2,781 matches
-
pe subeșantioane și testarea diferenței între perechile de valori. Oricare cercetător cunoaște importanța unui asemenea demers și știe că pentru realizarea lui are nevoie de eșantioane cât mai mari, pentru că numai așa are șanse să descopere diferențe semnificative. Iluzia multor profani este aceea că reprezentativitatea eșantionului se păstrează pe fiecaresubeșantion, dat fiind faptul că subeșantioanele reprezintă aceeași proporție din subpopulația corespunzătoare pe care o reprezintă eșantionul întreg din populația totală. Am subliniat caracterul eronat al acestei idei în capitolul anterior și
Ancheta sociologică și sondajul de opinie. Teorie și practică by Traian Rotariu, Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
și o a doua natură. Scriptorul este un om Învățat și un om folositor. Heliade nu rămîne, se știe, la aceste noțiuni modeste, ambițiile lui sînt infinit mai mari, dar, În poezie și În meditațiile lui critice, nu ignoră latura profană a scrisului: aceea legată de știința de a face, de a Întemeia. Atît de profund este la Heliade acest gînd, Încît mitul care se afirmă cu cea mai mare vigoare În poezia lui, indiferent de natura temei, este mitul creației
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vei avea scăpare De Împizmuită umbra mea, a te urma oriunde: O vei vedea prigonind inima-ți fără de lege...”, pentru ca, În partea a doua, să Îndulcească reproșul și poezia să devină o seacă speculație despre simbolul sufletului. Încheierea este mai profană: Înamoratul somează pe Îngerul crud să-i fixeze neîntîrziat o Întîlnire: „Curînd spune-mi locu, vremea.” Criza de gelozie de la urmă („Te tem d-orice umbră mică...”) este În spiritul unei galanterii obosite. Iancu Văcărescu este mai inspirat În cîteva
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de priceput, le pune la temeliile creației poetice. A scrie Înseamnă a urca spre starea adamiană a limbii, a face să vorbească lumina și a pune vorbirii, cum zice tot el, o lumină. Această lumină nu poate fi, În planul profan al filologiei, decît latinitatea. Starea adamiană a limbii este aceea din preajma limbii de origine. Iată cum am putea explica erezia lingvistică a lui Heliade. Întoarcerea la izvoarele latine este o Întoarcere la starea de plenitudine și puritate a spiritului din preajma
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
roze, mărgăritare, RÎuri de aur și de briliant Ziua revarsă fără-ncetare Din cornu-i vesel de amarant...” Corespondentele lor florale sînt amarantul, roza și crinul. Roza este floarea preferată a lui Bolintineanu. Nu roza mistică a lui Nerval, ci roza profană, „drag simbol al vieții”. Crinul, introdus În toate comparațiile, are deja o tradiție În poezia română. Bolintineanu Îi alătură totdeauna iedera dulcelui („Un corp dulce ca un crin”, „dulce crin din Ietnen”) sau pe aceea, mai abstractă a frumosului: corpul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ideea unei Zulnii ca simbol al iubirii de divinitate este exclusă. Marele logofăt de la Țigănești nu e Dante, nici Zulnia, mamă a cinci copii, nu este Béatrice. Dragostea lui Conachi are alte virtuți și se revendică dintr-o simbolistică mai profană. Simbatiea este, poate, agapé, mai puțin latura spirituală, dragostea se oprește la el În pragul emoției. Există, cu toate acestea, În poemele lui ecouri din mitologie, din filozofia veche, din lirica trubadurilor, vaietele stihuitorului ne trimit mereu la Biblie, Însă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Împodobi femeia sînt de preț. Idealizarea femeii, copleșirea ei cu laude intră În protocolul erotic al timpului. Conachi este cel mai perseverent dintre toți și, scriind mai mult, dă impresia că a epuizat toate formele de adorație amoroasă. Dintre Însușirile profane ale femeii, grația este cel mai des invocată. Adică nurul. C. Conachi Îi dedică un poem (Ce este nurul) din care voi cita primele și ultimele versuri: „Ah, nurule, Împărate a podoabelor firești, Ființă necunoscută priceperii omenești. Tu ce țîi
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
deja elanul sexual al jeluitorului Îndrăgostit, năvala pe care o proiectează În drum spre casă. Mai sînt și alte semne ale ispitei trupului. O poezie (Asară, de-un vac trecut) pare a fi scrisă după o altă năvală de origine profană: „Ochi, guriță, piept și sin, Voi, la care eu mă-nchin, Și tu rai ascuns pre tare, Pomeniți necontenit CÎt zbucium și vînzolit Ați răbdat cu luptă mare. Cum sîmțăm că să bătea Inima ei supt a mea Cu răsuflări
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Denis de Rougemont folosește formula de „rhétorique courtoise”: retorică exaltantă și ferventă, continuarea unui mai vechi misticism al sentimentului. Unii au stabilit o filiație cu spiritualitatea arabă, alții caută legăturile acestei retorici cu misticismul creștin. Retorica noastră curtenitoare este pur profană. N-am observat un poem În care ibovnica slăvită să fie confundată cu Fecioara. Că există o tendință de idealizare a femeii nu mai Încape discuție, Însă nota spirituală nu pătrunde În această adorație. Cultul privește nurul și, din cînd
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poetul român „este, de regulă, ginofil, momentele de «mistificație eroticăă (numite astfel de G. Călinescu) sînt puține și neesențiale. Numai poeții erotici mari, ca Eminescu, găsesc uneori accente mai convingătoare În negația femeii corupte”. Sau „Retorica noastră curtenitoare este pur profană. N-am observat un poem În care ibovnica slăvită să fie confundată cu Fecioara”. „Adevărul este - observă În alt loc Eugen Simion - că toți poeții din epocă scriu și mai multe genuri, că trecerea de la elegie la satiră este un
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
toate științele de unul singur, și-am scris lucruri de ținută; și-am străbătut toate sectele antice și moderne de filosofi, medici, matematicieni, legislatori și alți oameni de știință în artele oratoriei, ale scrisului și ale cunoașterii, și sacre și profane; și-n toate aceste peregrinări am învățat tot mai mult și mi s-a confirmat ca adevăr: patientia probat viri doctrinam. Starețul fu descumpănit de această cascadă de cuvinte ale tânărului călugăr; era și nu era o spovedanie, dar cum
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Jean lucrează la catedrală!" De câte ori arhitectul ministeriabil dispărea mai mult timp din societate, de întreba cineva despre el, prietenii malițioși puneau degetul la gură și șopteau: "Jean lucrează la catedrală." Existența lui Pomponescu nefiind deci așa de luminoasă cum părea profanilor, legătura cu Ioana reprezenta dacă nu un episod pasionant, cel puțin o diversiune justificată pentru un om public, lipsit de ambianță caldă. Când veni rândul ceștii lui Hagienuș, care asculta cu gura căscată, pradă celui mai amuzant misticism, madam Farfara
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pentru depunerea primului sărut între îndrăgostiți... Un loc de cununie materială, solemn, maiestuos. Ioanide își dădea seama că nu putea fi crezut a vorbi serios, de aceea deveni practic: și pe urmă, cine te împiedică să-l întrebuințezi în sens profan, să dai concerte de muzică vocală? Propun însă pentru decor ca sala să n-aibă scaune. Mobilierul ar fi o alterație a ideii de sanctuar. Lumea să stea în picioare. - Unde să stea în picioare? interogă Pomponescu cîndveni, ca să nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ar fi fost pentru mine un astfel de spirit, și în fond prezența lui e întotdeauna sărbătoare; din nefericire, câmpul său de activitate îmi e complet refuzat, iar el e atât de absorbit în arhitectura lui, încît nu acceptă prezența profanilor. De departe, totuși, îmi inspiră o filozofie, chiar și în formă întoarsă. Deci așa au stat lucrurile cu profesorii. Într-o zi, la o singură oră, ca suplinitor improvizat, a venit în clasă Gavrilcea, în locul profesorului de istorie. Pentru mine
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
scrie articolul. Erau în joc postul de la internat și viața lui (așa credea). Greutatea cea mare fu în fond a-l compune, pentru că Suflețel nu scria, redacta numai comentarii de texte, iar mania compilației de citate făcea compoziția lui inaccesibilă profanilor. Îi fu cu neputință să nu înceapă subtil cu un extras din Aeneis, pe care voia să-l utilizeze ca o aluzie la "Italia imperială modernă" (vorbea Anchise): Tu regere imperio populos, Romane memento; hae tibi erunt artes, pacique imponere
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fapt: dacă politica lui ar fi rea, de ce alții s-au alăturat de el? Nu e singur, are și el un șef. Pe urmă întreține legături și cu persoane influente. - Vezi tu, Pica, sunt unele lucruri subtile, scăpând minților noastre profane. Distanța dintre anume oameni de război și un criminal e de un milimetru. Dacă ataci o bancă și omori un om ești un gangster, dacă ataci toate autoritățile și ucizi o mie de oameni plătit de o putere vrăjmașă cum
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
nerăbdător de a-și vedea confirmată admirația. . - E o încercare riscată, zise acela, biserica își are canonulei, nu suferă inovațiile. . - Totuși, rezistă Gaittany, arhitectura s-a înnoit și ea mereu. . - Totdeauna în pagubă. Barocul, de pildă, a dat un aer profan bisericilor. . - Recunoaște că în Spania sunt construcții baroce superbe!Ce are biserica lui Ioanide, nu-i grandioasă? . - Parcă e un hangar, un depozit de tramvaie! . - Cât ești de nedrept! se mâhni Gaittany. După aceea, fără să-și schimbe părerea fundamentală
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Are formă de cruce, are cruce deasupra, va avea sfințiînăuntru, ce mai vreți? Sentimentul religios e în noi. . - Este și în noi, dar trebuie să-l inspire și locașul. . - S-admitem. Ce vină are biserica mea? . - E păgână, trezește gânduri profane. . - Fugi de acolo, părinte, că mă faci să rîd! Îți trezeșteoare cupola idei lumești? . - Poate și ea. Parcă e un observator astronomic. Știința nuprea e în căsnicie bună cu religia. . - Ce observator, părinte? Bolta simbolizează tradițional cerul, locul unde a
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
lași nu-i și ea în stil clasic? . - Unde au să stea clopotele? . - N-a fost niciodată canon ca clopotul să fie în biserică.La multe a atârnat afară. Clopotele vor fi în campanila palatului comunal. . - Deci a unei instituții profane! . - Părinte, mă-mbolnăvești! Clopotnița n-are de-a face cupalatul, nu stă nimeni în ea. N-ai decât, dacă vei lua parohie, să-ți aduci clopotele lângă biserică. Prelații deveniră atenți venind vorba de parohie. - Casă parohială va fi?Primarul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
domn. Autor al unei biserici futuriste, care rupe brutal cu tradiția ortodoxiei noastre, domnul Ioanide e de fapt un ambițios, care, profitând de exaltația unor tineri, încearcă a-și deschide un drum cu ajutorul lor, însă ferit de orice riscuri. Numai profanii mai ignorează că arhitectul Ioanide este unul din fruntașii secreți ai mișcării subversive, în care intrighează cu întreaga sa familie. O fiică a sa, membră fanatică a acestei conspirații, a murit în împrejurări senzaționale, cunoscute bine inițiaților, dar pe care
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mai simple se manifestă o relație veche și profundă, un act ritualic, sacramental. Privind astfel lucrurile, Eliade dă o șansă omului lovit de istorie: de a-și regăsi miturile și de a-și reface unitatea interioară. CAPITOLUL I SACRUL ȘI PROFANUL Ceea ce dăinuie la Mircea Eliade până la sfârșit, este ideea-convingere, că prin tot ceea ce Întreprinde și creează omul culturilor mitice face să transpară „setea de real”, de ontic, nostalgia retrăirii Întregului, voința de centrare În miezul realității. Invers, irealul și semnificativul
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
și creează omul culturilor mitice face să transpară „setea de real”, de ontic, nostalgia retrăirii Întregului, voința de centrare În miezul realității. Invers, irealul și semnificativul Îi provoacă oroare. Aceste două atitudini existențiale, fundamentale, constituie temeiul antropologic al opoziției sacru profan și al echivalării sacrului cu Ființa Însăși cu Realitatea. Sentimentul sacrului este un element esențial al condiției (conștiinței) umane. Pe urmele lui R. Otto autorul român deschide o perspectivă cu puternică Încărcătură personală În Înțelegerea sacrului și profanului, a raporturilor
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
opoziției sacru profan și al echivalării sacrului cu Ființa Însăși cu Realitatea. Sentimentul sacrului este un element esențial al condiției (conștiinței) umane. Pe urmele lui R. Otto autorul român deschide o perspectivă cu puternică Încărcătură personală În Înțelegerea sacrului și profanului, a raporturilor dintre ele, precum și a importanței dialecticii sacru-profan În societățile arhaice, deoarece nu reduce sacrul, ca gânditorul german, numai la latura sa irațională. Considerat de Eliade ca obiect al istoriei religiilor, sacrul circumscrie o problematică vastă și complexă de
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
din urmă. Rezultă de aici nevoia folosirii simbolului sau Înțelegerea mai justă a ambiguității mitului lui Platon. Spre deosebire de R.Otto, care prezintă sacrul numai În latura sa irațională, Eliade Îl prezintă În totalitatea sa, și Îl delimitează prin opoziție cu profanul: „Toate definițiile date până În prezent fenomenului religios prezintă o trăsătură comună: fiecare definiție opune, În felul său sacrul și viața religioasă profanului și vieții laice. Dar dificultățile apar când trebuie delimitată sfera noțiunii de =sacru=” . Sacrul devine accesibil omului prin
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
sacrul numai În latura sa irațională, Eliade Îl prezintă În totalitatea sa, și Îl delimitează prin opoziție cu profanul: „Toate definițiile date până În prezent fenomenului religios prezintă o trăsătură comună: fiecare definiție opune, În felul său sacrul și viața religioasă profanului și vieții laice. Dar dificultățile apar când trebuie delimitată sfera noțiunii de =sacru=” . Sacrul devine accesibil omului prin mijlocirea hierofaniilor. Orice hierofanie este o manifestare a sacrului. Numeroase obiecte pot deveni adevărate receptacole pentru sacru și aici Întâlnim paradoxul său
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]