1,594 matches
-
scenei. Nimic nu este deformat și nimic esențial nu este ascuns. Situația se schimbă însă de îndată ce pictura pune stăpânire pe adâncime, așa cum s-a întâmplat în pictura apuseană a Renașterii. Voi arăta în capitolul IX că această extindere scindează spațiul pictural în două structuri compoziționale în interacțiune: planul proiectiv frontal, care este, din punct de vedere vizual, mai direct și natural, dar care tinde să comprime scena reprezentată în lățime, și structura care se extinde în adâncime, prezentând scena obiectiv, dar
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
efectul de adâncime al picturilor poate fi convingător, faptul se datorează în parte dinamismului privirii observatorului. Deoarece vectorul privirii întâlnește planul picturii perpendicular, el se străduiește să continue în aceeași direcție pentru a străbate astfel dimensiunea adâncimii. Privirea conferă compoziției picturale o axă suplimentară, care întărește orice vector orientat înspre adâncime, oferit chiar de compoziție, de exemplu, de perspectiva centrală. Ceea ce înseamnă că doar uitându-se la o pictură privitorul înzestrează structura operei cu o adâncime mai mare decât are de
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
a unei picturi coincide cu direcția vizuală a privitorului, ca, de exemplu, în cazul operei lui Dieric Bouts - Cina cea de taină (vezi figura 120) -, se instituie o circulație bidirecțională nemijlocită între privitor și tablou. Privirea alunecă nestânjenită prin spațiul pictural și, dimpotrivă, spațiul reprezentat continuă dincolo de ramă, antrenându-l pe privitor în pre lungirile sale. Cu toate acestea, în alte situații, axa spațiului pictural este oblică. De exemplu, în pictura japoneză tradițională (vezi figura 114), întâlnirea apare sub un unghi
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
120) -, se instituie o circulație bidirecțională nemijlocită între privitor și tablou. Privirea alunecă nestânjenită prin spațiul pictural și, dimpotrivă, spațiul reprezentat continuă dincolo de ramă, antrenându-l pe privitor în pre lungirile sale. Cu toate acestea, în alte situații, axa spațiului pictural este oblică. De exemplu, în pictura japoneză tradițională (vezi figura 114), întâlnirea apare sub un unghi ascuțit nu numai de-a lungul planului pământului, ci și de deasupra. Perspectivele oblice reprezintă un nivel de complexitate mai mare decât cele ortogonale
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
în raport cu o axă verticală și diminuează rolul echilibrului în jurul punctului central. Aplicat picturii, acest model sugerează o puternică dinamică verticală. Compozițional, aici avem de-a face cu rame în care vectorul excentric al gravitației domină cu forță cen tricitatea obiectului pictural însuși. Există un al doilea motiv pentru înrămarea tablourilor: o ramă separă o imagine de ceea ce se află în jur pentru a indica faptul că există o lume în sine. Într-adevăr, pictura este destinată adesea spre a fi o
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
se află forma desenată ca „figură”. Fondul este continuu dinapoia figurii. O ramă operează de asemenea ca figură, dacă tot ce îi este substanțial și caracteristic se impune fizic, ceea ce se întâmplă adesea în tradiția noastră apuseană. În consecință, spațiul pictural al unui tablou nu se oprește la ramă, ci continuă dincolo de aceasta, ceea ce nu-i de prea mare importanță atât timp cât fundalul este gol și nu penetrează adâncimea dincolo de simpla distincție fond/figură. Nici chiar foița albastră a unui portret de
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
se poate spune că este oarecum neclară. În capitolul X mă voi întoarce la această problemă, discutând o temă similară, oferită de planul general al Pieței Sfântul Petru. Dar acum voi reveni la interacțiunea celor două sisteme compoziționale în tondoul pictural. Mă refeream la dificultățile întâmpinate de artist atunci când se apucă să adapteze grila lumii terestre la un spațiu circular. Soluția ușoară a eliminării excen tricității în întregime este rareori satisfăcătoare, din două motive. Într-un sens pur formal, armonia necontrastantă
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
mai mult decât tondoul, ovalul este o formă vioaie, dictată mai degrabă de necesitățile impuse de decorul pe care îl servește decât de acelea ale compoziției conținute. Ca urmare, în multe realizări de rutină ale secolului al XVIII-lea, subiectul pictural umple cadrul fără o prea mare considerație acordată structurii specifice corespunzătoare formatului elipsoidal. Un peisaj se lățește pe toată întinderea sa orizontală sau una dintre tinerele femei ale lui Boucher stă lungită pe patul său. Ovalul constituie pretext de rotunjire
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
înfățișare a stărilor imobile ale existenței. Spațiul picturii este împărțit în trei straturi orizontale care, deși se petrec, abia interacționează între ele. Capul și umerii lui Hristos ajung până la cer, iar doi dintre gardienii adormiți au capetele țintuite în mijlocul câmpului pictural. Există însă o distincție clară între starea adevăratei vieți care unește pământul cu cerul în figura lui Hristos și celelalte două straturi, cerul gol deasupra orizontului și culmea lipsei de sensibilitate a realității inanimate de sub cornișa evidențiată ca o demarcație
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
funcția limitativă a marginii este practic absentă. Modelul repetitiv al pătratelor înscrise ar putea continua la infinit și delimitarea spațiului, constituind la un moment dat chiar unul dintre pătrate, nu l-ar întrerupe ca atare. Cadrul nu se suprapune spațiului pictural asemenea unei ferestre și nici nu acoperă acel spațiu. Nici o limitare efectivă nu poate împiedica expansiunea focarului centric de energie. Permiteți-mi să adaug o observație în legătură cu diferitele funcții atribuite de Albers culorii și formei. În seria de picturi pe
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
tip al picturilor sale târzii pentru a exemplifica un gen de compoziție în care rolul centrului este redus. Această tendință stilistică a căpătat o largă răspân dire. Câmpuri de culoare ale picturilor pe pânze vopsite plat, texturi abstract-expresioniste umplând spațiul pictural și alte procedee similare prezintă aceeași tendință care își are originea în impresionism, mai exact în opera târzie a lui Monet. Toate acestea ignoră centrul și constrângerile marginilor și formatului, înlocuind ierarhia cu coordonarea. Ele abordează nivelul structural al omogenității
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
loc. Un efect similar este realizat într o pictură de Gentileschi (figura 66), unde capul este singura parte din figura tinerei femei aflată pe verticala centrală. Acest accent asupra centrului înălțat dă mișcării oblice a personajului un sprijin în spațiul pictural. Exact opusul poate fi observat atunci când corpul unui personaj este adunat de-a lungul verticalei centrale, în timp ce capul singur deviază puternic de la aceasta. Sfânta Magdalena a lui Caravaggio (figura 67) arată ca și cum ar fi decapitată - un efect șocant sporit de
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
manieriste, o luptă hotărâtoare care nu poate oferi un deznodământ definitiv. Tensiunea dintre intrarea și ezitarea în spațiu a personajului central evocă o stare de spirit problematică, sfâșiată de conflict. Tabloul lui El Greco ne amintește de faptul că adesea compozițiile picturale se bazează și pe altceva decât pe influența propriului centru. Relațiile dintre acei câțiva centri trebuie privite în legătură cu centrul de echilibru al întregului. În Rugăciunea din grădină, ambii centri dominanți - îngerul și Hristos îngenuncheat - sunt conectați printr-un vector oblic
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
învecinare; nu se dă, nu se ia, nu se cere și nu se răspunde. Obiectele și relațiile dintre ele sunt atât de expresive, încât ni se pare firesc să vorbim despre ele în termeni umani. De fapt, când în scena picturală se află laolaltă cu niște figuri umane, pare artificial dacă le-am trata ca fiind mai puțin animate decât ființele vii. Într-o operă de artă, toate lucrurile sunt la fel de elocvente prin aparența lor vizuală. În Întoarcerea de la piață a
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
aici se asigură un antagonism între zidurile comprimate ale ligheanului și carnația atrăgătoare a celei care se îmbăiază. Într-o altă pictură a lui Degas, recipientul capătă o dimensiune monumentală (figura 112). O porțiune a cupolei circului acoperă tot spațiul pictural. Parametrul vectorial principal al acestui gol aproximativ centric este verticala. În loc să se opună expansiunii personajului, îngrădirea sporește rotirea în înalt a acrobatei printr-o elevație arhitecturală uriașă. Doar plafonul barează brusc aspirația acesteia. Fără acest decor determinant, personajul ar pluti
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
masă acoperită cu ziare în dezordine. Și atunci când privirea bărbatului așezat este oprită abrupt de cadrul tabloului, ne dăm seama că metoda lui Degas de a intersecta elementele scenei cu cadrul face mai mult decât doar să indice că spațiul pictural se continuă dincolo de ceea ce se vede. În acest caz, face și contrariul: cadrul se alătură barierelor și recipientelor din cadrul picturii ca un alt spațiu închis, delimitând întreaga scenă și blocând orice acțiune conținută. Nu toate împărțirile sunt colectoare. Scena de
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
spațiul tridimensional. În proiecția frontală, structura este distorsionată în mod grotesc. Acest fapt are un înțeles propriu, dar struc tura trebuie să fie văzută mai întâi ca un aspect al compoziției „bune” în adâncime. Continuitatea spațiului Genetic, în evoluția producției picturale, reprezentarea în adâncime survine târziu. Zugrăvirea lumii vizuale nu debutează cu redarea fidelă a perceperii adâncimii. Mai degrabă ea își are originea în suprafața plană a stâncii, peretelui, hârtiei pe care era realizată pictura. În primele desene ale copiilor, de
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
de simplă, care să-i asigure acordarea unei atenții totale. Dar chiar și în stilurile mai realiste ale picturii vom găsi aceeași formulă de lucru. Proiecția frontală își menține întotdeauna prioritatea ca imagine direct perceptibilă, de aspect primordial al ambianței picturale. Deși accentul compozițional se poate muta asupra decorului tridimensional, proiecția continuă să simbolizeze sensul scenei a cărei configurație fizică se derulează în adâncime. Atunci când dualitatea prim-plan - fundal este înlocuită cu imaginea unei lumi continue, întinzându se din față până la
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
față până la orizont, spațiul infinit rezultat amenință centricitatea compozițională. Am menționat anterior că, în planul frontal, cadrul delimitativ creează centrul de echilibru prin inducție. Am observat că atunci când cadrul este redus la o fereastră și prin aceasta detașat de spațiul pictural, delimitările interioare îi preiau funcția. E instructiv să observăm în Adorația magilor a lui Bosch (figura 119) cât de atenuat apare grupul Madonei înconjurate de credincioși din lipsa unei circumscrieri defectuoase. Un vector central estompează Madona în drumul său spre
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
în spațiu a punctului de fugă. În primul rând, există un punct undeva pe pânză. El formează focarul proiecției optice și, prin urmare, un centru compozițional puternic în planul frontal. Dar el se situează totodată și departe, la orizontul spațiului pictural - o prezență iluzorie, din moment ce în spațiul tridimensional nu există nici o convergență perspectivală. Din punct de vedere perceptiv, centrul perspectivei plutește undeva între comprimarea proiectivă și adâncimea nediminuată. Perspectiva centrală este de un ajutor îndoielnic la stabilirea centricității compoziționale. Raportată la
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
perspectivei plutește undeva între comprimarea proiectivă și adâncimea nediminuată. Perspectiva centrală este de un ajutor îndoielnic la stabilirea centricității compoziționale. Raportată la planul frontal, ea asigură într-adevăr un centru puternic; însă atunci când este localizată la capătul îndepărtat al spațiului pictural, difuziunea vec torilor ce își au originea în punctul de fugă face dificilă pentru oricare dintre pozițiile aparținătoare acelui continuu spațial stabilirea de la sine a centrului unui sistem autonom. Să vedem cum funcționează aceasta în practică. Cina cea de taină
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
este pe deplin închisă într-o șarpantă strict geometrică. Pereții, tavanul și pardoseala indică un punct de fugă al perspectivei pe decorația frontală de deasupra căminului. Acest centru al perspectivei se află pe verticala centrală a tabloului, stabilizând astfel spațiul pictural. Simetria cadrului spațial este preluată de dispozitivul scenei biblice. Figura principală, Hristos, este susținută de verticala centrală, iar discipolii sunt grupați în jurul mesei așezate simetric. O atare simetrie, așa cum am probat anterior, tinde să confere dominanță planului frontal, în dauna
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
coincizând cu mâna sa ridicată - microtema binecuvântării. Observați totuși că, prin localizarea scenei în jumătatea inferioară a tabloului și dedesubtul punctului de fugă, pictorul conferă poveștii sale o ambianță lumească certă. Pe măsură ce privirea spectatorului, coincizând cu axa perspectivei, străbate spațiul pictural, versiunea tridimensională a compoziției modifică caracterul celor prezentate. Scena devine un banchet voios și spontan. Camera în formă de cutie, nemaifiind doar un fundal, îi înconjoară și protejează pe participanții la cină. Căminul reculează, făcând ca Mântuitorul să-și piardă
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
căruia este comprimată microtema mersului înainte, contrar privitului în urmă. Astfel, în timp ce o acțiune liniară traversează temporal spațiul tabloului, simultaneitatea compoziției centrice își păstrează avatarurile. Simbolismul planului frontal Chiar și atunci când continuitatea în adâncime a ajuns să determine natura spațiului pictural, scurtcircuitul dintre planul frontal și fundal nu este neapărat absent. De exemplu, Poussin caută ca geometria unui grup de personaje să se proiecteze clar pe un fundal de forme arhitecturale (figura 125) - un paralelism care elimină distanța dintre prim-plan
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
de prietenul său și soldatul înarmat părând să înfigă brutal sulița în capul Fecioarei. Avem din nou sub privire o scenă lumească de un adânc simbolism datorită aparenței de pe suprafața frontală care rămâne, la urma urmei, spațiul familiar al ambianței picturale. Capitolul X Centri și rețele în construcții Arhitectura se dovedește deosebit de potrivită pentru ilustrarea principiului compozițional discutat în studiul nostru. Elementele desenului de arhitectură se apropie mult de formele definibile geometric și, în consecință, majoritatea clădirilor seamănă cu diagramele teoretice
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]