2,756 matches
-
transpună, în registru epic, experiența tragică a războiului. Dacă încercările dramatice ale lui B. nu-și propun decât să antreneze interpreți începători și să moralizeze un public încă nedeprins cu teatrul, în schimb, cele câteva proze vădesc reale însușiri de povestitor. Acestea, de altfel, dau valoare și publicisticii lui B. de după 1919, situată în mare parte la granița dintre istoriografie și memorialistică. Episoadele istoriei ardelenești dintre 1890 și 1914 sunt relatate cu obiectivitate, dar și cu detalii bogate, iar protagoniștii sunt
BAILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285549_a_286878]
-
la calendare și diverse almanahuri. Câteva încercări de istorie literară se apleacă, de preferință, spre clasici: Un plagiat ardelenesc după romanul „Ciocoii vechi și noi” al lui N. Filimon (1932), Delavrancea. Omul și opera și Eminescu, dramaturg (ambele din 1940). Povestitor „născut”, tânărul debutant învie scene alerte, spirituale (Teatrul lui Buzilă, În nopțile sfinte, Bonurile lui Ali), unde candorile vârstei „neștiutoare” trec în prim-plan, chiar dacă în fundal apasă, undeva aproape, umbra frontului (tatăl e la război, copiii așteaptă ziua „de
BAJENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285555_a_286884]
-
perindă o lume veche, icoane din viața satelor răzășești, dar și peripeții, drumuri cu pricini la Divan, impresii legate de un oraș luxos și derutant, precum Iașii de odinioară. Romanul își definește identitatea și valoarea tocmai prin remarcabilul dar de povestitor al lui C., nuanțat de un lirism discret, de o propensiune aforistică întru totul potrivită unor istorii în esența lor inițiatice. Plasticitatea unor scene, a portretelor participă la farmecul acestui text, care prefigurează un model narativ consacrat ulterior de M.
CANTACUZINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286070_a_287399]
-
Astfel, în Arhanghelii finalurile de capitol, instaurând aparențe echilibrate, senine, cuprind adesea un germene de amenințare, prevestitor, de regulă, al debutului sumbru al capitolului următor. E ca o alternare între fatalitate și izbăvire, fără nimic demonstrativ ori cazuistic. În genere, povestitorul este intim implicat în narațiune, participă direct la ea; astfel, el smulge cuvântul din gura personajelor, vorbește în nume propriu, trece din nou la relatarea neutră, pe care o părăsește pentru a se insinua iarăși în derularea narațiunii. Față de cele
AGARBICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285197_a_286526]
-
în mod evident ca pe o echilibrare în singurătatea în care s-a claustrat. Faptul este vizibil după primul război, în povestiri manieriste precum Vestea, O scrisoare la vlădica. Mai ales în intervalul 1906-1916, martorul obișnuit al povestirilor, adesea chiar povestitor, este un preot. În alte numeroase cazuri este chiar personaj, preot de țară, sărac, aproape înrăit de sărăcie, țăran în fond și mândrindu-se cu aceasta, fumând tutun prost, drăcuind și păstorind peste un sat de necăjiți (O zi însemnată
AGARBICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285197_a_286526]
-
aceasta, fumând tutun prost, drăcuind și păstorind peste un sat de necăjiți (O zi însemnată); însă are o minimă conștiință de sine, față de care - și nu față de divinitate - se simte răspunzător (Săptămâna patimilor). Deși supus canoanelor narative tradiționale și cumințit, povestitorul nu agreează autoritatea și, când are prilejul, o parodiază (de exemplu, în Nenea), precedându-l pe Rebreanu și deosebindu-se radical de Sadoveanu. Este tolerant, adept al liberului arbitru și, chiar în cazul sinucigașilor, manifestă o neutralitate binevoitoare, contrară preceptelor
AGARBICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285197_a_286526]
-
înconjurate de obiecte extrem de puține, strict necesare credibilității narative, autorul fiind și sub acest raport deosebit de sever. De regulă, personajele se mișcă printre ustensile familiare, casnice, în scene de familie tipice, banale, obositoare prin repetiție, mai ales în construcțiile ample. Povestitor înnăscut, lui A. îi place vizibil să detalieze, adesea redundant și monoton. De aici vine și înclinarea pentru roman, accentuată în ultima perioadă a vieții. Primul roman apare în „Luceafărul” (1912), cu titlul Povestea unei vieți, reluat în volum abia
AGARBICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285197_a_286526]
-
lui Barbu Valeriu, angajat în „învățătura fără sfârșit” și reîntors în locurile natale. Romanul Neculai Milescu Spătarul (1954), mai degrabă o monografie istorică, reconstituie itinerariul chinezesc al personajului, urmărit cu acuratețe psihologică și fără abateri documentare, autorul arătând virtuți de povestitor căruia nu-i e străină o anume ingeniozitate epică. Sunt descriși anii de școală din Iași și Țarigrad, în pagini care consemnează lecturi și dialoguri ale Spătarului, portretizat ca un umanist cu sensibilitate pentru cei obidiți (discursul, reținut, nu are
ALMAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285308_a_286637]
-
din martori povestea emoționat : - Ș-o intrat la restoran, a stat oleacă în restoran ș-o ieșit, și cân’ o ieșit din restoran celălalt l-a și pocnit în moalele capului. - Mai trăiește ? întrebă altul, gâfâind. - He, trăiește... răspunse nedecis povestitorul. Numai crieri împrăștiați... Mulțimea se scurgea pe cărări dinspre iarmaroc, vorbind tare, cu glasuri bete de femei care nechezau ca niște iepe. Un țigan pleca cu mâinile la spate, urmat de chiranda aplecată din șale, cărând în spate un tăbultoc
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
cocostârc, în straie verzi, fugea crăcănat către fundul podului. - Măi oameni buni ! își clămpăni gura căscată un moșneag. Bag samă, era Michiduță. - Nu, fără șagă ! Cu chipuri spâne și buimace, cei doi feciori ai lui Nechitoaie se uitau țintă la povestitor. Cu ton categoric, Costache Păiuș zise : - Și eu l-am văzut pe Cel cu Coarne așa cum e zugrăvit el la biserică, în pridvor. - Măi române ! se miră iar, închizând gura, moșul. - Cum vă spun. Avea coadă de vacă, coarne în
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
și-i veneau în minte tot felul de impresii din trecut. Până târziu nu a putut să doarmă, se gândea ce va fi de acum încolo. Dar nimeni nu știa, nici el, nici fata și nici regina. Din păcate nici povestitorul nu știe mai mult că v-ar povesti mai departe întâmplările ce au urmat. Imaginați-vă voi ce sfârșit doriți acestei povești și să presupunem că așa se termină povestea, cum vreți voi. În grădina lui Verde Împărat Când a
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
propune o analiză asupra relațiilor simbolice stabilite între aspecte ale fizionomiei umane și instinctualitatea/ bestialitatea ființei, ocultată după principiul echilibrului în inconștient, prin intermediul etalării acțiunilor și structurii socio-psihice a personajului Lombroso. În aceeași categorie conceptuală îl putem include și pe povestitorul Ion Creangă, autorul Amintirilor, ce abordează stiluri diferite în funcție de conjunctură și de publicul-țintă. În vreme ce în romanul Amintiri din copilărie adoptă o exprimare degajată, singurul declanșator comic constituindu-se în caracterul amuzant al întâmplărilor amuzante, în basmele sale, dintre care se
Convertirea grotescului în comic la Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
nu putea să moară. Trebuia să povestească în Sfatul Bătrânilor de-a fir a păr despre călătoria lor, de dragul lui Nishi, dar și al supușilor care înduraseră atâtea. De se cuvenea ca unul dintre ei să-și ia sarcina de povestitor, atunci el era acela. — N-au cum să ne întoarcă spatele, zise samuraiul cu glas neobișnuit de puternic. Se întâmplă câteodată să n-o poți scoate la capăt chiar dacă îți dai toată silința. Trebuie să le spunem asta celor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pripă. Pentru cei „din afară“ nu era decât o poveste fără fond. Dar, de fapt, pentru „inițiați“, narațiunea avea o consistență violentă: „Să luptăm și să vărsăm sânge pentru ceva.“ Din această perspectivă, într-un sens limitat, Asahara era un povestitor desăvârșit care s-a dovedit capabil să anticipeze atmosfera din prezent. Nu îi era frică - în mod conștient sau nu - de faptul că ideile și imaginile lui erau doar niște deșeuri. În mod deliberat, el a pus cap la cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
administrației de dinainte ori de după Marea Evadare în jungla democrației de la 89. E drept că uneori, din cauza profesiei și nu din motive de inabilitate stilistică apare o dioptrie involuntară la ochelarii prin care își filtrează textul. Gheorghe Bălăceanu este un povestitor. Deloc sofisticat și nărăvit la păcatele intrainframeta-textualiste. El povestește, atîta tot, și te ia de mînecă dacă nu ai schițat măcar un surîs la istorisirea lui. Fie că este vorba despre puricii pe care a dormit pînă i-a făcut
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
-și atunci viața și cel care a avut în grijă construirea sa. Totul pare lipsit de sens, câtă vreme întâmplarea e străină sau potrivnică voinței omenești.<ref id="127">Rudolf Otto, Sacrul, ed. cit., pp. 96-97.</ref> Numai că spusele povestitorului ne fac atenți, în cele din urmă, la cu totul altceva: Când am ajuns la capătul podului, vântul aproape că încetase. Deasupra noastră cerul era albastru verzui și de o neliniștitoare luminozitate. În spatele nostru, asemeni unui mormânt deschis, se întindea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
seama de efortul acelui om, ca un semn din eter. Ceea ce a așteptat ani de-a rândul, întreaga viață, pare să se arate în ultima clipă. Sau, probabil, doar un semn, sesizat de vederea sa tot mai slabă. Imediat însă povestitorul lasă în urmă vagul acestei apariții: „Numai că nu apucă să trăiască mult.“ Înainte de a-și da sufletul, întreabă paznicul de ce nu a mai încercat nimeni să intre înăuntru, mai ales că, spune el, fiecare om se străduiește să afle
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
pierzânduși atunci viața și cel care a avut în grijă construirea sa. Totul pare lipsit de sens, câtă vreme întâmplarea e străină sau potrivnică voinței omenești.<ref id="127">Rudolf Otto, Sacrul, ed. cit., pp. 96-97.</ref> Numai că spusele povestitorului ne fac atenți, în cele din urmă, la cu totul altceva: Când am ajuns la capătul podului, vântul aproape că încetase. Deasupra noastră cerul era albastru verzui și de o neliniștitoare luminozitate. În spatele nostru, asemeni unui mormânt deschis, se întindea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
da seama de efortul acelui om, ca un semn din eter. Ceea ce a așteptat ani dea rândul, întreaga viață, pare să se arate în ultima clipă. Sau, probabil, doar un semn, sesizat de vederea sa tot mai slabă. Imediat însă povestitorul lasă în urmă vagul acestei apariții: „Numai că nu apucă să trăiască mult.“ Înainte de ași da sufletul, întreabă paznicul de ce nu a mai încercat nimeni să intre înăuntru, mai ales că, spune el, fiecare om se străduiește să afle cei
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
limba pe care le cunoaște ea din copilărie (ca toate persoanele din clasa ei, ea nu știe bine decât țărănește și franțuzește) și observația luătoare în râs, atât de naturală ei. Ea știe pe de rost bucăți întregi din opera povestitorului, mai cu seamă dialogurile, și îndeosebi vorbirea femeilor. Când harabagiul întreabă pe maica Evlampia Desăgărița de la Văratic pentru ce-și leagă întotdeauna la drum vaca dinapoia căruței, răspunsul călugăriței - că părinții pusnici din Sfânta Agură i-au dat canon să
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de hârtii. Aveam de gând să însoțesc aceste două paragrafe, scrise în miez de noapte, de câteva vorbe de duh luminoase, din cele care te fac să râzi cu poftă și care adeseori, îmi imaginez, îi fac pe colegii mei povestitori să se înverzească de invidie sau de greață. Intenționam să-i relatez cititorului, chiar aici, că atunci când tinerii vor veni la mine să mă întrebe despre viața sau moartea lui Seymour, o anumită bizară slăbiciune a mea va zădărnici asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
mă gândesc la nimeni altcineva care să mai creadă în calomnia lipsei de robustețe atribuită poeților. Sunt pregătit să arăt (mai cu seamă că mulți militari și bărbați care-și exercită meseria în aer liber mă consideră drept unul dintre povestitorii lor favoriți) că, pentru a duce la bun sfârșit un poem de prima mână, îți trebuie multă tărie pur fizică, și nu numai energie nervoasă sau un ego de fier. Din păcate, adeseori un poet bun se dovedește a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
cu mâna ca apoi, să-și lingă degetele Încât nu mai e nevoie să folosească apa...!; Chiar așa...” - se minună Atena. „Probabil la dumnealor În țară Încă, nu s-a inventat furculița ori bețele chinezești... făcu un spirit de glumă povestitorul. Și cum va spuneam...Vorbitorii de limbă Spaniolă, Începând cu Mexic, America Centrală și de Sud pot fi găsiți În toate cele patru Emisfere ale orașului. Majoritatea lor inundă piețele orașului În căutare de orice lucru, În timp ce unii patroneză restaurante specifice
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
privire către Drew și-a constat că bărbatul o privea și el. Nu-i de mirare că adolescenții se vatămă. Corpurile lor sunt pline cu electricitate, nu cu sânge.Când încep să creadă că sunt doriți, iau foc. 12 Un povestitor bun crede în propriile lui povești, așa că Naji a ales medicina. Bărbatului îi plăcea să spună povești, dar avea un simț excepțional al realității. De dragul lui Danny, vorbise despre ramurile copacilor ca despre brațele unui jinn, dar nu fusese în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
din paznici erau la fel de arestați ca și cei pe care îi păzeau. Cei mai mulți se prefăceau a crede în așa-zisa dreptate. Epoca celei mai uriașe ipocrizii. Mi se va reproșa că acestea nu sunt frazele unui romancier, nici ale unui povestitor, - așa e, știu dar sunt totuși strigătul unei disperări pe care posteritatea n-are cum să și-o închipuie, căci n-are cum să-și imagineze o asemenea realitate la scara unei societăți de milioane de oameni. Mă gândesc... În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]