KorAP: Find »[drukola/base=pricepe & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...56 57 58 ...515 >

12,874 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781

bine. S-a-ntâmplat ceva? DĂNILĂ: Nu s-a-ntâmplat nimica. SMARANDA: Zicea băietu' că iei boii. Ți-a împrumutat frate-tău carul? DĂNILĂ (caută ceva pe lângă gard): Nu. SMARANDA: Atuncea cum? DĂNILĂ: Iac-așa! SMARANDA: Spune, măi omule, să pricep și eu. Că doar la păscut nu cred că-i scoți. DĂNILĂ: Nu tocmai. SMARANDA: Și-atunci unde pleci, n-auzi? DĂNILĂ: Ba aud. SMARANDA: Și dacă auzi, de ce nu răspunzi? DĂNILĂ: Ba răspund. SMARANDA: Aista-i răspuns? Parcă-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
doar așa, în priveliște, n-aș crede că te duci, luând pe deasupra și boii. DĂNILĂ: Ba mă duc s-aduc acasă carul nostru. SMARANDA: Ei, nu-ți spun eu că vorbești în dodii? Care car și de unde? DĂNILĂ: Greu mai pricepi, măi nevastă! Apoi iaca cum: întâi vând boii, pe urmă cumpăr alții mai mici și-un car, îți iau și ție casâncă și mai încarc pe jumătate carul cu cucoșei de turtă dulce pentru copii, apoi pe urmă vin acasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
că acuma văd că nu-i chip să-ți dau de capăt. Cată numai de umblă cu grijă, dacă ți-ai pus în minte să scoți boii vânzători, și vezi să nu te înșele careva, că într-ale negustoriei te pricepi taman cât în celelalte... DĂNILĂ: Bine, bine, om trăi și-om vedea. Eu zic așa, că am a face bună treabă. Și pe urmă, dac-a ieși cum gândesc eu, să-mi mai spună careva că n-am pe lângă casă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
duc să văd, oare nu l-oi putea smomi pe frate-meu să-mi împrumute și iapa? Să mă tot duc unde-oi vedea cu ochii. Iară nevasta și copiii s-or descurca și pe mai departe cum s-or pricepe, că, din parte-mi, nici pân-acu' mare folos n-au cunoscut. (privește spre baltă) Hopa! Iaca-ia ce frumusețe de lișițe pe baltă! Dac-aș ologi măcar una, s-o duc plocon bădiței Ispas, parcă tot aș fi cu inima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
bine! Te pomenești c-ai venit să-mi dai o mână de ajutor... CODÂRLIC (iese cu totul, se apropie): Lasă, omule, șaga de-o parte și zi: ce vrei să faci aici? DĂNILĂ: Da' nu vezi? CODÂRLIC: Văd, da' nu pricep. DĂNILĂ: Îi pricepe tu, n-avea teamă; așteaptă numai pân-oi ridica clopotnița și-oi pune toaca. CODÂRLIC: Stăi, bre, nu te-apuca de năzbâtii. Iazul, locul și pădurea de pe-aici sunt ale noastre. DĂNILĂ: I-auzi! Și voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
direcția arătată.) DĂNILĂ (aparte): Oi găsi eu pe-aici, prin tufe, vreun iepure. După acela să fugi, drace! (lui Codârlic) Ei, jupâne, stăi așa! CODÂRLIC: Am stat. DĂNILĂ: Și cată de vorbește ușurel. CODÂRLIC: Da' ce s-a-ntâmplat? DĂNILĂ: Pricepi tu acuși. Iaca, vezi colo, în tufăriș, ceva mititel, ghemuit jos? CODÂRLIC: Văd. Și ce-i cu asta? DĂNILĂ: Acolo-i copilul meu cel mai mititel. Acuma doarme, că i-a dat maică-sa să sugă. Da-l trezesc eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
a risipit bolta lumii! DĂNILĂ: Prea bine și frumos le spui tu pe toate, da' mie îmi vine a râde. Cum, măi, numai atâta poți tu? Mai că nu te-am auzit. Fă bine și mai chiuie o dată. CODÂRLIC: Nu pricep... Bine, iaca mai chiui o dată, să-ți intre cum se cuvine în urechi. (se repetă jocul, efect sonor mai puternic. Dănilă îți desfundă cu degetul o ureche) Ei, cred că acuma chiar ți-a plăcut! DĂNILĂ: Plăcut, cum de nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
ce știi și cu ce știi, numai să nu repauzez... DĂNILĂ: Ce să nu faci? CODÂRLIC: Să nu repauzez. Adică să nu mor. M-am exprimat și eu mai ales... DĂNILĂ: Vorbește omenește, măi drace, așa fel cât să te priceapă toată lumea, nu-mi veni mie cu vorbe de pe pustii locuri! Păi vezi? Iaca, șezi colea frumos. (Codârlic se așază pe buturugă, Dănilă îi înfășoară capul cu brâul.) Așa... o dată... pe urmă încă o dată... să nu pătrundă până la tine nici rază

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
Da' să știi c-o să mai treacă ceva vreme. Aici n-aș mai crede să mă-ntreci. Azvârlitul buzduganului e proba mea favorită încă de când eram mititel. Am antrenament... DĂNILĂ: Proba... favorită... antrenament... Tu știi ce spui; numai dracu' poate pricepe! CODÂRLIC: Iară pân-a veni înapoi, să ne hodinim oleacă. (se culcă într-un cot. Pauză, fond muzical astral.) DĂNILĂ: Ei, meștere Codârlic. Ai adormit? CODÂRLIC: Eu... nu... stăteam și eu așa... DĂNILĂ: Stăteai așa... Prăpădim vremea de pomană! Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
și iese și Luna. CODÂRLIC: Ei, ș-apoi ce are Luna cu buzduganul? DĂNILĂ: Mai nimic. Numai ține minte ce-ți spun: când a răsări Luna, poți să te ștergi pe bot de buzdugan. CODÂRLIC: Cum așa, că tot nu pricep. DĂNILĂ: Îi pricepe tu, fii fără grijă. Ia spune, uitatu-te-ai vreodată în sus când e lună plină? CODÂRLIC: Uitat. DĂNILĂ: Și-ai văzut în Lună niște pete? CODÂRLIC: Văzut. DĂNILĂ: Și știi ce-s acele pete? CODÂRLIC: Nu știu. DĂNILĂ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
nu se poate... DĂNILĂ: Zic. Da' se-ntâmplă că n-am la mine blăstămurile părințești. Fă bine să-ți aburci burduful ist'cu bani în spinare, să mergem la casa mea. Ș-acolo ne-om blastama unul pe celălalt. Ai priceput? CODÂRLIC: Am priceput. Da' de ce să car eu banii și să nu-i cari tu? DĂNILĂ: Păi ce, s-a hotărât că-s banii mei? Dacă-i așa, atuncea nu mai mergem nicăiri; tu te duci în baltă, iar eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
DĂNILĂ: Zic. Da' se-ntâmplă că n-am la mine blăstămurile părințești. Fă bine să-ți aburci burduful ist'cu bani în spinare, să mergem la casa mea. Ș-acolo ne-om blastama unul pe celălalt. Ai priceput? CODÂRLIC: Am priceput. Da' de ce să car eu banii și să nu-i cari tu? DĂNILĂ: Păi ce, s-a hotărât că-s banii mei? Dacă-i așa, atuncea nu mai mergem nicăiri; tu te duci în baltă, iar eu iau burduful în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
reintră cu uneltele. Din casă) Puneți mâna, dragii tatei, pe jupânul ista și începeți a-l blastama cu ragila și cu pieptenii de tras câlți cum îți ști voi mai bine, așa ca să-i placă și dumnisale. Cu nădejde, ați priceput? (larmă mare în casă, chiote, se aud strigătele înspăimântate ale lui Codârlic și vocea lui Dănilă care-i îndeamnă pe copii. Ușa este izbită dinăuntru, Codârlic iese total răvășit. Fuge spre culise, dă, din fugă, peste Smaranda, gest galant de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
iubesc așa cum îmi iubesc fata cea dreaptă a mea, la care mă duc acum. Pentru că ești cumpănită în purtări, harnică, pricepută, destoinică la vorbă și la faptă, nelacomă, ascultătoare și cu înțelegerea mereu trează la cei din juru-ți; cât nu pricep cum s-a putut alege asemenea copilă cuminte ca tine, care-ai trăit, cum mi-ai spus c-ai trăit tu, departe de-aici și cu puțini oameni în preajmă. LIANA: Cu puțini oameni adevărați, mamă Ilincă. Pentru că de la ceilalți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
pentru că te-a ținut atâta vreme departe de ochi care ar fi știut a te prețui cum se cuvine. LIANA (din când în când, se uită în registrul din fața ei și notează pe o filă): Domnia ta, căpitane, pari a te pricepe de minune la afaceri, întocmai ca un neguțător. Nu-i rău, pentru că nu se știe cum se întorc timpurile, și oștenii, nemaiavând căutare, s-or face meșteri, ori neguțători, ori, știu eu, cititori în stele... PÂRJOL: Asta-i peste putință

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
mai târziu? BRĂDUȚ: Timp de amânare nu prea este, Măria Ta și tată; trei zile trec iute. Că tot cu dânsa mă necăjeam și când m-a lepădat calul într-o parte... LIOARA: Despre ce cimilitură vorbiți voi? Că nu pricep nimica. GÂND: Lioară, abia de-aici poate ieși o supărare adevărată, dacă nu ne dovedim ageri la minte. LIANA (către Lioara): Măria Ta, îngăduie-mi să plec. LIOARA: Ba să stai, fată. Dumnealor acuși îi văd că se trag la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
în dezlegarea unei cimilituri, decât care alta n-am întâlnit mai încâlcită. Brăduț, dă tu de veste să poftească sfetnicii chiar aici; mă aflu cam trudit și-am găsit bun loc de odihnă. (Brăduț iese, revine imediat) LIOARA: Tot nu pricep... GÂND: Vei pricepe îndată. Iaca ce-i: Zarvă-Împărat, megieș al nostru, care, după cum cunoști, n-are tihnă până nu se știe luat la harță cu cineva, văzând că, de fiecare dată, am răspuns cu blândețe împunsăturilor lui, a născocit una

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
cimilituri, decât care alta n-am întâlnit mai încâlcită. Brăduț, dă tu de veste să poftească sfetnicii chiar aici; mă aflu cam trudit și-am găsit bun loc de odihnă. (Brăduț iese, revine imediat) LIOARA: Tot nu pricep... GÂND: Vei pricepe îndată. Iaca ce-i: Zarvă-Împărat, megieș al nostru, care, după cum cunoști, n-are tihnă până nu se știe luat la harță cu cineva, văzând că, de fiecare dată, am răspuns cu blândețe împunsăturilor lui, a născocit una mai gogonată: mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
mult, și-ai alungat-o de la mila ta și de sub acoperișul tău. Îngăduie-mi acuma, când ne întâlnim din nou, să vin să-ți sărut mâna. (vine la Pricină, îi sărută mâna) LIOARA: Stau, mă uit și ascult și nu pricep nimica. Oare să fie adevărat ce spui tu acolo? LIANA: Adevărat ca lumina, mamă. Cercetându-ne într-o zi tatăl nostru și întrebându-ne pe noi, cele trei surori, cât de mult îl iubim, una și-a asemuit dragostea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
sfetnic bătrân și posac de la curtea mea. Acuma se află și el aici, în odaia hotărâtă de cuscrul nostru pentru cei din cinul său. Apoi aceluia am să pun să-i taie capul îndată ce sfârșim masa, pentru că nu s-a priceput să-mi frângă cerbicia. LIANA: Ba să nu-l tai, tată, că-ți este cel mai credincios și mai cu priință dintre sfetnici. El singur a știut unde m-am oprit și-mi trimitea din când în când vești despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
nu s-a tulburat el fără pricină... Au te roade pizma și zavistia că n-ai fost găsit vrednic să păstorești și sfinția ta niște binecredincioși? Și atunci încerci să-i smomești pe alții? Mărturisește și cere iertare! SISOE: Greu pricepi, Sfinte Terentie! Am vrut doar să-i dovedesc acestui cap necopt că raiul nu-i panoramă, să caște gura pe cele dealuri! Aici se cade să calci cu evlavie, privind cuviincios doar ceafa sfântului călăuzitor. Iară dacă cei aleși să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
o să fie mulțumită. NIȚĂ: Să-i cunun? DUMITRAȘ și PITAC: Să-i cunune? (Se declanșează hărmalaia. Toți strigă. Se deslușesc frânturi de frază: BABA FIRA: "Tainul sfinției tale n-are de suferit!" BABA SAFTA: "Să avem și noi un meșter priceput la obrinteli și la vătămătură!" DUMITRAȘ: "Pun eu cățeaua pe spinarea sfinției sale!" SISOE: Dacă-i pricină de supărare, eu chem hârzobul..." NIȚĂ: "Eu n-am nevoie de minuni în parohie!" ILINCA: "O să-i fie mai bine aici decât în Rai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
Vedeți, se cunoaște că șarpele boa tocmai a înghițit un elefant. L-am arătat oamenilor mari și i-am întrebat dacă desenul acesta îi sperie. Ei mi-au răspuns: "De ce să te sperii de-o pălărie?" Știți, oamenii mari nu pricep singuri nimic, niciodată, și e obositor pentru copii să le tot dea lămuriri. Ei îți tot spun să te lași de fleacuri și să înveți aritmetică, gramatică, istorie... Foarte plictisitor! Mie nu mi-a plăcut decât geografia. Și pentru că trebuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
la avion, scoate un carton, desenează. Îl arată Micului Prinț) MICUL PRINȚ (privește): Nu-i bine. Nu vezi? Oaia asta e foarte bolnavă, săraca. Uite ce picioare are! Fă-mi alta. OMUL: Alta! Cum să fac alta dacă nu mă pricep? MICUL PRINȚ: Nu-i nimic. Încearcă. OMUL: Bine, am să încerc. (duce desenul, ia alt carton, desenează) Cred că ăsta-ți place. MICUL PRINȚ (zâmbește): Ești foarte drăguț! Numai că... vezi și tu... asta nu e oaie, e berbec. Are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
de ce? AFACERISTUL: Nemaipomenit! Nu-i chip să scape omul de tine! Trei milioane de lucruri din acelea mărunte, care se văd câteodată, noaptea... MICUL PRINȚ: Fluturi? AFACERISTUL: Nu, domnule, mărunte și care strălucesc. MICUL PRINȚ: Licurici? AFACERISTUL: Ei! Greu mai pricepi, domnule! Mărunte, aurii, care strălucesc și-i fac pe de-alde pierde-vară să viseze cu ochii deschiși. Eu sunt un om serios, n-am timp pentru visuri. MICUL PRINȚ: Aha! Stele? AFACERISTUL: Chiar așa. Uitasem cum le spune. Stele. MICUL

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]