8,531 matches
-
șoaptă pe Christina cine e omul acela. Christina i-a răspuns tot În șoaptă, nițel Încurcată, că e un domn pe care l-a cunoscut la Marea Spirală, venit pe neașteptate În vizită. — Doamnă, dar știți că i-am văzut poza În ziar! A ucis o femeie nevinovată! o preveni În șoaptă Marychka. — N-a ucis-o el, o liniști Christina. — Dar cine? Întrebarea Marychkăi rămase fără răspuns și de aceea, Înainte de a pleca, fata se socoti datoare să scoată din
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
vor trăi mai puțin, În schimb, bărbații care mănîncă mult pește sunt longevivi, așa cum citise Într-un ziar. — Nu te-a obligat nimeni să citești asemenea bazaconii. — Le-am citit Întîmplător, fiindcă erau lîngă buletinul meteorologic, care se afla sub poza unei fete goale. Spunea că așa au stabilit recent oamenii de știință norvegieni. Norvegienii sunt oameni serioși, nu puteau să mintă! — Nu cumva ziaristul care a scris articolul era și el norvegian? — La asta nu m-am gîndit, mărturisi Pablo
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
Am ordin să-l eliberez sau să-l Împușc. Tu va trebui să pleci chiar În noaptea asta la Baakho. Îl vei căuta pe maiorul Smith și-i vei transmite un mesaj. — Și dacă mă prinde poliția? Mi-au dat poza la ziar, zicînd că am omorît-o pe Agneta. — N-o să te prindă. Oricum, ei știu că n-ai omorît-o tu pe femeia aceea. — Bineînțeles că n-am omorît-o eu. Totuși, acum e moartă. Ceea ce, dintr-un anumit punct de vedere
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
țări ale Lumii a Treia, sau echipat cu cizme de cauciuc, salopetă și cască de protecție turnînd primul cancioc de beton la temelia unei noi ctitorii a Epocii de Aur, flancat de macarale gigantice și, nu în ultimul rînd, în poza alb-negru retușată în care chipurile iei parte în primele rînduri la o demonstrație muncitorească în timpul protestelor de la Uzinele Grivița, dovada cea mai clară a spiritului tău revoluționar. Ce s-o mai lungim, te-ai învîrtit de minune în viață, dacă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
tot ce-a făcut bun și rău pentru țara asta. — Dar el nu, și nu, în cazul ăsta Piticanie, i am spus-o în față, o să mori înecîndu-te cu propriile bîlbîieli, o țară întreagă o să se șteargă la cur cu poza ta, ține minte ce-ți spun, îl priveam în ochi, și l-aș fi strîns de gît atunci pe loc dacă n-ar fi fost de față gorilele alea împuțite care nu-l scăpau din ochi, zice Monte Cristo înfierbîntat
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
niște anarhiști. Iar tu te-ai gîndit să faci o faptă pentru binele comunității, Curistule, îți mulțumim pentru asta, o să-i transmitem și lui Roja că domnul Președinte încă se mai gîndește la Bătrîn, că și acum mai păstrează o poză în care apar ei doi la Moscova pe vremea cînd erau studenți, îmbrăcați gros, fiecare într-o rubașcă, spune Dendé. Se află într-o zonă aerisită, pe o stradă care arată jalnic. Tot cartierul ăsta arată ca vai de capul
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
bunica la căpătâiul patului și pe care am vândut-o Într-o zi unui șmecher cu ochi de pisică, pentru a-mi cumpăra niște ochelari de soare, nu am citit decât o singură carte din care Îmi amintesc și acum pozele: ,,Morcoveață,, se chema parcă. Mi-a fost ușor să țin minte cum se cheamă: de la morcov, ,,Morcoveață,,. -Se vede Împăiatule că n-ai pic de educație, te-am adus lângă mine să-mi ții de urât și să ai măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
mult singur. Camera mea era locul În care mă simțeam cel mai bine. Nu În parcuri, nu În excursii, nu cu părinții În vizite, nu cu alți copii, ci Înconjurat de mobilierul de culoarea lămâiului și de cărțile franțuzești cu poze colorate. Mama era o femeie sofisticată, care nu se amesteca cu vulgul și căreia cuvântul ,,muncitor,, , Îi producea vertijuri. Avea un limbaj ales, dar cam desuet, care nu prea se potrivea cu ,,hei-rupism-ul,, acelei perioade. Nu avea prietene, nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și pentru o bună bucată de vreme, mai înainte ca ea să și-l însușească, mă vedeam cu el destul de des. Îl citeam pe Dante împreună; iar veselia lui relaxată, felul nedisimulat în care își trăia bucuriile, atenua și completa poza mea de melancolie resemnată, fără să o alunge. Palmer îmi părea, în portretul plin de o generoasă admirație pe care i-l făcusem, o ființă completă și de succes. Ajunsese să se ocupe de psihanaliză destul de târziu, după ce activase în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
vulpe și gulerul unei bluze Înflorate. Fotografia părea făcută iarna. Sigur, era foarte frumoasă. Cel puțin În ochii mei. Și am recunoscut și boa. Ar fi bine să vă alegeți cu grijă cuvintele, mă sfătui Wickert după ce i-am returnat poza. Adevărul trebuie să iasă la iveală oricum. Mă Întrebam ce voia oare de la mine. Să-i zic că m-am ascuns În șifonierul aceleiași persoane (cu douăzeci de ani mai În vârstă) și că n-am văzut nimic? Că eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
țigara cuprins de teamă. Trebuie să fiu precaut. Într-un final, m-am decis să fac singurul lucru normal la care mă puteam gândi: să fac pe prostul, mi-am reamintit și am observat că, În mod ciudat, femeia din poză mi se părea cunoscută. Dar azi capul meu nu funcționa cum trebuia. Am stat cam mult azi-noapte, ceea ce inspectorul putea să Înțeleagă, nu? Totuși, dacă aș putea să păstrez fotografia, eram sigur că aș fi putut găsi... — O umbră din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
foarte eficient prin completarea chestionarului dezvoltat de Froehlich. Interviul a apărut sub titlul „OAMENII UNEI EPOCI NOI“. Lângă fotografia Cancelarului Sănătății, cu brațul petrecut În jurul falusului african, se afla unul din „părinții fondatori ai institutului, Înconjurat de familie“. În această poză de grup, făcută la inaugurarea fundației, se vedea cancelarul Îmbrăcat În alb, stând Împreună cu colegii și pacienții pe scările de la intrarea principală. Poza nu avea nici o legendă, dar antetul era clarificat ușor de observațiile pertinente ale lui Froehlich: „Chiar dacă noul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
petrecut În jurul falusului african, se afla unul din „părinții fondatori ai institutului, Înconjurat de familie“. În această poză de grup, făcută la inaugurarea fundației, se vedea cancelarul Îmbrăcat În alb, stând Împreună cu colegii și pacienții pe scările de la intrarea principală. Poza nu avea nici o legendă, dar antetul era clarificat ușor de observațiile pertinente ale lui Froehlich: „Chiar dacă noul secol a făcut doar câțiva pași ezitanți, a fost martorul unor acte de cruzime, care depășesc tot ce ne-am fi putut imagina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
corupție. Acestea trebuie să se fi Întâmplat chiar Înainte de Paști, pentru că-mi amintesc fundițele colorate și ouăle din hârtie care atârnau la porți când ne apropiam de fundație. Am urcat pe aceleași scări pe care, acum un deceniu, fusese făcută poza de grup din ziarul pe care Dora mi-l Îndesase În buzunarul hainei („Doar ceva pe post de memento, dragă, pentru când te vei dezmetici“). Intrând În holul recepției, În spatele tejghelei am observat un bărbat cu bretele roșii și ochelari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
genul ăsta. Potrivind receptorul, Îl informă pe doctorul invizibil că Îl așteaptă niște musafiri. Câteva minute mai târziu, un bărbat Între treizeci și patruzeci de ani, cu trăsături șterse și o mină circumspectă, coborî scările. L-am recunoscut vag după poza de grup. Avea un păr blond Închis, tuns scurt și era Îmbrăcat impecabil. Totuși, avea ceva rigid și prea corect, de parcă ar fi fost decupat din carton. Observându-ne, Își Întoarse palmele În afară și grăbi pașii. Dora Îl Întâmpină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și cămăși albe, gulere apretate și cravate, unii aveau batiste În buzunarul de la piept, alții, ceasuri de aur În veste toți purtau pălărie și cam jumătate din ei se sprijinea În baston. Mi-am dat seama imediat că bărbații din poze făceau parte din pătura de jos a clasei mijlocii, dornici să dezvăluie semnele care indicau poziția lor În societate. — A, o interpretare „atributivă“, spuse Karp, bazată pe caracteristici secundare. Ce bine ar fi să vadă mai mulți oameni lucrurile cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
care nu-i plăcea să vorbească, dar care, având În vedere interesul său pentru atleții tineri, nu constituiau un secret pentru colegii săi - „și eu, mă rog, mă dedic surorilor“. Karp Își Întinse mâinile și acum am văzut că toate pozele Înfățișau scene cu femei - În baruri, sub poduri de cale ferată sau sub strălucirea cețoasă, aproape imperceptibilă a lămpilor cu gaz. Se Îndreptă spre o acuarelă cu două doamne care stăteau față-n față. În fundal, un bărbat cu baston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
se mulțumi să Încuviințeze cu fruntea lucioasă, când am arătat spre telefonul din colț. Am pășit precaut peste Chérie care zăcea pe podea, dând din coadă plictisită, și am așezat ziarul astfel Încât să văd articolul În timp ce formez numărul. Uitasem de poza Dorei, pe care Wickert mi-a dat-o acasă. — Omucideri. Mașina de scris zăngănea cu furie În fundal. Mi-am prezentat intențiile. La capătul firului, receptorul a fost pus În furcă. Trecu un minut. — Aici, inspectorul Wickert. Cu cine vorbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
reflexie târzie, că mă gândisem la acest „caz“ și ajunsesem la concluzia că... Ei bine, lucrurile stăteau În felul următor: femeia din fotografia primită de la Wickert mi-a fost prietenă. Desigur, nu eram sută la sută convins; la urma urmei, poza era Învechită și poroasă. Dar dacă Înfățișa persoana la care mă gândeam, atunci da, ne Întâlnisem mai demult. Da, știu. Trebuia să spun asta mai devreme. Dar mai bine mai târziu, decât niciodată, nu? Se numea Wilms, Dora Wilms. Locuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
părut iremediabile, altele, incurabile. Desenele lui Fischl și Winkler i s-au părut ceva Între porcesc și soldățesc. Când a venit la mine, jucându-se cu mustața, mi-a atras atenția că picioarele nu sunt desenate corect, având În vedere poza și poziția corpului. Dar altfel, rezultatul i se părea acceptabil. Am reușit să combin chiar aspecte „active“ cu altele „pasive“. Bătând din palme, Polster mi-a explicat motivul acestui exercițiu, ca primă parte a unui test. Singurul elev care știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Am presupus că ultima afirmație de la care s-a pornit pentru un titlul așa de stupid. Dar Dora părea dezinteresată de ideile mele despre politicile de alegere a unui titlu. În schimb mi-a arătat fotografia care ilustra articolul, o poză ovală pe orizontal, care conținea o mulțime de figuri Înțepenite, care interacționau vag. — Îi recunoști pe oamenii aceștia? M-am aplecat Înainte. Poza nu era doar eliptică, dar avea și marginile estompate, ca portretele vechi, astfel că, dacă stau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
despre politicile de alegere a unui titlu. În schimb mi-a arătat fotografia care ilustra articolul, o poză ovală pe orizontal, care conținea o mulțime de figuri Înțepenite, care interacționau vag. — Îi recunoști pe oamenii aceștia? M-am aplecat Înainte. Poza nu era doar eliptică, dar avea și marginile estompate, ca portretele vechi, astfel că, dacă stau să mă gândesc, semăna cu un ochi urduros. Numai după ce-am cercetat irisul, mi-am dat seama la ce se referea Dora. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
eliptică, dar avea și marginile estompate, ca portretele vechi, astfel că, dacă stau să mă gândesc, semăna cu un ochi urduros. Numai după ce-am cercetat irisul, mi-am dat seama la ce se referea Dora. Dacă nu mă Înșelasem, poza era o bucată mărită a fotografiei care ilustra articolul pe care-l citisem În dimineața În care m-a dus să vizitez Fundația. Nu era cumva un portret de grup, m-am Întrebat, fotografiat pe scările care duc la Fundație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
am spus-o, cum că cele două grupuri arătau ca două echipe de fotbal diferite: FC Dragostea și Unirea Durerea. Politicoasă, Dora mă informase că diferențele dintre astfel de afiliații nu prea depindeau de culoarea hainelor purtate. Acum că studiam poza mărită, am observat o aură cenușie care Învăluia șeful Fundației, care stând așa lângă partenerul său, părea a se scălda În gloria momentului. Totuși, ceilalți oameni din portret fuseseră eliminați - sau mai degrabă: puteam să deslușesc Încă un braț și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
s-o dezleg. Ei bine, da, mă rog, așa aveam impresia. Cancelarul Sănătății purta ochelari și râdea Îmbietor, vântul ciufulindu-i părul. Cu o eșarfă Înfășurată În jurul umerilor, Gielke se mulțumise să afișeze un zâmbet pudic, dar luminos. Și pentru că poza era mărită, vedeam cum Froehlich Îl ținea pe partenerul său de sub braț, În timp ce Gielke Își plasase mâna liberă pe umărul băiatului din fața celor doi. I-am mărturisit lui Dora că, data trecută când am cercetat poza, acest detaliu Îmi scăpase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]