37,317 matches
-
servea tatăl meu cu ceva de băut și, după aceea, se duceau împreună în camera din față. Acolo eu credeam că tata lua de pe dulap un cuțit pe care i-l arăta pentru că omul ăla îl auzeam cum începea să plîngă. Mie mi se părea că tata îl chinuie îngrozitor și se pare că așa era, fiindcă într-o zi mama i-a cerut pe un ton pe care ea nu-l avea de obicei, între rugător și imperativ să înceteze
Doina JELA - "Să nu lăsăm să ne fie organizate sentimentele" by Ara Șeptilici () [Corola-journal/Journalistic/16337_a_17662]
-
explicație a chinuitoarei mele neputințe de a scrie vreodată ceva în același timp adevărat și de ficțiune, poate decelezi un blocaj psihanalizabil. Eu legasem toate cele trei episoade și ajunsesem la concluzia că bărbatul acela, care venea la noi și plîngea în camera din față, cînd eu avem vreo șapte ani, fusese același care-l tăiase pe tata cînd eu aveam, să zicem, trei ani, și s-a sinucis, alți cîți ani mai tîrziu, din cauza mustrărilor de cuget pe care tatăl
Doina JELA - "Să nu lăsăm să ne fie organizate sentimentele" by Ara Șeptilici () [Corola-journal/Journalistic/16337_a_17662]
-
Am auzit, rostit cu convingere, refrenul "înainte era mai bine" îndeosebi în locuri în care oamenii au prosperat vizibil. Deși jignitor pentru cei cu adevărat necăjiți, el nu e totuși imposibil de înțeles. Cei care s-au ridicat sensibil se plâng: * Pentru că prețul pe care îl plătesc pentru micile lor izbânzi - mite zvârlite în toate direcțiile, formalități birocratice năucitoare care le fură timpul consacrat "înainte" cozilor, riscul falimentului sau al pierderii slujbei - este disproporționat față de rezultat; * Pentru că marile succese ale celor
De ce "înainte era mai bine"? by Speranța Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/16404_a_17729]
-
astăzi" (Victor Frunză). * Făcînd transfuzii, îmi amintesc o sintagma din N. Bălcescu: "oamenii sîngiurilor". * G. Călinescu a crescut nemăsurat în ochii mei, grație dragostei sale de animale. Omul care s-a închis trei zile într-o odaie pentru a-l plînge pe cîinele Fofeaza mi se pare tot atît de profund cît criticul omonim. Secretul, acest veritabil blestem al cunoașterii: Nimic nu este mai învăluit în farmec și blestem decît secretul" (Kierkegaard). * Să scrii fără plăcere, stăpînit doar de simțămîntul chinuitor
Din jurnalul lui Alceste (VII) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16446_a_17771]
-
Cristian Teodorescu Nu știu dacă din abilitate sau din convingere, dar dl Răzvan Theodorescu nu s-a grăbit să-și terfelească predecesorul, spre deosebire de majoritatea colegilor săi de cabinet. Noul ministru al Culturii nu s-a plîns de greaua moștenire, nu l-a acuzat de mînuirea ilegală a banului public pe dl Caramitru și nici nu a declarat că a găsit haos în minister. Ceea ce nu exclude posibilitatea ca dlTheodorescu să facă toate acestea de aici încolo
Un exemplu care nu se ia by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/16478_a_17803]
-
sau dacă oameni din preajma lui Adrian Năstase doresc să ne inducă, subliminal, ideea că el, titanic așezat între ape, va fi salvatorul unei țări pe care președintele expert în umezeală a adus-o la nivelul pietrei seci - specialitatea președintelui anterior! Plângem cu lacrimi de crocodil de lipsa apei, dar nimeni n-are idee cum poate fi remediată situația. Secetă au avut și occidentalii (iar acum au inundații!), însă n-am observat ca recoltele de grâu și porumb să fi scăzut sub
Murdar, uscat by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16480_a_17805]
-
intrasem în vorbă cu ea, iar ea continuase în limba română cu acel perfect simplu, - timpul românesc săltăreț, incapabil, cu neputință să povestești cu el o tragedie: Mă bucurai de cunoștința dvs. Avui plăcerea! Îi spusei și doctorului... Fetița mea plînse mult, dar acum e bine... De cînd femeia a căzut, după șocul nervos, a început să scrie zi și noapte. A fost ca un declic. Declicul unui aparat stricat, dar care, fiind zdruncinat zdravăn, începe deodată să meargă, să funcționeze
Praful by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16489_a_17814]
-
pregătit militar țara pentru război, uitînd cu totul că aliații nu și-au respectat deloc tratatul militar. Ca militar, s-a refugiat în Moldova, în urma înfrîngerilor de pe front, unde, ca toată lumea, a avut parte de diferite pățanii de care se plînge. Takismul a ieșit împuținat după război, ca urmare a modificării hărții politice a țării, prin apariția noilor partide. Take Ionescu, obosit, devine premier la 17 decembrie 1921 și îl numește ministru, și încă la Justiție, (ceea ce era scandalos!) pe Stelian
Patronul "Universului" by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16524_a_17849]
-
arăta cetățenilor de la 2755 ceremoniile religioase primitive cu prapuri și bocete, ca mulțimea adorînd oasele sfintei Paraschiva?... Adio, Moșule bun și cu barbă! Adio, îngeri, arhangheli, demoni! Mileniul vostru expiră... Doar Poetul mai veghează: De-atîtea nopți aud plouînd, Aud materia plîngînd... Sunt singur, și mă duce-un gînd Spre locuințele lacustre.
Ordinatorul suprem - 3000 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16544_a_17869]
-
marea poetă și cel care avea să devină un important teoretician al liberalismului. Lui îi va schimba perspectiva asupra lumii, ei îi va afecta întreaga existență și creație. "Neagra despărțire fără-ntors/ Eu o car în spate ca și tine/ De ce plîngi? Mai bine-ntinde-mi mîna/ Și, în vis, întoarce-te la mine./ Amîndoi rămînem ca doi munți/ Neclintiți... Adio-n astă lume;/ Numai dacă, peste galaxii,/ Nu mă chemi, iubitule, pe nume." *) Sosit la Leningrad pentru a cutreiera prin anticariate
Întîlnirea dintre Anna Ahmatova si Isaiah Berlin by Ioana Copil Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16546_a_17871]
-
decât o stratagemă de a-și reduce vinovăția. Chipul supliciaților este o hartă a durerii pe care lacrimile își au statutul lor. Uneori, lacrimile țâșnesc pur și simplu, indiferent de controlul victimei, alteori, deși torturat atroce, chinuitul nu mai poate plânge și nu mai poate urla, pentru că s-a preschimbat într-un horcăit de moarte. Ochii lui nici nu mai pot, dar nici nu mai vor să plângă, iar gura, nici ea. La urma urmei, lacrimile sunt rudele lichide ale urletelor
LIMBAJELE DURERII by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16576_a_17901]
-
simplu, indiferent de controlul victimei, alteori, deși torturat atroce, chinuitul nu mai poate plânge și nu mai poate urla, pentru că s-a preschimbat într-un horcăit de moarte. Ochii lui nici nu mai pot, dar nici nu mai vor să plângă, iar gura, nici ea. La urma urmei, lacrimile sunt rudele lichide ale urletelor și strigătelor, așa încât, atunci când plânge și țipă, victima se descarcă și semnalizează în două moduri. Alteori, oricât ar încerca supliciatul să-și camufleze lacrimile, acestea curg șuvoi
LIMBAJELE DURERII by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16576_a_17901]
-
urla, pentru că s-a preschimbat într-un horcăit de moarte. Ochii lui nici nu mai pot, dar nici nu mai vor să plângă, iar gura, nici ea. La urma urmei, lacrimile sunt rudele lichide ale urletelor și strigătelor, așa încât, atunci când plânge și țipă, victima se descarcă și semnalizează în două moduri. Alteori, oricât ar încerca supliciatul să-și camufleze lacrimile, acestea curg șuvoi, alcătuind mai degrabă o rugăciune, decât un bocet. Legați între ei prin acest limbaj lichid al chipului, supliciații
LIMBAJELE DURERII by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16576_a_17901]
-
-și camufleze lacrimile, acestea curg șuvoi, alcătuind mai degrabă o rugăciune, decât un bocet. Legați între ei prin acest limbaj lichid al chipului, supliciații sunt niște "camarazi ai plânsului" și niște "rude în lacrimă". Unele victime ajung la capătul durerii: plâng și urlă până la refuz, până când vocea dispare și lacrimile seacă. Trupul lor și-a epuizat atât lichidele, cât și sonoritatea; din răni, inclusiv sângele curge subțiat. În acest caz, nu mai există nici un fel de limbaj posibil al durerii: dacă
LIMBAJELE DURERII by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16576_a_17901]
-
șabloane. Citesc articolele Ancăi Manolescu și Ioanei Popescu din 22. Cîtă durere, cîtă neputință și uluială, cîtă suferință în cuvintele lor, în poveștile mai noi și mai vechi de pe acest pămînt ce-și trăiește lipsit de demnitate apocalipsa. Citesc și plîng. Total neproductiv. * cum unsprezece sau doisprezece ani, un bun prieten al tătului meu și soția lui m-au invitat să-mi petrec un timp generos la Florența, acolo unde ei locuiesc într-un apartament cochet de pe drumul ce duce spre
Amintiri cu Papa by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11829_a_13154]
-
poetul în formare: "Văd eu bine că durerea nu se curmă-n al meu sân/ Doruri triste-umilitoare nu se-alină ci rămân" (p. 36). Suspinele, dorurile, lipsa de speranță, amenințarea morții, chinul, mâhnirea au pus stăpânire pe sufletul adolescentului. Nopțile, plâng până și florile, "încinse în lacrimi" (p. 44). Cad stele palide, ce răspândesc confuzia între viață și moarte (p. 45). Râsul este învins de "durerea infernală" (p. 46). În poemul Vântul bate miezul nopții, lacul plânge și el, impresionat de
O datorie anacronică by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11839_a_13164]
-
pe sufletul adolescentului. Nopțile, plâng până și florile, "încinse în lacrimi" (p. 44). Cad stele palide, ce răspândesc confuzia între viață și moarte (p. 45). Râsul este învins de "durerea infernală" (p. 46). În poemul Vântul bate miezul nopții, lacul plânge și el, impresionat de povestea tristă a poetului (p. 51). Durerea lui nu are nici o consolare și o constată, ca Octavian Goga, extinsă la întregul neam: Se plânge poporul în grea sărăcie,/ Un altul suspină căci carte nu știe./ Se
O datorie anacronică by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11839_a_13164]
-
de "durerea infernală" (p. 46). În poemul Vântul bate miezul nopții, lacul plânge și el, impresionat de povestea tristă a poetului (p. 51). Durerea lui nu are nici o consolare și o constată, ca Octavian Goga, extinsă la întregul neam: Se plânge poporul în grea sărăcie,/ Un altul suspină căci carte nu știe./ Se miră poetul când vede în lume/ Deșerte de stare, avere și nume!!// Astfel în viață mereu omul plânge/ De chinuri și rele ce inima-i frânge/ De lacrimi
O datorie anacronică by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11839_a_13164]
-
o constată, ca Octavian Goga, extinsă la întregul neam: Se plânge poporul în grea sărăcie,/ Un altul suspină căci carte nu știe./ Se miră poetul când vede în lume/ Deșerte de stare, avere și nume!!// Astfel în viață mereu omul plânge/ De chinuri și rele ce inima-i frânge/ De lacrimi ce varsă pâraie s-au strâns/ Și râuri îneacă planeta de plâns.// Căci asta-i viața, viața-i în lume/ Un dor, o nevoie, un vis sau un nume./ O
O datorie anacronică by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11839_a_13164]
-
a răsfoit numărul 11. Și a găsit sub semnătura dlui Dumitru Hurubă un comentariu foarte ciudat despre plînsul președintelui Băsescu. Lasă că n-avem voie, noi, cetățenii, să arătăm lipsă de respect față de un om, fie el și președinte, care plînge. Cronicarul n-a fost de acord nici cu ironiile din presa deceniului trecut pe seama zîmbetului fostului președinte. Dar, în cazul de față, era vorba, domnule Hurubă, nu de niște vagoane de marfă goale și ruginite din pricina proastei gestiuni a fostului
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11874_a_13199]
-
căror conținut erau români, dle Hurubă, de origine evreiască, dar tot oameni, dle Hurubă, transportați pe o cale ferată cu sens unic, așa că președintele Băsescu, văzîndu-le în Muzeul Holocaustului de la Washington, n-avea nimic mai omenește de făcut decît să plîngă. Dacă articolul cu pricina a fost o glumă, Cronicarul poate admite cel mult că a fost una foarte, foarte nepotrivită. Dacă a fost ceva serios... Asta, Cronicarul n-o mai poate admite. l Un om de afaceri constănțean a cărui
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11874_a_13199]
-
martori ai acestei condiții insolite, greu suportabile, sînt invocate - nu se putea altminteri - lucrurile din preajmă, invitate, duios persiflator, la o însuflețire și la un șir de activități ce ar sublinia prin contrast devitalizarea și abulia făpturii auctoriale care-și plînge de milă la tonalitatea înaltă la care lacrima se preschimbă în metaforă. Seduse astfel, obiectele compun o veritabilă societate ce-o înlocuiește pe cea umană, o societate sensibilă, comprehensivă, compasională. Bacovia, Cesar Vallejo, Paul Celan (ultimul citat într-un motto
Paradisul lucrurilor umileParadisul lucrurilor umile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11880_a_13205]
-
capacitatea scriitoarei de a reda buimăceala noului elev, care trage numai ponoase de pe urma normalității lui și, spre nedumerirea agasată a mamei (întruchipare a reacțiilor de bun simț), se străduiește să se integreze, cum îi recomandase directoarea școlii, cînd el se plînsese de lipsa de miez a orelor, de întîrzierile sistematice ale profesorilor, de excesele elevilor tolerate în școală etc. Mereu defazat, luat în continuu prin surprindere de schimbarea modei (nu numai vestimentare), de excluderea lui din clanurile liceenilor și din cauza rezultatelor
Noutăți literare italiene by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/11870_a_13195]
-
abundent amintindu-ne de un alt reportaj tv privitor la o mulțime de vagoane de marfă și de călători uitate în ruginire în multe gări din România încă de pe vremea ministeriatului băsescian. Pe-atunci, domnul președinte încă nu învățase să plângă... În orice caz, a fost cel de-al doilea plâns al președintelui, ceea ce alți președinți, cum ar fi Ion Iliescu și Emil Constantinescu, n-au făcut-o... l Cu toată vitejia ei expresiv-verbală, împestrițată de-a lungul timpului și de-
De plânsul președintelui și alte știri importante... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11918_a_13243]
-
care sînt. înainte de ies, îmi încrucișez privirile cu Carlton. Ridică din umeri și-mi spune: - Noap' bună, bătrîne. Tata mă scoate cu forța. Puterea mea e lipsită de lovism. Mă zbat, izbesc din mîini și din picioare, prea furios ca să plîng, și o dîră de oribil scuipat de copil mi se prelinge din gură. Mai tîrziu, zac în patul meu îngust și simt muzica vibrînd în arcurile încolăcite ale somierei. Viața explodează acolo, în casa noastră. Oamenii se transformă, mîine nici unul
Michael Cunningham - O casă la capătul lumii by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11891_a_13216]