2,010 matches
-
vârât umerii și căpățânile prin crăpăturile alea, către adânc, le-a sărit băștile de pe țeste de uimire, când și-a dat seama că, în prostia lor și cu ajutorul girafei, dezgropase, sub Ulița Mare, un ditamai oraș elvețian!... - Elvețian, pe dracu, rânji subțirel Ducă-se pe pustii. - Elvețian-elvețian! Să mă rup în figuri dacă te mint, pițipoanco... Că orașul era acolo. Și îl descoperise și cu toate felinarele aprinse... cu toate vitrinele revărsate și toate tăblițele de la străzi, pe care orice
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ți-ai făcut de poezie, jigodiosule? - ...În viața mea n-am întîlnit un tip așa beat și care să bată atâția câmpi. Și care s-o ia, atâta, pe arătură... Păi, d-aia te duci tu la "Local", ca să te rânjești cum toți bețivii se pipăie cu mă-ta?! Și chiar de te rânjești... Rînjește-te!... Dar să nu fii în stare să nimerești tu, acolo, atâta amar de vreme, vreo singură stricăciune de rimă?! - Ce vorbești?! - Asta nu e poezie. Asta
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
tip așa beat și care să bată atâția câmpi. Și care s-o ia, atâta, pe arătură... Păi, d-aia te duci tu la "Local", ca să te rânjești cum toți bețivii se pipăie cu mă-ta?! Și chiar de te rânjești... Rînjește-te!... Dar să nu fii în stare să nimerești tu, acolo, atâta amar de vreme, vreo singură stricăciune de rimă?! - Ce vorbești?! - Asta nu e poezie. Asta e ștersătură la fund!... Orice cântecel poartă vulcanizată, la turul pantalonilor lui, cîte-o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
aprinse ale candelelor, pereții de argint ai chivotului. snopurile de clopote și de steaguri învolburate. Ori că penetrează, ca prin perdele, prin nălucile zidurilor, pictate sau mozaicate cu imensa frescă numită Peripețiile Sfântului Mina. Năluci ale zidurilor demolate, care-și rânjeau danturile ori își tropăiau înveselite încălțările, ori de câte ori li se părea că 105 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - ...Au fost tipii ăștia așa boieri cu tine?!... Cotiza la tine cu gologani? - Nix... Cel care aduna cotizațiile era Popa Stîrlici, de peste
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
său turistic, rotindu-se, ca un corb, pe deasupra gurilor de vărsare și psalmodiind, ca un popă, un text produs de seriile cele mai proaspete ale scriitorilor bucureșteni. Compunerea trebuie să fi fost doldora de înțelesuri ascunse, după cât de tare rânjea Guzganul. Textul era intitulat: Yagdar nu știe ce e îndurarea... Autorul său se numea, cică-se, Adrian Serafim (pe numele său de mirean Adrian N. Ionescu). Și has-Satan nu ascunse că întrevedea în dânsul o mare speranță a literaturii tinere
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
post de radio, interferat de corzile vocale ale unui latin lover. "Ti voglio bene", cântă cu boldurile-n gură, dansând și ridicîndu-și poalele chiar mai sus decât îndrăznește s-o facă și acasă, Dorina. Pe partea cealaltă a biroului, pisica rânjește și ea, își freacă spinarea de cotoarele celor mai penale dosare și apasă cu pernița lăbuței fiecare ușiță. Deodată, zgomotul sec și așteptat se produce. Fir-ai a dracului, tu, Baby, că ți-am spus să te comportezi ca o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
bani și vru să-l arunce pe tavă. - Nț! se răsuci femeia. Vioriștii bătură cu arcușurile în cutiile de lemn ale instrumentelor. - Cine dă mai mult? zise Ghiță Bîlcu, fluturând o hârtie de o sută. Smaranda ocolise masa o dată. Porcul rânjea încă între doi gogoșari roșii și frunzele salatei. Mesenii se rugau, zăngăneau banii. Jocul ținu și a doua oară. Privirile erau pe naș. Brutarul se scotoci, puse un pumn de băncuțe pe masă și două sute albastre. Muierea spre el bătea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
foșnind. Lingă el lipăia Sandu, aducând sub brațe doi pepeni lunguieți și grei. - Ia desertul, neamule, spuse, așternîndu-i pe pământ. Stăpânul îi despică dibaci, și miezul roșu, plin de semințe, fu Îmbucat cu lăcomie. - Îți place la noi? întrebă Piele rânjind. - Îmi place, râse și tânărul. Paraschiv adulmecă locul și nu-i mai ascultă. Îl aștepta pe Florea, și acesta nu mai venea. Focul abia se vedea. Bătrânul Q înteți cu buruieni uscate și un fum gros se răspândi împrejur. Pungașii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ne trebuie nouă biserică? Avem una, la domnu Stere. În fiecare zi ne împărtășim. Și râdeau gros, uitîndu-se unul la altul, cu înțeles. Cel cu registrul se încrunta, închidea cartea cu danii și pleca. - Du-te matale singur în rai, rânjea Tănase după el. Pe la prânz, funcționarul s-a oprit la jupân, să bea un rachiu. Îl opărise căldura și osteneala. Avea buzunarele pline de bani. Lucrătorii își dădeau coate: - Până la urmă, tot la biserica noastră a nimerit. 129 Sifonarul s-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
asta. El la zi-ntîî se înfiița după chirii. Acum, nu era mare lucru zece lei pe lună, dar la sărac și-un capăt de ață atârnă greu! Chivuțele cereau îngăduință: - Domnu Bică, mai lasă-ne câteva zile, n-avem... Proprietarul rînjea: - Eu vă las, da vă costă! La mine-i ca la bangă. Că am și eu afacerile mele! Le punea să apese cu degetul sub slovele scrise strâmb pe chitanțele pregătite dinainte. Încet-încet, muierile se trezeau vândute cu totul. Ce
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
târcolea înfiorat, cu coada ridicată, mârâind. Se apropia și lătra scurt. De sub colții albi scotea limba lui lungă și băloasă, urla aproape de cățeaua înspăimîntată și se lingușea. Vinețiii oltenilor se repezeau și ei și se încăierau. Dulăul nu se juca. Rânjea o dată cu ochii aprinși și se zvârlea spre ceilalți. Trupurile se încolăceau, se înnodau, zvâcnind scurt, și măturau pământul. Își căutau beregățile, aprigi. Tot al lui Gogu era mai tare, u alunga și se întorcea potolit. Cățeaua venea singură și se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și așteptau să nască. Când fătau, muierile le înecau plozii în zoaie. Câte șase făceau, pestriți, orbi și grași. Dacă mai scăpa câte unu-ldoi, s-apucau să sugă țâțele roșii și 213 pline. Atunci nu te puteai apropia de ele. Rânjeau colții și se dădeau la picioare. Într-o vară îi apucase o turbare. Muriseră pe capete: al mecanicului, ai oltenilor și vreo câțiva străini. Se mușcau unul pe altul și înțepeneau. A murit și al lui Gogu. Îl sângerase unul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Din cauza unei hurducături, coșciugul alunecă cu totul spre spatele dricului și capacul bătut în cuie se desfăcu, alunecând într-o parte. Giulgiul sfâșiat de cuiele smulse lăsă o clipă să se vadă trupul mortului și chipul său palid, care parcă rânjea batjocoritor către cei ce-l urmau. Rudele vrură să oprească, dar glasurile din spate erau atât de amenințătoare, încît se rugară în gând să ajungă mai repede la poarta cimitirului, să scape de răposat. - Uite-l, râde de noi! strigă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
împinseră țurloaiele în ligheanul cu jar. Paraschiv, negru de durere, se scutură ca de un frig mare și căzu peste ei. Au crezut că-l omorâseră. -Lau luat și pe Gheorghe. Codoșul tremura ca varga. -Spune, că pățești la fel! rânji șeful. . Ăl bătrân îi apucă mâna să i-o pupe. - Dom' comisar, gîndește-te la bătrânețele mele! Nu știu nimic! Să-mi moară ce-am mai scump dacă știu ceva! - Caii, unde sânt caii? - Iartă-mă, dom' șef! Iartă-mă! se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
grămădea la ușă și-năuntru. Eu pătrunsei izbind cu coatele fără cruțare în toți ce-mi sta în cale; în ochii mei rătăciți, în împregiurarea că nu-mi ridicasem pălăria intrând în biserică, în pumnii mei strânși în dinții mei rânjiți într-un râs sălbatec o fi fost ceva straniu care îndreptă ochii lumei spre mine. - Un nebun! șopti unul așa de tare încît îl auzii, însă, în noaptea turburărei mele, acel glas nu mi se părea aievea, neci mi se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
erau mese-ntinse... oamenii, cu puștile așezate pe lângă păreți, beau, râdeau, cântau. Pusei din feciorii câți aveau puști pe lângă ferestre și, la un strigăt al meu, ei dădură foc. Gloanțele vâjâind prin salele întinse, toți se sculară speriați; unii, loviți, rânjeau moartea lor... altora li căzuse păharele din mână, partea cea mai mare, uitând arma și tot, o apucă spre a ieși pe ușă. - Pe ei! țipai eu, rumpând o fereastră din țîțînele ei și sărind eu cel dendîi în sală
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Juni cu corpuri slabe"] 2257 Juni cu corpuri slabe, cu suflete stoarse trec pe sub ferestre roșii - și e destul un sunet răgușit din partea lor ca să vezi aprinzîndu-se un chibrit la [a] cărui lumină zărești o față spoită, ca o mască rânjind o desfrânare absurdă, grețoasă. {EminescuOpVII 228} SOFIA - DOCHIA [" Din surâsul său un surâs sunt "] 2255 [din su]rîsul său un surâs sunt, din bucuriile sale, o bucurie sântă. In fine, n-ai văzut-o tu îmbracată în alb, rugîndu-se Dumnezeului
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
iubirea poporului, ce, gloria, ce costă opera unui geniu, cu care să-mi eternizez numele meu... Toate, toate sunt de vânzare... El {EminescuOpVII 255} râse crunt. Ecoul boltelor răspundea cu clocot la râsul lui cumplit, și cranul cel mort parcă rânji din sicriu... iată-mă dar în vârful lucrurilor omenești... Ce aș fi eu fără tine, metal rece și mort? Un cerșitor pe stradele Sevillei... Ce sânt cu tine?... Tot ce voi... Ce este în tine?... Nu pot afla un răspuns
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
provocate de Napoleon al III-lea și de șefii militari: Atunci, notează el, a apărut adevărata disperare în rîndurile soldaților. Mulți voiau să se așeze pe ranițe, în noroiul acelui platou plin de apă și să aștepte moartea sub ploaie. Rînjeau, își insultau șefii; ah, ce mai șefi, lipsiți de creier, dărîmînd seara ceea ce ridicau dimineața, plimbîndu-se cînd dușmanul nu era pe acolo, ștergînd-o imediat ce inamicul apărea! O demoralizare de neînchipuit făcea în cele din urmă din această armată o turmă
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
picioare, mai mult de două sute, răsculații au fost transferați la Monteleone și îmbarcați spre Napoli, unde au ajuns pe opt noiembrie la bordul a patru corăbii: pe catargul fiecăreia atârna spânzurat un cadavru. În portul de la Napoli mulțimea bombănea și rânjea zgomotos, stârnită de Jacopo Antonio Marta. Morții aceia atârnați de catarg sunt pietre de moară pe conștiința lui fra' Tommaso Campanella. Fra' Tommaso nu zicea nimic, lanțurile de la picioare scoteau un zgomot sinistru. Căuta din priviri un chip al vreunui
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Nu vezi în ce hal e ? — Oricum nu e bun de nimic, scrâșni Golea, încă furios. — Mai bine decât să-l întrebi de tolbă, i-ai da înapoi cartea, prinse Melania curaj, văzând că palma întârzie în aer. — A, cartea, rânji Golea, de parcă și-ar fi adus brusc aminte. Se căută în buzunarele mari și o scoase, aruncând-o pe masă. Ia-ți, mă, cartea, du-te și linge-o... Melania o strânse la piept, dar nu plecă de lângă ei până ce
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
din cap, era tot ce putea face. — Ți-e sete ? îl întrebă Rada. Bețivul bătrân rămase nemișcat. Apoi întineri și încuviință. I-e sete, traduse Rada. Să-i dăm de băut... N-avem noi aicea ce vrea el să bea, rânji polițistul. Bețivul uitase deja ce dorește, își lăsă din nou fruntea să se sprijine de braț, închise ochii și reîncepu să murmure, sugerând astfel că nu poartă pică nimănui. Mirosul înțepător de urină arăta că nu fusese singura întrebare ce
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ascuțite, țâșnind din părul creț, și o singură sprânceană groasă, dintr-o tâmplă în cealaltă, cu o ușoară arcuire în dreptul nasului. Care nas s-ar fi așezat bont pe maxilarele alungite, cu nările groase și răsfrânte, și peste o gură rânjind întruna din dinții lungi. Ar fi fost ușor adus de spate, dar asta doar din dorința de a părea ca și ceilalți oameni, altminteri înălțimea l-ar fi scos chiar și pe el din sărite. Ar fi avut mâini mari
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
copita prin gura sacului. Apoi, luminat de-o idee : Da’ ceva verighete prin buzunare... ? Cum era lesne de bănuit, îi răspunse o tăcere încăpățânată. Calu nici nu se aștepta la altceva, așa că făcu un semn scurt și Faraon se apropie, rânjind. Pârnaie îl săgetă cu privirea, dar Faraon își cunoștea prea bine meseria ca să se încurce în detalii. Îi făcu semn să îndepărteze brațele și-și înfundă mâna în buzunarul drept al pantalonului. Scoase un pachet de țigări pe care îl
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
spinare și cărați-vă de- aicea cu el ! — Ba cărați-vă voi ! se oțărî Chisăliță, mirându-se singur de curajul lui, dar ascunzându-se după Pârnaie, care nu părea însă dispus să-l ia asupra sa. — Bă, juma’ de buletin ! rânji Calu, făcând un pas înainte. Ai vărsat vorbele astea din tine înainte sau după ce-ai făcut în pantaloni ? Apoi, către Pârnaie : Hai, rupeți rândurile, că m-ați plictisit. M-am lămurit și cu voi... Dădu cu piciorul în sac
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]