1,727 matches
-
noastră Europă nu are cum să se apere decât cu vestigiile sale. Dacă nu va fi atentă, va sucomba înaintea acestei "noi Rome", civilizate și inculte, care reprezintă, probabil, forma cea mai civilizată a inculturii și tocmai de aceea e primejdioasă. Mai ales că "noua Romă" are și cultul reușitei și priceperea de a da la o parte ceea ce e inutil. "Homo americanus" e educat de mic să fie eficient, pragmatic, să câștige bani. Apoi, e învățat că orice repaos implică
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
pudicilor cărora "măturător" le sună nepotrivit. Aceasta înseamnă că o parte din "lumea bună" se află numai ziua în Washington. Noaptea, capitala Americii rămâne, cumva, la discreția pegrei. De aceea, de cum se lasă seara, Washingtonul devine unul din cele mai primejdioase orașe din America. Abia dimineața, când uriașul mecanism administrativ se repune în mișcare, străzile sunt din nou sigure. Altă particularitate. Washingtonul este plin de muzee. Între Lincoln Memorial și Capitoliu, muzeele se succed unele după altele. Totul este reconstituit în
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
lui Nakagawa în luptă. Preț de-un moment, pe chipurile generalilor se așternu o expresie dezolată și începură să bolborosească întrebări jalnice. Cu toții îl priveau pe Hideyoshi, încercând să-i citească pe față felul cum aveau să rezolve acea situație primejdioasă. — Moartea lui Sebei e o grea pierdere, spuse Hideyoshi, dar n-a murit în zadar. Vorbi, apoi, puțin mai tare: — Fiți optimiști, căci astfel vă veți aduce obolul spiritului lui Sebei. Din ce în ce mai mult, cerul profețește că o mare victorie ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
amâne declanșarea ostilităților, în scopul de a-și desăvârși propriile pregătiri. Aștepta că-l câștige de partea sa pe Niwa Nagahide; aștepta să se asigure că membrii clanului Mori nu aveam de gând nimic în provinciile apusene; aștepta să distrugă primejdioasele rămășițe ale călugărilor-războinici din Shikoku și Kishu; în sfârșit, aștepta să dezbine alianța generalilor care i se opuneau, din apropiatele provincii Mino și Owari. Torentul de mesageri nu se mai sfârșea, iar Hideyoshi îi primea chiar și în timp ce stătea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cursul acțiunii. Dacă nu accepta propunerea lui Shonyu, poziția acestuia și cea a lui Nagayoshi ca războinici aveau să devină oneroase. Mai mult, era sigur că, dacă le erau reprimate temperamentele îndărătnice, acestea aveau să răbufnească ulterior. Era o situație primejdioasă în ceea ce privea comanda militară. Mai mult decât atât, Hideyoshi se temea că, dacă Shonyu era nemulțumit, Ieyasu avea să încerce să-l ispitească spre a schimba taberele. Actuala situație se împotmolise și trebuia să ia o măsură pozitivă, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
că am trăit-o pe propria-mi piele până nu demult, în încercarea de a afla locul de unde izvorăsc gândurile, la fel de neputincios ca cine știe câți alții să-i înțeleg paradoxul și să-i descifrez granițele care o despart de cea mai primejdioasă nebunie, oare nu i-aș fi sucombat și eu la rândul meu, cedând tertipurilor ei imposibil de pătruns? Dacă e adevărat că există o anume mediocritate de a trăi, atunci mă închin ei și desfid pe toți aceia care laudă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
din întâmplare sau alegere, puțin importă aceasta) purta blazonul lui Roland. Acesta era Darninel, tânărul și viteazul prinț al Zumarei, iar Rinaldo l-a remarcat pentru prăpădul ce-l făcea în juru-i. ‘’ Ei “ , își zise el “ să zmulgem această iarbă primejdioasă până nu ajunge prea mare “. Pe măsură ce Rinaldo înainta, mulțimea se despica înaintea lui, creștinii dându-se în lături pentru a lăsa drum liber spadei sale, iar păgânii pentru a scăpade furia lui. El ajunse astfel să dea ochii cu Darninel
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
pentru a lăsa drum liber spadei sale, iar păgânii pentru a scăpade furia lui. El ajunse astfel să dea ochii cu Darninel și i-a strigat: “ Ascultă tinere, acela care ți-a dat acest scut ți-a făcut un dar primejdios; sunt curios să văd cum ești în stare să aperi acest blazon făcut din roșu și alb. Dacă nu-l vei putea apăra împotriva mea, cum vei ajunge, rogu-te, s-o faci atunci când Roland însuși te va provoca?” Darniel
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
pesemne faimos, murise „după opt ani de exil fără îndurare“. Un tânăr ofițer spuse cu regret: — A scris cele mai frumoase poezii de dragoste care s-au auzit vreodată. — Unde-i Tomis? întrebă copilul. — În provincia cea mai îndepărtată, mai primejdioasă și blestemată a imperiului, la Pontus Euxinus, îi explică emoționat tânărul ofițer, marea cu ape negre. De acolo îi scria în fiecare an lui Tiberius și îl ruga plângând să-l cheme înapoi la Roma. Și adăugă, imprudent: — Era prieten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
țină sub control, e un simbol. Astfel, într-o zi din acea primăvară splendidă, Tiberius, care vorbea foarte rar, se apucă pe neașteptate să le explice senatorilor reuniți în Curie că situația pe coastele orientale ale Mediteranei, mare nostrum, devenise primejdioasă. Nu i-am dat atenție, declară și păru pe punctul de a-i denunța pe vinovați. Aula împietri într-o liniște plină de spaimă. Iar el spuse: — În provinciile noastre, în statele vasale, la granița cu parții există primejdia unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe cer. Gajus se întrebă ce căuta tatăl său pe insula aceea întunecată, și-și dădu seama că gândurile întunecate de la Roma îl însoțiseră pe tot timpul călătoriei. Căpitanul insista că marea se ridica și că navigarea spre Samothracia devenea primejdioasă. — Kabiroi nu vor să acostăm, șopteau marinarii. Germanicus le porunci totuși să încerce. Voia să meargă la sanctuar, să fie inițiat, prin riturile secrete de purificare, în misterele Celor Puternici, să ardă tămâie la picioarele lui Nike, faimoasa statuie sacră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să spună același lucru. Nimeni nu păzea intrarea templului. Germanicus îl întrebă pe cel care-i călăuzea: — În deșertul ăsta am putea întâlni pe cineva care să știe să explice semnele astea? Călăuza, ezitând ca și cum ar fi abordat o taină primejdioasă, îi spuse că în încăperile cele mai îndepărtate ale templului - după prima, a doua și a treia curte interioară - mai trăia cineva. Într-adevăr, în deschiderea enormă dintre cei doi piloni văzură un bătrân care mergea agale; trupul lui slab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a îngăduit să-l schimbe. Grecul Zaleucos asculta neîncrezător, așa cum fusese pe toată durata călătoriei, și-i șopti lui Gajus: — Poate că acesta era mystagogus, cel care iniția în mysteria, așa cum s-a întâmplat cu Herodotos. Dar toate astea sunt primejdioase... Băiatul își luă însă micul codex și-l întrebă pe preot: — Te rog, repetă-mi precis numele corăbiilor sacre. Preotul le silabisi, privind capul aplecat al copilului care scria. — Și-apoi ce se întâmpla? întrebă Gajus cu calamusul în aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dușmanului, în bătaia soarelui, fără zgomot, numai zornăitul înspăimântător al armurilor, bătaia armelor pe scuturi. Mirosul oribil, persistent al prizonierilor germani înlănțuiți, zăcând unii peste alții pe jos, care te priveau - pe tine, general roman - cu o ură mută și primejdioasă. Mirosul violenței, mirosul sângelui care țâșnește din venă și stropește pământul, teroriza animalele. Văzuse mult sânge când era mic. Printre cele mai grele exerciții ale puternicei cavalerii romane se număra și obișnuirea cailor - cu absolută impasibilitate - cu mirosul sângelui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
trează a Liviei („Toată viața n-a făcut altceva decât să stea în mica ei grădină și să se gândească“, se spunea la Roma) a găsit imediat în călătoria interzisă și în împărțirea grâului pretextul pentru a-l distruge pe primejdiosul rival al lui Tiberius. — Germanicus pregătește un plan de revoltă, avertiză ea. Ăsta e începutul unui război. Și inoculă în mintea fiului ei, împăratul, o idee care nu avea să-i dea pace. — Cine are în mână grânarele din Aegyptus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ușurarea tuturor, incomodul soț Claudius murise la puțin timp după aceea.“ Și Drusus adnota: „Povestea Variliei ni s-a părut o veche intrigă libertină, pentru că de atunci au trecut șaizeci de ani. Însă continuă să fie și azi o poveste primejdioasă, căci bătrâna poreclită Maștera e vie, sănătoasă și e mama împăratului. Biata Varilia nu știa că, printre cei care râdeau auzind povestea ei, se prefăcea că râde și un spion al Mașterei. Am aflat-o ieri, când a fost târâtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o asemenea zarvă, încât o nouă lege le-a interzis oamenilor să însoțească un condamnat în exil. Mergând acum prin Roma, după o lungă și tăcută absență, bărbatul acela, de nerecunoscut la prima vedere, le aducea aminte oamenilor în chip primejdios de felul în care fusese asasinat tatăl său. — Am vorbit cu el, le spuse Drusus puținilor prieteni care le rămăseseră. Mi-a povestit cum a murit tatăl său. Pe neașteptate a debarcat pe insulă un ofițer, unul dintre cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ce ordine primiseră, care erau planurile. Unii adăugară, cu o adorație ambiguă, că mureau de curiozitate să-l audă, fiindcă el era fiul miticului Germanicus și al Agrippinei, nepoata lui Augustus. El își spuse că toate acestea erau rodul minții primejdioase a lui Tiberius și se întrebă care erau motivele lui. Funcționarii imperiali fură surprinși de calmul cu care, deși era atât de tânăr, se pregătea pentru eveniment și ajunseră la concluzia că era prea stupid pentru a-i înțelege însemnătatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mică, îi place să călărească peste câmpii...“ Împăratul își aminti de palatul de la Antiohia, de ziua când auzise glasul tatălui său în încăperile din fund, în timp ce senatorul prieten cu Tiberius urca pe scări. Vechea, îngrozitoarea poveste reîncepea. Despre acea intrigă primejdioasă n-ar fi putut vorbi decât cu o singură persoană în întreaga Romă: bătrâna Antonia. Însă Antonia murise. Într-o seară spusese: „Soarta a fost bună cu mine. Aș prefera ca totul să se termine acum. N-aș vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
urmaseră umilitoarei ieșiri din triclinium-ul imperial, Calpurnius și complicii săi nu se mulțumiseră să se lase pradă mâniei. Împăratul le demonstrase într-un mod violent că amintirile nu muriseră și că, în spatele frumosului său zâmbet tineresc, se ascundea o primejdioasă capacitate de a se preface și de a țese planuri. Înțeleseră că viața le era amenințată. După puțină vreme, Callistus îl anunță pe Împărat: — Iată vestea cea mai neliniștitoare dintre toate, Augustus: Calpurnius Piso și Junius Silanus, fostul tău socru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
iar el îi sfătui, cu obișnuitul său ton părintesc: — Încercați, încercați... Și când unul dintre ei povesti sub porticurile din For, cu prefăcută îngrijorare, că, după febra aceea, mintea Împăratului fusese tot mai răvășită, iar acum ajunsese într-un punct primejdios, încât voia să aleagă drept senator un cal, văzu că mulți ascultau, mirați. Fiindcă, așa cum bine știa Asiaticus, invențiile neverosimile se bucură de privilegiul de a fi crezute imediat. În zilele acelea însă, nimeni nu-și închipuia că acea frază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
rămână o vreme - un oraș de supuși, unde bârfele lipsite de temei erau preferate discuțiilor constructive, povestea se răspândi pe străzi. — Și pe urmă, soția lui... Era greu de îndurat gândul că Milonia era sora lui Domitius Corbulo - o înrudire primejdioasă pentru mulți. Nu e tocmai frumoasă, vedeți și voi; are cu trei ani mai mult decât el. L-a vrăjit, îi dă să bea poțiuni magice. În urma acestor discuții se răspândi vestea - potrivit unei celebre definiții ciceroniene - că în palatia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Miazănoapte și le-a adus înapoi, fără ca ele să fi luptat. Niciodată nu s-a abătut o asemenea rușine asupra legiunilor Romei. Se uitară la el perplecși, fiindcă, după campaniile sângeroase ale lui Julius Caesar, Augustus și Tiberius, pacea din primejdioasa insulă locuită de britani fusese întâmpinată cu mare ușurare. De aceea, câțiva complotiști murmurară: — Mai bine s-o lăsăm baltă... Dar Asiaticus interveni: — Pacea aceea provine din lașitatea noastră. A fost rodul unei minți nebune, iar oamenii trebuie să știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vieux livres”, „jocuri de cuvinte spirituale” în care autorul „risipește nenumărate imagini”, „anagramă a proverbelor sau fantezie cu urmări nevinovate”, literatura lui Costin are „însușiri ascuțite de critică, de opoziție și de grație” pe cît de „prețioase”, pe atît de „primejdioase” dacă „s-ar menține în limitele acestea mici, cari fatal ar duce la manierism și șablon”. Ceea ce o salvează de facilitate, în opinia lui Perpessicius, ar fi: 1) arta compoziției („dozarea cu pricepere” și „integrarea în compoziții, vignete, gravuri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ov.S. Crohmălniceanu și Adrian Marino, fără a uita monografia Urmuz a lui Nicolae Balotă). Estetizată, domesticită, avangarda devine recuperabilă de către „arhiva culturală” (potrivit formulei teoreticianului de artă german Boris Groys) în momentul cînd încetează a mai fi resimțită ca ofensivă/primejdioasă la adresa establishment-ului. Ulterior, odată cu progresiva „închidere” față de Occident a regimului ceaușist, recuperarea va căpăta conotații naționaliste tot mai apăsate: apariția, spre sfîrșitul anilor ’70, a teoriei protocronismului, elaborată de către comparatistul Edgar Papu, confiscarea și transformarea ei în ideologie culturală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]