1,956 matches
-
zi) timp de o lună, apoi aceeași doză la 2 zile, 2 luni. Posologia se reduce treptat cu 15 mg/m2 la fiecare 2 săptămâni, astfel încât durata totală a tratamentului unui prim episod de SN este de 4,5 luni. Proteinuria dispare în maximum 2 luni la aproape toți pacienții. După episodul inițial, evoluția ulterioară poate fi cu: • vindecare definitivă (30 %), fără recidive; • recidive rare (10-20 %), care rămân cortico-sensibile și se remit complet; • corticodependență (50 %), manifestată prin recăderi frecvente ce apar
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
mecanism este probabil implicat și în apariția HSF în cursul unor afecțiuni precum nefropatia de reflux sau nefroangioscleroza benignă. Pierderea a cel puțin 75 % din masa renală, după nefrectomii parțiale (pentru tumori maligne) pe rinichi unic, a fost urmată de proteinurie și evoluție către insuficiență renală. Dimpotrivă, pierderea a numai 50 % din masa renală nu pare să aibă consecințe negative, după cum o demonstrează evoluția donatorilor vii de grefă renală. (Apariția unor cazuri de HSF la pacienți cu agenezie renală unilaterală se
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
specifice pentru diagnosticul de HSF idiopatică, dar anumite explorări specifice (de exemplu, pentru HIV) sunt utile pentru diagnosticul unor HSF secundare. Posibilitățile evolutive ale HSF sunt următoarele: • remisiune spontană (5-8 %); • insuficiență renală rapid progresivă (10-15 %); • insuficiență renală lent progresivă (40-60 %); • proteinurie persistentă (20-30 %). Factorii de prognostic negativ sunt: • sexul masculin; • rasa neagră; • severitatea proteinuriei (supraviețuirea renală la 10 ani este de 30-50 % dacă există SN, față de 90 % în absența SN la debut); • afectarea tubulară; • insuficiența renală inițială. Tratamentul HSF secundare adaptării
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
HIV) sunt utile pentru diagnosticul unor HSF secundare. Posibilitățile evolutive ale HSF sunt următoarele: • remisiune spontană (5-8 %); • insuficiență renală rapid progresivă (10-15 %); • insuficiență renală lent progresivă (40-60 %); • proteinurie persistentă (20-30 %). Factorii de prognostic negativ sunt: • sexul masculin; • rasa neagră; • severitatea proteinuriei (supraviețuirea renală la 10 ani este de 30-50 % dacă există SN, față de 90 % în absența SN la debut); • afectarea tubulară; • insuficiența renală inițială. Tratamentul HSF secundare adaptării nefronice constă, în primul rând, în controlul TA, utilizând IECA sau ARA II
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
de pierdere a grefonului renal. Plasmafereza sau imunoabsorbția au fost utilizate în tratamentul recăderilor precoce ale HSF post-transplant, având ca obiectiv epurarea ipoteticului factor circulant de permeabilitate glomerulară. Prin aceste metode s-a obținut scăderea sau chiar dispariția completă a proteinuriei, dar de scurtă durată. 4.3.3. Nefropatia membranoasă Nefropatia membranoasă (numită și nefropatie sau glomerulopatie extramembranoasă, GEM) este cauza cea mai frecventă de SN la adult în țările occidentale: 20-40 % dintre cazuri. Survine, cel mai adesea, în jurul vârstei de
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
este foarte îngroșată, iar depozitele imune sunt încorporate în MBG; impregnația argentică arată un aspect „perforat” sau de „lanț” al MBG. Clinic, GEM se manifestă în 80 % dintre cazuri prin SN, instalat progresiv, adesea sever. în 20 %, există doar o proteinurie neselectivă, izolată. O hematurie microscopică poate fi observată la 1/3 dintre pacienți. Dislipidemia este mai puțin severă decât în GLM. Nivelul complementului seric este normal. La data diagnosticului, HTA și insuficiența renală sunt rareori prezente. Se asociază frecvent cu
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
subepitelial, în GEM secundare (de exemplu, în LES), astfel de depozite apar și în mezangiu și în spațiul subendotelial (deoarece complexele imune provin din circulație). Evoluția spontană a GEM primitive este variabilă. După 5 ani, se poate constata: • Remisiune completă (proteinurie < 0,3 g/zi): 5-20 %; • Remisiune parțială (proteinurie 0,3-3,5 g/zi): 25-40 %; • Persistența SN: 30 %; • IRC: 15 % (35 % după 10 ani, 40 % după 15 ani). Factorii de prognostic favorabil sunt: • debutul bolii în copilărie; • sexul feminin; • funcția renală
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
astfel de depozite apar și în mezangiu și în spațiul subendotelial (deoarece complexele imune provin din circulație). Evoluția spontană a GEM primitive este variabilă. După 5 ani, se poate constata: • Remisiune completă (proteinurie < 0,3 g/zi): 5-20 %; • Remisiune parțială (proteinurie 0,3-3,5 g/zi): 25-40 %; • Persistența SN: 30 %; • IRC: 15 % (35 % după 10 ani, 40 % după 15 ani). Factorii de prognostic favorabil sunt: • debutul bolii în copilărie; • sexul feminin; • funcția renală stabilă timp de 3 ani; • absența sclerozei glomerulare
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
după 15 ani). Factorii de prognostic favorabil sunt: • debutul bolii în copilărie; • sexul feminin; • funcția renală stabilă timp de 3 ani; • absența sclerozei glomerulare și a leziunilor tubulo-interstițiale. Factorii de prognostic negativ sunt: • vârsta > 50 ani; • sexul masculin; • SN sever (proteinurie > 10 g/zi), cu hiperlipidemie; • HTA; • insuficiența renală la debutul bolii; • leziunile tubulare, interstițiale, vasculare și/sau GSFS asociate; • excreția urinară crescută de β2-microglobulină și de IgG. (Stadiul histologic al GEM nu influențează prognosticul.) Persistența proteinuriei este un factor de
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
sexul masculin; • SN sever (proteinurie > 10 g/zi), cu hiperlipidemie; • HTA; • insuficiența renală la debutul bolii; • leziunile tubulare, interstițiale, vasculare și/sau GSFS asociate; • excreția urinară crescută de β2-microglobulină și de IgG. (Stadiul histologic al GEM nu influențează prognosticul.) Persistența proteinuriei este un factor de risc pentru progresia ulterioară a nefropatiei. D. Cattran a elaborat un model de regresie logistică pentru predicția riscului de progresie în GEM primitivă (Kidney Int, 1997): X = 1,26 + (0,3 × PP) - (0,3 × ΔCcr) - (0
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
risc pentru progresia ulterioară a nefropatiei. D. Cattran a elaborat un model de regresie logistică pentru predicția riscului de progresie în GEM primitivă (Kidney Int, 1997): X = 1,26 + (0,3 × PP) - (0,3 × ΔCcr) - (0,05 × Ccri) • PP = nivelul proteinuriei persistente (g/24 h); valoarea utilizată este cea mai mică obsevată în decurs de 6 luni; • ΔCcr = variația clearance-ului creatininei în decursul perioadei de observație a proteinuriei (6 luni), în ml/min/lună; • Ccri = clearance-ul inițial al creatininei (la începutul
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
1,26 + (0,3 × PP) - (0,3 × ΔCcr) - (0,05 × Ccri) • PP = nivelul proteinuriei persistente (g/24 h); valoarea utilizată este cea mai mică obsevată în decurs de 6 luni; • ΔCcr = variația clearance-ului creatininei în decursul perioadei de observație a proteinuriei (6 luni), în ml/min/lună; • Ccri = clearance-ul inițial al creatininei (la începutul perioadei de observație), în ml/min. Se folosește X pentru a calcula probabilitatea de progresie (R), astfel: EMBED Equation.DSMT4 Supraviețuirea pacienților cu GEM este comparabilă cu
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
remisiune, decizia administrării sau nu a unei terapii imunosupresoare trebuie să țină seama de stratificarea pacienților în funcție de gradul de risc de progresie către IRC în următorii 5 ani, astfel: Pacienții cu risc redus se definesc prin funcție renală normală și proteinurie ≤ 4 g/24 h menținute de-a lungul a 6 luni de observație. Acești pacienți au un prognostic excelent și nu necesită decât tratament conservator: antiproteinuric, antihipertensiv, cu IECA și/sau ARA II (vezi „Tratamentul nefroprotector nespecific al NG”). Pacienții
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
luni de observație. Acești pacienți au un prognostic excelent și nu necesită decât tratament conservator: antiproteinuric, antihipertensiv, cu IECA și/sau ARA II (vezi „Tratamentul nefroprotector nespecific al NG”). Pacienții cu risc mediu se caracterizează prin funcție renală normală și proteinurie între 4 - 8 g/24 h, persistente timp de 6 luni, în ciuda unui tratament conservator maximal. La acest grup de pacienți se recomandă un tratament imunosupresor, ce cuprinde corticosteroizi și agenți citotoxici administrați alternativ, timp de 6 luni (regimul Ponticelli
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
cu o rată a recăderilor de 30-40 % în următorii 2 ani după încheierea tratamentului. La pacienții la care se obține doar remisiune parțială, se recomandă o terapie mai prelungită (cu doze mai mici) de ciclosporină. Recăderile (definite ca reapariția unei proteinurii > 3,5 g/zi după obținerea unei remisiuni complete sau parțiale) răspund bine la tratament, fie că se folosesc aceeași agenți ca și pentru episodul inițial, fie că se folosește un tratament alternativ (ciclosporină în loc de steroizi/ciclofosfamidă și vice-versa). Corticoizii
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
remisiuni complete sau parțiale) răspund bine la tratament, fie că se folosesc aceeași agenți ca și pentru episodul inițial, fie că se folosește un tratament alternativ (ciclosporină în loc de steroizi/ciclofosfamidă și vice-versa). Corticoizii singuri nu sunt utili, nici pentru reducerea proteinuriei, nici pentru prezervarea funcției renale pe termen lung. în schimb, un analog sintetic de ACTH (tetracosactide) a demonstrat o eficiență superioară regimului Ponticelli, într-un mic studiu foarte recent. Pacienții cu risc înalt se definesc prin deteriorarea progresivă a funcției
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
funcției renale pe termen lung. în schimb, un analog sintetic de ACTH (tetracosactide) a demonstrat o eficiență superioară regimului Ponticelli, într-un mic studiu foarte recent. Pacienții cu risc înalt se definesc prin deteriorarea progresivă a funcției renale și/sau proteinuriei > 8 g/24 h, în decursul a 6 luni de urmărire. Acest grup reprezintă doar 10-15 % din totalul pacienților cu GEM idiopatică. La astfel de cazuri, ciclosporina poate reduce rata de progresie a IRC. Alternativ, se pot folosi ciclofosfamida + steroizi
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
de cazuri, ciclosporina poate reduce rata de progresie a IRC. Alternativ, se pot folosi ciclofosfamida + steroizi (ca mai sus). Figura 1. Alte tratamente Micofenolatul de mofetil, inhibitor al sintezei purinelor, a fost studiat pe loturi mici de pacienți, poate reduce proteinuria la aproape jumătate din cazuri. Spre deosebire de ciclosporină, nu este nefrotoxic, iar efectul mielodepresiv este mult mai redus decât pentru ciclofosfamidă. în schimb, poate produce tulburări digestive. Rituximab, un anticorp monoclonal anti-CD20, a fost recent testat pe câțiva pacienți cu GEM
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
din cazuri. Spre deosebire de ciclosporină, nu este nefrotoxic, iar efectul mielodepresiv este mult mai redus decât pentru ciclofosfamidă. în schimb, poate produce tulburări digestive. Rituximab, un anticorp monoclonal anti-CD20, a fost recent testat pe câțiva pacienți cu GEM, obținându-se scăderea proteinuriei. O agravare bruscă a proteinuriei sau a funcției renale la un pacient cu GEM poate ridica suspiciunea unei complicații, precum: tromboză de venă renală, nefrită interstițială medicamentoasă (indusă de diuretice) sau dezvoltarea unei proliferări extracapilare (crescents). Bibliografie Cattran D. Management
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
este nefrotoxic, iar efectul mielodepresiv este mult mai redus decât pentru ciclofosfamidă. în schimb, poate produce tulburări digestive. Rituximab, un anticorp monoclonal anti-CD20, a fost recent testat pe câțiva pacienți cu GEM, obținându-se scăderea proteinuriei. O agravare bruscă a proteinuriei sau a funcției renale la un pacient cu GEM poate ridica suspiciunea unei complicații, precum: tromboză de venă renală, nefrită interstițială medicamentoasă (indusă de diuretice) sau dezvoltarea unei proliferări extracapilare (crescents). Bibliografie Cattran D. Management of membranous nephropathy: when and
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
cât și în DZ 2. (Dar DZ 2 este de regulă depistat după 5-10 ani de la debutul său real, deci ND poate fi prezentă chiar la data depistării DZ 2!). 3. Controlul glicemic. Nivelul HbA1c se corelează direct cu incidența proteinuriei la pacienții cu DZ. Numeroase studii experimentale și clinice au demonstrat că un control glicemic bun reduce incidența și rata progresiei ND. 4. Hipertensiunea arterială. în timp ce pacienții cu DZ 1 dezvoltă HTA după apariția ND, aproape jumătate dintre pacienții cu
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
rata progresiei ND. 4. Hipertensiunea arterială. în timp ce pacienții cu DZ 1 dezvoltă HTA după apariția ND, aproape jumătate dintre pacienții cu DZ 2 sunt hipertensivi la data diagnosticării diabetului. Prezența HTA, atât sistolice, cât și diastolice, crește semnificativ riscul apariției proteinuriei și viteza deteriorării funcției renale. 6. Dislipidemia. Hipercolesterolemia accelerează progresia ND. 5.3. Patogeneză 1. Factori genetici gena enzimei de conversie a angiotensinei (ECA) - genotipul DD se asociază cu o activitate plasmatică crescută a ECA, cu un risc crescut de
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
la pacienții cu DZ tip 2: la aproximativ 1/3 dintre pacienții cu DZ 2 care prezintă semnele unei afecțiuni renale, substratul acesteia este o nefropatie non-diabetică. Dimpotrivă, la pacienții cu DZ 1 mai vechi de 10 ani, prezența unei proteinurii semnifică ND în peste 95 % dintre cazuri (și în aproape 100 %, dacă există și retinopatie asociată). Necroza papilară DZ este la originea a cca. 50 % dintre cazurile de necroză papilară. Această incidență crescută se datorează ischemiei secundare arteriosclerozei și infecțiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
survine de 4 ori mai frecvent la diabetici decât la non-diabetici. Unele studii necroptice semnalează o frecvență mai mare a pielonefritei cronice la pacienții decedați cu diabet. Indicațiile biopsiei renale la pacienții diabetici PBR este indicată la pacienții diabetici cu proteinurie, doar în anumite situații: - DZ 1 cu evoluție < 10 ani; - sediment urinar nefritic: eritrocite dismorfe, acantocite, cilindri eritrocitari; - creștere rapidă a nivelului proteinuriei (în interval de săptămâni); - proteinurie > 5 g/ 24 ore; - pacienți cu DZ 2 și cu albuminurie, fără
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
pacienții decedați cu diabet. Indicațiile biopsiei renale la pacienții diabetici PBR este indicată la pacienții diabetici cu proteinurie, doar în anumite situații: - DZ 1 cu evoluție < 10 ani; - sediment urinar nefritic: eritrocite dismorfe, acantocite, cilindri eritrocitari; - creștere rapidă a nivelului proteinuriei (în interval de săptămâni); - proteinurie > 5 g/ 24 ore; - pacienți cu DZ 2 și cu albuminurie, fără retinopatie diabetică (în absența retinopatiei, la subiecții cu DZ 2, în 50 % dintre cazuri nefropatia este non-diabetică); - insuficiență renală, fără proteinurie; - insuficiență renală
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]