1,634 matches
-
pref. edit., București, 1878. Traduceri: Athanasie Christopoulos, Ahil, pref. trad., Iași, 1843; Voltaire, Zaira, în Gheorghe Sion, Ceasurile de mulțemire a lui..., Iași, 1844; Lamartine, Moartea lui Socrat, Iași, 1847; Milton, Din Paradisul perdut, Iași, 1851; Molière, Mizantropul, Iași, 1854; Prescurtare istorică din Sfânta Evanghelie, Iași, 1854; G. A. Bürger, Istoria și întâmplările baronului de Miunhausen, București, 1855; M. G. Saphir, Cartea vieței și cenzorul ei, pref. trad., București, 1855, Piatră prețioasă, Iași, 1857; Dionisie Fotino, Istoria generală a Daciei, I-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289700_a_291029]
-
305). Raționalitatea și centrarea pe stat sunt identificate frecvent ca presupoziții centrale ale realismului (de exemplu Keohane 1986: 164-65). Dar nicio teorie (suficient de cuprinzătoare) a relațiilor internaționale nu presupune iraționalitatea. Iar dacă ne referim la "state" ca la o prescurtare pentru ceea ce Gilpin numește "grupuri de conflict" (1996:7) sau ceea ce Waltz (1979) numește "unități", centrarea pe stat este împărtășită în mod larg (deși nu universal) de către teoriile internaționale. Coroborarea egoismului și a anarhiei și rezultanta imperativă a politicii de
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
o conjunctură creatoare a unei monstruozități cu chip uman) s-ar dori drumul de la mistificare spre autenticitate, de la umilință spre demnitate, de la a fi oricum spre a fi tu însuți. Constantin Popa Personajele: Existența numai a numelor mici și a prescurtărilor este exact ceea ce merită personajele.) Mihai: venit de departe, și pe căi îndoielnice, spre rangurile universitare Maria: soția acestui om, de profesie susținătoare și admiratoare a omului Irina: fiica lor, actriță frumoasă, dezorientată și incertă ca orice ființă normală Val
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
exemplu, dacă un personaj are o sensibilitate extremă la culori cînd este copil și apoi devine un pictor faimos, se spune că primul eveniment îl prefigurează pe al doilea. ¶Brooks, Warren 1959; Chatman 1978; Souvage 1965. Vezi și PREAVIZARE, SUSPANS. prescurtare [foreshortening]. Vezi REZUMAT. ¶Brooks, Warren 1959; H. James 1972. preterit epic [epic preterite/epische praeteritum]. Preteritul caracteristic pentru narațiunea epică sau ficțională. După Käte Hamburger, acest așa-numit preterit epic (epische praeteritum) este o trăsătură distinctă a ficțiunii, în opoziție
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
Domnul” și, împreună cu termenul haššēm, „Numele”, este utilizată în lectura publică sau privată și în liturgie; tot așa apare și în versiunea greacă numită „a celor șaptezeci” (începută nu înainte de secolul al III-lea î.C. și deseori indicată cu prescurtarea LXX) în care este tradus cu Kyrios (cf. Vulgata latină, a doua jumătate a secolului al IV-lea - începutul secolului al V-lea, care îl redă prin Dominus). Textele nu consemnează numele niciunuia dintre faraonii cu care au luat legătura
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
manual de istorie unitară a românilor din toate cele trei provincii, sub titlul Elemente de Istoria Romaniloru (București, 1859). Îi urmează nume grele ale culturii române, cum ar fi cel al lui Ion Heliade Rădulescu, care a dat la lumină Prescurtare de historia românilor sau Dacia și România (București, 1861, reeditat în 1869). Începea să se configureze o bibliografie istorică în cadrul literaturii didactice românești. Anii '70 ai secolului al XIX-lea înregistrează o explozie a cărții școlare dedicată cunoașterii istorice, perioadă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Transformările structurale survenite la nivelul memoriei colective românești vor fi cartografiate prin analiza unei serii de manuale școlare de istorie a românilor, alcătuită din următoarele titluri: Elemente de Istoria Romaniloru pentru Classile primarie al lui A.T. Laurian (1862) [1859], Prescurtare de historia românilor sau Dacia și România al lui I. Heliade Rădulescu (1861), Istoria națională pentru poporŭ saŭ Némul, Sapa, Arma, Casa și Mintea Românilor prin tóte timpurile și locurile al lui R.G. Melidon (1876), Istoria romănă: pentru scólele primare
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
pur latine a românilor, cât și teza implicită a exterminării dacilor (p. 17). Față de aceasta, o primă torsiune prin care pozițiile clasice ale paradigmei latiniste ale Școlii Ardelene au fost dezarticulate a fost inițiată de I. Heliade Rădulescu (1861) în Prescurtarea sa de istoria românilor. În răspărul atitudinii încetățenite de la cărturarii ardeleni, de disprețuire ori în cel mai bun caz de tratare cu indiferență sau condescendență a barbarilor care au fost cuceriți de romani, Heliade Rădulescu își declară deschis admirația față de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
stări ale Daciei". Laurian urmărește, sincronic, desfășurarea evenimentelor într-un triplu registru teritorial-politic (Țara Românească, Moldova și Transilvania), țesând astfel o împletitură narativă a istoriei românilor. Principiul unității este cu atât mai vizibil în manualul lui I. Heliade Rădulescu (1861), Prescurtare de historia românilor sau Dacia și România. Pe lângă faptul că dizolvă trecuturile provinciale într-o singură istorie a românilor, Heliade evidențiază superpozabilitatea geografico-politică dintre vechea Dacie și actuala Românie. Însă abia începând cu un deceniu mai târziu, prin manualele lui
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Obsesia românească a purității este la fel de veche pe cât este și identitatea națională, izvorând cu forță în conștiința istorică a scrierilor Școlii Ardelene. Însă expresia sublimă a acestei "voințe de puritate" i-a dat-o Ion Heliade Rădulescu. În manualul său, Prescurtare de historia românilor (1861), Heliade Rădulescu lecturează întreaga istorie a poporului său ca o alternanță de fluxuri și refluxuri ale purității și impurității. Originile romane pure sunt corupte și poluate în cursul istoriei de elemente etnice alogene care au alterat
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
român, în baza căruia putea fi fundamentat proiectul unui "stat țărănesc" elaborat de doctrinari ai autohtonismului ca Nae Ionescu. Continuitatea statalității românești este de asemenea păstrată neatinsă ca dovadă a permanenței politice românești. Suntem, totuși, departe de excesele reperabile în Prescurtarea lui Heliade Rădulescu, de pildă, în care se menționează explicit existența unui guvern românesc după retragerea aureliană, iar mai apoi, a "Statelor României" în timpul împăratului Constantin cel Mare (Heliade Rădulescu, 1861, p. 42). Permanența politică românească se manifestă mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Moldavia. Iașiǐ: Tipografia Bucĭumuluǐ Romanǔ [Text cu alfabet de tranziție]. 1857. Laurian, August Treboniu. Elemente de istorie și biografiǐ: pentru classa IV. a scólelorǔ primare din Moldavia. Iașiǐ: Tipografia Buciumuluǐ Romanǔ [Text cu alfabet de tranziție]. 1861. Heliade Rădulescu, Ion. Prescurtare de historia românilor sau Dacia și România. Bucuresci: Typographia Heliade și Associați. 1862. Laurian, August Treboniu. Elemente de istoria românilorǔ: pentru Classile primarie. Bucurescǐ: Tipografia statuluĭ numită Nifon. 1863. Urechiă, V.A. Istori'a Româniloru. Biografii Româneșci dupre metód'a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
imaginile“ adecvate (zweckmässig). „Imaginile“ sunt cu atât mai adecvate cu cât ele exprimă mai multe relații din natură și conțin mai puține relații de prisos sau vide, adică cu cât sunt mai simple. Cerința adecvării se realizează prin denumiri, definiții, prescurtări etc. care exprimă decizii ale cercetătorilor. Cele trei cerințe se raportează la natura gândirii noastre, a lumii exterioare și la descrierea corelațiilor ei prin „imagini“. „Ceea ce revine imaginilor pentru ca ele să fie permise este dat prin însușirile minții noastre. Dacă
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
datorită posibilităților oferite de calculator, atât titlurile cărților, cât și denumirile de reviste se scriu cu italice. În felul acesta, se elimină dificultatea Încadrării unor publicații la cărți sau reviste (cum ar fi anuarele, publicațiile ocazionale etc.). 3.1.2. Prescurtările utilizate În redactarea notelor se folosesc anumite abrevieri, care au menirea să economisească spațiul tipografic și să evite unele repetări inutile. Iată câteva dintre acestea: v. („vezi”, „vedeți”) se folosește atunci când se preiau anumite idei sau informații dintr-o anumită
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
Amarcord, Timișoara, 1995. ibidem („aceeași operă”, „În același loc”) - altfel spus, aceeași operă și același autor: 1 I. Funeriu, Al. Macedonski. Hermeneutica editării, Editura Amarcord, Timișoara, 1995, p. 79. 2 Ibidem, p. 57. Iată cum ar trebui folosite cele trei prescurtări: 1 I. Funeriu, Al. Macedonski. Hermeneutica editării, Editura Amarcord, Timișoara, 1998. 2 Idem, Editorialiști români, Editura Augusta, Timișoara, 1996. 3 Idem, Principii și norme de tehnoredactare computerizată, Editura Amarcord, Timișoara, 1995. 4 Ibidem, p. 66 (citatul respectiv este din lucrarea
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
nevoie să mai indicăm pagina. Sfatul meu este să fie indicată pagina chiar și În aceste Împrejurări, fiindcă lipsa cifrei care indică pagina ar putea fi simțită de cititor ca o omisiune, producându-i acestuia o neîncredere În surse. În afara prescurtărilor amintite, mai pot fi utilizate și următoarele formule: - lucr. cit. („lucrarea citată”); - loc. cit. (loco citato, „În locul citat”); - passim („ici-colo”), prescurtare folosită atunci când „se face trimiterea la o idee sau la o interpretare ale cărei elemente sînt risipite pe un
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
indică pagina ar putea fi simțită de cititor ca o omisiune, producându-i acestuia o neîncredere În surse. În afara prescurtărilor amintite, mai pot fi utilizate și următoarele formule: - lucr. cit. („lucrarea citată”); - loc. cit. (loco citato, „În locul citat”); - passim („ici-colo”), prescurtare folosită atunci când „se face trimiterea la o idee sau la o interpretare ale cărei elemente sînt risipite pe un număr mai mare de pagini” (Barborică, 1978, p. 60); - supra („mai sus”) se utilizează atunci când ne referim la unele afirmații din
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
două sau mai multe pagini dintr-un anumit volum; - f. („fila” sau „filele”), când cităm manuscrise, care nu sunt numerotate după pagini; - art. („articolul”); - cap. („capitolul”); - col. („coloana”); - d. e. sau d. ex. („de exemplu”); - ed. („ediție” - nu trebuie folosită deci prescurtarea ed. pentru „editură”); - etc. (et caetera, „și celelalte”); - fasc. („fasciculul”); - fig. („figura”); - nr. („numărul”); - r. („rândul”); - t. („tomul”); - vol. („volumul”). Se Înșeală cei care afirmă că, dacă avem trimiteri bibliografice În note, nu mai este necesar să repetăm aceste informații
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
În ordinea alfabetică a numelui de familie. Sistemul acesta de note, extrem de greoi pe vremea mașinilor de scris, este astăzi facilitat de posibilitățile oferite de calculator. Principalul dezavantaj al sistemului de referințe citat-notă constă În faptul că, utilizând diverse prescurtări, trebuie să facem efortul de a căuta titlul inițial citat, dacă acesta ne interesează. De pildă, op. cit. de la nota 6 ne poate trimite la nota 3 sau 4. Dacă aceste note se află pe aceeași pagină, nu e nicio problemă
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
ne aflăm În fața unei situații În care practica va fi mai puternică decât norma, iar folosirea punctului după paranteză se va generaliza. Punctul este utilizat după abrevieri: O.N.U., S.U.A. Tendința actuală este de a se renunța la aceste prescurtări, În favoarea celor fără punct: CDR, PDSR, ONU, SUA, PNȚCD. Punctul mai este utilizat În următoarele situații: - după anumite prescurtări: cap. („capitol”), ed. („ediție”), op. cit. („opera citată”), prof. („profesor”), dr. („doctor”). În aceste situații, punctul este semn de ortografie; - după cifrele
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
se va generaliza. Punctul este utilizat după abrevieri: O.N.U., S.U.A. Tendința actuală este de a se renunța la aceste prescurtări, În favoarea celor fără punct: CDR, PDSR, ONU, SUA, PNȚCD. Punctul mai este utilizat În următoarele situații: - după anumite prescurtări: cap. („capitol”), ed. („ediție”), op. cit. („opera citată”), prof. („profesor”), dr. („doctor”). În aceste situații, punctul este semn de ortografie; - după cifrele arabe care marchează subdiviziunile textului științific: 2.1.1; 2.1.2; - după notele de subsol sau referințele bibliografice
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
op. cit., p. 6. I. Berg, Dicționar de cuvinte, expresii, citate celebre, ediția a II-a revizuită și adăugită, Editura Științifică, București, 1969. Nu se pune punct În următoarele situații: - după titlurile de cărți, opere literare, muzicale etc.; - după simbolurile și prescurtările din chimie, fizică sau matematică: km, kg, m, cm, A (amper), V (volt) etc.; - după punctele cardinale: E, V, N, S. Observație Punctul pune unele probleme de tehnoredactare. Iată câteva reguli: • Nu se folosește SPACE Înaintea punctului: GREȘIT: Apa trece
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
În calitatea mea de colaborator la Dicționarul scriitorilor români, mi s-a recomandat să „deconspir” prenumele unor autori: Bernstein Elvin, Samuel Damian, Vasile Fanache. În schimb, din rațiuni de spațiu tipografic, la capitolul „Referințe critice”, toți autorii trebuiau citați cu prescurtarea prenumelui (M. Zaciu, N. Manolescu, E. Simion), doar prenumele feminine trebuind date În Întregime: Mirela Roznoveanu, Dana Dumitriu, Irina Petraș. • Magdalena Vulpe consideră că prescurtarea prenumelui poate varia În funcție de limba În care este publicată lucrarea. Este dat ca exemplu cazul
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
schimb, din rațiuni de spațiu tipografic, la capitolul „Referințe critice”, toți autorii trebuiau citați cu prescurtarea prenumelui (M. Zaciu, N. Manolescu, E. Simion), doar prenumele feminine trebuind date În Întregime: Mirela Roznoveanu, Dana Dumitriu, Irina Petraș. • Magdalena Vulpe consideră că prescurtarea prenumelui poate varia În funcție de limba În care este publicată lucrarea. Este dat ca exemplu cazul lui Alexandru Rosetti, care a semnat Al. Rosetti lucrările tipărite În limba română, dar A. Rosetti pe cele publicate În franceză, „limbă În care se
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
de doctor, cu excepția unor facultăți cu profil vocațional [teatru, arte plastice], unde titlurile de conferențiar și profesor se obțin pe baza altor criterii); d) absența localității și a anului (sesiunii) de susținere a licenței; e) scrierea cu majusculă a unor prescurtări, grație „ajutorului” dat de calculator: Prof. Univ. Dr. Ilie Rad ( În loc de Prof. univ. dr. Ilie Rad). 2.3. Sumarul Lucrarea de licență va avea poziționat imediat după foaia de titlu pagina cu „Sumarul”(„Tabla de materii”, „Cuprinsul”), care va conține
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]