1,958 matches
-
iatagan îl hăcuiră până când din trupul ce se zbătea se scurse tot sângele. Din cerdacul înalt, Stanca, albă ca varul, privea sprijinindu-se de bătrânul Preda. Când trupul zvâcni pentru ultima oară, din gâtul uscat al tatălui străbătu un răcnet prelung. Hoarda dezlănțuită se repezi spre cerdac. Jupâneasa Stanca, mută, se trase cu spatele în casă, trântind ușa de stejar, iar pe cerdac boierul Preda și Tudora, ținând în brațe pruncul Zamfirei, rămaseră la voia mulțimii. Când unul dintre seimeni ridică
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
am săturat să tot aflu. Mai bine povestește-mi despre mânăstirea pe care o faci în munte. Soarele cobora spre apus. Dinspre oraș, liniștea fu spartă de tânguiala primului muezin. Unul după altul, din toate săgețile minaretelor se înălță strigătul prelung chemând la rugăciune. Marelui spătar i se păru deosebit de trist. În fața lui femeia încă frumoasă, imobilă, tăcea. Probabil că din pruncie s-a învățat să respecte ceasul rugăciunii altora. Mușchii feței, care până atunci exprimau revoltă și chiar supărare, acum
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Constandinul Stancăi venit cu firman de domnie pe viață de la padișah. Doar fața Brâncoveanului din nălucirea sa era alta decât fusese atunci. Urcase treptele și, ajuns înaintea patriarhului, se întoarse nu ca atunci strălucind de bucurie, ci palid, cu obraz prelung și ochi blajini și triști vrând parcă să-i spună: „...Să rămâi tot aci lângă noi, neică Mihai...” Tresări când simți atingerea ușoară a mâinii jupânesei Theodora pe serasirul caftanului său. — Să mergem să ne miruim. Domnia ta se cuvine să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
l-ar fi ridicat un cioban, Bucur, de unde și numele de București, oftă spătarul, amintindu-și de povești auzite de la călugării de la Radu Vodă. Și popa i se păru altfel decât cei pe care-i cunoștea. Slab, înalt, cu fața prelungă, avea în el un fel de sfială cu care-și potrivea glasul în așa fel ca rugăciunea pe care o rostea să vină spre tine numai dacă îți concentrai atenția spre ea, și spătarul, treptat, treptat, reuși să se adune
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Brâncovenii. Prin orașul care nu se trezise, unul după altul, ca niște arătări de vis, nici șovăielnici, nici hotărâți, nici mândri, nici umiliți, treceau ca într-o plutire albă din Istanbulul minaretelor spre Constantinopolul turlelor aurite de biserici. Un țipăt prelung, sfâșietor, trezi toată lumea aflată între zidurile mânăstirii, și era mult popor adunat din toate satele oltenești de prim prejur, căci era hram la bolnița cea zidită de către domnița Ancuța, fiica doamnei Chiajna și a lui Mircea Vodă Ciobanul, pe locul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
localitatea Vorona, în imediata apropiere a mănăstirii Vorona, care datează de la 1600. Are o suprafață de 152 ha, la o altitudine de 350 m și aparține ocolului silvic Eminescu UP II - Vorona. Relieful se caracterizează prin prezența unor culmi deluroase prelungi, cu orientare generală nord-sud. Comuna Vorona se află situată în partea de est a Podișului Sucevei, pe șesul și terasele Siretului. Din punct de vedere geomorfologic zona studiată se încadrează în: unitatea Podișul Moldovei subunitatea Podișul Sucevei la V de
Flora vasculară și vegetația pădurii Vorona din județul Botoșani by Covașă Dumitru Alin () [Corola-publishinghouse/Science/1173_a_1949]
-
plec, se gândise pesemne la ceva chemîndu-l pe acel Pavel. Tresării. Pavel, ăsta era numele orbului. Cine o fi? Își vîrî nasul în hârtii. După câteva minute intra pe ușă un domn subțirel, fără frizură, tuns perie, cu trăsături fine, prelungi, și mișcări domoale, controlate. - Uite dragă, îl întîmpină poetul, mai recomandă și tu scriitori, că eu m-am săturat. Ia-l cu tine și stați de vorbă. Dacă ai încredere, încearcă. E inteligent, are ceva studii, fă-i un loc
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
în prelungirea băncii ei, de cealaltă parte a intervalului. Nu era un arab și se miră cum de nu-l văzuse la plecare. Purta uniforma unităților franceze din Sahara și un chipiu din pânză cenușie care-i umbrea fața tăbăcită, prelungă și ascuțită, de șacal. O cerceta posac, privind-o țintă cu ochii lui spălăciți. Ea se înroși brusc și se întoarse iar către bărbatul ei, care se uita întruna drept înainte, în ceața și vântul de afară. Se strânse toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ei, dar că asta nu-i îndreptățește să se poarte ca niște copii și că nu le slujea la nimic dacă făceau pe supărații. Esposito, care mai ținea încă oala în mâini, se întoarse către el. Fața lui mare și prelungă se făcuse roșie, Yvars știa dinainte ce va spune și că toți gândeau la fel, că nu făceau pe supărații, că li se închisese gura - "dacă le place, bine, dacă nu, n-au decât să-și caute în altă parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
într-un ritm și mai rapid decât până atunci, răsucindu-și trupul în convulsii și scoțând țipete nearticulate. Țipetele sporiră treptat și, când se contopiră într-un urlet colectiv, căpetenia, privind întruna în sus, scoase, ținându-și răsuflarea, un strigăt prelung, abia modulat, în care reveneau întruna aceleași cuvinte. - Ascultă, șopti bucătarul, spune că el este câmpul de luptă al zeului. Inginerul se uită la bucătar, izbit de vocea lui schimbată. Cu privirea fixă, aplecat înainte, cu pumnii strânși, acesta reproducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
îmbătându-l ușor. Îl văzu în schimb pe bucătar, care trecea chiar atunci pe lângă el, dansând și trăgând, ca și ceilalți, din țigară. - Nu fuma, îi spuse. Bucătarul mârâi, ritmându-și în continuare pasul, cu ceafa străbătută de un tremur prelung și neîntrerupt, și privind țintă către stâlpul din mijloc, cu expresia unui boxer năucit de lovituri. Alături de el, o negresă grasă, mișcându-și, când la dreapta, când la stânga, fața bestială, lătra fără încetare. Dar negresele tinere, mai cu seamă, intrau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în rugăciunile mele o adevarată iarnă să acopere urmele de cenușă lăsate ca semn, să nu mai găsești drumul spre mine... Doar cu tine Seara când intri pe ușă, două zâmbete izvorăsc parcă sunt gemene, contopindu-se într-un sărut prelung. Apoi ca un adolescent îmi dăruiești un trandafir roșu cu fundă albă și îmi șoptești la ureche de câteva ori „te iubesc”... Cina pentru noi este o sărbătoare continuă; ochii se întâlnesc și vorbesc în locul nostru, întrerupți doar de săruturile
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
Apoi ca un adolescent îmi dăruiești un trandafir roșu cu fundă albă și îmi șoptești la ureche de câteva ori „te iubesc”... Cina pentru noi este o sărbătoare continuă; ochii se întâlnesc și vorbesc în locul nostru, întrerupți doar de săruturile prelungi, la fiecare înghițitură de șampanie... Nu știu cum faci tu dar știi să întreții atmosfera încât nu ne mai trebuie nici muzică. Parcă dansez după vocea ta caldă și senzuală, asemenea lui Julio Iglesias când cântă El amor... Dimineața am sentimentul că
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
colțul dinspre ușă. Îi văd părul smolit răsfirându-se, lucios, peste umerii fragili. Tenul alb, extrem de alb. În jurul ochilor se adâncesc cearcăne : solzi albaștri, vineții. Mâinile prea lungi și subțiri, mijlocul strâns într-un cordon lat de piele albă. Picioarele prelungi și nervoase, zvâcnind mărunt... O privesc, mă privește. Nu ne vorbim. Nici cu doamna cu ochelari fumurii nu vorbise. O sărutase doar, se sărutaseră, atât. Fără vreun cuvânt. Un fel de cod, parcă... a nu se risipi între străini, în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ca un iaz verzui, în care plutesc cozile gogoșarilor, capete de castraveți, gogonele cu burțile sfârtecate. Capetele noastre se aliniază, retezate, în careu, pe masă, printre farfurii și furculițe. Dovleacul răscopt și rumen al Balaurului, cu polii aprinși, sângerii. Efigia prelungă a Regizorului, iarba îngălbenită a bărbii lui mătăsoase. Masca de carton mâncat de molii a Studentului, cu dantura cuneiformă. Marmora lustruită a capului farmacistului stă vizavi de profilul unui șoarece inteligent și neliniștit, privind fix în gura de broscoi care
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
dispărut măștile, farfuriile, paharele. Coama sârmoasă a părului ruginit, de aceeași culoare cu fața cărămizie. Ceafă viguroasă, rotită lent. Se vede lobul îndelung ornamentat al urechii. Nările mari. Din nou fruntea rugoasă. Lentilele, în spatele cărora răsare, treptat, chipul de altădată... Prelung și palid apare chipul ei tânăr, plutind într-o înserare umedă. Coroana părului strânge fâșii de lumină : încununarea așteptării liniștite, primitoare, încărcată de chemări. Fruntea netedă, ca albul și nemișcarea unei amiezi solare, tulpina gâtului se lărgește în auriul umerilor
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
neașteptat, atingerea, uneori din greșeală, a unui circuit secret declanșează asemenea apropieri. Cum pornesc adesea, provocate, și visele, viziunile de o fantastică exactitate și coerență, amplificându-și misterul, la adevărații artiști. Soarele lumina atunci, pe brațul canapelei roșii, o pată prelungă de praf și bărbatul zâmbise. — Dintr-o pată de praf, care e, ca acum, și o pată de soare, răsar capetele de demoni, lebede ninse, dinții roșii de sânge ai pruncilor, gâtul gingaș al vrăjitoarelor. Verdele umed și proaspăt al
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu nasul lui ridicat pentru mirosuri subtile și fruntea lată care exprima, după unii, naturalețe și bun-simț, fusese comparat cu un câine. Nasul turtit, de cerb al lui Socrate indica, se pare, porniri spre luxură. Iepurele ce ar însemna ? Chipul prelung și oval, cu nasul drept și aer sever, dar delicat al lui Iuliu Cezar semăna, se spunea, cu un cal. Marele Zeus al grecilor avea fruntea lată, sub o coamă puternică, luminată de orbite adânci, ca un leu : adică generos
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Aș vrea să-i pot urmări gesturile, să-i aud glasul, gros și fierbinte. „Un August Prostul în acest cotidian mlăștinos și rece a devenit orfanul dumitale, distinsă Doamnă... L-am văzut, da, i-am văzut, pentru o clipă, chipul prelung, fruntea, sprâncenele, buclele blonde, ochii mari, în care tremura lacrima.“ Aude, presupun, răpăitul frenetic al ploii. Nici un gest de surpriză sau consimțire, glacială nepăsare. Compartimentul se încarcă de o ciudată energie obscură, suspiciune și presentimente și neputința de eliberare. „Așa
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de fereastră, identificând, stupefiat, persoana pietonului. Cum izbutise să-l definească atât de exact, fără să-l cunoască ? „După felul cum întoarce capul“, ar fi răspuns modestul Johann Caspar. După-amiaza senină și toridă aparținea, însă, altor vremuri. Tânărul cu chip prelung și bucle blonde nu se afla la Zürich, ci pe peronul gării Eforie. Copilul unui veac rupt, aglomerat și grăbit. Din trenul pe care îl aștepta, n-ar fi putut coborî vestitul fizionomist elvețian, cu atât mai puțin bătrânul Aristot
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Ortansa, merită privite ! Picioare încă subțiri și lungi, dintr-un trup plat, lat, neutru ; mâini încă fine, îngrijite, care merită privite, cu încheietura delicată, rotind un cadran mic, fosforescent. Săgețile aurii merită privite, legătura cu astrul nostru îngăduitor : iată, arătătoarele prelungi, ca și cum și-ar întinde mădularele, distilându-și veninul, puterile, subțiindu-le, pregătindu-le pentru aventurile unei noi zile. Primul venit : modestul domn Pasăre. Ochii micuți, gămălii negre. Chelia ca o farfurie. Aceiași pantaloni negri, lucioși. O găsește pe doamna Mitulescu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Bologa, stătea cu ceasornicul în mână, numărând vremea. Perdelele negre ale amurgului se lăsau acuma tot mai grăbite. Vântul se oprise brusc, ca un alergător sosit în fața unei prăpăstii. Apoi, prin pânza tăcerii ce se urzea, străpunse deodată un oftat prelung, ca o chemare... Dar numai Bologa se întoarse și văzu un soldat cu o urmă de rană în obraz, cu fața scăldată în lacrimi, gemând de milă. Vru să-i facă semn să înceteze, dar atunci zări licăriri de lacrimi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu ochii stinși, încît căpitanul amuți. ― Orice... orice, numai asta nu se poate! izbucni dânsul cu o voce arzătoare. Asta ar fi o... o... o... Pereții de bârne ai adăpostului închegară sforțările lui de a găsi cuvântul într-un vuiet prelung, încît Klapka îl apucă de braț, vrând să-l facă să vorbească mai încet. Și Apostol, ca și cum ar fi înțeles, se încurcă, plecă fruntea și sfârși murmurînd: ― O... o crimă... ― Așa-i, dar ce putem noi face? zise căpitanul înăbușit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
era sigur că mai curând se va pune de-a curmezișul soartei decât să-și mai pângărească sufletul, fiindcă în suflet, în lumină i se călea mântuirea... Întunericul se subția treptat. Vântul sufla mereu și uneori cânta ca o chemare prelungă, confuză, ademenitoare. Atunci, ca o ispitire, în mintea lui Bologa încolți iarăși gândul că aceasta e ora dezertorilor... Și gândul nu i se mai păru respingător, ca și când i s-ar fi șters din creieri toate convingerile trecutului. Un sergent veni
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
înainte spre țintă, cu gândurile slobode. Vremea trecea peste dânsul ca o apă lină, răcoritoare... Într-un târziu îi fulgeră prin minte că poate rușii îl vor disprețui că a dezertat, el, ofițer... Și chiar în clipa aceea un bubuit prelung, răgușit, spintecă văzduhul. Apostol înlemni, într-o așteptare amețitoare. Peste câteva secunde, care i se păruseră nesfârșite, izbucni un răbufnit mai greoi, ca și când s-ar fi desfundat pământul. Apoi îndată altele, furioase și din ce în ce mai grăbite. Un clopot năprasnic fierbea în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]