2,329 matches
-
se întorcea devreme în casele cenușii, crâșmele se închideau la nouă, Televiziunea la zece, ziarele scriau, pe brânci, numai despre chipul în care-și ducea vioiul Cârmaci, Națiunea în zbor, către Cele Mai Comuniste Meleaguri. Deasupra țării, imensă, sfârâia numai Plictiseala. Nu existau teatre adevărate, cinematografe adevărate, concerte adevărate, așa că era destulă nevoie chiar și de intruși. Dar totuși, cum să poți să fii Modern Talking? Sau orice altă infectă trupă de discotecă, nu se putea dumiri Pinky. Nici nu era
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și să răzbească neobservat până către străduța binecuvântată Radu Calomfirescu, peste care parcă mai picase o dată (era vis sau nu, dar cât se 377 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Nu. Nu puteai. Mai ales că Doru, în afară de nepăsare și plictiseală, imediat după ce cafetiera îi fusese slobozită în față, o altă simțire fierbinte a sufletului ori vreo taină nu simțea. Își mai întindea un braț, făcea cu degetul turul nării, pocnea cu grație nesfârșită cartilagiile unui picior. Pe la ora 12 după-amiaza
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
zidite prea în apropierea mlaștinei rigolelor! Bătea de 4,36-4,37 după-amiaza. Sinistratul se alesese, ca saftea, c-un ceasornic dibaci, numai secundar și limbi fosforescente, sculă a cărei curelușă și-o și încolăcise deasupra încheieturii brațului drept, pieptănat la plictiseală, iar și iar, cu vârful firelor de păr către stradă. Nu-l mai căznea frigul. Tufele de urzici, spancioc, forsiția, zgrumăjel, brusturi untoși, din capătul cel mai depărtat al ulicioarei Perone, își deșertară în văzduh miresmele de hazna, strivite sub
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
oare mai departe unul de altul decât în cvasiidentitatea orizontală? De unde altcum pornirea obscură și nestăpânită, a ceasurilor tulburi, de a-ți vărsa plânsuri tainice pe sânii femeilor pierdute, în hoteluri vechi? Nu atât din instinct, cât din groaza de plictiseală atârnăm de femeie. Și se prea poate ca ea să nu fie decât o născocire a acelei groaze. Din frica de singurătate a lui Adam a plămădit Dumnezeu pe Eva, și de câte ori ne năpădesc fiorurile izolării am oferi Creatorului câte
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
satisface dorința de pustiu mai ușor în preajma femeii, dacă spaima de "ispită" nu i-ar fi deposedat de adâncimea misterioasă a sexualității. Panica într-o lume de obiecte trezește un dor mortal de femeie, ea însăși obiect, însuflețit de patimile plictiselii noastre. O ființă pe calea unei spiritualizări complete nu mai e capabilă de melancolie, fiindcă nu se mai poate abandona în voia ondulațiilor capricioase. Spirit înseamnă rezistență, pe când melancolia, mai mult decât orice, presupune ne-rezistența la suflet, la fierberea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
De aceea, nu e cu totul neimportant să știi în ce nuanță a urâtului de lume te-ai gândit la Dumnezeu... Un gânditor ce-ar auzi cum putrezește o idee... " A omorî timpul", așa se exprimă banal și profund neprielnicia plictiselii. Independența cursului temporal față de imediatul vital ne face sensibili la inesențialul, la vidul devenirii, care și-a pierdut substanța; o durată fără conținut vital. Trăirea în imediat asociază viața și timpul într-o unitate fluidă, căreia ne abandonăm cu pateticul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Când însă atenția, fruct al unor inegalități lăuntrice, se aplică asupra scurgerii vremii și se înstrăinează de ceea ce palpită în devenire, ne pomenim prezenți într-un gol temporal, care în afară de sugestia unei desfășurări fără obiect nu ne poate oferi nimic. Plictiseala e prizonieratul în timpul inexpresiv, emancipat de viață, ce-o evacuează chiar, spre a-și crea o sinistră autonomie. Și atunci ce mai rămîne? Vidul omului și vidul vremii. Împerecherea a două neanturi generează plictiseala - doliu temporal al conștiinței separate de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
obiect nu ne poate oferi nimic. Plictiseala e prizonieratul în timpul inexpresiv, emancipat de viață, ce-o evacuează chiar, spre a-și crea o sinistră autonomie. Și atunci ce mai rămîne? Vidul omului și vidul vremii. Împerecherea a două neanturi generează plictiseala - doliu temporal al conștiinței separate de viață. Ai vrea să trăiești și nu poți "trăi" decât în timp; ai vrea o baie de imediat și nu poți decât să te usuci în aerul purificat de ființă al unei deveniri abstracte
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de viață. Ai vrea să trăiești și nu poți "trăi" decât în timp; ai vrea o baie de imediat și nu poți decât să te usuci în aerul purificat de ființă al unei deveniri abstracte. Ce e de făcut împotriva plictiselii? Cine e dușmanul ce trebuie răpus sau măcar uitat? Desigur timpul - și numai el. Am fi noi înșine - de-am trage ultimele consecințe. Dar plictiseala se definește chiar prin ocolirea acestora; ea caută în imediat ceea ce nu poate fi găsit
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
usuci în aerul purificat de ființă al unei deveniri abstracte. Ce e de făcut împotriva plictiselii? Cine e dușmanul ce trebuie răpus sau măcar uitat? Desigur timpul - și numai el. Am fi noi înșine - de-am trage ultimele consecințe. Dar plictiseala se definește chiar prin ocolirea acestora; ea caută în imediat ceea ce nu poate fi găsit decât în transcendent. " A omorî timpul" nu înseamnă decât a nu mai "avea" timp - căci plictiseala e creșterea lui abundentă, multiplicarea lui nesfârșită în fața sărăciei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fi noi înșine - de-am trage ultimele consecințe. Dar plictiseala se definește chiar prin ocolirea acestora; ea caută în imediat ceea ce nu poate fi găsit decât în transcendent. " A omorî timpul" nu înseamnă decât a nu mai "avea" timp - căci plictiseala e creșterea lui abundentă, multiplicarea lui nesfârșită în fața sărăciei imediatului. "Omori" timpul pentru a-l sili să intre în tiparele existenței, pentru a nu-și mai însuși prerogative de existență. Orice soluție împotriva plictiselii este o concesie vieții, a cărei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a nu mai "avea" timp - căci plictiseala e creșterea lui abundentă, multiplicarea lui nesfârșită în fața sărăciei imediatului. "Omori" timpul pentru a-l sili să intre în tiparele existenței, pentru a nu-și mai însuși prerogative de existență. Orice soluție împotriva plictiselii este o concesie vieții, a cărei bază se clatină în hipertrofia temporală. Existența nu-i suportabilă decât în echilibrul dintre viață și timp. Situațiile de limită derivă din exasperarea acestui dualism. Atunci omul, pus în fața poziției tiranice a timpului, victimă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de sugestiile stingerii și mai dispus să guști dintr-un moment final. Prin moarte devine omul contemporan cu sine însuși. Ca să nu te plictisești, trebuie să fii sfânt sau dobitoc, în așa măsură vacanța esențială a conștiinței definește soarta omului. Plictiseala e un fel de echilibru instabil între golul inimii și golul lumii, o echivalență de vid, care ar însemna împietrire, de n-ar fi prezența secretă a dorinței. Iluminarea și îndobitocirea - una prin plus și alta prin minus - se așază
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
golul inimii și golul lumii, o echivalență de vid, care ar însemna împietrire, de n-ar fi prezența secretă a dorinței. Iluminarea și îndobitocirea - una prin plus și alta prin minus - se așază în afară de soarta omului și deci în afară de posibilitățile plictiselii. Putem fi noi însă absolut siguri că sfinților nu le e urât uneori în Dumnezeu și că dobitoacele - așa cum le trădează privirea lor vacantă - nu simt nimicul neștiinței lor? Omul nu-și poate tîrî toată viața în plictiseală, deși aceasta
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în afară de posibilitățile plictiselii. Putem fi noi însă absolut siguri că sfinților nu le e urât uneori în Dumnezeu și că dobitoacele - așa cum le trădează privirea lor vacantă - nu simt nimicul neștiinței lor? Omul nu-și poate tîrî toată viața în plictiseală, deși aceasta nu-i o boală, ci o absență de intensitate. Golul consecutiv unei suferințe sau amintirea rece a unei nefericiri; curgerea tăcerii căreia nu-i putem proiecta un conținut; insensibilitatea erotică și regretul de a n-o învinge - sânt
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
conștiinței și care succed unor emoții intense, ce nu le mai putem atinge. Nu te doare nimic, dar ai prefera un chin precis vagului de neliniște. Însăși boala este un conținut - și unul substanțial -, față de indiferența apăsătoare și tulbure a plictiselii, în care te simți bine, deși răul unei boli sigure e preferabil. Orice chin e regretat pentru precizia lui. Boala e ocupație; plictiseala nu. De aceea seamănă ea unei eliberări - de care am vrea să scăpăm. Acesta-i paradoxul plictiselii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vagului de neliniște. Însăși boala este un conținut - și unul substanțial -, față de indiferența apăsătoare și tulbure a plictiselii, în care te simți bine, deși răul unei boli sigure e preferabil. Orice chin e regretat pentru precizia lui. Boala e ocupație; plictiseala nu. De aceea seamănă ea unei eliberări - de care am vrea să scăpăm. Acesta-i paradoxul plictiselii: de a fi o absență și de a nu putea fi exteriori ei. Față de boală - o sănătate insuportabilă, iritantă, un bine surd și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
plictiselii, în care te simți bine, deși răul unei boli sigure e preferabil. Orice chin e regretat pentru precizia lui. Boala e ocupație; plictiseala nu. De aceea seamănă ea unei eliberări - de care am vrea să scăpăm. Acesta-i paradoxul plictiselii: de a fi o absență și de a nu putea fi exteriori ei. Față de boală - o sănătate insuportabilă, iritantă, un bine surd și monoton și care nu e grav decât pentru impresia de neterminabil, de infinit vulgar. O însănătoșire ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
absență și de a nu putea fi exteriori ei. Față de boală - o sănătate insuportabilă, iritantă, un bine surd și monoton și care nu e grav decât pentru impresia de neterminabil, de infinit vulgar. O însănătoșire ce nu se mai gată... Plictiseala? O convalescență incurabilă. Viața, în sensul ei pozitiv, este o ordine a posibilului, o cădere în viitor. Câte ferestre îi deschizi spre acesta, atâta cantitate de posibil realizezi. Deznădejdea, dimpotrivă, este negația posibilului și de aceea a vieții. Mai mult
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și veșnic. Fiind maximum de viață și de moarte, iubirea constituie o irupție de intensitate în vid. Și orice intensitate este o suferință a vidului. Chinul dragostei - l-am suporta noi oare de n-ar fi el o armă în contra plictiselii cosmice, a putregaiului imanent? Sau am luneca noi pe moarte cu încîntare și suspine, de n-am găsi în ea o cale de a fi spre neființă? Nu te poți consola de neantul lumii prin forță, ci prin orgoliu. Fiece
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
corpul poate înțelege sufletul. Întinderile cerului îmi vor ajunge să peticesc o inimă zdrențuită? Sau să cerșesc și pe ale pămîntului? - Ca și cum ele ar mai avea ce acoperi dintr-un suflet născut îngropat! Ați privit marea în momentele ei de plictiseală? Parcă-și agită valurile din scârbă de ea însăși. Le trimite să nu se mai întoarcă. Dar ele revin, revin neîncetat. Așa pățim și noi. Cine ne întoarce spre noi înșine, când ne sforțăm mai mult a ne îndepărta? Nevoia
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pățim și noi. Cine ne întoarce spre noi înșine, când ne sforțăm mai mult a ne îndepărta? Nevoia tainică de a te abandona mării, de a te risipi în frământarea zadarnică a tuturor mărilor, să nu fie un gust de plictiseală infinită și o senzație de evanescență mai vastă ca depărtările? Nici vinul, nici muzica și nici îmbrățișările nu te apropie de dulceața destrămării ca valurile ce se urcă spre absența și nimicnicia ta și te mângâie cu insinuări de dispariție
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în agonie și o cetate mai singură ca soarele, toate apusurile lumii mă chemau spre o măreție tristă, întrezărită-n presimțiri? Și apoi, să te primbli cu acel crespuscul în suflet prin parcul din Combourg, încercînd a fi demn de plictiseala marelui René. Trebuie într-adevăr să cunoști dezolarea magnifică a anumitor zile la Saint-Malo și la Combourg, pentru ca să-l poți scuza pe Chateaubriand. E drept că, în afară de câteva pagini din Memoriile lui, cu greu mai poate fi recitit, căci retorica
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
la Combourg, pentru ca să-l poți scuza pe Chateaubriand. E drept că, în afară de câteva pagini din Memoriile lui, cu greu mai poate fi recitit, căci retorica lui, având amploare, este lipsită totuși de substanță. Lamentațiile lui nu sânt destul de gândite și plictiseala lui nu-i destul de esențială. Dacă l-am iubit totuși, a fost pentru desfășurarea somptuoasă a vieții lui, pentru a fi ridicat vidul lăuntric la rangul de artă. Așa și-a știut gospodări nimicnicia, ca să nu mai putem fi decât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
destul de esențială. Dacă l-am iubit totuși, a fost pentru desfășurarea somptuoasă a vieții lui, pentru a fi ridicat vidul lăuntric la rangul de artă. Așa și-a știut gospodări nimicnicia, ca să nu mai putem fi decât epigoni în meșteșugul plictiselilor. Trebuie să fi văzut măcar camera în care el și-a petrecut copilăria și să fi întrevăzut ceea ce au putut fi discuțiile cu Lucile, pentru care orice amator de melancolie trebuie să aibă pietate - spre a-ți da seama că
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]