1,482 matches
-
prin tratatele de pace, „nu corespund unei atracții etnografice sau economice între diferitele provincii”, deoarece burghezia imperialistă din Anglia și Franța a fost condusă de „considerația de a face din România un jandarm supus pentru a lupta împotriva primului stat proletar, U.R.S.S. și a viitoarei revoluții proletare din Balcani”. Se nega existența românilor în Basarabia, moldovenii fiind considerați de altă etnie, ceea ce ne arată că „moldovenismul” de astăzi își are precedente clare în „tezele” ideologice și politice ale Internaționalei Comuniste
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
atracții etnografice sau economice între diferitele provincii”, deoarece burghezia imperialistă din Anglia și Franța a fost condusă de „considerația de a face din România un jandarm supus pentru a lupta împotriva primului stat proletar, U.R.S.S. și a viitoarei revoluții proletare din Balcani”. Se nega existența românilor în Basarabia, moldovenii fiind considerați de altă etnie, ceea ce ne arată că „moldovenismul” de astăzi își are precedente clare în „tezele” ideologice și politice ale Internaționalei Comuniste. „Burghezia română - se afirma în Rezoluție - în
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
de alternanță între întârziere și avans este timpul în care actualizarea trecutului și a viitorului în prezent intră în competiție. 7. Timpul în avans asupra lui însuși, în care viitorul devine masiv prezent. Este timpul efervescențelor colective, timpul activității clasei proletare. 8. Timpul exploziv este timpul actelor de creație. Am dat această tipologie pentru că, după câte cunosc, ea este cea mai elaborată până în prezent. La nivelul ei reies clar posibilitățile unei asemenea analize, cât și dificultățile și capcanele de care este
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
noțiunea sa de luptă politică cosmică și mântuitoare. Totuși inițial, el a evitat o definiție marxistă sau bazată pe noțiunea de clasă a dualismului său politic, parțial pentru că mișcarea muncitorească venezuelenă controlată de AD nu avea o conștiință revoluționară sau proletară. Principalul antagonism al dualismului chavist ne era acela dintre muncă și capital, ci mai degrabă acela dintre dominat și dominator sau acela dintre exploatat și exploatator. Pentru Chávez, clasele de mijloc se aflau în categoria claselor populare, exploatate. Așa cum spunea
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
exemple sunt concludente: - analiza structurală și tipologia complexă a satelor devălmașe au însumat eforturi laborioase de cercetare istorică, de „arheologie socială” (Stahl, 1939; Abraham și Chelcea, 1996, 106 și urm.); - formularea conceptelor complexe de bugete țărănești de tip autarhial, capitalist, proletar, mixt s-a întemeiat pe analize economice și statistice comparative; - generalizarea empirică referitoare la vechea structură a satului Cornova ca sat de mazili, ce infirma supoziția originii iobage a acestei comunități, a necesitat activități de cercetare specifice privind reconstituirea social-istorică
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
-i dea numele de Welfare State în Marea Britanie, primul Stat-Providență aflat sub egida unei semi-dictaturi conservatoare. Asigurarea în caz de boală va apărea în 1884, cea împotriva accidentelor de lucru în anul următor iar asigurarea cu pensie în 1891. Agresivitatea proletară își va pierde astfel argumentele, în timp ce sindicatele se vor transforma în diverse birocrații asociate acestui sistem de protecție paternalistă. Da-torită acestui fapt masa lucrătorilor va împărtăși mîndria de a fi germani ai imperiului, chiar dacă deputații Partidului social-de-mocrat nu vor vota
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
al celei din octombrie. "El considera, spune împărăteasa Zita, că, întinzîn-du-se în Rusia, comunismul nu s-ar fi oprit acolo ci ar fi încercat să se infiltreze în Germania și Austro-Ungaria"311. Totuși, în primul moment cel puțin, nu revoluția proletară va bulversa numeroasele regate ale Imperiului. Acestea vor asista la propagarea unei efervescențe naționaliste ce părea improbabilă cu cî-teva luni în urmă doar și care, bineînțeles, nu avea nimic în comun cu fervoarea patriotică austro-ungară, fiindcă, dimpotrivă, tindea să dezmembreze
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
continuînd pînă la Petru cel Mare și apoi la generalul Suvorov. Stalin fiind dispărut, performanțele lui Gagarin și ale altor cosmonauți sînt exploatate într-un sens ideatic, ca mărturii ale gloriei rusești comuniste și într-o perspectivă în care internaționalismul proletar nu ocupă decît un loc episodic după dizolvarea Kominternului în 1943, întrucît se impunea o legitimare a represiunii Ungariei în 1956, a intrării armatei roșii în Praga în 1968 sau a invaziei Afganistanului în 1979. Democrațiile populare vor urma acest
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
traduce mai întîi prin măsuri de unificare lingvistică prea ace-lerată pentru o țară care s-a caracterizat mai mult decît oricare alta prin fragmentare dialectală. În maniera cea mai vindicativă, acest resentiment va alimenta frazeologia mussoliniană care exalta drepturile "națiunii proletare" a italienilor față de egoismul vechilor națiuni burgheze și suficiente. Astfel regimul fascist a impregnat spațiul vital al Italiei, sporind în intensitate pînă la invadarea Abisiniei, în 1935, luîndu-și apoi în 1938 expresia oficială a unui rasism antisemit imitat doar de
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
lucrează ca muncitori calificați, nu mai au mîinile mînjite de ulei, lucrează la mașini perfecționate, se respectă programele de opt ore, pleacă În vacanță peste mări și țări; nu se mai poate vorbi azi de clasă muncitoare sau de mentalitate proletară. Dar În anii ’60 ideologia și propaganda de stînga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-și ziceau progresiste, o critică a comunismului era prost văzută, ba chiar o dovadă de primitivism. Se cunoaște reacția lui Jean-Paul
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
expresie populistă, „poezia socială”, care va deveni sub influența curentelor socialiste - „poezia muncitorilor”, „a proletarilor”. Va exista o literatură care exprimă și apără interesele clasei muncitoare. Un rezultat al acestor împărțiri este stratificarea și ierarhizarea literaturii pe criterii de clasă (proletară, burgheză). Se constată însă și o rezistență împotriva ideologiei politice în literatură, din perspectiva specificității și autonomiei artei la Goethe, Stendhal, Baudelaire și mulți alții. Într-o epocă de puternică industrializare și dezvoltare capitalistă, trebuie avut în vedere și apariția
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
țării mele El a sunat întocmai chemărilor din munți. Mândria strămoșească e-naltă până-n stele, Înscânteiază ochii de sub brăzdate frunți (...) Când visul își întinde aripa peste țară Și-n trupuri obosite încet își face loc, Ca flacăra se-nalță mândria proletară Chemând spre comunism brigăzile de șoc. (...) Aurora CORNU - Zidarii satului meu. În: Viața românească, nr.l, ian, 1953 Așa și-l amintește leatul: De ce? De unde? Nu se știe Cum de ivise rodnic, satu, Atâția maiștri-n zidărie. Din pricina țărânei, poate
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
guvernare despotică. Lucrul acesta se întîmplă mult mai des decît ați putea bănui. Conducătorii autoritari pretind uneori că regimul lor este de fapt un tip special de "democrație", superior altor genuri. De exemplu, V. I. Lenin a afirmat odată: "Democrația proletară este de un milion de ori mai democratică decît orice democrație burgheză; guvernarea sovietică este de un milion de ori mai democratică decît cea mai democratică republică burgheză"1. Aceasta vine din partea celui care a fost principalul arhitect în construirea
Despre democraţie by Robert A. Dahl [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
începuturile sale pe scenă, cu Erwin Piscator (1893-1966), îi întărește convingerea că numai un teatru politic are importanță 42. Acest regizor german, puternic angajat în mișcarea comunistă, fondează, în 1919, un teatru la Koenisberg, Tribunalul, conduce apoi în 1920 Teatrul proletar, apoi Teatrul Central, înainte de a crea în 1977 Piscator-Buhne. Concepând scena ca pe un instrument de propagandă, el își definește concepția în Teatrul politic (1929). Brecht își recunoaște pe deplin datoria față de el: "Piscator a întreprins tentativa cea mai radicală
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
drumul pietros și arid al silogismelor și sofismelor argumentelor lui Marx: legile cererii și ofertei, ale valorii surplusului care îi aparține muncitorului, ale lacomului capital exploatator și ale jafului pe care îl săvîrșește acesta în fiecare zi", ale viitoarei revoluții proletare și, la capătul drumului, ale salvării: o societate fără clase. A mers pînă la a accepta o "muncă de misionar", "să merg printre oameni, să mă întorc la Botoșani în vacanța de vară, să fac agitație, să răspîndesc crezul". Iorga
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cîteva citate din rîndurile scrise de el cu 60 sau mai mulți ani în urmă despre comunismul rusesc, atunci cînd puțini (chiar și din cei de la Kremlin!) se îndoiau de faptul că Rusia nu pășea pe adevărata cale a internaționalismului proletar. Măsurile tactice nu erau decît retrageri temporare, care, cu prima ocazie favorabilă, erau recuperate prin facerea a cel puțin doi pași înainte. La începutul verii lui 1920, atunci cînd, după ce trupele Rusiei Sovietice intraseră în Polonia, rușii își prezentau condițiile
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
ministrului de externe francez, Barthou, în singura tentativă serioasă a Franței de a contracara expansiunea nazismului în Europa de sud-est131. Iorga nu putea în nici un caz să aibă încredere în URSS și a continuat să respingă orice pretenție a internaționalismului proletar ca o motivație a politicii de forță a rușilor. Vedea întotdeauna în aceasta un șovinism total. Mult înaintea multor contemporani (și chiar a multor comuniști), Iorga scria: Nu sînt împotriva comunismului, nici a poporului rus", ci a cruzimii asiatice și
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
care, într-o epocă a iluziilor (atît de stînga, cît și de dreapta), îți scapă în cea mai mare parte printre degete. S-ar părea că cea mai pietruită cale de la un naționalism înapoi la alt naționalism trece prin "internaționalismul proletar" al marxiștilor. Politica tradițională a lui Iorga favoriza unitatea națională, neatacată de partidele politice lacome care făceau ca politica României să degenereze într-un "Suprafanar" al dezbinării. El considera lupta de clasă sterilă și dezbinatoare, Regele fiind pentru el simbolul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
semnificativă, dar acest fapt ar fi avut doar o importanță minoră în domeniul politicii interne a României, ca să nu mai vorbim de cea externă (geografie, economie și context internațional). Cine avea o soluție constructivă? O reacție comunistă? Stalin transformase "internaționalismul proletar" într-o cale cu sens unic implicînd totodată dezmembrarea României? Sau o democrație occidentală și onestitatea și devotamentul lui Maniu? Ofereau vreo soluție "socialismul arhanghelic" și "Noul naționalism" al Legiunii (care aveau la bază insolubila frustrare)? Dețineau vreun răspuns "liberalismul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
nu s-a mai numit altfel decât „spionul Slánský”, denumire rituală ce funcționa ca exorcism politic 14. Procesele-spectacol - sau tribunalele, potrivit Manualului sovietic de investigație criminală al lui VÎșinski - au fost realizate cu scopul explicit de a „mobiliza opinia publică proletară”. Cum spunea pe scurt Legea cehoslovacă a Organizării Judecătorești din ianuarie 1953, rolul curților era „să-i Învețe pe cetățeni loialitatea și devotamentul față de Republica Cehoslovacă”. Robert Vogeler, inculpat În procesul de la Budapesta din 1948, nota la vremea respectivă: „Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mult decât oricare alt stat-națiune din Occident, era o țară În care intelectualii aprobau și chiar exaltau violența ca instrument politic. George Sand descria cândva o plimbare pe malul Senei, În 1835, cu un prieten care pleda pentru o revoluție proletară urgentă și sângeroasă: numai când Sena va fi roșie, când Parisul va arde, iar săracii Își vor căpăta locul de drept, abia atunci adevărul și dreptatea vor triumfa. Un secol mai târziu, eseistul englez Peter Quennell descria În New Statesman
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
provincie, reprezentând centrul spectrului politic. Scriitorii și cititorii francezi erau obișnuiți de mult cu ideea că transformarea istorică și vărsarea de sânge merg mână În mână. Când Sartre și contemporanii săi susțineau că violența comunistă reprezintă o formă de „umanism proletar”, „moașa istoriei”, ei erau mai convenționali decât Își imaginau. Locul central al violenței revoluționare În imaginarul francez, alături de amintirile zugrăvite În sepia ale vechii alianțe franco-ruse, Îi predispuneau pe intelectualii francezi să Îngăduie apologetica la care se dedau comuniștii În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
țării - anticipând parteneriatele sociale neocorporatiste formate În Germania și Austria după 1945, dar practic necunoscute Înainte de război, cu excepția celor Încheiate sub auspicii naziste 3. Social-democrații scandinavi erau deschiși la astfel de compromisuri pentru că nu Își făceau iluzii asupra presupusei baze „proletare” pe care se bizuiau alte partide socialiste. Dacă s-ar fi limitat la votul muncitorilor din mediul urban sau la o alianță Între aceștia și reformiștii din clasa de mijloc, partidele socialiste scandinave ar fi rămas mereu În minoritate. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Consiliului Artelor. Ceea ce nu Înseamnă, trebuie să remarcăm În treacăt, că teatrul a devenit un divertisment mai popular. Dimpotrivă: Încă de la declinul music-hall-urilor, teatrul a fost frecventat cu predilecție de un segment de mijloc, chiar și atunci când subiectul era ostentativ proletar. Dramaturgii puteau scrie mult și bine despre viața clasei muncitoare - publicul lor era perfect burghez. Așa cum Beckett și piesele lui au ajuns rapid În Marea Britanie, nici teatrul britanic cu vedetele sale nu au fost greu de exportat: după ce s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fază, ce reflecta și evoluția gustului muzical, hainele În culori țipătoare (culori elementare moștenite de la sfârșitul anilor ’50) au fost Înlocuite de articole mai „serioase”. Hainele pentru tineri erau acum croite și promovate cu un ochi la inspirația „radicală” și „proletară”: blugi, cămăși cadrilate, dar și bocanci, jachete de culoare Închisă și șepci de piele à la Lenin (sau variante de fetru, amintind de „șepcile Kossuth” purtate de revoluționarii maghiari În secolul al XIX-lea). Modă politizată care nu a „prins
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]