1,532 matches
-
restricțiilor semantice impuse manifestărilor discursive. Din această perspectivă, sinonimia, care la prima vedere pare să contrazică principiul economiei în limbă, dobândește valențe noi, prin prisma relaționării cu ideologia în cadrul căreia se construiește și se proliferează un anumit discurs. Pornind de la postulatul enunțat de Bloomfield, potrivit căruia nu există sinonimii reale în limbă, înseamnă că forme de expresie distincte antrenează întotdeauna semnificații diferite. Astfel, fiecare selecție operată în cadrul relațiilor sinonimice paradigmatice devine generatoare de sens, evidențiind atitudinea emitentului față de realitățile prezentate. Limbajul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de comunicare instituit între emitent și receptor, distingem între limbaj politic direct și limbaj politic mediat, primul realizându-se în condițiile prezenței efective a interlocutorilor, iar cel de-al doilea fiind difuzat prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă. Plecând de la postulatul lui McLuhan potrivit căruia "mass-media e mesajul", considerăm că efectele limbajului politic mediat depind, în mare măsură, de adecvarea acestuia la mijloacele tehnice și de selecția acestora din urmă, în funcție de efectele urmărite în comunicare, cunoscut fiind faptul că radioul, internetul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de explicitarea mecanismelor care stau la baza funcționalității unui astfel de limbaj. Concretizarea limbajului verbal în cadrul comunicării politice presupune supunerea acestuia unor exigențe de ordin structural și tematic, menite să optimizeze modul de utilizare a semnului verbal de către locutor. În virtutea postulatului că o comunicare eficientă impune adaptarea mijlocului de comunicare la parametrii contextuali ai situației de comunicare, actorul politic este obligat la ajustarea permanentă a manifestărilor discursive la profilul publicului receptor și la datele contextului. Un enunț politic perfect valabil într-
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
stă sub semnul unei intenționalități imanente, abordarea pragmatică are în atenție modul în care emitentul politic utilizează limbajul, capacitatea acestuia de a semnifica mai mult decât ceea ce spune și de a influența atitudinea politică a receptorului. Demersul nostru pleacă de la postulatul că discursul politic nu reprezintă un simplu ornament al conduitei politice, o acoperire discursivă gratuită a actelor politice, ci o dimensiune constitutivă politicului, prin valențele simbolice pe care le antrenează și prin capacitatea de a traduce mesajele politice transmise prin intermediul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
structurii de profunzime, a unor mituri, credințe și simboluri naționale, care configurează opțiunile și atitudinile politice ale jurnalistului. La nivel pragmatic, publicistica eminesciană se definește printr-o dinamică particulară a relației jurnalist-cititor, evidențiind fenomenul co-producerii semnificației mesajului jurnalistic. Plecând de la postulatul că, în cazul discursului publicistic, componenta informațională este dublată de o accentuată componentă pragmatică, vizând persuadarea cititorului, câștigarea adeziunii acestuia la opiniile și judecățile gazetarului, am urmărit în analiza noastră particularitățile de manifestare a relației jurnalist-cititor în publicistica eminesciană și
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de postmodernism este, în sine, unul paradoxal, contopind numeroase contradicții și determinând multiple dificultăți de interpretare. Nu se poate așadar vorbi despre o definiție unică a postmodernismului, despre o teorie unitară sau despre un set clar și precis delimitat de postulate, principii sau poziționări critice, cu toate că există câteva cazuri notabile de încercări de susținere a faptului că, în ciuda diferențelor, traiectoriile disparate ale postmodernismului se unesc într-o nouă paradigmă sau epistemă. Deoarece lipsește un corpus doctrinar unitar, eticheta de postmodern este
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
o poziție anterioară modernității pe baza observării declinului rațiunii, a diferențierii științei, moralității și artei, această școală originându-se în ideile lui Leo Strauss și apoi în lucrările lui Hans Jonas și Robert Spaemann. Neoconservatorii se bazează pe o serie de postulate, cum ar fi irelevanța științei pentru "orientarea în lumea vieții", îndepărtarea politicii de cerințele justificării moral-practice, conținutul iluzoriu și pur privat al artei 114, putând fi trecuți în această categorie Wittgenstein I, Carl Schmitt din perioada de mijloc sau Gottfried
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care accentuează varietatea jocurilor de limbaj, în loc să dezvolte lingvistici formale sau structurale etc.). Abordând și binecunoscuta apărare habermasiană a distincției de gen dintre filosofie și literatură 124, cei doi critici consideră că în practică Habermas s-a îndepărtat de acest postulat, Discursul filosofic al modernității fiind posibil de lecturat "drept o metanarațiune care utilizează o construcție literară, o retorică bogată și o frecventă pasiune morală și politică. În timp ce luptă pentru consens, textul său adoptă disensiunea, atacând atât anumite forme ale teoriei
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
să explice schimbările produse la nivel socio-cultural. O microradiografie a referinței acestor doi termeni este inclusă și de David Lyon în studiile sale. Pe de o parte, postmodernismul pune accentul pe aspectele culturale și intelectuale, conținând teze de tipul: înlocuirea postulatului adevărului obiectiv cu cel de experiență, respingerea valorilor absolute, introducerea cotidianului în artă, diminuarea rațiunii tari și privilegierea gândirii slabe, trecerea de la o filosofie a conștiinței la o filosofie a limbajului etc. Pe scurt, trei procese esențiale sunt cuprinse sub
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în raport cu alte concepte conexe. Cred că precizările ulterioare vor crea un cadru mai aplicat în ceea ce privește apropierea de discursivitatea și retorica postmodernă, pe care le avem cu necesitate în atenție. Pusă în relație nu doar cu alte noțiuni, ci și cu postulate metafizice esențiale, scriitura a dobândit o importanță majoră și a început să ocupe un loc central în discuțiile din interiorul cîmpului literar din 1950, acum constituindu-se într-un concept critic funcțional; dezbaterile membrilor Tel-Quel, ale structuraliștilor și poststructuraliștilor au
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
descrierii unor societăți precum cele primitive, arhaice sau feudale, astfel încât soluția pe care o întrevede ar fi aceea a renunțării la acest aparat critic pentru a putea surprinde și celelalte aspecte care îi scapă interpretării. Baudrillard observă această impregnare a postulatelor tradiției în însăși gândirea lui Marx, care, de pildă, reține conceptul de "Natură" din ideologia Iluminismului: "el rămâne în fantasma moralizatoare a unei Naturi care trebuie cucerită"404. În aceeași măsură, și alte presupoziții ale teoriei marxiste își pot regăsi
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
trăsăturilor scriiturii baudrillardiene și a posibilului său risc sau eșec, care ar fi acela al ieșirii din sfera propriu-zisă a teoreticului și a considerării acestuia relevant pentru practică sau realitate. Într-un astfel de context, în care se neglijează anumite "postulate" postmoderne, autorul nu mai poate fi "apărat" de propria sa teorie. Încercarea de surprindere a scriiturii practicate de Jean Baudrillard ne-a condus la o multitudine de tehnici, strategii, mijloace retorice combinate care au efecte deosebite în planul receptării sale
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
va proceda Lovinescu). Adânc ancorat în viață, În căutarea timpului pierdut nu rămâne, totuși, un roman tributar exclusiv bergsonismului (i.e. antiintelectualismului, vitalismului). Îndatorat în mare măsură și idealismului, și tradiției de tip galic, cartezian, Proust anticipează de fapt și unele postulate ale fenomenologiei, de vreme ce explorează sursele primare ale psihicului fără a renunța la ordine, la sens. De aceea s-a și spus că romanul proustian este o "catedrală" (lucru de neconceput, dacă scriitorul ar fi ascultat doar de "vitalistul" Bergson) și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și anatomia unui mit cultural", în op. cit., p. 103. 116 Idem, p. 92. În plus, Ioana Bot subliniază că ultimul capitol al biografiei călinesciene e redactat într-o manieră liric-patetică și conține următoarele paragrafe: "1. contemplarea fotografiilor poetului; 2. afirmarea postulatului: "Eminescu era un român verde, de tip carpatin"; 3. descrierea vieții afective a poetului, comparată cu cea a poporului său; 4. viața intelectuală intensă, "tradusă" prin puterea de a visa; 5. inadecvarea dintre Eminescu și societatea contemporană lui; 6. dimensiunea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
reflectării și spiritul de partid În cultură (Pavel Apostol). Iată câteva fraze culese Întâmplător: «Expluzarea ideilor morale din artă coincide cu momentul primelor manifestări conștiente ale proletariatului român și Își trădează conținutul său de clasă Îndreptat Împotriva mișcării muncitorești, prin postulatul pe care se bazează: eliminarea preocupărilor sociale ale oamenilor de artă, Într-un moment În care ele erau determinate de apariția și prezența activă a clasei muncitoare În configurația vieții sociale. Teoria maioresceană a culturii argumentează În favoarea șovinismului burghezo-moșierescă» etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
a Moscovei nu era aceea a "unei puteri expansionist[e] neobosit[e] al căr[u]i scop este dominația mondială", strict ofensivă deci, dar nici una defensivă, urmărind exclusiv securizarea câștigurilor postbelice. Uniunea Sovietică nu a fost nici inamicul ideologic agresiv postulat de Statele Unite, care au proiectat mai degrabă propria percepție a realităților internaționale și propria manieră de abordare asupra Uniunii Sovietice, dar nicio putere care acționa de pe poziții strict defensive: era totuși un stat "revoluționar", în sensul în care urmărea să
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
alte cuvinte, spre deosebire de revoluțiile anterioare, influențate decisiv de către un grup social sau altul, aflate în ascensiune, revoluția comunistă crează post-factum clasa care o legitimează și care, cel puțin teoretic, ar fi trebuit să o preceadă. Iată o substanțială invalidare a postulatului ideologic leninist conform căruia revoluția apare ca urmare a eforturilor clasei muncitoare care se aliază sau nu, în funcție de particularitățile locale, cu alte clase, de obicei cu "țărănimea revoluționară". "Noua clasă", avertizează Milovan Djilas, nu se confundă cu partidul comunist care
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
potențată la maximum în filmul lui Alexa Visarion; nici o clipă personajul nu se abate de la această linie pe care a teoretizat-o și Eugen Lovinescu; criticul socotea că Năpasta "pornește de la o problemă sufletească", este "o dramă pornită dintr-un postulat psihologic", Anca și Dragomir "fiind simple expresii psihologice". Cei doi eroi ai piesei sînt exponenții unor sentimente abstracte, zice Lovinescu: în Anca se întrupează răzbunarea, iar în Dragomir remușcarea. Regizorul a păstrat aceste direcții, dar le-a nuanțat foarte mult
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
dar și capabile de autodeterminare. Mulți dintre criticii lui Kant au suținut c] aceast] viziune dual] este în cele din urm] incoerent]. În Critică rațiunii practice, Kant încearc] s] dep]șeasc] aceast] dificultate susținând c], în condițiile accept]rii anumitor „postulate”, putem înțelege și ideea unor ființe care sunt parte atât a ordinii naturale, cât și a celei morale. Dac] postul]m existența unui Dumnezeu binevoitor, atunci virtutea moral] spre care țintesc agenții liberi poate fi compatibil] și proporțional] cu fericirea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cerință de a postula imortalitatea, înțeleas] că viat] veșnic] (vezi lucrarea Sfârșitul tuturor lucrurilor). El ofer] o varietate de versiuni istorice ale ideii c] putem accepta statutul ființelor umane ca parte a naturii numai în condițiile adopt]rii unor anumite postulate. De exemplu, el sugereaz] c] trebuie cel putin s] sper]m în posibilitatea evoluției pozitive morale în istorie și, prin urmare, a unei coordon]ri în aceast] lume a scopurilor morale și naturale ale omenirii. Versiunile pe care Kant le
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
el sugereaz] c] trebuie cel putin s] sper]m în posibilitatea evoluției pozitive morale în istorie și, prin urmare, a unei coordon]ri în aceast] lume a scopurilor morale și naturale ale omenirii. Versiunile pe care Kant le ofer] că postulate ale rațiunii practice reprezint] aspecte anticipatorii ale teoriei destinului lumesc asociat cu tradiția revoluționar] și mai ales cu Marx. Totuși, Kant nu a renunțat la o interpretare religioas] a afirmațiilor despre originea și destinul omului. În lucrarea să târzie, Religia
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
deci imposibil s] înl]tur]m libertatea. Acest lucru poate fi suficient pentru scopuri practice; în cazul lor nu trebuie s] dovedim libertatea. Totuși, trebuie s] încerc]m conceptualizarea leg]turii dintre ordinea natural] și libertatea uman], acceptând versiuni ale „postulatelor” și „speranțelor” care fac leg]tură dintre cele dou]. În cele din urm], angajamentul de a acționa moral depinde de a nu consideră (prin postulat sau speranț]) ordinea natural] ca fiind incompatibil] cu intențiile morale. „Etică lui Kant” Numeroase critici
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
s] încerc]m conceptualizarea leg]turii dintre ordinea natural] și libertatea uman], acceptând versiuni ale „postulatelor” și „speranțelor” care fac leg]tură dintre cele dou]. În cele din urm], angajamentul de a acționa moral depinde de a nu consideră (prin postulat sau speranț]) ordinea natural] ca fiind incompatibil] cu intențiile morale. „Etică lui Kant” Numeroase critici ale operei kantiene s-au cristalizat într-un curent independent cunoscut că „etică lui Kant”. Unii susțin c] aceste critici nu se aplic] eticii kantiene
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
al statutului moral. Senzitivitatea este capacitatea de a avea experiențe, spre exemplu, vizuale, auditive, olfactive sau alte experiențe perceptuale. Dar capacitatea de a avea experiențe pl]cute sau dureroase pare s] aib] o relevant] deosebit] asupra statutului moral. Este un postulat plauzibil al eticii utilitariste acela c] pl]cerea reprezint] un bine intrinsec, iar durerea un r]u intrinsec. Este adev]rât, capacitatea de a simți durere este adesea folositoare pentru un organism, permițându-i s] evite pericolele și distrugerea. În
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
condițiile în care consider]m c] este bine s]-i ajut]m pe cei care au nevoie, nu r]spundem nici unei fapte morale - justețea actului de a-i ajuta pe cei care au nevoie. Faptele morale reprezint] într-adev]r un postulat nefondat. Considerând c] este bine s]-i ajut]m pe cei care au nevoie, ne exprim]m pur și simplu dorința că oamenii s]-i ajute pe cei care au nevoie. E ca si cum am strigă: „Ură pentru cei care-i
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]