43,523 matches
-
el însuși, devenind propriu-zis un sistem, reflexie fidelă a sistemului teoretic al cărui "realizare" este. Însă acest mod de abordare nu este chiar cel mai potrivit. Nu se pleacă niciodată de la un model ideal căruia i se caută o aplicație "practică". Modelul nu este decât teoria unei realități, punerea în evidență a reglementărilor cărora li se supune aceasta, iar această realitate, așa cum am lăsat să se înțeleagă, este în același timp cea a naturii materiale și a dispozitivului însuși. Astfel tehnica
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
drept corelatele unei intuiții eidetice, și este greșit să i se atribuie acesteia din urmă capacitatea de a le face manifeste și, astfel, de a le stabili la origine în ființă. Esențele originare nu sunt nimic ideal, nimic transcendent. Determinările practice primitive ale vieții și, în această calitate, nu date, obiect al unei viziuni, corelat al unei theoria, ci potențialități sunt cele pornind de la care ființa se esențializează într-un praxis și sub această formă doar, ca o determinare a acesteia
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
gen care dă seama de proprietățile sale și care îl luminează astfel într-un mod de prezentare mai edificator această capacitate este, și ea, cuprinsă în istoria unui progres, modul înfăptuirii sale este cel al unui exercițiu, este un mod practic. În această privință spiritul, și prin aceasta înțelegem mai ales ansamblul potențialităților cunoscătoare ale subiectivității absolute, este într-adevăr, așa cum voia Descartes, un ingenium, adică exercițiul continuu, în moduri din ce în ce mai riguroase și mai sigure de ele însele, al potențialităților constitutive
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a esenței interioare a vieții, și asta deoarece ea nici măcar nu are habar de asta, deoarece acolo unde își îndreaptă ea privirea viața nu apare de fapt niciodată. Nu este totuși mai puțin adevărat că munca sa cotidiană implică negarea practică a subiectivității, nu doar în deschiderea sa către lume și, astfel, drept condiție transcendentală a științei înseși, ci mai întâi, și în mod mai esențial, drept această interioritate radicală care definește Individul originar care suntem în calitate de Individ viu. Situația științei
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
transpară în ea, în același timp cu această autonegare, patosul care o susține. În cele din urmă, autonegarea vieții se înfăptuiește în două moduri: pe planul teoretic, odată cu această afirmație că nu există altă cunoaștere în afara cunoașterii științifice; pe planul practic, pretutindeni unde se realizează, într-un fel sau altul, negarea practică a vieții. Știința însăși este o negare practică a vieții, negare care se însoțește de o negare teoretică sub forma tuturor ideologiilor care rezumă la cea a științei orice
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
o susține. În cele din urmă, autonegarea vieții se înfăptuiește în două moduri: pe planul teoretic, odată cu această afirmație că nu există altă cunoaștere în afara cunoașterii științifice; pe planul practic, pretutindeni unde se realizează, într-un fel sau altul, negarea practică a vieții. Știința însăși este o negare practică a vieții, negare care se însoțește de o negare teoretică sub forma tuturor ideologiilor care rezumă la cea a științei orice mod posibil de cunoaștere. Însă știința nu este singura negare practică
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se înfăptuiește în două moduri: pe planul teoretic, odată cu această afirmație că nu există altă cunoaștere în afara cunoașterii științifice; pe planul practic, pretutindeni unde se realizează, într-un fel sau altul, negarea practică a vieții. Știința însăși este o negare practică a vieții, negare care se însoțește de o negare teoretică sub forma tuturor ideologiilor care rezumă la cea a științei orice mod posibil de cunoaștere. Însă știința nu este singura negare practică a vieții. În semnificația sa patetică, în calitate de dare
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
practică a vieții. Știința însăși este o negare practică a vieții, negare care se însoțește de o negare teoretică sub forma tuturor ideologiilor care rezumă la cea a științei orice mod posibil de cunoaștere. Însă știința nu este singura negare practică a vieții. În semnificația sa patetică, în calitate de dare deoparte de către savant a propriei sale vieți, ea oferă prototipul unui comportament care împinge "cultura" modernă în totalitatea sa în barbarie, jucând astfel rolul unui fir conducător pentru inteligența sa și în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acest fel același statut, cel, tocmai, al idealității, al irealității, în diferența sa funciară față de viață. Ansamblul acestor determinări constituie obiectul economiei politice în cea de-a doua fază a dezvoltării sale, când ea nu se mai confundă cu comportamentul practic al oamenilor care fac în mod spontan schimb de produse potrivit unei estimări aproximative, când ea a devenit o știință. În calitate de știință, economia politică este sistemul teoretic al echivalenților obiectivi ideali care au luat locul vieții, nicidecum pentru a o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
unor legi, care legi, înainte de a fi reprezentate într-un cod legislativ sau juridic, sunt înainte de toate și în ele însele legi ale vieții? Analizele noastre precedente ne-au arătat despre aceste legi că, pe de o parte, sunt legi practice constitutive ca atare ale unei etici sub forma sa originară de etos, etică coextensivă vieții și societății în general; pe de altă parte, că aceste legi ale vieții sunt cele ale conservării sale și ale sporirii sale. În acest fel
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sine al lui a se simți pe sine, care merge sporindu-se până la ceea ce am putea numi o beție ontologică. Mistica este acea disciplină care are în vedere auto-încercarea sentimentului în posibilitățile sale principiale, fiind, ca atare, o disciplină esențialmente practică. Însă ea este prezentă în orice activitate de cultură, și trebuie să vedem de ce. De fapt, prin auto-afectare orice putere ajunge în sine, cea de a vedea cu ochii ca și cea de a pricepe cu ajutorul înțelegerii, cea de a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Nașterii. Trăsătura sa dominantă este progresul. Acesta este tributar unei ucenicii, unui învățământ, pe scurt, unei educații, care începe de fapt încă de la naștere și este mai întâi treaba părinților. Însă Universitatea preia ștafeta, iar multiplele progrese în toate domeniile, practice și teoretice, ale elevului, și apoi ale studentului sunt reflectarea acestui proces de autodezvoltare a vieții, sau, mai curând, se confundă cu el. Iată de ce trebuie să spunem din nou că acest proces își are finalitatea în sine, adică în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cunoașteri, a principiilor sale, a axiomelor sale, a inferențelor și consecințelor sale este repetată, actualizată de cel care, făcând din ea propria sa evidență, înțelege această cunoaștere și în acest fel o dobândește. O asemenea repetare este dublă, teoretică și practică. Este, pe de-o parte, repetarea evidenței de care tocmai a fost vorba, a actului care o produce; este, pe de altă parte, și în mod necesar, cea a patosului în care se află actul de evidență, nefiind niciodată, ca
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
vorba de cel al lui Hristos în cruce sau al legilor adunării matematice, devine contemporanul acestuia în sensul care tocmai a fost arătat, devine el însuși acest adevăr, sau ceea ce îl face posibil. Primul caz este cel al unui adevăr practic, cel de-al doilea, al unui adevăr teoretic. Să adăugăm că această contemporaneitate își are propria temporalitate și propria omnitemporalitate. Omnitemporalitatea sa, de vreme ce este posibil a deveni contemporan al unui eveniment care a avut loc acum douăzeci de secole și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și la contemporaneitatea căruia nu ajungi decât la capătul acestui proces. Temporalitatea acestuia din urmă este cea a ek-stazei, dacă este vorba de adevărul teoretic, cea, inextatică, a patosului, și astfel istorialul însuși al Absolutului, dacă este vorba de adevărul practic. Din natura contemporaneității în care orice transmitere și orice dobândire de cunoaștere își extrag posibilitatea și esența rezultă că aceasta nu este reductibilă la o teorie formală sau la o rețea de legi formale care ar putea fi separată de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în realitate dobândirea și astfel transmiterea unei cunoașteri sunt identice cu efectuarea fenomenologică concretă a acesteia în repetare, cu actul așadar care reproduce conținutul său reprezentativ în cazul cunoașterii teoretice, cu patosul care, tot în repetare, se identifică cu adevărul practic, în cazul esteticii, al eticii și al religiei. Ideea că pedagogia (sau, cum se spune astăzi, "științele educației") poate constitui o disciplină autonomă este echivocă. Este adevărat că există o esență proprie a comunicării și că tocmai am prezentat schema
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cultura, adică autorealizarea vieții sub forma auto-sporirii sale, și aceasta în privința totalității posibilităților sale. Trebuie făcute aici două observații decisive, prima dintre ele nefiind decât o simplă trecere în revistă. Deoarece cultura este această auto-înfăptuire a vieții, ea este esențialmente practică. Cunoașterile care o constituie în primul și-n primul rând sunt și ele cunoașteri practice, sunt, așa cum am spus-o și noi, dar așa cum cercetarea oricărei culturi trecute o dovedește, arta, etica și religia. Etica este prin ea însăși coextensivă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
făcute aici două observații decisive, prima dintre ele nefiind decât o simplă trecere în revistă. Deoarece cultura este această auto-înfăptuire a vieții, ea este esențialmente practică. Cunoașterile care o constituie în primul și-n primul rând sunt și ele cunoașteri practice, sunt, așa cum am spus-o și noi, dar așa cum cercetarea oricărei culturi trecute o dovedește, arta, etica și religia. Etica este prin ea însăși coextensivă culturii, dacă este adevărat că orice act viu, inclusiv teoretic, este un act practic, un
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cunoașteri practice, sunt, așa cum am spus-o și noi, dar așa cum cercetarea oricărei culturi trecute o dovedește, arta, etica și religia. Etica este prin ea însăși coextensivă culturii, dacă este adevărat că orice act viu, inclusiv teoretic, este un act practic, un mod al etosului, ținând ca atare de o apreciere axiologică. Dansul, de pildă, este o formă etică a mersului, o expresie a măiestriei corporale în general. Am insistat asupra importanței artei care este cultura sensibilității. Și aceasta impregna societățile
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cazul unui divorț (probabilitatea este să rămână cu copilul sau copiii săi, pentru care să nu dețină resurse suficiente). Având roluri și responsabilități diferite, bărbații și femeile au și nevoi diferite: nevoi de gen. Acestea pot fi împărțite în nevoi practice și nevoi strategice (L. Grünberg, M. Miroiu, 1997, p. 101). Nevoile practice de gen privesc acele lucruri de care femeile și bărbații au nevoie pentru a-și îndeplini mai ușor, mai bine sau mai repede rolurile sociale ce le sunt
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
pentru care să nu dețină resurse suficiente). Având roluri și responsabilități diferite, bărbații și femeile au și nevoi diferite: nevoi de gen. Acestea pot fi împărțite în nevoi practice și nevoi strategice (L. Grünberg, M. Miroiu, 1997, p. 101). Nevoile practice de gen privesc acele lucruri de care femeile și bărbații au nevoie pentru a-și îndeplini mai ușor, mai bine sau mai repede rolurile sociale ce le sunt atribuite în mod obișnuit. De pildă, nevoia de a beneficia de o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
formal, este posibilă o discuție diferită și complexă, care însă nu face obiectul lucrării de față.99 În tratarea educației de factură morală, Susan Moller Okin arăta că, în pofida afirmațiilor lui Kant100 - după care iubirea este de două tipuri: iubirea practică (sau „sentimentul moral al bunăvoinței, ce decurge din recunoașterea datoriei”) și iubirea patologică (iubire ce ține de afecte, pe care Kant o califică drept „simplă înclinație”) -, mai există un tip important de iubire: aceea dintre părinte și copil. Ea este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
Francisco de Quevedo frecventa cu plăcere treptele de la San Felipe; și În multe din plimbările lui era Însoțit de amici ca Licențiatul Calzas, Juan Vicuña sau căpitanul Alatriste. Simpatia lui față de stăpânul meu asculta, Între altele, și de o rațiune practică: poetul era mereu amestecat În tot felul de dispute, mergând de la gelozii și vorbe grele până la păruieli, cu mulți din colegii lui rivali, lucru foarte obișnuit În vremea aceea și În toate vremurile În țara asta a nostră de Abeli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
niște bile care semănau cu un fel de țeste micșorate. Mă țineam strâns de ele. Ținem mult unii la alții, am spus. Nu putem fi mutați de colo colo ca niște obiecte neînsuflețite. Există legături în fața cărora toate celelalte considerente practice trebuie să dea înapoi. Atunci ea s-a aplecat și și-a apăsat palma pe genunchiul meu. Ținea capul într-o parte și își desfăcuse buzele într-un zâmbet decis. Trebuie totuși să recunoști că ești un pic deosebit. Tovarășii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
timpul stabilit și cu rezultate excelente. Nu băuse prea mult alcool. în schimb începuse să fumeze pipă. Tutunul lui se numea Amestecul Contelui Gilbert Hamilton. în primul rând studiase teologia, dar pe parcurs luase și examenele la istorie și filosofie practică, rezultatele fiindu-i înscrise în carnetul de note. Tatăl lui, care, la fel ca tatăl lui Blaise Pascal, era un cunoscut jurist, specializat pe probleme de impozite, îi plătea studiile. Când venise vremea să-și aleagă un subiect pentru teza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]