1,502 matches
-
IX, 6). Nu este vorba despre faptul că voința nu poate realiza un act virtuos ci despre ideea că, fără intervenția providențială, ea nu ar înclina către bine. Există două niveluri ale grației: a) grația virtuților naturale, darul universal al providenței, care pregătește motivațiile eficiente ale voinței; aceasta este grația acordată tuturor oamenilor, chiar și celor necredincioși ("gratia filii concubinarum"); b) grația virtuților supranaturale, dată odată cu credința. Aceasta din urmă este grația fiilor ("gratia filiorum"), adică a oamenilor lui Dumnezeu. În
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
Boccaccio - va face trecerea spre umanismul renașterii. Împreună cu Guido Cavalcanti, Lapo Gianni, Cino da Pistoia și Brunetto Latini devine principalul animator al noului stil literar, "„Dolce Stil Novo”". Spiritualitatea lui Dante este impregnată de misticismul caracteristic epocii istorice, după care providența este determinantă pentru evenimentele din viața oamenilor, pe calea ce duce la mântuire. Prima operă importantă a lui Dante, "„Vita Nuova”" („Viața nouă”), a fost scrisă între 1292 și 1293, la scurt timp după moartea Beatricei. Sensul titlului trebuie căutat
Dante Alighieri () [Corola-website/Science/296767_a_298096]
-
campania de pe Rin împotriva alamanilor la Civitas Vangionum în Renania; dar convingerile religioase îi interzic lui Martin să verse sânge, de aceea el refuză să participe la lupte. Pentru a dovedi că nu este laș și că el crede în providență și în protecția divină, el propune să fie folosit ca scut uman. Așa că este legat cu lanțuri și dus în fața dușmanului, moment în care, inexplicabil, barbarii cer pacea. Potrivit lui Sulpiciu Sever, Martin servește încă 2 ani în armată, apoi cere
Martin de Tours () [Corola-website/Science/299681_a_301010]
-
Agapia, Botoșani, Dorohoi, Iași și Piatra Neamț, Academia Laică "Sf. Ioan de la Neamț", Mănăstirea Neamț, Centrul Cultural-Pastoral "Sf. Daniil Sihastru"-Durău, Institutul Ecumenic "Sf. Nicolae"-Iași, Centrul de Conservare și Restaurare a Patrimoniului Religios "Resurrectio", Centrul de educație și informare medicală Providența II - 2002, Institutul social-caritativ Diaconia - 2003, și altele. De asemenea, pe plan social-caritativ, Mitropolitul Daniel a înființat o serie de instituții sociale, amintind: Asociația creștină Pelerinul (Iași, 1996); Cabinetul stomatologic St. Pantelimon (Iași, 1993); Asociația Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși din
Patriarhul Daniel () [Corola-website/Science/299692_a_301021]
-
St. Pantelimon (Iași, 1993); Asociația Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși din România (Iași, 1993); Departamentul socio-caritativ Diaconia (Iași, 1994); Cantine pentru săraci la Iași, Pașcani, Dorohoi, Hârlău (1993-1995); Dispensar policlinic "Sf. Ap. Petru și Pavel" (1998); Centrul de diagnostic și tratament Providența (2000); Fundația Solidaritate și Speranță (2002); Centrul de educație și informare medicală Providența II (2002); Institutul social-caritativ Diaconia (2003). ÎPS Mitropolit Daniel este și fondator de publicații religioase. Amintim aici "Vestitorul Ortodoxiei" -periodic de informație bisericească, teologie și spiritualitate al
Patriarhul Daniel () [Corola-website/Science/299692_a_301021]
-
Departamentul socio-caritativ Diaconia (Iași, 1994); Cantine pentru săraci la Iași, Pașcani, Dorohoi, Hârlău (1993-1995); Dispensar policlinic "Sf. Ap. Petru și Pavel" (1998); Centrul de diagnostic și tratament Providența (2000); Fundația Solidaritate și Speranță (2002); Centrul de educație și informare medicală Providența II (2002); Institutul social-caritativ Diaconia (2003). ÎPS Mitropolit Daniel este și fondator de publicații religioase. Amintim aici "Vestitorul Ortodoxiei" -periodic de informație bisericească, teologie și spiritualitate al Patriarhiei Române, "Candela Moldovei" -buletinul oficial al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și "Teologie
Patriarhul Daniel () [Corola-website/Science/299692_a_301021]
-
o varietate mai mare de întâmplări."<br> Povestea este spusă cu modestie, cu seriozitate și recurgând la o învăluire a evenimentelor într-o aură religioasă, așa cum fac înțelepții spre instruirea altora prin exemplu și pentru a justifica și onora înțelepciunea Providenței în toată varietatea de circumstanțe cu care se confruntă întâmplător omul." </br> "Editorul crede că această poveste este doar o istorisire a unor fapte; nu există nici o urmă de ficțiune în ea și el crede, de vreme ce asemenea fapte sunt eliminate
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
atrage după sine alte nenorociri: fuga de răspundere, minciuna etc.), or, din perspectivă trans-istorică, pedeapsa este un „leac”, o recuperare a răului săvârșit. Diferența între valoarea reală (supra-istorică) a pedepsei și cea temporală, percepută de oameni, provine din diferența între providență și destin. Există o ordine concepută de Dumnezeu, în acord cu binele, conform căreia rațiunea divină este principiu universal (providența). Acest principiu organizează universul sub forma unei ordini fenomenale, caracterizată de temporalitate, spațiu, configurații (destinul). În termenii lui Boethius, „Providența
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
a răului săvârșit. Diferența între valoarea reală (supra-istorică) a pedepsei și cea temporală, percepută de oameni, provine din diferența între providență și destin. Există o ordine concepută de Dumnezeu, în acord cu binele, conform căreia rațiunea divină este principiu universal (providența). Acest principiu organizează universul sub forma unei ordini fenomenale, caracterizată de temporalitate, spațiu, configurații (destinul). În termenii lui Boethius, „Providența ("prouidentia") este însăși acea rațiune divină care, ca principiu suprem și universal, orânduiește totul, pe când destinul este ordinea (dispositio) care
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
providență și destin. Există o ordine concepută de Dumnezeu, în acord cu binele, conform căreia rațiunea divină este principiu universal (providența). Acest principiu organizează universul sub forma unei ordini fenomenale, caracterizată de temporalitate, spațiu, configurații (destinul). În termenii lui Boethius, „Providența ("prouidentia") este însăși acea rațiune divină care, ca principiu suprem și universal, orânduiește totul, pe când destinul este ordinea (dispositio) care tronează în fenomene (rebus mobilibus), cu ajutorul căreia providența le înlănțuie, dându-le la fiecare un loc anumit. Providența îmbrățișează deopotrivă
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
ordini fenomenale, caracterizată de temporalitate, spațiu, configurații (destinul). În termenii lui Boethius, „Providența ("prouidentia") este însăși acea rațiune divină care, ca principiu suprem și universal, orânduiește totul, pe când destinul este ordinea (dispositio) care tronează în fenomene (rebus mobilibus), cu ajutorul căreia providența le înlănțuie, dându-le la fiecare un loc anumit. Providența îmbrățișează deopotrivă pe toate, oricât de deosebite și oricât de nesfârșite, pe când destinul (fatum) pune pe fiecare în mișcare, dându-le spații, forme și durată, așa încât această desfășurare (explicatio) a
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
lui Boethius, „Providența ("prouidentia") este însăși acea rațiune divină care, ca principiu suprem și universal, orânduiește totul, pe când destinul este ordinea (dispositio) care tronează în fenomene (rebus mobilibus), cu ajutorul căreia providența le înlănțuie, dându-le la fiecare un loc anumit. Providența îmbrățișează deopotrivă pe toate, oricât de deosebite și oricât de nesfârșite, pe când destinul (fatum) pune pe fiecare în mișcare, dându-le spații, forme și durată, așa încât această desfășurare (explicatio) a ordinii în timp, unificată în lumina spiritului divin, este providență
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
Providența îmbrățișează deopotrivă pe toate, oricât de deosebite și oricât de nesfârșite, pe când destinul (fatum) pune pe fiecare în mișcare, dându-le spații, forme și durată, așa încât această desfășurare (explicatio) a ordinii în timp, unificată în lumina spiritului divin, este providență, pe când aceeași unitate, rânduită și desfășurată în timp, se numește destin”. Providența este proiectul mental divin care se explică (desfășoară) pe sine sub forma destinului istoric , într-un mod asemănător celui în care ideea unui artist se explicitează temporal și
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
pe când destinul (fatum) pune pe fiecare în mișcare, dându-le spații, forme și durată, așa încât această desfășurare (explicatio) a ordinii în timp, unificată în lumina spiritului divin, este providență, pe când aceeași unitate, rânduită și desfășurată în timp, se numește destin”. Providența este proiectul mental divin care se explică (desfășoară) pe sine sub forma destinului istoric , într-un mod asemănător celui în care ideea unui artist se explicitează temporal și succesiv în opera de artă. Sau, conform unei alte comparații, „după cum este
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
artist se explicitează temporal și succesiv în opera de artă. Sau, conform unei alte comparații, „după cum este argumentarea pentru intelect, nașterea pentru viață, timpul pentru eternitate, cercul pentru centru, așa e înlănțuirea mișcătoare a destinului pentru unitatea [simplitatea] statornică a providenței”. Datorită faptului că omul este o ființă situată în interiorul acestei desfășurări numită destin, nu poate avea acuitatea necesară pentru a vedea din perspectivă divină rostul fiecărui lucru. Astfel, judecățile oamenilor sunt contradictorii și ceea ce unii socotesc demn de laudă alții
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
priesc, unora, alimente dulci, altora, amare; sau, de ce unii bolnavi sunt întăriți de leacuri ușoare, alții de leacuri puternice. Este cu atât mai greu de înțeles felul în care Dumnezeu socotește a da fiecăruia ce i se potrivește, din perspectiva providenței și nu din cea a destinului. Este foarte posibil, de pildă, ca persistența în rău a unui tiran să fie chiar instrumentul divin al întăririi sufletești a supușilor; de asemenea, nu este deloc imposibil (și de fapt numai providența o
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
perspectiva providenței și nu din cea a destinului. Este foarte posibil, de pildă, ca persistența în rău a unui tiran să fie chiar instrumentul divin al întăririi sufletești a supușilor; de asemenea, nu este deloc imposibil (și de fapt numai providența o știe) ca același tiran să se îndrepte într-un târziu dându-și seama de precaritatea puterii și avuției sale. Ceea ce Boethius numește destin, adică natura și istoria înțelese ca desfășurare a proiectului divin, este o realitate dinamică. Tocmai dinamica
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
ca distribuția binelui în lume să fie instabilă, dar deloc nedreaptă; mișcătoare, dar nu malignă. Răul nu este decât o îndepărtare de bine, însă această îndepărtare (specifică naturii) este esențialmente temporală, deci temporară, ceea ce înseamnă că, din perspectiva reală a providenței, binele nu „pierde” în acest periplu, ba chiar este vizat și compensat în permanență. Cum spune Boethius în încheierea cărții a IV-a (proza VI), răul despre care se crede că abundă pe pământ, privit din prisma providenței rânduitoare, nu
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
reală a providenței, binele nu „pierde” în acest periplu, ba chiar este vizat și compensat în permanență. Cum spune Boethius în încheierea cărții a IV-a (proza VI), răul despre care se crede că abundă pe pământ, privit din prisma providenței rânduitoare, nu se găsește de fapt nicăieri, sensul acestei concluzii fiind unul absolut: răul este non-substanțial. Dată fiind distincția dintre providență și destin, Boethius ridică întrebarea dacă nu cumva, petrecându-se toate în acord cu prevederea providenței, este anulat liberul
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
încheierea cărții a IV-a (proza VI), răul despre care se crede că abundă pe pământ, privit din prisma providenței rânduitoare, nu se găsește de fapt nicăieri, sensul acestei concluzii fiind unul absolut: răul este non-substanțial. Dată fiind distincția dintre providență și destin, Boethius ridică întrebarea dacă nu cumva, petrecându-se toate în acord cu prevederea providenței, este anulat liberul arbitru al omului. De la Proza II a cărții V până la final este vorba despre problema voinței libere a omului în contextul
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
privit din prisma providenței rânduitoare, nu se găsește de fapt nicăieri, sensul acestei concluzii fiind unul absolut: răul este non-substanțial. Dată fiind distincția dintre providență și destin, Boethius ridică întrebarea dacă nu cumva, petrecându-se toate în acord cu prevederea providenței, este anulat liberul arbitru al omului. De la Proza II a cărții V până la final este vorba despre problema voinței libere a omului în contextul omniscienței divine. Boethius subînțelege problema răului în termeni augustinieni: răul este non-substanțial, prin urmare nu există
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
a omului în contextul omniscienței divine. Boethius subînțelege problema răului în termeni augustinieni: răul este non-substanțial, prin urmare nu există decât ca alegere pentru evitarea binelui. Răul este deci rezultatul liberei voințe. Apare însă o nouă problemă: dacă Dumnezeu (ca providență) știe ceea ce vor face oamenii în viitor, cum se mai poate numi acțiunea lor liberă? Aceeași întrebare se poate formula despre Dumnezeu însuși: dacă este omniscient, înseamnă aceasta că știe și ceea ce va face El însuși în viitor? Mai este
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
contingente. Cele două sensuri ale libertății voinței, lipsa constrângerii exterioare și contingența acțiunii, sunt punctele de sprijin ale argumentației lui Boethius. Dacă pentru Augustin problema libertății aparținea unui context legat de problema răului în lume, la Boethius libertatea aparține temei providenței, deci omniscienței divine și pare a fi o chestiune argumentabilă în termenii logicii modale. Felul în care este formulată problema ne pune în față o serie de propoziții cu necesitate adevărate, pe care Boethius trebuie să le explice cu ajutorul Filosofiei
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
fi o chestiune argumentabilă în termenii logicii modale. Felul în care este formulată problema ne pune în față o serie de propoziții cu necesitate adevărate, pe care Boethius trebuie să le explice cu ajutorul Filosofiei. Avem, pe de o parte, afirmarea providenței: (1) Ceea ce cunoaște Dumnezeu trebuie să se întâmple (providența ca sens necesar al lumii). (2) Ceea ce trebuie să se întâmple nu ține de voința liberă a omului (omul nu cunoaște și nu decide asupra providenței). Pe de altă parte, există
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
în care este formulată problema ne pune în față o serie de propoziții cu necesitate adevărate, pe care Boethius trebuie să le explice cu ajutorul Filosofiei. Avem, pe de o parte, afirmarea providenței: (1) Ceea ce cunoaște Dumnezeu trebuie să se întâmple (providența ca sens necesar al lumii). (2) Ceea ce trebuie să se întâmple nu ține de voința liberă a omului (omul nu cunoaște și nu decide asupra providenței). Pe de altă parte, există situația de facto: Dumnezeu cunoaște acțiunile umane viitoare și
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]