineața în Gara de Nord. Eu venisem încă de la ora cinci și mă plimbam de-a lungul peroanelor trăgând în piept aerul rece al dimineții. Soarele abia răsărise; nu se vedea din cauza acoperișurilor înalte, dar prezența lui o simțiseră toți călătorii care forfoteau prin gară: arătau mai sprinteni și mai voioși. După puțin timp se ivi și Mihaela
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
încît un bolnav s-ar fi însănătoșit stând numai în preajma ei. M-am mirat văzînd-o singură: ― Nu te-a condus Alexa? ― Nu, Dor, e de serviciu. Am luat-o de mână, ca pe un copil, și ne-am plimbat pe peroane, privind cum se îmbarcau călătorii în trenurile gata de ducă. ― E așa de dimineață și uite câtă mișcare e pe-aici. O viață pe care n-aș fi bănuit-o vreodată, viața Gării de Nord... Mihaela părea de neînțeles. Neastâmpărată ca o
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
și am alergat la casa de bilete. Ah, casierul se mișca așa de greoi, ca-într-un film au ralenti. Mi se părea că nu mai ajung să apuc biletele. În sfârșit le aveam în mână. Într-o clipă eram înapoi pe peron. Am găsit-o pe Mihaela tot acolo unde o lăsasem. Nu se clintise din loc. Abia acum o apucase îndoiala: să meargă? Să nu meargă? ― Uite biletele! Hai, urcă în tren! Repede, că pleacă! ― Dar ce facem cu excursia? făcu
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
țintă. Vremea prânzului trecuse de mult. Nu-mi era foame. Uitasem și de prânz și de foame. Ajungând pe Lipscani, în dreptul cinematografului Maxim, cineva din spate mă trase de mânecă. Era Walewska, poloneza! Volubilă, suplă, strălucitoare, așa cum fusese Mihaela pe peronul gării, în ajunul escapadei noastre la Constanța. La început o scurtă explozie de veselie, apoi mustrări: ― De ce nu dat pe la mine, cum făgăduit la Oper, urs reu? Vali (Vali era numele ei de alint) iubești mult la tine și tu
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
apoi adio fantasme! Dar tot nu v-am spus cum se leagă toate astea de Zen ul lui Cărtărescu, așa cum promiteam joia trecută. Da’ ce, dau turcii?! 21 iulie 2011 Dimineață cu 112 Vineri, 12 august 2011, orele 9.25, peronul stației de metrou Eroii Revoluției. Câteva zeci de minute - cum oare să le zic pentru mai multe felii de public? - instructive? halucinante? nașpa? Pe când le trăiam cu sângele-n palme, știu că (deformație profesională!) mi-au evocat definiția fantasticului ca
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
plus scena tranșării cadavrului din Inocentul lui Ian McEwan. Ca să vezi! Totul era de-o domesticitate dezarmantă. Dimineață de august la metrou în Bucureștii evacuați de febrilitatea vacanțieră. Sfârșit de săptămână, sfânt plictis de concediu, cu doar câteva siluete pe peron. Eram apelpisiți și responsabili, după o noapte străpunsă nu doar de hărmălaia lătră turilor tradiționale, dar și de strigătul disperat de ajutor al unei femei căreia, pe la patru dimineața, i se furase fulge rător geanta, așa cum șade bine unei metropole
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
furase fulge rător geanta, așa cum șade bine unei metropole în plin avânt. Tania avea o ședință la ICR, dar eu, în drum să ud florile socrilor, nu aveam nici o grabă. Mă uit în lungul scărilor (10 trepte, ultimul calup către peron) și văd un septuage nar blonziu, calm și elegant, coborând cu o geantă albastră de voiaj în mâna dreaptă. Brusc, sub ochii noștri magnetizați de oroare, omul se-mpiedică și-o ia vijelios la vale, lovindu-se când cu ceafa
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Dar puteți să-mi spuneți de ce mi s-a actualizat exact în acea secundă figura acră a vânzătoarei de la buticul din Florența, un fel de La Mamma mafiosa, convinsă că-mi cumpăr batiste (am luat o duzină) pentru înmormântare? Întins pe peron, omul nostru era, culmea, la fel de calm ca noi. Așa un deficit de isterie în România de azi e ca o ninsoare în plin deșert. Și-a pipăit ceasul, cam zdruncinat, și m-a rugat să i-l deschei de la mână
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Și asta fără ca părinții să fi aflat o clipă de calitățile și munca micuței. Nu mai știu nimic de ei. Poate zâmbesc în cer iar micuța Melania de atunci leagănă pe brațe nepoți sau strănepoți. * La sfârșitul anului școlar, pe peronul gării știam că nu voi prinde și al doilea an la Filești. Dau să urc scările vagonului cam înalte pentru o învățătoare micuță și firavă când un elev dintr-a doua, Sigănaș, îmi întinde doi iepuri, ca două păpuși vii
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
nevasta și fetița. La Șura mai veneau seara Vanea Arnăutu, secretarul primăriei și notarul Costea Machedonschi. Mai ceva nalangâte, ceva băutură, taclale ca la 22 de ani, dar mereu, din risipa de nume de fete, dintr-un abur risipit pe peronul gării Traian Val revenea imaginea plăpândei domnișoare cu bască albă. Era învățătoare nouă la Tabacu dar nici colegii n-o știau prea bine fiindcă mai tot timpul stătea cu elevii. Cum să fac s-o cunosc? Aceasta era întrebarea și
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
bască albă. Era învățătoare nouă la Tabacu dar nici colegii n-o știau prea bine fiindcă mai tot timpul stătea cu elevii. Cum să fac s-o cunosc? Aceasta era întrebarea și nu doar întrebarea acelui sfârșit de Undrea 1932. Peron de-o bască albă În fine, împlinesc 20 de ani și am dreptul să fiu numită titulară în învățământ. Așteptam cu emoție confirmarea Ministerului pentru numirea într-un post în județul Covurlui, pentru a fi cât mai aproape de casă, de
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
alcătui un cântec sfâșietor: Rămas-am singur în birou, Rămas-am singur numai eu. Povestea mea începe așa, Când a venit fetița mea. Fetița mea. - Fetița mea, te-aș întreba Unde e mămica ta ? Mămica ta. - Mămica mea e pe peron, S-a căsătorit c-un domn, Tăticule. Tăticule, și știu, zău, Acela a fost șeful tău, Tăticule. Te-ai însurat să ai copii Și-n viață numai bucurii, Tăticule. Când trenul lung va șuiera, Adio, tată, am plecat, Adio tată
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
intre în Oastea Domnului, principiile sale și-au găsit o albie în care toată răzvrătirea vagabondului s-a putut revărsa cu ardoare. În adunările de la biserică noul ostaș a deprins o mulțime de cântice pe care le răspândea apoi pe peron. Astfel deslușite, neliniștile sale luau forma grijii pentru oamenii care mor. Față de acești coloniști ai iadului pe care îi recrutează cu duiumul Scaraoțchi printre cunoscuții noștri, Neculai simțea o mare milă. Când era copleșit de acest sentiment, vagabondul începea să
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
coloniști ai iadului pe care îi recrutează cu duiumul Scaraoțchi printre cunoscuții noștri, Neculai simțea o mare milă. Când era copleșit de acest sentiment, vagabondul începea să predice. Fără să le amestece, Neculai exercita cele două arte ale sale pe peronul haltei din Dobrina. Când cerșea, era mut, târa piciorul și se uita pe sub sprâncene cu ochi de câine bătut. Pe neașteptate, apărea de sub o căruță sau de lângă un perete. Alteori de sub stâlpul unde pândise până atunci. Se ținea lipcă de
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
De-ar fi lumea credincioasă, ar milui-o Domnul cu o ploaie! De obicei oamenii nu-i dădeau atenție. Orgoliul lui Neculai însă nu suferea prea mult. Cu mâinile la spate, ostașul Domnului plimba trista-i figură dea lungul întregului peron. Nepăsarea sa părea plină de sens. - Dacă nu-i credință, nu plouă !... Aflat la vârsta de gură-cască, câte un copil îl privea intrigat. Grav, Neculai își continua plimbarea. Cu fața strâmbă de râs, un trecător se oprea să dea mâna
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
Întinși pe jos ne fascinau. Ni se păreau mai reali decît cei care veneau În vizită la noi. Într-o noapte, Întorcîndu-ne de la Cannes la Paris, i-am văzut pe călătorii de clasa a treia bînd apă de la cișmelele de pe peronul unei gări; un muncitor ți-a oferit apă Într-un bidon soldățesc; ai băut pe nerăsuflate și mi-ai aruncat imediat după aceea o privire triumfătoare, conștientă că făcuseși prima-ispravă memorabilă din viața ta... Ne-am născut pasageri de clasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
norii unor tristeți ce mă apasă, atât de mult c-aș vrea degrabă să vii și să mă iei acasă... Nu mai găsesc de mult plăcere în tot ce astăzi mă-nconjoară, sunt ca o floare ofilită rămasă pe-un peron de gară. Aștept în van, dar nu mai vine și plânsul mi se țese-n glas, până ce trenul va ajunge nu știu cât timp a mai rămas. Pe lângă mine trec agale, glumind pe negrele cărări , indiferenți si nestatornici alți călători spre alte
C?l?toarea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83382_a_84707]
-
semnalele sale luminoase. Atunci, În timp ce băgăm moneda În aparat și treceam printre barele rotitoare de lemn, l-am văzut pe bărbatul care avea să moară. Aici era un fel de palier, o platformă de ciment aflată cu un nivel deasupra peronului metroului, iar omul ședea pe o bancă de lemn plasată pe partea stîngă, cum coborai panta spre tunel. Bărbatul ședea acolo liniștit, la un capăt al băncii, ușor Înclinat spre stînga, sprijinindu-și cotul pe spătarul băncii, cu pălăria puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
destul ca să cunoască tot Brooklyn-ul. E nevoie de-o viață de om ca să cunoști cu adevărat Brooklyn-ul. Și nici atunci nu reușești să afli tot. Întuneric În pădure, necuprins ca timpul Acum cîțiva ani, printre cei aflați pe unul din peroanele gării din München, lîngă rapidul elvețian gata de plecare, se găseau o femeie și un bărbat - o femeie atît de frumoasă, Încît imaginea ei avea să rămînă veșnic Întipărită În mintea celui care-o vedea, și un bărbat pe al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
zîmbindu-i voluptos, vorbea cu vioiciune, cu sinceritate, cu veselie și uneori izbucnea Într-un mic hohot de rîs ce izvora din gîtul ei cu accente pline, joase, calde și senzuale. În timpul ce se plimbau În sus și-n jos pe peron, femeia Își strecurase mîna mică, Înmănușată, pe sub brațul paltonului lui gros și se strînsese lîngă el, sprijinindu-și uneori de brațul lui capul frumos ce avea mîndria și grația unei flori. Se opreau din cînd În cînd și se priveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]